ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6054/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a veche sub nr. x/2016, reclamanta A., în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorului B., a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 1749/IJ/988/DIJ din data de 10.06.2016 emisă de către Inspecția Judiciara pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate netemeinicia rezoluției și pe cale de consecință să se dispună admiterea sesizării formulate și declanșarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului C. din cadrul Judecătoriei Arad.

Împotriva aceleiași rezoluții de clasare nr. 1749/IJ/9S8/DIJ din 10.06.2016 prin care a fost clasata sesizarea înregistrata la Inspecția Judiciara sub nr. x/2016, a formulat acțiune la data de 05.10.2016 și reclamantul D. prin care a solicitat să se dispună anularea în totalitate a rezoluției de clasare.

Prin sentința civilă nr. 2659 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinse ca neîntemeiate acțiunile conexate.

- casarea integrală a încheierii din 19.09.2019 urmând ca în rejudecare instanța de recurs să dispună admiterea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene astfel cum a fost formulată și solicitată de către recurenți, instanței de fond;

- casarea integrală a sentinței nr. 2659 din 19 decembrie 2019 urmând ca în rejudecare instanța să dispună admiterea celor două contestații conexate astfel cum au fost formulate, și pe cale de consecință, obligarea CSM - Inspecția Judiciară la declanșarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului C..

În susținerea recursului incident s-a susținut că emitentul actelor supuse controlului instanței de contencios administrativ este Inspecția Judiciară și nu Consiliul Superior al Magistraturii, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 317/2004 normă juridică în temeiul căreia Inspecția Judiciară beneficiază de personalitate juridică, această instituție stă în judecată în calitate de parte înn prezenta cauză.

II. Considerentele asupra cererii de seizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

2.1 La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2021 recurenții au depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

"1. În interpretarea și aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8), art. 194 lit. e) și art. 203 C. proc. civ., art. 3 lit. f), art. 4, art. 12 - art. 14 din Legea nr. 677/2001, îi este permis unui judecător să acceseze baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția pentru Evidență a Persoanelor și Administrare a Bazelor de Date, pentru a extrage date cu caracter personal aparținând unei persoane propuse ca martor în litigiu sau a altor persoane care nu au nicio calitate în dosarul pendinte, fără a pune în discuția părților în litigiu o asemenea măsură și fără a dispune accesarea bazei de date prin hotărâre judecătorească?

În motivare, susțin recurenții că dispozițiile procedurale instituie obligația judecătorului de a stărui în aflarea adevărului, însă această obligație trebuie exercitată doar prin mijloace legale. Principiul legalității procesului civil impune judecătorului obligația de a pune în discuția părților toate măsurile procesuale ce urmează a fi dispuse chiar și cele din oficiu, cu o corectă aplicare a legii, pentru a asigura legalitatea hotărârii ce va fi pronunțate.

Susțin recurenții că dispozițiile procesuale ale art. 154 alin. (8) C. proc. civ. nu permit posibilitatea de a accesa baza de date în vederea culegerii de probe, nu permit posibilitatea de a accesa baza de date în vederea identificării domiciliului unei persoane propuse ca martor sau a oricărei alte persoane ce nu deține vreo calitate procesuală în dosar, în special când aceasta este minoră.

Norma art. 154 alin. (8) C. proc. civ. instituie posibilitatea accesării bazei de date doar cu scopul realizării eficiente a actelor de procedură, pentru asigurarea operativității soluționării unei cauze în acord cu principiul soluționării în termen rezonabil a unui dosar și nu complinirea probatoriului (nesolicitat) în mod obscur de către instanța de judecată, prin accesarea fără discernământ a bazei naționale de date.

Arată recurenții că, și fișa de date extrasă din baza de date, nu poate conține decât strictul necesar îndeplinirii obligației de citare, nu și alte informații cu caracter personal, fără nicio legătură cu necesitatea efectuării procedurii de citare ca martor. Posibilitatea instanței se limitează la accesarea/consultarea bazei de date, fără a se putea înțelege că instanța are dreptul de a lista fișa de date, de a o face publică prin depunerea la dosar și prin scanare și disponibilizare pe internet.

În prezenta cauză nu poate fi justificat ca legitim, prin incidența art. 154 alin. (8) C. proc. civ. și nici prin incidența art. 22 C. proc. civ., accesarea bazei de date, listarea și expunerea prin depunere la dosar și postare pe internet a fișei de date a unui minor, fără absolut nicio calitate în dosar.

În contextul Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, susțin recurenții că în raport de aceste fapte ale judecătorului, este evidentă atât o încălcare a Legii nr. 677/2001 dar și o încălcare nejustificată a dreptului la respectarea vieții private și de familie, precum și a domiciliului, dar și a proprietății, drepturi consacrate la nivel de principiu prin art. 7 și art. 8 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și preluate prin Constituția României.

Mai mult, este evidentă și încălcarea Legii nr. 272/2004 în raport de care prelucrarea și difuzarea datelor cu caracter personal privind pe un minor încalcă grav principiul interesului superior al copilului minor. Susțin recurenții că dispozițiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 impun ca minorii să nu fie folisiți sau expuși de către instituțiile publice în scopul de a obține avantaje instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.

2.2 Analizând cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurenți, Înalta Curte urmează să o respingă.

Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condițiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele:

- existența unei chestiuni de drept;

- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

- chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013);

- chestiunea de drept să fie nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiții, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului.

Acțiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competența de primă instanță a secției de contencios administrativ a curții de apel și se soluționează prin hotărâre supusă numai recursului.

Și condiția de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunțare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunțată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Înalta Curte constată însă că cerința ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită.

Prin cererea de sesizare formulată de recurenții-reclamanți, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la posibilitatea judecătorului de a accesa baza de date a Ministerului Afacerilor Interne pentru a extrage date cu caracter personal aparținând unor persoane ce nu au calitatea de parte în dosar, respectiv martor a cărui citare nu a fost încă pusă în discuția părților și posibilitatea acestuia de a imprima și de a depune la dosar pe suport hârtie a datelor accesate, precum și scanarea și postarea lor în format electronic pe site-ul instanței, cu efectul difuzării lor necontrolate de către terțe persoane.

De asemenea, prin aceeași cerere se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la posibilitatea judecătorului de a accesa baza de date a Ministerului Afacerilor Interne pentru a extrage date cu caracter personal aparținând unui minor fără ca proba să fi fost cerută de părțile din dosar, fără ca minorul să aibă vreo calitate procesuală în dosar, și posibilitatea acestuia de a imprima și de a depune la dosar pe suport hârtie a datelor accesate, precum și scanarea și postarea lor în format electronic pe site-ul instanței, fără consimțământul sau informarea reprezentantului legal al minorului.

Cu privire la chestiunea de drept invocată, Înalta Curte constată că cererea formulată de către recurenții-reclamanți nu vizează o dezlegare de principiu, ci urmărește soluționarea cauzei pe fond.

Mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. pentru a nu fi deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, Înalta Curte a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept.

În speță, recurenții solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute.

Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza cu judecarea căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de către recurenți nu este o veritabilă cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, aceștia urmărind, prin modul de formulare a întrebărilor și argumentarea acestora, soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge cererea formulată de recurenții-reclamanți.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Cu privire la cererea de suspendare a judecării prezentului recurs, Înalta Curte va analiza doar cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, având în vedere că cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluționarea dosarului penal nu a mai fost menținută.

La data de 07.04.2021, recurenții-reclamanți A. și D., în nume personal și în calitate de reprezentanți ai minorului B. au depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 în întregul său și a dispozițiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma în vigoare la data de 12.07.2016.

Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2021, a fost admisă cererea recurenților și a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 în întregul său și a dispozițiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma în vigoare la data de 12.07.2016.

La termenul de judecată din data de 23.04.2021, recurenții-reclamanți au depus la dosar o cerere de suspendare a soluționării prezentului recurs până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 în întregul său și a dispizițiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Copnsiliul Superior al Magistraturii, precum și a soluționării dosarului penal nr. x/2016 având în vedere plângerea împotriva Ordonanței de clasare nr. 1412/P/07.02.2019, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către recurenții-reclamanți pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Se observă, prin urmare, că suntem în ipoteza unui caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanței de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Este adevărat că prin încheierea din 03.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a constatat că soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenți are legătură cu prezentul litigiu, însă, Înalta Curte constată că în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate în decursul soluționării unei cereri de chemare în judecată, nu este obligatorie suspendarea judecății.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Examinând cererea, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, chiar dacă recursul este ultima cale de atac, întrucât dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 noul C. proc. civ., instituie un caz de revizuire pentru situațiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională dispoziția care a făcut obiectul excepției invocate.

În ce privește excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ..: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legi."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei a fost formulată la data de 12.07.2016, iar cererea conexă la data de 05.10.2016, și întemeiată pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că: "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv, conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin soluția de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017 de către secția de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 9 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6) - (7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, în atare condiții, sentința Curții de Apel București în speță nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Constatând că recursul promovat de recurenții reclamanți este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs și, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

În ce privește recursul incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, în raport de soluția pronunțată asupra recursului principal, respectiv respingerea acestuia ca inadmisibil, va respinge și recursul incident

Soluția de respingere ca inadmisibil a recursului incident se impune în raport de dispozițiile art. 491 C. proc. civ. ce trimite la art. 472 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum în cauză recursul principal a fost respins ca inadmisibil, în virtutea dispozițiilor art. 491 raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte respinge ca inadmisibil și recursul incident declarat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul formulat de recurenții-reclamanți cât și recursul incident, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 în întregul său și a art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare și excepția inadmisibilității recursului incident invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurenții - reclamanți A. în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorului B. și D. în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorului B. împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2019 și a sentinței civile nr. 2659 din 19 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 2659 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.