ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5931/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.06.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26.06.2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3183 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile netimbrării, tardivității plângerii prealabile și tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiate; a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului; a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu în interesul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de intervenție accesorie și admiterea cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul standard al accizelor diferențiate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Precizează că în susținerea acestei solicitări a arătat că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014: sunt contrare dispozițiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014; încalcă principiul potrivit căruia dispozițiile legale se interpretează în sensul în care produc efecte; încalcă ierarhia actelor normative și încalcă normele de tehnică legislativă.

De asemenea, susține că aceste dispoziții sunt potrivnice realizării scopului urmărit prin art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și ale Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

Arată că prin sentința recurată, instanța a reținut două motive, ambele preluate din apărarea intervenientului accesoriu, și anume: dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 sunt în acord cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 și derogă de la dispozițiile art. 341 din Legea nr. 85/2014.

Susține că legalitatea dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 trebuie analizată în raport cu dispozițiile legale naționale și, ulterior, în raport cu dispozițiile comunitare.

În raport cu legislația națională, arată că instanța de fond a apreciat că norma criticată are caracter special și derogă de la aplicarea dispozițiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă apreciind că această concluzie nu se susține întrucât norma nu are caracter derogator.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 63 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...», urmată de menționarea reglementării de la care derogă.

De asemenea, arată că derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, or, o hotărâre de guvern nu este și nu poate fi egală sau superioară unei legi. Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 nu are capacitatea juridică de a deroga de la dispozițiile art. 341 din Legea nr. 85/2014.

În raport cu legislația Uniunii Europene, arată că instanța de fond a apreciat că dispozițiile a căror anulare o solicită sunt în acord cu dispozițiile Regulamentul (UE) nr. 651/2014, deși cererea reclamantei de anulare a acestor dispoziții nu a fost întemeiată pe existența unei contradicții cu reglementările comunitare, ci numai în raport cu dispozițiile legale naționale.

Precizează că, deși acest conflict dintre normele interne se soluționează și în raport cu normele europene, instanța de fond a analizat aplicarea acestora în mod eronat, întrucât nu se pune problema dacă dispozițiile 4 alin. (1) lit. h) contravin normelor europene, ci instanța trebuia să analizeze dacă conflictul în discuție poate fi tranșat prin aplicarea normelor comunitare.

Susține că Regulamentul (UE) nr. 651/2014 nu exclude posibilitatea ca statele membre să reglementeze interdicția ca persoanele juridice aflate în dificultate să beneficieze de anumite ajutoare de stat, însă același regulament nu interzice nici ca o astfel de persoană să beneficieze de ajutoare de stat acordate pentru oricare alt criteriu decât cel al stării de dificultate în care se află.

Recurenta-reclamantă consideră că motivarea instanței de fond pe pct. 14 din Preambulul Regulamentului este eronată, întrucât aceste mențiuni recomandă ca ajutoarele acordate persoanelor aflate în dificultate să fie excluse de la aplicarea regulamentului, iar nu faptul ca aceste persoane să nu beneficieze de ajutoarele de stat. Precizează că prin această recomandare legiuitorul european a avut în vedere excluderea de la aplicarea regulamentului a ajutoarelor de stat acordate persoanelor juridice în considerarea acestei stări de dificultate.

Astfel, consideră că excluderea de la aplicarea regulamentului privește schema de ajutor de stat acordată persoanelor în dificultate, iar nu persoanele aflate în dificultate care solicită acordarea unuia dintre ajutoarele reglementate de Regulament.

Menționează că ajutorul de stat reglementat de H.G. nr. 537/2014 privește sprijinirea persoanelor juridice care efectuează transporturi de persoane și mărfuri, calitate pe care recurenta o are și în considerarea căreia a solicitat restituirea accizei pe motorină și, mai mult, Regulamentul UE nr. 651/2014 nu se opune unei reglementări naționale care permite unei persoane aflate în dificultate (în reorganizare judiciară) să beneficieze de ajutorul de stat reglementat de H.G. nr. 537/2014.

Prin urmare, concluzionează că în această situație, conflictul dintre art. 4 alin. (1) lit. h) H.G. nr. 537/2014 și art. 341 din Legea nr. 85/2014 se soluționează prin aplicarea dispozițiilor interne.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare și neindicarea motivului de casare pe care se întemeiază.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

De asemenea, a arătat și textele de lege apreciate a fi fost interpretate greșit de către prima instanță.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26.06.2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că la ultimul termen de judecată a invocat din oficiu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., punând în discuție respectarea de către considerentele sentinței recurate a cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv dacă instanța de fond a analizat toate aspectele deduse judecății, legalitatea sentinței atacate urmând a fi analizată din această perspectivă.

Examinând hotărârea recurată în raport cu argumentele formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că prin acțiune reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, apreciind că acest text de lege este nelegal, întrucât: este contrar dispozițiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014; încalcă principiul potrivit căruia dispozițiile legale se interpretează în sensul în care produc efecte; încalcă ierarhia actelor normative și încalcă normele de tehnică legislativă.

Cu toate acestea, instanța de fond a analizat doar primele două dintre argumentele aduse de reclamantă în sprijinul nelegalității textului de lege atacat, fără a motiva în vreun fel criticile potrivit cărora dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 încalcă ierarhia actelor normative și normele de tehnică legislativă.

Această împrejurare atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu este motivată în raport cu toate criticile formulate prin cererea de chemare în judecată.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamanta înțelegând să învestească instanța cu soluționarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, urmând să analizeze toate criticile formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.