ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5770/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018 la data de 21.09.2018, reclamantul S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, anularea Deciziei și recunoașterea întreg dreptului pretins prin cererea de daună, în sensul obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la plata diferenței neachitate de 5.923,47 RON, conform dosarului de daună B. S.A. nr. x (nr. unic x), reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire comunicată la data de 01.09.2016 la Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și a penalităților 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume, de la data scadenței cererii de despăgubire și până la plata integrală a debitului neachitat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Prin sentința nr. 493 din data de 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite cererea de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare al Asiguraților și intervenient C..

Anulează decizia nr. 16689/28.08.2018.

Obligă pârâtul să emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamanta pentru suma de 5923,47 RON.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 110 RON.".

Împotriva sentinței nr. 493 din data de 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației ca nefondată.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta a reținut foarte clar că "În speță se constată că nu s-a făcut dovada că asiguratorul ar fi comunicat reclamantei modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii .

De asemenea, Curtea constată că reclamanta a depus la dosar un înscris din care rezultă valoarea de piață a autovehiculului la data accidentului, calculată în sistemul DAT, în care rezultatul este de 4375 euro (19600 RON, calculată la cursul BNR din 11.02.2016 de 1 euro=4,48 RON).

De asemenea, Curtea reține că autovehiculul a fost reparat, la dosar depunându-se factura nr. x/02.03.2016 emisă de S.C. D. S.R.L. pentru suma de 18.972,31 RON. De asemenea, la dosar s-a depus și calculul reparației autovehiculului pentru suma de 18.972,31 RON.

Curtea constată că pârâtul nu a adus vreun argument în combaterea rezultatului calculului valorii de piață a autovehiculului în sistemul DAT prezentat de reclamantă.".

Totodată, prima instanță a reținut că "nu poate decât să concluzioneze în sensul că despăgubirea cuvenită reclamantei a fost stabilită eronat de pârât prin decizia atacată, astfel încât subsecvent anulării deciziei nr. 16689/28.08.2018 pârâtul urmează să fie obligat emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamanta pentru suma de 5923,47 RON reprezentând diferență despăgubire. ".

Ceea ce critică pârâtul este aspectul că Fondul de Garantare al Asiguraților "nu este succesorul în drepturi și obligații al vreunui asigurător în faliment, nu preia funcțiile asigurătorului în faliment, nu execute contractele de excutare încheiate de asigurătorul în faliment și nu preia riscul din contractile de asigurare încheiate de asigurătorul în faliment" și că "a procedat potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistratate în evidențele sale…".

Mai arată pârâtul că "nu poate primi opinia instanței de fond potrivit căreia ar fi trebuit să dispună plata diferenței de despăbugire fără analiză prin sistemele de specialitate, ignorând astfel obligațiile impuse de lege și "să accepte " sumele solicitate de reclamantă doar datorită unei facturi fiscal", argumentând în sensul prezentării pe larg a celor trei sisteme de specialitate pentru evaluarea daunelor auto (AUDATEX, DAT și EUROTAX).

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea cererii și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 5923,47 RON.

Mai mult decât atât, alegații pârâtului referitoare la opinia instanței de fond, anterior enunțate, nici măcar nu se regăsesc în cuprinsul argumentele care au fundament soluția instanței de judecată.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența acestui motiv de casare.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecința nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 493 din data de 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.