ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, la data de 5 martie 2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, a solicitat:

(i) obligarea ANSVSA să aloce către DSVSA Harghita, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

(ii) obligarea DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective.

(iii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 940 din 23 iunie 2021, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Miercurea Ciuc a reținut că acțiunea se întemeiază pe prevederile art. IV din Legea nr. 263/2019, astfel cum au fost modificate prin art. III din O.U.G. nr. 117/2020, fiind sesizat un refuz al autorităților publice de executare a unui contract administrativ, apreciat de reclamantă a fi nejustificat, refuz asimilat unui act administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere rangul autorităților pârâte, în cauză fiind chemată în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală. Întrucât obligația se întemeiază pe un titlu comun, competența se va stabili în raport de autoritatea publică centrală chemată în judecată - ANSVSA și de locul situării sediului reclamantei, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

2.2. Prin sentința civilă nr. 67 din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Harghita și, constatând ivit conflictul de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

A reținut curtea de apel că, raportat la cauza juridică a acțiunii, sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte administrative de concesiune. Astfel, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența de soluționare a cauzelor vizând executarea contractelor administrative în favoarea instanțelor de drept comun. Văzând și valoarea pretențiilor reclamantei, respectiv 10.000 RON, Curtea a apreciat că litigiul este unul de competența judecătoriei.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Harghita, secția civilă, complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să avanseze pârâtei Direcția Județeană Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita suma de 10.000 RON reprezentând indemnizația care i se cuvine reclamantei potrivit art. IV din Legea nr. 263/2019, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, pentru luna august 2020, în executarea contractului de concesiune încheiat cu pârâta Direcția Județeană Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, cu dobânda legală aferentă, precum și obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei indicate în beneficiul reclamantei.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/31.08.2020.

Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2020, potrivit cărora:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență, din punct de vedere material procesual, privește calificarea sumelor solicitate în temeiul acestui text de lege ca reprezentând o obligație ce decurge din contractul administrativ de concesiune sau o obligație stabilită prin lege în sarcina autorității publice, care, deși presupune condiția încheierii unui contract de concesiune cu reclamanta, nu decurge în mod direct din prevederile acestei convenții.

Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm in ipoteza unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existența unui contract de concesiune reprezentând doar o premisă a acordării acestei subvenții. Astfel, din expunerea de motive a Legii nr. 236/2019, rezultă că suma de bani reprezintă o compensare a cheltuielilor suportate de medicii veterinari cu activități impuse de ANSVSA și DSVSA (ex. transportul probelor, consilierea crescătorilor de animale etc.), care nu sunt însă remunerate. Ca atare, deși existența unui contract de concesiune este necesară pentru încasarea subvenției, aceasta reprezintă o condiție de accedere la suma de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligației de plată a autorității publice, obligație care este stabilită prin lege, iar nu prin dispozițiile contractuale.

Prin urmare, în speță este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică locală. Întrucât art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative și refuzul nejustificat al autorității, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță, sub aspectul competenței material procesuale, împrejurarea că reclamanta nu face vreo referire la anularea unui act administrativ sau la refuzul autorității de rezolvare a unei cereri. Pe cale de consecință, competența instanței de judecată, din punct de vedere material și teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 212/2018).

În acest sens, Înalta Curte reține că, relevante sunt dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, potrivit cărora verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia, sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamant sunt atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competența teritorială aparține Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Întrucât Tribunalul Harghita nu are, în organizarea proprie, o secție de contencios administrativ și fiscal distinctă, cauza urmează a fi soluționată de un complet specializat în acest tip de cauze, din cadrul secției civile a acestui tribunal.

Se mai impune a menționa că, deși alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența se stabilește strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență a survenit între Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și Judecătoria Miercurea Ciuc, secția Civilă. Tribunalul Harghita (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicat în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestui tribunal, prin completul specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.

Cu opinia separată a domnului judecător B. în sensul că: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.