ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.N.A.F. și a solicitat anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru modificare Ordinului președintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, astfel cum acesta a fost modificat prin OP ANAF nr. 2761/08.11.2018, precum și anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018. La data de 05.08.2019, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act că acțiunea sa a rămas fără obiect deoarece ulterior înregistrării pe rolul Curții de Apel Iași a cererii de chemare în judecată, prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziții ale Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanți fără a deține spații de depozitare și care au constituit temeiul promovării cererii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 100 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Totodată, a fost obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 100 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute d art. 453 C. proc. civ., întrucât instituția nu se află în culpă, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca rămasă fără obiect. A invocat faptul că este netemeinică și nelegală reținerea primei instanțe în sensul că prevederile care impuneau condiția deținerii unui depozit ar fi fost abrogate ca urmare a acțiunii intimatei-reclamante, fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ care nu îi este opozabil numai reclamantei. Totodată, a susținut recurenta, contrar reținerilor primei instanțe că, pe de o parte, nu se poate susține noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate și dificultate, și nici din perspectiva naturii juridice a actului atacat, iar, pe de altă parte, că speța având ca obiect anulare OPANAF nr. 1960/2018 nu prezintă un fenomen social nou în realitatea românească, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze și, pe cale de consecință o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaților, cât și în soluționarea pricinii de către instanțele de judecată. A susținut că nici numărul termenelor de judecată acordate de instanță ori aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina instituției pârâte, ca motive pentru obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În fine, a arătat recurenta că în temeiul C. proc. civ., partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, respectiv trebuie să dovedească realitatea, necesitatea și cuantumul rezonabil al acestora. De asemenea, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitării de avocat raportat la complexitatea cauzei și la activitatea depusă în cauză.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea excepției netimbrării recursului, având în vedere că pârâta a formulat recurs împotriva soluției de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, formulând critici exclusiv pe acest aspect, cererea sa vizând, astfel, sume ce reprezintă venituri publice în înțelesul dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, așa încât pentru soluționarea prezentei căi de atac nu se datorează taxa judiciară de timbru, deși recurentei i s-a pus în vedere achitarea sumei de 100 de RON cu acest titlu, împrejurare în raport de care a fost invocată, din oficiu, excepția netimbrării. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru modificare Ordinului președintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, astfel cum acesta a fost modificat prin OP ANAF nr. 2761/08.11.2018, precum și anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018. La data de 5 august 2019, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act că acțiunea sa a rămas fără obiect deoarece ulterior înregistrării pe rolul Curții de Apel Iași a cererii de chemare în judecată, prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziții ale Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanți fără a deține spații de depozitare și care au constituit temeiul promovării cererii. Prin sentința recurată, s-a respins acțiunea ca fiind lipsită de obiect, pârâta, care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, înțelegând să formuleze critici atât din perspectiva neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 453 C. proc. civ., invocând lipsa culpei procesuale și lipsa dovedirii realității și întinderii cheltuielilor de judecată, precum și a diminuării sumei reprezentând onorariu de avocat, în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În primul rând, instanța de control judiciar constată că pârâta ANAF a fost obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, prima instanță reținând că pârâta se află în culpă procesuală, măsura abrogării actelor administrative de către acesta intervenind după data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată. În acest context, sunt lipsite de suport susținerile recurentei-pârâte cu privire la sumele reprezentând onorarii de avocat, la realitatea și întinderea acestor sume, precum și la solicitarea de diminuare a acestora, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind obligată doar la plata contravalorii taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, pe care reclamanta a plătit-o în prezentul proces, controlul de nelegalitate fiind astfel imposibil de efectuat din perspectiva pretinsă de recurentă. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte cu privire la neîndeplinirea condițiilor art. 453 C. proc. civ., care a stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, potrivit art. 451 C. proc. civ. "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (...) (4) Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)." De asemenea, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din același Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." Așadar, reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părți pe parcursul procesului, în legătură cu soluționarea litigiului, care sunt supuse condiției dovedirii și justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea și proces. Pornind de la definiția cheltuielilor de judecată, care reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârșitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul ori care a pricinuit necesitatea sesizării instanței de judecată pentru protecția dreptului subiectiv pretins, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale privind dovedirea acestora. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 "în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de ale rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins (...) - 50 RON". În temeiul acestor dispoziții legale, reclamantei i s-a pus în vedere, prin rezoluția din data de 25 februarie 2019 a completului învestit cu soluționarea cauzei, în fond, să depună la dosar dovada achității taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la obiectul acțiunii, respectiv anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960 din 6 august 2018 și anularea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236 din data de 27.12.2018, chitanța regăsindu-se la dosarul curții de apel. Totodată, instanța de recurs observă că ulterior promovării acțiunii pe rolul instanței de judecată (25.02.2019), prin OP ANAF nr. 508/28.02.2019, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 4 martie 2019, au fost abrogate acele dispoziții ale Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236/2018 care interziceau operatorilor economici să comercializeze produs energetice/carburanți fără a deține spații de depozitare și care au constituit obiectul demersului judiciar de față. Așadar, la data sesizării instanței, acțiunea reclamantei a îndeplinit condiția existenței obiectului, în mod corect prima instanță reținând că pârâtul se află în culpă procesuală, măsura abrogării actelor administrative de către acesta intervenind după data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată, demers care a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum s-a reținut anterior. Așa fiind, în cauză sunt îndeplinite condițiile legale antereferite pentru acordarea acestor cheltuieli către partea reclamantă, susținerile recurentei-pârâte privind lipsa culpei procesuale și a lipsei dovedirii acestora neputând fi primite. În aceeași ordine de idei, este eronată și alegația recurentei-pârâte cu privire la invocarea caracterului de act normativ a actelor a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză, prima instanță reținând culpa procesuală a acesteia în raport de emiterea de către pârâtă, ulterior promovării prezentei acțiuni, a OP ANAF 508/28.02.2019, împrejurare care a determinat rămânerea fără obiect a acțiunii, iar nu ca urmare a faptului că prevederile care impuneau condiția deținerii unui depozit ar fi fost abrogate ca urmare a acțiunii intimatei-reclamante, astfel cum se susține prin memoriul de recurs. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,