ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2020

HOTĂRÂRE
06.02.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 29.01.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Ordinului nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, prin care se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, caz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea OPANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, până la soluționarea acțiunii în anulare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 69 din 20 martie 2019, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta ANAF, a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată de reclamanta A. S.R.L. și a suspendat executarea Ordinului nr. 3236 din 27.12.2018 al Președintelui ANAF până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actului.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii, a arătat că, la data de 04.03.2019 în M. Of. nr. 171, a fost publicat Ordinul Președintelui ANAF nr. 508 privind modificarea Anexei nr. 1 la Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018, în sensul abrogării dispozițiilor care impunea deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care activează în domeniul comercializării, în sistem angro, de produse energetice.

Pe fondul recursului, a susținut recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii, a arătat că acțiunea a avut interes la momentul formulării, de vreme ce Ordinul nr. 3236/2018 era în vigoare, producându-și efectele.

Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

4.1. Astfel, recursul recurentei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală urmează a fi admis, în considerarea evenimentului legislativ reprezentat de abrogarea dispozițiilor Ordinului nr. 3236/2018 a căror suspendare a solicitat-o reclamanta.

Reține Înalta Curte că, în M. Of. nr. 171/04.03.2019, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 508, prin care a fost modificată Anexa 1 la Ordinul nr. 3236/2018 al Președintelui ANAF, în sensul că au fost abrogate dispozițiile care impuneau deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziție criticată de reclamantă în prezenta cauză.

În atare context, cererea de suspendare a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, dar cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci solicitarea acordării măsurii de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, ceea ce nu mai este cazul.

În raport cu aceste considerente și cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, urmează a fi respinsă, reținându-se culpa procesuală a ANAF în generarea litigiului.

4.2. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 69 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea recurentei ANAF de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3910/2019
at și biocombustibili, precum și pentru modificarea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat,
ÎCCJ 2019-10-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2019
Ședința publică din data de 25 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contrad
ÎCCJ 2020-02-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2020
Ședința publică din data de 5 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea în contencios administrativ
ÎCCJ 2020-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 382/2020
alta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, invocată de intimata-reclamantă. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înal
ÎCCJ 2019-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictor
Sursă