ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3461/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 872 din data de 13 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ a anulat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2015 din 30 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În ceea ce privește fondul contestației, Înalta Curte reține că se invocă o eroare materială a instanței de recurs, contestatorul apreciind că eroarea privește nedepunerea de către recurent a unui exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă a acestuia.

Verificând actele din dosarul de recurs nr. x/2014, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a transmis cererea de recurs prin fax, la data de 9.08.2017, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 10.08.2017, recursul poartă semnătura recurentului A., însă, datorită modalității de depunere, aceasta se regăsește în forma imprimată.

Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a recurentului-reclamant, față de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 196 și art. 148 C. proc. civ. anterior citate, prin citația emisă la data de 21.01.2020 acestuia i-a fost comunicată obligația de a depune un astfel de exemplar al cererii de recurs.

Citația purtând această mențiune a fost comunicată recurentului atât prin poștă cât și prin fax, la datele de 29.01.2020, respectiv 21.01.2020, însă până la termenul din data de 13.02.2020 recurentul-reclamant nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă.

Față de aceste împrejurări, rezultă că instanța de control judiciar a apreciat în mod corect că recursul declarat de reclamantul A., se impune a fi anulat.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților unui litigiu civil pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs sau, precum în speță, o noua cale de atac neprevăzută de lege. După cum a fost arătat, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, posibil a fi exercitată doar în ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar o repunere în discuție a stabilirii drepturilor și obligațiilor ce au format obiectul analizei instanțelor legal învestite apare ca neîntemeiată.

Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale, iar raționamentul instanței nu poate fi contestat sub nici o formă prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pronunțându-se în cauza MITREA vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 872 din data de 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 872 din data de 13 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.