ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1254/2021

Ședința publică din data de 2 martie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4217 din data de 9 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ a respins recursul declarat de reclamanții A. și S.C. B.. S.R.L. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În cauză, intimata S.C. B.. S.R.L. a depus întâmpinare.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Ipoteza reglementată de dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare, este tocmai o reanalizare/reapreciere a probelor și reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, ceea ce nu este posibil pe calea contestației în anulare.

Altfel spus, nu poate fi realizată o nouă examinare în fond a cauzei prin intermediul contestației în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs, aspect nepermis în acest cadrul procesual.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecății recursului, contestația în anulare formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte va reține, că solicitarea contestatorului vizează refacerea probatoriului administrat în cauza de fond.

Totodată, va reține că în contestația formulată contestatorul în realitate își exprimă nemulțumirea cu privire la modalitatea în care au fost analizate și administrate probele la judecarea în fond a cauzei.

Se va avea în vedere că potrivit prevederilor art. 503 C. proc. civ. contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi exercitată remedierea unor greșeli de judecată, respectiv privind reevaluarea probelor, administrarea altor probe și reanalizarea celor deja administrate în cauza ce a soluționat fondul litigiului.

De asemenea, se va avea în vedere că, dispozițiile legale invocate sunt restrictive și se limitează la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și că motivele invocate de contestatorul A. nu pot constitui motive de contestație în anulare în sensul prevederilor legale menționate, având în vedere caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare.

Reținând prin urmare, că motivele invocate de contestator nu sunt susceptibile a fi încadrate în ipotezele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., instanța având în vedere dispozițiile art. 504 C. proc. civ., va respinge prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4217 din data de 9 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2021.