ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2516/2021

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.11.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control, Antifraudă și Inspecții, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.03.2017 și a Deciziei de soluționare a contestației. De asemenea, a solicitat și suspendarea executării procesului-verbal mai sus indicat.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2507 din 30 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control, Antifraudă și Inspecții, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor aspecte: 1. Recurenta critică soluția reținută de instanța de fond cu privire la puțurile forate, arătând că s-au executat cele 3 puțuri forate la adâncimea de 27 m pentru alimentarea cu apă a bazinului piscicol, fiecare puț fiind echipat cu grup compact de ridicare a presiunii (pompă submersibilă, recipient hidropneumatic) și numai unul având un cămin mare vane din beton - gospodăria de apă. La punerea în funcțiune a obiectivului, în luna ianuarie 2016, cele trei puțuri erau funcționale și alimentau atât bazinul piscicol cât și grupurile sanitare din cele 11 construcții (corp recepție și căsuțe cazare), aspect relevat în proiectul procesului-verbal. După trei luni de funcționare două din cele trei puțuri au secat, beneficiarul aflându-se în situația de a contracta lucrări pentru realizarea unui foraj de mare adâncime (80 m) echipat cu pompă cu capacitatea de 25mc/h pentru asigurarea cantității de apă necesare menținerii nivelului de apă în bazinul piscicol. Cheltuielile cu puțul suplimentar nu au făcut obiectul cererii de rambursare și demonstrează, contrar celor afirmate de B. în Decizie, un interes real și serios pentru a soluționa problema tehnică. Recurenta critică afirmația B., în sensul că "faptul că după trei luni de funcționare două foraje au secat, este considerată o insuficientă pregătire a proiectului (respectiv a studiului de fezabilitate), remedierea căzând în sarcina beneficiarului", pe care o consideră ca fiind nesusținută. Recurenta arată că prin procesul-verbal, cu privire la acest aspect se reiau criticile formulate anterior, sunt denaturate afirmațiile reprezentantului beneficiarului cu privire la folosirea acestor puțuri și nu se indică nicio motivare pentru respingerea apărărilor sale referitoare la: seceta care a afectat pânza freatică și care a condus la colmatarea a două puțuri; realizarea, prin propriile eforturi, a unui puț suplimentar, la o adâncime care să permită alimentarea cu apă; nu s-au realizat cămine de beton, acestea nefiind autorizate la plată. Recurenta consideră nejustificate cele reținute de B., atâta timp cât specialiștii DGP AMPOP au avizat favorabil proiectul, atât cu ocazia declarării eligibile a cererii de finanțare cât și cu ocazia semnării contractului de finanțare, astfel încât nu i se pot reproșa nerespectarea proiectului sau critici cu privire la unele caracteristici ale acestuia (cum este lipsa căminelor de beton) care nu au fost acceptate la plată. În concluzie, apreciază că în legătură cu neregula constată la pct. 8.1, ce atrage restituirea sumei de 8.878,44 RON, respingerea punctului său de vedere este nemotivată iar aplicarea sancțiunii netemeinică, întrucât puțurile există iar în situația în care nivelul pânzei freatice revine la cotele normale, acestea pot fi funcționale, conform proiectului, iar buna sa credință a fost dovedită prin săparea unui puț forat mai adânc, ale cărui cheltuieli nu au fost solicitate la decontare. 2. Recurenta critică soluția reținută de instanța de fond cu privire la modificarea finisajelor. În acest sens, recurenta susține că modificările sunt unele de soluție tehnică, și nu de contract, și nu afectează siguranța și stabilitatea construcțiilor, nefiind formulate observații cu ocazia verificărilor organelor de specialitate sau la recepția la terminarea lucrărilor. Referitor la modificările de soluții tehnice referitoare la finisarea căsuțelor de cazare și corp recepție turiști, recurenta arată că acestea nu afectează structura de rezistență ori alte elemente relevante ale construcțiilor, soluția constructivă a facilităților turistice se menține conform proiectului inițial (structura ușoară din lemn căsuțe de tip bungalow) și nici constatările autorității de audit ori ale echipei de control nu relevă o altă situație. Recurenta face trimitere la cuprinsul punctului de vedere în care a explicat pe larg motivele pentru care modificările realizate la soluția constructivă și nu la contractul de finanțare, modificări pentru care nu era necesară modificarea autorizației de construire, nu pot reprezenta încălcări contractuale, care să atragă obligarea la restituirea sumei de 121.286,66 RON. Susține recurenta că modificările finisajelor au condus la o calitate și confort suplimentare ale căsuțelor/bungalow, și, chiar dacă acestea reprezintă o modificare, nu au fost de natură să afecteze, în sens negativ, soluția constructivă, toate căsuțele/bungalow fiind recepționate la terminare, conform procesului-verbal de recepție nr. x/14.12.2015. De asemenea, nu necesitau o modificare a contractului, aspectele de preț și grafic de execuție fiind verificate, prima de DGP - AMPOP și, a doua, de instituțiile abilitate, semnatare ale procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Recurenta apreciază că soluția dată de instanța de fond depășește atribuțiile puterii judecătorești, aspect ce se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., magistratul pronunțându-se cu privire la aspecte tehnice, pentru care nu are competența necesară, concluziile acestuia nefiind susținute de un raport de expertiză de specialitate, o astfel de probă nefiind dispusă. 3. Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că prima instanță nu arată motivele pentru care, deși a invocat faptul că proiectul de investiție a fost aprobat de specialiștii intimatei - pârâte cu ocazia semnării contractului de finanțare, ulterior i se impută faptul că este responsabilă pentru angajamentul asumat, în condițiile proiectului. În opinia recurentei, prima instanță nu a luat în considerare nici apărarea în sensul că sumele acordate la plată prin ultima cerere, nu reprezintă în totalitate suma pretinsă la plată, intimata - pârâtă făcând deja corecții, în sensul diminuării acesteia, diminuare în urma căreia ar fi trebuit să constate că recurenta, dând dovadă de bună credință, a făcut investiții proprii ca să mențină viabilitatea proiectului. De asemenea, apreciază recurenta că nu s-a motivat respingerea argumentului în sensul că modificările efectuate nu au fost de natură constructivă, cu ocazia implementării proiectului și nici de natură tehnică, în măsură să influențeze proiectul.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că prima instanță a încălcat și aplicat greșit următoarele prevederi de drept material: art. 67 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, referitoare la semnificația și condițiile în care anumite lucrări de construcții nu pot fi considerate "modificări"; Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, Partea I, lit. A), pct. 3, potrivit căreia modificarea contractului atrage cel mult o reducere procentuală sau corecție financiară; 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control, Antifraudă și Inspecții a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimatul a arătat că toate constatările auditorilor externi cuprinse în proiectul de raport de audit au fost și sunt inserate în cuprinsul proiectului titlului de creanță, respectiv în cuprinsul titlului de creanță final, beneficiarul luând la cunoștință asupra acestora o dată cu primirea proiectului titlului de creanță față de care și-a exprimat punctul de vedere. Cu privire la afirmația reclamantei că "...observațiile de natura tehnică...au fost abordate cu superficialitate" intimatul arată, că punctul de vedere formulat de către beneficiar, deși nu a prezentat documente justificative în susținere, a fost cuprins în cadrul titlului de creanță și analizat în totalitate de către echipa de control, fiind expuse cu această ocazie argumentele pertinente și justificate fată de criticile aduse de beneficiar, inclusiv reglementările legale și contractuale încălcate de beneficiar și care au dus la calificarea neregulilor. În ceea ce privește critica privind respectarea indicațiilor Autorității de audit, intimatul arată că faptul că Autoritatea de audit din cadrul Curții de Conturi a României formulează recomandări nu restrânge dreptul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a transmite comentariile lor în raport cu aceste constatări, de a face propriile lor investigații și, eventual, de a contesta aceste constatări, conform legislației aplicabile după caz. Drept urmare, echipa de control din cadrul DGCAI. pe baza propriilor verificări și a documentelor analizate în legătură cu suspiciunea de neregulă transmisă de DGP AMPOPAM, a constatat neregulile cu impact financiar și încadrează neregulile identificate, pentru care stabilește nivelul creanței bugetare, conform prevederilor legale în vigoare, existând de asemenea și posibilitatea infirmării suspiciunilor de neregulă transmise spre verificare. În cazul de față, urmare propriilor verificări ale DGCAI, nu a fost confirmată neregula privind autorizarea la plată a cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare finală în condițiile în care beneficiarul nu a depus autorizația de gospodărie a apelor și cea de mediu, deoarece autorizarea la plată s-a făcut conform Manualului de procedură pentru verificările de management și autorizarea plăților M07-08 ediția VIII, în acest sens beneficiarul depunând Formular APL 47-Declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind imposibilitatea prezentării documentelor emise de autoritățile de mediu, sanitar si/sau sanitar veterinară, ANAR, ANPA, ANR și nici neregula privind autorizarea la plată a contractului de servicii de consultanță domeniul managementului investiției nr. 4/18.04.2014, în sumă de 40.500 RON, fiind expuse argumentele în acest sens, în cuprinsul titlului de creanță atacat. În consecință, este eronată afirmația reclamantei că aceste nereguli nu au fost verificate. Cu privire la puțurile forate, intimatul susține că echipa de control a constatat că sunt executate 3 foraje cu adâncimea de 27 m și diametrul de 20 cm. din care numai unul singur este prevăzut cu cămin de vană de beton și grup de pompare de ridicare a presiunii, conform ofertei declarate câștigătoare. S-a concluzionat că un singur foraj, utilat complet cu grup compact de ridicare a presiunii și de pompare (electropompă, recipient hidropneumatic) și cămin vane beton- finanțat prin proiect, este folosit împreună cu forajul de 80 m executat de beneficiar, la umplerea bazinului piscicol. Celelalte două foraje executate prin proiect nu erau folosite la umplerea bazinului piscicol, așa cum este prevăzut în cererea de finanțate, ci pentru alimentarea cu apă a căsuțelor, a corpului de recepție turiști și pentru întreținerea spațiului verde aferent zonei amenajate din proiect. În consecință, valoarea creanței de 8.878.44 RON aferentă celor 2 puțuri forate, neutilate corespunzător și neutilizate pentru umplerea bazinului piscicol, așa cum a fost prevăzut în proiect și în cererea de finanțare, reprezintă plată necuvenită, iar beneficiarul conform prevederilor contractuale asumate prin alin. (3) al art. 19 Nereguli, sume necuvenite și restituirea finanțării din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 76/01.04.2014 are obligația de a o restitui. Prin întocmirea SF-ului se pot investiga o serie de alternative în organizarea proiectului, acesta fiind un document care poartă caracter explicativ, care ghidează în alegerea diferitor căi de implementare a ideii de proiect, iar barierele sau punctele slabe identificate prin efectuarea SF pot fi corectate. DGP AMPOP nu își poate asuma veridicitatea și autenticitatea aspectelor prezentate în studiul de fezabilitate depus de beneficiar la dosarul cererii de finanțare, întreaga responsabilitate revenind beneficiarului. Chiar reprezentantul legal al proiectului doamna C. a declarat și asumat prin semnătură că pentru umplerea bazinului piscicol prevăzut în cererea de finanțare este folosit doar unul dintre cele 3 foraje executate prin proiect. De asemenea, tot în cadrul aceleiași minute, reprezentantul legal a mai declarat că celelalte două foraje executate prin proiect, care nu sunt utilate și echipate corespunzător, așa cum au fost descrise în cererea de finanțare 51 pentru care s-au acordat fonduri nerambursabile, sunt folosite pentru alimentarea cu apă a căsuțelor, a corpului de recepție turiști și pentru întreținerea spațiului verde aferent zonei amenajate din proiect și nu la umplerea bazinului piscicol așa cum este prevăzut în cererea de finanțate, asumându-și această declarație prin semnătură. Neregulile constatate nu se referă la eligibilitatea proiectului și a cererii de finanțare, ci vizează nereguli în implementarea proiectului, de care singurul răspunzător este beneficiarul. Chiar dacă proiectul a fost implementat și finalizat, aceste aspecte nu demonstrează că nu au existat nereguli în modalitatea de implementare a contractului de finanțare nerambursabilă, care pot fi constatate și pentru care pot fi stabilite creanțe bugetare. Cu toate că Autoritatea de Management - DGP AMPOP, urmare verificărilor premergătoare rambursării cheltuielilor a autorizat la plată/decontare cheltuielile solicitate de reclamantă în cadrul proiectului, fără a identifica nereguli, acest fapt nu a îngrădit dreptul autorității finanțatoare de a reverifica aspectele semnalate de alte autorități (în cazul de față Autoritatea de Audit) și de a lua măsurile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce privește constatarea și recuperarea cheltuielilor neeligibile autorizate la plată. Cu privire la modificările tehnice la căsuțele de cazare și corp recepție turiști, intimatul a arătat că, din analiza documentelor puse la dispoziția echipei de control DGCAI, s-a constatat că toate modificările de soluții tehnice, au fost efectuate în baza unor dispoziții de șantier, note de renunțare și note de comandă suplimentară, la solicitarea beneficiarului, fără a exista avizul autorității de management -DGP AMPOP, cea care a acordat finanțarea pentru proiectul descris în cererea de finanțare, respectiv fără a exista un act adițional la contractul de finanțare, prin care să fie autorizate toate modificările efectuate. Toate aspectele privind modificările de soluții tehnice la obiectivele proiectului au fost descrise pe larg la pct. 5 din cuprinsul titlului de creanță atacat. În consecință, valoarea de 121.281,66 RON aferentă neregulii pentru modificările soluției constructive aduse celor 10 căsuțe/bungalowuri, față de cum au fost prevăzute în proiect și în cererea de finanțare, anexe la contractul de finanțare, fără avizul autorității de management și fără act adițional încheiat în acest sens, se constituie în sarcina beneficiarului ca și creanță bugetară, pentru nerespectarea prevederilor contractului de finanțare nr. x/01.04.2014 menționate mai sus și implicit a art. 3 din H.G. nr. 442/2009, acestea fiind de natura neregulii așa cum este descrisă în O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare. Deci, în cazul de față, deși reclamanta și-a asumat că va executa Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanțare aprobată, proiect pentru care a primit o finanțare nerambursabilă în baza unui contract de finanțare, aceasta a efectuat modificări pe care finanțatorul nu i le-a avizat, nerespectând așadar condițiile stipulate de contractul de finanțare nerambursabilă încheiat. În speță, neregulile constatate vizează nerespectarea prevederilor și obligațiilor contractului de finanțare și a cererii de finanțare, ce au condus implicit la nerespectarea prevederilor H.G. nr. 442/2009, astfel că cheltuielile rambursate reclamantei în cadrul proiectului pentru care au fost constatate nereguli au devenit neeligibile, fiind emis în acest sens procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.03.2017. În consecință, prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile, având în vedere că neregulile constatate nu au vizat abateri identificate în procedura de achiziție, ci au fost identificate nereguli cu impact financiar determinate de caracterul neeligibil al unor cheltuieli din cadrul proiectului, neeligibilitate cauzată de nerespectarea prevederilor contractului de finanțare nr. x/01.04.2014 și implicit ale H.G. nr. 442/2009. Cu privire la obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea cererii, sau cel puțin cenzurarea cuantumului acestora.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că deși recurenta a încadrat motivele de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., în realitate prin criticile formulate recurenta tinde la dovedirea unei realități faptice diferite de cea consemnată în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.03.2017, astfel cum aceasta a fost reținută prin sentința de fond atacată pe calea prezentului recurs. Potrivit art. 483 C. proc. civ.: "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;" Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)". Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. În acest sens, Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greșelilor imputate instanței de fond, însă nu a oricăror greșeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin (1) C. proc. civ., și aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalități care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, și nu de orice nemulțumire a părții. În situația dedusă judecății, motivele de casare invocate au fost încadrate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Cu toate acestea, criticile recurentului se încadrează numai parțial în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., parte din aspectele de ordin faptic invocate de către recurentă ca justificare a conduitei sale neantamând critici legate de greșita aplicare a normelor de drept material. În dezvoltarea motivelor de recurs, sub o serie de aspecte, recurenta nu face altceva decât să își exprime nemulțumirea față de soluția pronunțată, fără însă a arăta, în mod concret, în ce măsură instanța nu ar fi respectat prevederile legale prin raportare la obiectul cauzei, ci doar reliefând deficiențele întâmpinate în executarea proiectului și tinzând la a își dovedi buna credință, fără însă a arăta, în mod concret, care sunt acele prevederi legale nerespectate de către instanța de fond și în ce măsură nu ar fi respectate astfel de prevederi legale, nefiind dezvoltate motive de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În raport de situațiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, Curtea nu poate analiza nelegalitatea hotărârii atacate doar pentru simplul fapt că recurenta susține cu caracter general o atare nelegalitate, fără a se arăta, în mod clar și concret, care prevederi legale ar fi nesocotite de către instanța de fond. În calea de atac a recursului, exercitată în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleași exigențe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, criticile extensive ale recurentei vor fi analizate în continuare numai în măsura în care acestea dezvoltă motive de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În limitele deduse judecății în prezentul recurs, astfel cum au fost acestea mai sus clarificate, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei după cum urmează: 1. Cu privire la puțurile forate, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 442/2009, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) din contractul de finanțare, text potrivit căruia beneficiarul "se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere". În raport de aceste prevederi contractuale nu poate fi reținut că circumstanțele enumerate de recurentă, în sensul că puțurile au secat după trei luni de funcționare sau că recurenta ar fi manifestat un interes real și serios pentru a soluționa problema tehnică constituie o împrejurare de natură să exonereze pe beneficiara recurentă de îndeplinirea obligațiilor contractuale sau care să confere caracter nelegal procesului-verbal de constatare a neregulilor. Recurenta critică faptul că prin sentința atacată instanța nu ar fi răspuns apărărilor sale prin care descrie în amănunt demersurile efectuate în vederea remedierii deficiențelor la cele trei puțuri. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că instanța de fond în considerentele sentinței pronunțate a avut în vedere aceste apărări, cărora însă nu le-a dat eficiența invocată de către recurentă. În mod corect instanța de fond a apreciat că seceta nu reprezintă o împrejurare imprevizibilă, cu atât mai mult cu cât reclamanta-recurentă nici nu a invocat și nu a tins să probeze o cauză de forță majoră în sensul art. 1351 C. civ. sau o altă clauză contractuală de natură a înlătura răspunderea sa pentru implementarea defectuoasă a proiectului. Faptul că puțurile există și ar putea fi funcționale în situația în care pânza freatică ar reveni la cote normale nu este de natură să schimbe caracterul obiectiv al constatărilor din procesul-verbal de constatare a neregulilor care atestă situația faptică de la momentul constatării, moment la care se raportează criticile de nelegalitate aduse acestui act administrativ. Prin urmare, contextul faptic descris de către recurentă nu poate fi circumscris unei cauze exoneratoare de răspundere care să atragă nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor, criticile recurentei fiind nefondate sub acest aspect. 2. Într-o a doua critică recurenta susține o confuzie făcută de organele de control între modificarea contractului și modificarea soluției tehnice, apreciind că modificările finisajelor erau modificări de soluții tehnice care nu necesitau încheierea unor acte adiționale. Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că, în raport de dispozițiile contractuale, modificarea soluțiilor de implementare a proiectului, inclusiv a celor tehnice și constructive, impunea încheierea unui act adițional, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) și alin. (9) lit. f) "Amendamente la contract" din Anexa Anexa I la contractul de finanțare nerambursabilă nr. 76/01.04.2014, texte potrivit cărora: "Articolul 9 - Amendamente la contract (4) Orice modificare la prezentul Contract de finanțare nerambursabilă sau la anexele sale trebuie făcută în scris printr-un Act adițional;(...) (9) Beneficiarul poate solicita încheierea unui Act adițional la prezentul Contract de finanțare nerambursabilă în următoarele cazuri:(...) f) modificări tehnice ale proiectului descris în Cererea de finanțare," De asemenea, art. 1 alin. 1 Obligații generale din Contractul de finanțare nr. x/01.04.2014 prevede următoarele: "Beneficiarul se obliga să execute Proiectul în conformitate cu DESCRIEREA ACESTUIA cuprinsă în Cererea de finanțare aprobată." Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este eronată. În sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin sintagma "depășirea limitelor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat. Prin urmare, pronunțarea instanței cu privire la aspecte de natură tehnică ce ar necesita cunoștințele unui expert nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Mai mult, criticile recurentei prin care susține în esență că instanța de fond ar fi depășit limitele puterii judecătorești prin aceea că s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte tehnice pentru care nu are competența necesară, fără a apela la un raport de expertiză de specialitate sunt vădit nefondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 330 C. proc. civ.: "(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți." Or, în cauză, Curtea reține că instanța de fond s-a pronunțat nu asupra unor chestiuni de fapt care să impună cunoștințele de specialitate ale unui expert, ci asupra interpretării clauzelor contractuale referitoare la modificarea soluțiilor de implementare a proiectului, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, concluzionând că pentru efectuarea acestora se impunea întocmirea unui act adițional, interpretare care constituie dreptul și obligația instanței în virtutea dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., text potrivit căruia: "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire." În raport de împrejurarea că aceste modificări ale soluției tehnice au fost făcute fără îndeplinirea formalităților prevăzute de contract pentru a conferi caracter eligibil cheltuielilor efectuate, sunt lipsite de relevanță criticile formulate de recurentă, analizate și de instanța de fond, referitoare la faptul că nu ar fi fost afectată structura de rezistență, ar fi sporit calitatea și confortul sau că recurenta ar fi făcut investiții proprii pentru a menține viabilitatea proiectului, dovedindu-și astfel buna credință. 3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentă este nefondat. Potrivit art. 425 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței. Astfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: " Deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Prin urmare, numai atunci când un motiv (argument) invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, se impune un răspuns specific și explicit în motivarea sentinței (cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 30; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 28). Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil că, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine) și Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea mai reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță nu răspunde în detaliu tuturor aspectelor de fapt invocate de reclamantă, Curtea constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. Curtea reține că, deși nu a reluat punct cu punct toate susținerile reclamantei -recurente pentru a răspunde în mod detaliat fiecărei critici, instanța de fond a răspuns implicit acestora, arătând că respectivele critici nu au relevanță față de împrejurarea că modificările operate nu au fost autorizate printr-un act adițional. Reținând că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Curtea apreciază că aceasta respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. 4. În sfârșit, subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, dispoziții potrivit cărora: "Schimbarea soluțiilor tehnice din proiect pe parcursul execuției (1) În situația în care, înainte de începerea executării lucrărilor de construcții sau pe parcursul derulării acestora, devine necesară modificarea soluțiilor tehnice din documentația tehnică-D.T. autorizată, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligația de a nu începe sau, de a opri lucrările, după caz, și de a solicita emiterea unei noi autorizații de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentații - piese scrise și desenate -, cu condiția ca documentația tehnică - D.T. astfel modificată să se încadreze în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate, urmând să se aplice în mod corespunzător prevederile art. 54 alin. (6). În aceste condiții, taxa de autorizare se va regulariza după recepția la terminarea lucrărilor de construcții, potrivit legii. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pe bază de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor și verificată de către un verificator de proiecte atestat în condițiile legii, precum și cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluțiilor tehnice din documentația tehnică - D.T. autorizată fără emiterea unei noi autorizații de construire, dacă: a) nu se modifică funcțiunea consemnată în autorizația inițială; b) se asigură respectarea prevederilor avizelor/acordurilor/punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale actului administrativ al acesteia după caz, anexe la autorizația inițială; c) se asigură respectarea prevederilor C. civ. d) nu se modifică condițiile de amplasament (regim de înălțime, POT, CUT, aliniament, distanțele minime față de limitele proprietății, ori aspectul construcției); e) nu sunt periclitate rezistența și stabilitatea clădirilor învecinate; f) se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securității la incendiu. g) se asigură economia de energie. (3) Se încadrează în prevederile alin. (2) și lucrările devenite necesare în cazuri speciale determinate de luarea în considerare a unor situații imprevizibile la faza de proiectare (ca urmare a unor decopertări, relevee de fundații etc.), care se execută la construcții existente, inclusiv la monumente istorice (cu avizul organismelor abilitate ale Ministerului Culturii și Cultelor). (4) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (3) responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluției modificatoare aparține proiectantului, în solidar cu verificatorul/verificatorii de proiect, iar titularul autorizației are obligația de a depune (în copie) la emitentul autorizației documentațiile și/sau documentele specificate, ca martor." Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte reține că instanța de fond a considerat în mod corect că lucrările operate se încadrează în noțiunea de modificări. Textul invocat de către recurentă nu susține punctul său de vedere, articolul 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții referindu-se doar la situația schimbării unor soluții tehnice din proiect care nu necesită emiterea unei noi autorizații de construcție, fără ca textul să se refere la necesitatea sau nu a încheierii uni act adițional la contractul de finanțare într-o astfel de ipoteză. De altfel, o astfel de prevedere nici nu s-ar fi putut situa în cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, dat fiind că acest act normativ nu cuprinde prevederi speciale pentru situația construcțiilor executate pe baza unor contracte de finanțare, ci doar reguli generale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții. Prin urmare, chiar dacă recurenta ar fi dovedit teza probatorie propusă, respectiv faptul că aceste modificări aduc confort suplimentar și nu afectează structura de rezistență sau că nu ar fi impus emiterea unei autorizații de construcție suplimentare, aceste aspecte rămân fără relevanță în raport de chestiunea de drept dezlegată de către instanța de fond, respectiv dacă modificările efectuate impuneau sau nu încheierea unui act adițional. Înalta Curte concluzionează că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor contractuale și a apreciat corect că în lipsa întocmirii unui act adițional constatările din actul de control atacat se confirmă, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor este legal întocmit. Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.