ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2920/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2017 sub numărul de dosar x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: în principal, anularea în totalitate a deciziei nr. 68/19.01.2017 emise de ASF, cu consecința înlăturării în întregime a sancțiunii aplicate; în subsidiar, anularea în parte a deciziei nr. 68/19.01.2017 emise de ASF, cu consecința diminuării sancțiunii impuse, chiar schimbarea ei cu avertismentul; obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4623 pronunțată în data de 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea, dispunând anularea Deciziei nr. 68/19.01.2017 emisă de pârâta ASF.

I.3. Cererile de recurs

I.3.1. Recursul principal formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (A.S.F.) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, iar după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În sentința recurată, instanța de fond reține, pe de o parte, faptul că în Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare există o procedură specială de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de către societățile de asigurare și persoanele care fac parte din conducerea acestora, sau de cele care dețin funcții- cheie ori alte funcții critice, constatând că în final se aplică și execută o singură sancțiune contravențională, însă, pe de altă parte, concluzionează că reclamanta a fost sancționată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din O.G nr. 2/2001.

Recurenta a arătat că prin Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, abrogată parțial începând cu dala de 01.01.2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, a fost reglementată activitatea de asigurare și reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care desfășoară activitate în sau din România.

Potrivit art. 42 din Legea nr. 32/2000, aplicabilă societăților de asigurare până în data de 01.01.2016, în toate problemele privind reglementarea activității de asigurare și reasigurare se aplică dispozițiile legii speciale, aceasta fiind de strictă interpretare.

Este adevărat că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 stabilește regimul juridic general al răspunderii contravenționale, dar atât Legea nr. 32/2000 cât și Legea nr. 237/2015 sunt, în raport de aceasta ordonanță, legi speciale potrivit principiului specialia generalibus derogant. Astfel, prin dispoziții cu caracter evident derogatoriu de la dreptul comun, a fost instituită o procedură aparte de control exercitat de către recurenta pârâtă, modul de constatare a faptelor contravenționale și de aplicare a sancțiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conțină decizia de sancționare.

De altfel, chiar în cuprinsul O.G. nr. 2/2001 se precizează faptul că prevederile acesteia se aplica numai în măsura în care prin legi speciale nu se prevede altfel.

Mai mult decât atât, o parte dintre deciziile privind sancționarea cu amendă a unor persoane semnificative ale societăților de asigurare au fost supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal competente, care a statuat că prin dispoziții cu caracter evident derogatoriu de la dreptul comun au fost instituite o procedură aparte de control, un mod de constatare a faptelor contravenționale și de aplicare a sancțiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conțină decizia de sancționare a asigurătorilor ori a persoanelor semnificative ale acestora.

Așadar, modalitatea de adoptare a deciziilor de aplicare a sancțiunilor de către A.S.F. este cea reglementată de legislația specială, care îi conferă dreptul de a constata și sancționa săvârșirea de contravenții de către entitățile autorizate, controlate și/sau supravegheate de A.S.F, respectiv de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice la entitatea în cauză.

În sensul dispozițiilor legii speciale, decizia de sancționare emisă are natura actului administrativ sancționator, iar procesul-verbal de control caracterul premergător ce, indiscutabil stă Ia baza emiterii deciziei. Prin urmare, în condițiile în care legea specială stabilește un alt mod de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite în materia asigurărilor, reținerile instanței de fond sub acest aspect sunt susceptibile a fi criticate sub aspectul netemeiniciei și aplicării greșite a legii în raport de situația de fapt constatată.

In conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, contravenția privind nerespectarea, de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice, a reglementărilor emise de A.S.F. in aplicarea prezentei legi se sancționează, în cazul persoanelor fizice cu (. . . . . . . . . .) alin. (4) lit. b) amendă de la 10.000 RON la 1.000.000 RON, sau tina dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute de lege. În cazul constatării săvârșirii a două sau mai umile contravenții, se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (.,.,). Or, în spiritul acestui raționament, algoritmul urmat de Consiliul A.S.F. la dispunerea măsurii sancționatorii reiese din modul de aplicare a acesteia, respectiv din însuși actul administrativ contestat, ce conține în esență, rațiunea de drept ce a fost aplicată situației de fapt reținute.

Prima instanță s-a aflat în eroare în raport de aceste dispoziții, în sentința recurată aceasta redând că în sarcina reclamantei au fost reținute două contravenții, însă este aplicată o singură sancțiune.

În lumina dispozițiilor Legii nr. 237/2015, amintite în cele de mai sus, sancțiunea contravențională aplicată de către Consiliul A.S.F. prin Decizia ASF nr. 68/2017 este amenda în cuantum de 10.000 RON, minimul legal, aplicată în mod legal și temeinic, ceea ce reprezintă individualizarea corectă, circumslanțiată în mod obiectiv, a tuturor elementelor de drept și de fapt.

În mod netemeinic, fără să analizeze aprofundat circumstanțele cazului, instanța de fond realizează o interpretare eronată a situației reflectată în cuprinsul deciziei de sancționare.

În ceea ce privește tragerea la răspundere a persoanei fizice, pentru deficiențele constatate în activitatea Asigurătorului, intimata reclamanta a fost sancționată în calitate Vicepreședinte Directorat al B. S.A., faptele reținute în sarcina sa fiind redate pe larg în documentația și în actul administrativ contestat. Astfel, societatea este ținută răspunzătoare alături de organele sale statutare, atât potrivit dispozițiilor legale incidente cât și a reglementărilor interne ale societății.

În conformitate cu prevederile art. 25. alin. (1) din Legea nr. 237/2015 - Conducerii societăților îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Pe fondul cauzei, se reiterează situația de fapt și se arată că prin Decizia nr. 68/19.01.2017, A.S.F. a dispus sancționarea acesteia cu amendă minimă, în cuantum de 10.000 RON, în calitatea sa de VicePreședinte Directorat B., pentru că nu a dispus masurile necesare în vederea respectării prevederilor legale în vigoare, printre considerentele reținute aflându-se următoarele:

- în ceea ce privește coordonarea activității comitetului de analiză și soluționare a petițiilor din cadrul societății B., se constată că persoanele care fac parte din directoratul acesteia nu au dispus măsuri de cercetare, analiză detaliată și rezolvare rapidă și temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenți, cu respectarea strictă a prevederilor legale și contractuale în vigoare. In cazul a mai multor petiții, referitoare la modul de soluționare a dosarelor de daună RCA, s-a constatat că notele de fundamentare întocmite de comitetul de analiză și soluționare a petițiilor, au fost transmise A.S.F. peste termenul de maximum 10 zile.

- Din verificarea eșantionului de dosare de daună avizate (RCA), au fost identificate petiții primite direct de Asigurător de Ia petenți care nu au fost înregistrate în Registrul Unic de Petiții, fiind încălcate dispozițiile Normei A.S.F. nr. 24/2014.

Prin Decizia privind Comitetul de Analiză și Soluționare a petițiilor nr. 54/24.09.2015, directoratul societății B. a aprobat componența comitetului de analiză și soluționare a petițiilor. Decizia în cauză s-a semnat de către VicePreședintele directoratului, în speță intimata reclamantă.

In conformitate cu capitolul 6 din această procedura, identificată prin cod PS-02-01, ediția 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere si rezolvare a petițiilor adresate, de legalitatea soluțiilor adoptate si de comunicarea acestora în termenul leeal către A.S.F. si/sau petent, după caz.

De altfel, potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății B., valabil în perioada controlata, fiecare membru al directoratului coordonează câte o linie de activitate/sferă de competentă, responsabilitatea nefiind limitată la un anumit departament/structura organizatorică din cadrul entității, inclusiv în ceea ce privește activitatea referitoare la calculul rezervelor tehnice.

In conformitate cu dispozițiile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare constituie contravenție nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora; precum și influența susceptibila de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății săvârșită de către conducerea acesteia sau de către persoanele care dețin funcții-chcîe sau alte funcții critice în cadrul societății.

Prin nerespectarea prevederilor legale incidente în materie, Consiliul A.S.F. a hotărât sancționarea intimatei reclamante cu amendă minimă în cuantum de 10 000 RON.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 6 alin. (2) si 5 din Legea cadru nr. 237/2015 în activitatea de asigurare - reasigurare, procesul de supraveghere realizat de A.S.F. este unul prospectiv, bazat pe riscuri și se desfășoară prin verificarea în permanență a activității societăților și a respectării de către acestea a prevederilor legale. De asemenea, A.S.F. verifică raportările periodice și informațiile suplimentare transmise de societăți și efectuează controale la sediul acestora.

Sancțiunile se stabilesc de către Consiliul A.S.F. în baza proceselor-verbale încheiate ca urmare a controlului inopinat efectuat de echipele de control, desemnate în acest scop, la sediul asigurătorului, căruia îi este înmânat un exemplar al acestuia.

Referitor la controlul efectuat, acesta a vizat aspecte punctuale desprinse din o serie de petiții privind activitatea de lichidare a daunelor, ce au relevat deficiențe în administrarea și lichidarea corectă a daunelor RCA, precum și pentru nerespectarea termenelor de plată și soluționare a dosarelor dauna. Totodată, din analiza numărului de petiții înregistrate în cazul B., s-a constatai că acesta a crescut semnificativ în semestrul I anului 2016, însumând un număr de 703 petiții, față de aceeași perioadă a anului 2015 (558).

Astfel după cum a arătat și instanței de fond, contrar susținerilor părții adverse, în documentele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, se regăsesc evidențiate punctual disfuncționalitățile sesizate în activitatea Asigurătorului, respectiv faptele săvârșite, dispozițiile legale încălcate, raționamentul urmat.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

I.3.2. Recursul incident formulat de reclamanta A.

Reclamanta A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor sentinței, prin care a solicitat în­lăturarea acestora și înlocuirea de către instanța de recurs cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul sentinței, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Considerentele privind respectarea exigențelor motivării deciziilor de sancționare ASF reprezintă rezultatul unei încălcări și aplicări greșite a normelor de drept ma­terial, respectiv a dispozițiilor art. 163 alin. (11) și (12) din Legea 237/2015.

Astfel, potrivit art. 163 alin. (12) din Legea 237/2015, deciziile de sancționare emise de A.S.F. trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, aceasta reprezentând o garanție împotriva arbitrariuluî și a dreptului la apărare. Așadar, potrivit cerințelor legale, decizia de sancționare trebuie să conțină: (i) pe de o parte, descrierea faptelor prin care au fost încălca­te normele legale, iar (ii) pe de altă parte, textele legale care califică respectivele încălcări drept contravenții.

Art. 163 alin. (12) dîn Legea 237/2015 nu menționează expres gradul de detaliere pe care trebuie să îl îndeplinească prezentarea faptelor de către ASF. Cu toate acestea, un important reper în acest sens îl regăsim în art. 163 alin. (11) din Leaea 237/2015.

Pornind de la aceste dispoziții legale, se pot observa care sunt criteriile în funcție de care ASF este chemată să evalueze gravitatea faptelor constatate și, eventual, să stabilească sancțiunea aplicabilă. Or, atât timp cât aceste criterii trebuie avute în vedere de către ASF și sunt, pentru transparență, expres indica­te de lege, se impune firesc concluzia că motivarea în fapt și în drept a actului de sancționare trebuie să facă referire la toate aceste elemente.

De altfel, aceste criterii sunt indispensabile activității de control exercitată de ASF și, numai prin aplicarea acestora, agentul constatator poate să facă o corectă evaluare a gravității faptelor și legală individualizare a sancțiunii contravenționa­le. Mai mult, decizia atacată este un act administrativ individual supus controlului ju­decătoresc. Chemată să verifice legalitatea acesteia, instanța de judecată tre­buie să regăsească în conținutul deciziei toate acele argumente de fapt și drept pe care autoritatea administrativă și-a întemeiat sancțiunea, verificarea legalității actului putând fi realizată numai în baza aspectelor expres înscrise în cadrul acestui act administrativ.

Așa cum a arătat și în fața primei instanțe, decizia a fost emisă cu ignora­rea acestor cerințe legale privitoare la motivarea în fapt și în drept întrucât aceasta se limitează la a reda observații vagi și generale cu privire la situația de fapt. Mai precis, decizia invocă unele disfuncții în activitatea B. constând în întârzierea trimiterii către ASF a unor note de fundamentare întocmite de co­mitetul de analiză și soluționare a petițiilor din cadrul B. și neînregistrarea unor petiții în registrul unic de petiții. Așadar, în legătură cu aceste fapte, acuzele nici măcar nu o privesc în mod direct, fiind formulate cu titlu general.

În ceea ce privește strict activitatea sa, se arată că reclamanta, în calitate de vicepreședintă a directoratului, ar fi aprobat componența comitetului de analiză și soluționare a petițiilor. Toto­dată, se mai menționează și faptul că, potrivit procedurii interne de soluționare a petițiilor, conducerea executivă este răspunzătoare pentru buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare a petițiilor adresate, dar și că potrivit regulamentului intern al B., fiecare membru al directoratu­lui coordonează o linie de activitate/sferă de competență.

De asemenea, în legătură cu niciuna dintre faptele reținute în sarcina sa nu este menționată forma de vinovăție, nu este indicat prejudiciul cauzat B. sau terților, nu se face mențiune de gradul de cooperare cu ASF și eventualele antecedente în materia contravențională.

Prin urmare, este evident că decizia nu respectă cerința motivării în fapt și drept, așa cum este ea impusă de art. 163 alin. (11) și 12 din Legea 237/2015. Astfel, instanța consideră în mod eronat că Decizia cuprinde motivarea în fapt și în drept în privința aplicării sancțiunilor contravenționale, aceasta nefăcând o analiză punctuală a respectării dispozițiilor art. 163 alin. (11) și (12) prin care sunt oferite criteriile în funcție de care se poate aprecia această cerința. Mai pre­cis, prima instanță nu a verificat în concret dacă aspectele de la alin. (11) au fost menționate în Decizia 68 și, implicit, dacă au fost avute în vedere de către ASF la momentul întocmirii actului sancționator.

Recurenta-reclamantă a invocat, cu titlu de exemplu, considerentele reținute în două decizii ale Curții de Apel București cu privire la nerespectarea cerinței motivării în aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Având în vedere toate aceste aspecte, a solicitat înlocuirea considerentelor instanței de fond potrivit cărora decizia ar fi motivată în fapt si în drept, și reținerea argumentelor pentru care decizia nu cu­prinde, în realitate, niciun temei de fapt si de drept care să fundamente­ze aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru faptele reținute în sarcina sa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 461 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Întâmpinarea formulată de reclamanta A.

Reclamanta A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de ASF, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de pro­cedură civilă; în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Nulitatea recursului pentru neîndeplinirea obligației de a motiva și a încadra recursul în motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere modul în care a fost formulată cererea de recurs de către Recu­rentă, sancțiunea nulității este pe deplin incidentă cu privire la cererea de recurs formulată de ASF, prin prisma următoarelor considerente: criticile ASF aduse pe calea recursului se referă la temeinicia sentinței, iar nu la legalitatea acesteia - critici ce nu pot fi analizate decât într-o cale de atac cu caracter devolutiv; criticile aduse de către ASF nu pot fi subsumate motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În plus, recurenta, probabil referindu-se la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocă și o pretinsă depășire de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, fără a indica în mod expres motivul de casare și considerentele pentru care ar fi existat o ingerință în sfera atribuțiilor ASF.

Criticile Recurentei sunt de manieră generală, sens în care nu putem cunoaște cu exactitate la ce anume se referă:

"S-ar putea spune și ca instanța de fond a intervenit într-o zonă de atribuții care sunt exclusiv ale Autorității de Supraveghere Financiară, po­trivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 93/2012 privind înființarea, organiza­rea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară."

În al doilea rând, din lecturarea recursului formulat de ASF, rezultă că se invocă aspecte care țin de netemeinicia soluției instanței de judecată și nu pot fi formulate pe calea unui recurs.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De altfel, și în jurisprudența ICCJ s-a reținut necesitatea încadrării stricte a criticilor formulate pe calea recursului în motivele limitative de casare prevăzute de lege. în ceea ce privește motivul de recurs constând în încălcarea/aplicarea greșită a legii, instanța supremă a subliniat necesitatea identificării dispozițiilor legale încăl­cate, precum și arătarea modului în care s-a realizat încălcarea acestora.

Argumente subsidiare privind caracterul nefondat al recursului

Considerente privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând criticile recurentei, nu se indică în niciun moment de ce sentința nu este motivată sau de ce aceasta ar conține motive contradictorii. Mai mult decât atât, contrar celor susținute de către recurentă, instanța s-a referit în mod punctual la motivele de nelegalitate ale deciziei, arătând de ce era necesar ca sancțiunile aplicate pentru faptele contravenționale reținute să fie individualizate.

În acest sens, pentru înlăturarea oricărui caracter arbitrar al hotărârii judecăto­rești, instanța a procedat la explicitarea elementelor care lipsesc din decizie pentru ca aceasta sa aibă caracter legal prin prisma necesității de a individualiza fiecare sancțiune contravențională reținută de către ASF. De asemenea, instanța a făcut referire atât la prevederile legale ce se susține de către ASF că ar fi fost încălcate, la explicațiile și argumentele părților, cât și la probe.

După cum s-a reținut constant în practica instanțelor de control dar și în doctrina de specialitate, motivarea unei hotărâri trebuie să înglobeze rațiunile pentru care s-a pronunțat o anumită hotărâre. Este esențial ca soluția pronunțată să aibă o motivare completă, denumită în doctrină ca suficientă.

Considerente privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând prevederile legale invocate de către ASF în susținerea unui regim derogatoriu, se poate constata cu ușurință faptul că, în realitate, acestea nu derogă de la prevederile reținute de către prima instanță ci reglementează cu totul alte aspecte. Aceste prevederi legale, pe de o parte, abilitează ASF să desfășoare activitatea, inclusiv dar fără a se limita la cea de control si, pe de altă parte, prevăd sancțiunile ce pot fi aplicate de către această autoritate de control.

Totuși, aceste prevederi legale nu fac referire în nici un caz la situația unei pluralități de contravenții și nici la vreo procedură de individualizare a sancțiunilor derogatorii de la regulile stabilite prin O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 15 alin. (3) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme di­ferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

Atâta timp cât normele legale speciale nu sunt derogatorii în ceea ce privește principiul proporționalității ce trebuie luat în considerare în individualiza­rea sancțiunii contravenționale, instituit de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 sau în ceea ce privește modul de întocmire a procesului-verbal de contravenție în situația plura­lității de contravenții și, respectiv, modul de calcul - regula fiind cumulul fără a putea însă depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru con­travenția cea mai gravă, regulă instituită de art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, ci, din contră, nu tratează aceste aspecte, ele se vor completa în mod corespun­zător cu prevederile de drept comun, iar prima instanță a reținut în mod corect incidența reglementării generale.

Individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului reprezintă un procedeu juridic inerent asigurării respectării principiului individualității și perso­nalității sancțiunii aplicate, principii specifice materiei penale, căreia materia con­travențională îi este asimilată conform jurisprudenței constante a CEDO, cât și a instanțelor române.

În acest sens, dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 prevăd criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicate, criterii ce trebuie avute în vedere de agentul constatator cu ocazia aplicării sancțiunii, respectiv sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de sco­pul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale con­travenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În fapt, și în materie contravențională, aplicarea sancțiunii are loc în două etape, astfel într-o primă etapă, agentul constatator trebuie să opteze pentru una dintre cele trei tipuri de sancțiuni principale prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 2/2001, amenda, avertismentul sau munca în folosul comunității, iar ulterior, să individu­alizeze în concret cuantumul sau durata sancțiunii principale aplicabile ținând cont de criteriile enumerate de art. 21 alin. (3).

Cele expuse anterior cu privire la procesul de individualizare a sancțiunilor sunt aplicabile în cazul tuturor contravențiilor, indiferent de actul normativ care le pre­vede și le sancționează, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 având caracter de drept comun in materie, fiind astfel aplicabile și în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația specială în domeniul asigurărilor.

Pentru a putea verifica modul în care a avut loc individualizarea sancțiunilor con­travenționale, necesitate cu atât mai stringentă în cazul în care ne aflăm în situația unei pluralități de contravenții, este imperios necesar să se specifice de către agen­tul constatator sancțiunea și modul de individualizare a acesteia cu privire la fie­care dintre faptele contravenționale reținute în sarcina contravenientului.

Prin raportare la toate aceste argumente, consider că prima instanță a reținut corect faptul că decizia este vădit nelegală, întrucât nu conține o individualizare a fiecărei sancțiuni contravenționale. Prin urmare, instanța de fond s-a aflat în imposibilitatea de a aprecia asupra legalității sancțiunilor dispuse de către recu­rentă și, dacă este cazul, de a le cenzura.

Nu în ultimul rând, argumentul recurentei potrivit căruia sancțiunea aplicată este cea minimă conform prevederilor Legii 237/2015 nu este de natură să îndrepte în vreun fel nelegalitatea actului atacat. Mai mult decât atât, indiferent de cuantumul amenzii aplicate, în realitate, sancțiunea contravențională minimă ce ar fi putut fi aplicată de ASF este cea a avertismentului.

Decizia atacată nu este legal motivată în fapt și în drept. În conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (12) din Legea 237/2015, deciziile de sancționare emise de ASF trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Așadar, potrivit cerințelor legale, decizia de sancționare trebuie să con­țină, pe de o parte, descrierea faptelor prin care au fost încălcate normele legale, iar pe de altă parte textele legale care califică respectivele încălcări drept contra­venții.

Art. 136 alin. (12) din Legea 237/2015 nu menționează expres și gradul de deta­liere al faptelor prezentate de ASF. Cu toate acestea, un important reper în acest sens îl regăsim în art. 163 alin. (11) din Legea 237/2015, potrivit căruia la stabilirea sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii trebuie avute în vedere de către ASF principiul proporționalîtății și al raționamentului calificat.

Totodată, în procesul de individualizare a sancțiunii trebuie luate în considerare și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei ce țin de natura și gravitatea faptelor, forma de vinovăție, situația financiară, stabilitatea financiară, cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate, prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate, gradul de cooperare cu A.S.F șî încălcările săvârșite anterior.

Așadar, având în vedere multitudinea de criterii expres indicate de lege în funcție de care ASF este chemată să evalueze gravitatea faptelor constate și să stabilească sancțiunea, se impune firesc concluzia că motivarea în fapt și în drept a deciziei impune ca în decizie, fie la motivarea în fapt, fie la motivarea în drept să regăsim toate aceste elemente care permit ASF să facă o corectă evaluare a gravității fap­telor și legală individualizare a sancțiunii contravenționale.

Or, analizând conținutul Deciziei, aceasta se limitează la a reda observații vagi și generale cu privire la situația de fapt, astfel că nu respectă cerința motivării în fapt și drept, așa cum este ea impusă de art. 163 alin. (11) și 12 din Legea 237/2015.

Sancțiunea aplicată a fost stabilită arbitrar, fără o analiză atentă a circumstanțelor săvârșirii faptelor, a efectelor acestora și a situației sale concrete, cu vădita încălcare a principi­ului proporționalității.

Art. 163 alin. (11) din Legea 237/2015 stabilește expres criteriile în funcție de care ASF trebuie să aprecieze și să individualizeze sancțiunea contravențională, iar o asemenea analiză lipsește din conținutul deciziei atacate.

Mai mult, ASF nu a ținut cont nici de circumstanțele în care s-au manifestat disfuncționalitățile sesizate în urma controlului. Acești factori au determinat transformări semnificative pe piața asigurărilor și în activitatea companiilor de pe această piață, iar B. a depus eforturi susținute și incontestabile de a se adapta noilor condiții. Or, prin Decizia 68, ASF nu a ținut cont de contextul pieței asigurărilor și nici de măsurile luate conform normelor legale și cu bună-credință de către B..

Reținerea celor două fapte contravenționale în sarcina sa se bazează pe o eroare asupra stării de fapt în care se regăsește ASF. Ambele contravenții reținute în sarcina sa sunt în legătură cu modul de instru­mentare si soluționare a petițiilor în cadrul B.. Pentru a justifica reținerea acestor contravenții în sarcina sa, ASF a reținut că reclamanta, în calitate de vicepreședinte ale Directoratului B., a semnat decizia 54/2015 prin care s-a stabilit componența comitetului de analiza si soluționare a petițiilor. Totodată, ASF invocă și faptul că potrivit regulamentului intern al B. fiecare dintre membrii directoratului au competențe în anumite direcții, subliniind implicit faptul ca reclamanta are avea competențe în materia soluționării petițiilor.

În realitate, potrivit deciziei nr. 33/2015 a Consiliului de Supraveghere, reclamanta este responsabilă de departamentul subscriere asigurări de viață și departamentul daune asigurări de viață în cadrul B., restul departamentelor fiind date în competența celorlalți membri ai directoratului.

Cu privire la prima contravenție reținută, respectiv încălcarea art. 2 lit. f) pct. (i) din Norma 24/2014, se arată că numărul de petiții cu privire la care au fost înregistrate întârzieri în transmiterea notelor de fundamentare trebuia ana­lizat în contextul numărului total al dosarelor de daună instrumentate de B..

Cu titlu general, chiar dacă această activitate s-ar fi circumscris sferei sale de competențe, analiza activității trebuia să se facă și ținând cont de contextul în care B. și-a desfășurat activitatea în perioada verificată. Astfel, echipa de control nu poate face abstracție în primul rând de numărul mare și efec­tele semnificative ale modificărilor legislative din aceasta perioadă și nici de schimbările semnificative produse pe piața asigurărilor de cele două societăți de asigu­rare intrate în faliment (C. și D.) cu o cotă semnificativă de piață RCA.

Cu toate acestea, scăderea în ultima perioadă a numărului de petiții, implicit a întârzierilor în soluționarea dosarelor de daună, constituie o dovadă incontestabilă că, ținând cont de realitățile pieței, B. a reușit sa se adapteze noilor condiții și se află în plin proces de evoluție a organizării interne astfel încât să răspundă întocmai cerințelor clienților și obligațiilor sale legale. Prin urmare, interpretarea rezultatelor controlului trebuie să se facă coroborat și nu trebuie sa se facă ab­stracție de eforturile B. de a prelua impactul și de a contribui la normalizarea situației și satisfacerea nevoilor clienților pe piața asigurărilor din România, după falimentarea a două societăți aflate și ele sub supravegherea ASF.

Numărul de petiții înregistrate de B. lunar în anul 2016 a crescut comparativ cu 2015, însă această creștere a fost accelerată cu precădere în lunile august (lună în care B. a recepționat in mod neobișnuit într-o singură zi 57 de petiții tran­smise de o singură unitate reparatoare) și septembrie. Numărul de dosare de daună avizate lunar în 2016 la nivelul B. a crescut în comparație cu 2015. Media lunară de dosare avizate în 2015 a fost de 3600 dosare, în vreme ce în 2016, media lunară de dosare avizate este de 6800. Cu toate acestea, din noiembrie 2016 B. nu a înregistrat întârzieri în soluțio­narea petițiilor, urmare a măsurilor luate de societate și prezentate ASF în obîec-țiunile la procesul-verbal de control.

În concluzie, întârzierile B. în soluționarea petițiilor au fost generate de cauze obiective și exterioare ce întrunesc caracteristicile legale ale cazului fortuit față de societate, de natură a înlătura răspunderea contravențională, "un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răs­pundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs", astfel cum recunoaște chiar legiuitorul.

Chiar dacă nu ar analiza efectele schimbărilor pe piață ca fiind exoneratoare de răspundere, această împrejurare nu poate fi lipsită de efecte în planul individuali­zării sancțiunii, sub două aspecte existența unei situații externe, care a tulburat în mod obiectiv activitatea asigurătorului; elementul subiectiv, de lipsă a intenției, culpei sau neglijenței societății, care dimpotrivă, demonstrează ca a depus toate diligentele necesare în vederea gestionării cu profesionalism a situației create.

Cu privire la a doua contravenție reținută, respectiv încălca­rea art. 2 lit. b) din Norma 24/2014, text legal ce impune înregistra­rea în registru unic a petițiilor primite de asigurător, se arată că în decizie nu sunt menționate cazurile concrete la care ASF se re­feră pentru a putea formula apărări concrete. Prin urmare, nici această faptă nu poate fi reținută nici în sarcina societății și nici în sarcina sa. B. a procedat la înregistrarea corectă a petițiilor și a depus eforturi susținute pentru soluționarea lor în timp util.

I.4.2. Întâmpinarea formulată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Pârâta a considerat că sunt ca neîntemeiate criticile formulate de intimata-reclamantă cu privire la motivarea în fapt și în drept a deciziei de sancționare pentru următoarele considerente: situația de fapt care a atras sancționarea intimatei-reclamante a fost prezentată, în mod detaliat, în Capitolul 5 din procesul-verbal de control aflat la dosarul cauzei; în baza situației de fapt reținute în actul de constatare, în considerentele Deciziei de sancționare nr. 68/19.01.2017, au fost detaliate abaterile reținute în sarcina contestatoarei (motivarea în fapt a sancțiunii aplicate), abateri care decurg din constatările echipei de control, dispozițiile normative încălcate, precum și norma de sancționare; actul de sancționare, respectiv Decizia A.S.F. nr. 68/19.01.2017, cuprinde toate elementele prevăzute de art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015.

Cu privire la gradualizarea sancțiunii aplicate de către A.S.F., art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 reglementează aspectele avute în vedere, după caz, de către Consiliul A.S.F. la stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii pentru fiecare dintre faptele prevăzute la alin. (1), (3) și (5). Aceste criterii sunt analizate și avute în vedere de Consiliul A.S.F. la stabilirea sancțiunii, nefăcând parte dintre elementele deciziei de sancționare prevăzute de art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015. Aceste criterii sunt analizate de către Consiliul A.S.F., singurul îndrituit să stabilească și să aplice sancțiunile pentru contravențiile reglementate de Legea nr. 237/2015 și nu echipa de control, prin procesul-verbal de control, cum, în mod eronat, susține intimata-reclamantă în motivarea recursului incident.

În drept, au fost invocate prevederile art. 491 coroborat cu art. 474 alin. (2) din C. proc. civ.

I.5. Răspunsurile la întâmpinări

Niciuna dintre părți nu a formulat răspunsuri la întâmpinări, deși acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

I.6. Aspecte procesuale

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepției nulității recursului principal promovat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocată de recurenta - reclamantă, apreciind că aspectele de nelegalitate menționate în cererea de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate expres de parte în cadrul cererii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

În fapt, Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus prin decizia Președintelui A.S.F. nr. 1732/01.09.2016 efectuarea unui control inopinat la B. S.A., având ca obiect:

- verificarea modului de constatare și instrumentare a daunelor RCA/CASCO notificate în cursul anului 2015 și în primele 7 luni ale anului 2016;

- verificarea modului de constatare și instrumentare a daunelor RCA/CASCO pentru care au fost efectuate plăți parțiale/totale în cursul anului 2015 și în primele 7 luni ale anului 2016;

- verificarea modului de constituire și modificare a rezervei de daună avizată RCA/CASCO, aflată în sold la data de 31.12.2015 și 31.07.2016, la nivel de dosar de daună;

- verificarea modului de constituire a rezervei de daună neavizată RCA/CASCO, calculată la data de 31.12.2015, respectiv la data de 30.06.2016;

- verificarea registrului unic de petiții la data de 31.12.2015, respectiv 31.07.2016 și a modalităților de înregistrare la nivel de societate și soluționare a acestora;

- verificarea procedurilor și proceselor elaborate de societate privind adecvarea, integralitatea și exactitatea datelor utilizate în calculul rezervei de dauna (avizată și neavizată) efectuate în cursul anului 2016.

Controlul s-a desfășurat în perioada 05.09.2016 - 27.10.2016, la sediul societății B. și în perioada 28.10.2016 - 17.11.2016 la sediul A.S.F.

În urma controlului, pârâta a întocmit procesul-verbal de control nr. SA- DSC/8303/13.12.2016, înregistrat la societate sub nr. x/13.12.2016.

Prin adresa înregistrată la B. cu nr. X/21.12.2016 și la A.S.F. cu nr. X/21.12.2016, au fost comunicate de către asigurător obiecțiuni la procesul-verbal de control.

Aspectele constatate în timpul controlului și obiecțiunile au fost supuse analizei Consiliului A.S.F., care, în ședința din data de 11.01.2017 a dispus sancționarea societății și a membrilor directoratului, precum și o serie de măsuri.

În ceea ce o privește pe reclamantă, prin decizia nr. 68/19.01.2017, s-a dispus sancționarea acesteia cu amendă, în cuantum de 10.000 RON, în calitatea sa de vicepreședinte directorat B., constatându-se, în ceea ce privește coordonarea activității comitetului de analiză și soluționare a petițiilor din cadrul societății B., s-a constatat că persoanele care fac parte din directoratul acesteia nu au dispus măsuri de cercetare, analiză detaliată și rezolvare rapidă și temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenți, cu respectarea strictă a prevederilor legale și contractuale în vigoare.

În cazul a 63 de petiții, referitoare la modul de soluționare a dosarelor de daună RCA, s-a constatat că notele de fundamentare întocmite de comitetul de analiză și soluționare a petițiilor, au fost transmise A.S.F. peste termenul de maximum 10 zile. Astfel au fost încălcate prevederilor art. 2 lit. f) pct. (i) din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea asigurătorilor și brokerilor de asigurare, faptă ce constituie contravenție conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 și ale art. 163 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare;

Din verificarea eșantionului de dosare de daună avizate RCA, s-au identificat petiții primite direct de societate de la clienții nemulțumiți care nu au fost înregistrate în Registrul Unic de Petiții conform cerințelor legale. Au fost încălcate astfel, dispozițiile art. 2 lit. b) din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea asigurătorilor și brokerilor de asigurare, faptă ce constituie contravenție conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 și ale art. 163 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare.

Prin Decizia privind Comitetul de Analiză și Soluționare a petițiilor nr. 54/24.09.2015, directoratul societății B. a aprobat componența comitetului de analiză și soluționare a petițiilor. Decizia în cauză s-a semnat de către vicepreședinte directorat, în speță doamna A.. În conformitate cu capitolul 6 din această procedură, identificată prin cod PS-02- 01, ediția 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare si desfășurare a activității de primire, evidențiere si rezolvare a petițiilor adresate, de legalitatea soluțiilor adoptate si de comunicarea acestora în termenul lesa! către A.S.F. si/sau petent, după caz.

Totodată, potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății B. S.A., valabil în perioada controlată, fiecare membru al directoratului coordonează câte o linie de activitate/sferă de competență, responsabilitatea nefiind limitată la un anumit departament/structură organizatorică din cadrul societății, inclusiv în ceea ce privește activitatea referitoare la calculul rezervelor tehnice.

II.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă prin recursul principal și a apărărilor intimatei-reclamante

II.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

II.2.2. Motivul de recurs referitor la reținerea ca fondat a motivului de nulitate privind greșita individualizare a sancțiunilor

Prima instanță a constatat că, în cauză, s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea a două contravenții, fiind însă aplicată o singură sancțiune, cu încălcarea art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care impunea aplicarea unei sancțiuni pentru fiecare contravenție. Neregularitatea întocmirii deciziei nr. 68/19.01.2017 pentru incorecta aplicare a sancțiunii este de natură a conduce la anularea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât vătămarea cauzată reclamantei nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, din moment ce instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia individualizării sancțiunilor contravenționale, prin raportare la gravitatea comportamentului contravențional, după cum impun dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Recurenta-pârâtă a criticat aceste considerente, invocând faptul că prevederile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 și ale art. art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 consacră o derogare de la regimul juridic de drept comun al contravențiilor, reglementat de O.G. nr. 2/2001.

Conform prevederilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, "în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă."

Prin Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, abrogată parțial începând cu dala de 01.01.2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, a fost reglementată activitatea de asigurare și reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care desfășoară activitate în sau din România.

Potrivit art. 42 din Legea nr. 32/2000, aplicabilă societăților de asigurare până în data de 01.01.2016, în toate problemele privind reglementarea activității de asigurare și reasigurare se aplică dispozițiile legii speciale, aceasta fiind de strictă interpretare.

Înalta Curte constată astfel că regimul sancționatoriu aferent contravențiilor reglemetnate de cele două legi speciale a fost stabilit fie prin derogare expresă de la normele de drept comun din O.G. nr. 2/2001, fie prin completare expresă cu acest din urmă act normativ.

În ipoteza dedusă judecății, legea specială a prevăzut expres o derogare, în sensul că în caz de pluralitate de contravenții, se aplică o singură sancțiune, aferentă contravenției mai grave.

Ca urmare, se constată o greșită aplicare a legii de către prima instanță pe acest aspect, criticile recurentei-pârâte fiind întemeiate, dar incidența asupra soluției ce se va da recursului va rezulta după analizarea tuturor motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă.

II.2.3. Motivele de recurs referitoare la fondul cauzei

Recurenta-pârâtă a combătut reținerile primei instanțe, care a constatat că deși faptele reproșate reclamantei ar putea întruni elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, amenda a fost aplicată în temeiul altui text legal (art. 163 alin. (1) lit. r) și (4) din Legea nr. 237/2015) ca urmare a săvârșirii contravenției ce constă în "influența susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății săvârșită de către conducerea societății sau de către persoanele care dețin funcții-cheie sau alte funcții critice în cadrul societății".

Recurenta a invocat faptul că, în conformitate cu capitolul 6 din această procedura, identificată prin cod PS-02-01, ediția 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare și desfășurare a