ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2838/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Reclamanta CN "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța în contradictoriu cu pârâta I A. și pârâta II S.C. B. S.R.L. a investit Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă CCIR București cu o acțiune în interpretare a clauzelor contractului ce concesiune nr. 2/1998. Prin sentința arbitrală nr. 17/13.02.2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta CN "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța împotriva pârâtei I A. și pârâta II S.C. B. S.R.L. în sensul că: - a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei I; - capătul de cerere I, respectiv punctul 2 din Caietul de sarcini, Anexa 1 la Contractul de concesiune nr. x/1998, astfel cum a fost modificat prin punctul 1 din Alte clauze și condiții speciale la Contractul de concesiune, Anexa 3 la Contract se interpretează în conformitate cu finalitatea stipulațiilor pe care le conține, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate comercială cu sediul în România (B. S.R.L. Constanța), în numele și pe seama societății concesionare, iar părțile sociale ale societății care exploatează terminalul sunt deținute integral de comisionara A.; - a fost respins capătul de cerere 1 subsidiar, (i) privind obligarea pârâtelor la încetarea contractului de comodat, revocarea novației dintre reclamantă și pârâta II și obligarea pârâtelor la încheierea unui contract de cesiune de drepturi de pârâta I către pârâta II; obligarea pârâtelor la încetarea contractului de comodat, revocarea novației și obligarea pârâtelor să încheie un contract de cesiune a contractului de concesiune nr. x/1998 de la pârâta I la pârâta II sau, (iii) obligarea pârâtelor la încheierea oricăror acte juridice necesare respectării art. 2 din Caietul de sarcini, după cum aceste acte ar fi necesare; - stipulațiile de la punctul 4 din Anexa 3 "Alte clauze și condiții speciale la Contractul de concesiune a suprafeței de teren de 13.000 mp din Constanța" se referă la "profitul net" al societății comerciale care exploatează terminalul de bitum; - cota de 50% din profitul net pentru realizarea de investiții "se aplică asupra profitului net din fiecare an" în care societatea comercială exploatantă realizează un astfel de profit; - termenul de realizare a investițiilor curge de la data la care părțile au căzut de acord asupra investiției ce urmează a fi realizată; pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anterior încetării concesiunii se va ține seama de intervenția acestei scadențe.

Acțiunea în anulare. La data de 26.03.2018, petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu A. și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 17/13.02.2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2017 și împotriva încheierii din data de 16.01.2018, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI - a civilă sub nr. x/2018 Prin sentința civilă nr. 60 din data de 18 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a Civilă a Curții de Apel București și a declinat competența acțiunii în anulare formulată de petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu A. și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., în favoarea secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la data de 18.07.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018*.

Hotărârea Curții de Apel. Prin sentința civilă nr. 1686 din data de 09.05.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de petenta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele A. și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1686 din data de 09.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petenta C. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Cu privire la situația de fapt, recurenta-petentă arată că, la termenul de judecată din data de 16.01.2018, întrucât părțile au apreciat că nu mai au cereri și chestiuni prealabile de invocat, s-a procedat la acordarea cuvântului pe fondul cauzei. La momentul expunerii concluziilor orale pe fondul cauzei, intimata-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A.a învederat instanței faptul că, raportat la concluziile expertului din raportul de expertiză, precum și la răspunsul acestuia la obiecțiunile formulate de către părți, aceasta (reclamanta) înțelege să își schimbe poziția procesuală în legătură cu capătul 2 al cererii, în sensul că achiesează la concluziile menționate în acest raport și a solicitat instanței arbitrale ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să țină cont de concluziile expertului din raportul de expertiză și din răspunsul la obiecțiuni, concluzie care arată că cota de profit este profitul net cumulat. Această situație se înfățișează ca o modificare a cererii arbitrale, în înțelesul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., întrucât din concluziile orale reiese fără putință de tăgadă faptul că reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. micșora pretențiile deduse judecății, față de cererea inițială în care a solicitat ca interpretarea Tribunalului arbitral să fie de profit brut sau în subsidiar profit net, iar conform art. 204 alin. (2) C. proc. civ. aceste aspecte se vor menționa în încheierea de ședință. De asemenea, conform art. 593 alin. (3) C. proc. civ. încheierea de ședință trebuie să conțină cererile și susținerile părților, or astfel cum se poate observa, încheierea din data de 16.01.2018 nu conține aceste concluzii orale ale reclamantei, prin care aceasta își modifică poziția procesuală referitoare la punctul 2 al cererii arbitrale, în sensul că aceasta achiesează la concluziile expertului, respectiv faptul că concesionarul va reinvesti cota de 50% din profitul net cumulat obținut. Această modificare a cererii arbitrale nu a fost menționată în cuprinsul încheierii de ședință din data de 16.01.2018 și nici nu a fost avută în vedere de instanța arbitrală la momentul deliberării asupra cauzei, aceasta pronunțându-se cu încălcarea dreptului părții de a stabili limitele procesului. În această situație s-a încălcat principiul disponibilității părților, principiu care stă la baza desfășurării procesului civil, aplicându-se și în soluționarea disputelor pe cale arbitrală, astfel obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În prezenta cauză, reclamanta, prin concluziile orale susținute în fața instanței arbitrale a înțeles să își modifice câtimea pretențiilor deduse prin cererea arbitrală, iar instanța arbitrală, în temeiul principiul disponibilității părților, acesta având caracter imperativ, era obligată să ia act de manifestarea de voință a părții, urmând a se pronunța în consecință. Ținând cont de aceste aspecte învederate, respectiv faptul că instanța arbitrală, prin sentința arbitrală nr. 17 din 13.02.2018, s-a pronunțat asupra unui lucru mai mult decât s-a cerut, a înțeles să formuleze cerere în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) conform căreia, hotărârea arbitrală poate fi desființată în situația în care "tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut", precum și pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h), sentința fiind dată cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii. Astfel, instanța arbitrală în considerentele sentinței, raportându-se doar la înțelegerile părților contractante care au exclus posibilitatea recurgerii la formula "rezultat reportat/cumulat", precum și la expresiile "executate în perioada de 1 -2 ani de la încheierea înțelegerii" și "cu caracter de repetabilitate anuală", reține următoarele: "Cota de 50% din profitul net pentru realizarea de investiții se aplică asupra profitului net din fiecare an în care societatea comercială exploatantă realizează un astfel de profit". Prin criticile formulate împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București recurenta-petentă invocă încălcarea principiului disponibilității și arată că în mod eronat s-a reținut de această instanță incidența dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că o eventuală cerere de modificare a acțiunii trebuia formulată în scris, reținând totodată în mod eronat și faptul că apărările societății sunt neîntemeiate dat fiind faptul că nu a făcut nicio mențiune cu privire la modificarea pretențiilor intimatei-reclamante în concluziile orale și în concluziile scrise. Acest argument al instanței este eronat, astfel încât și raționamentul construit pe această premisă nu poate fi decât unul eronat. Pentru verificarea susținerilor solicită instanței de judecată să observe pagina 1 (ultimul alineat care continuă pe pagina 2) din Concluziile scrise depuse în faza de arbitraj unde s-a menționat următoarele: "Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv cu interpretarea de către instanța arbitrală a definiției de profit, va rugăm să constatați că interpretarea APMC prin cererea de chemare în judecată este eronată, ulterior aceasta modificându-și poziția procesuală prin concluziile orale în sensul că interpretarea corectă este de profit net cumulat, adică rezultat cumulat de-a lungul perioadei de existență (se iau în calcul toate rezultatele financiare anuale, inclusiv pierderile ce urmează a fi deduse din profituri), urmând a fi aplicată cota de 50% numai pentru rezultatul financiar net, rezultat în urma cumulului exercițiilor financiare." În aceste condiții nu se poate susține de către instanța de judecată faptul că petenta nu a înțeles că s-a modificat acțiunea câtă vreme prin concluziile scrise depuse a menționat în mod expres acest lucru. Arată faptul că modificarea cererii de chemare în judecată a intervenit în condițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că intimata-reclamantă și-a micșorat cuantumul obiectului cererii. În acest sens, solicită să se observe faptul că prin cererea inițială intimata-reclamantă a solicitat ca interpretarea Tribunalul arbitral să fie de profit brut sau în subsidiar profit net, iar prin concluziile orale a solicitat să se aibă în vedere concluziile raportului de expertiză, concluzii care micșorau solicitările reclamantei, întrucât stabileau că trebuie să se reinvestească profitul net cumulat obținut. Aceste aspecte ar fi trebuit menționate în încheierea de ședință, astfel cum prevăd dispozițiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ. Cu toate că instanța de judecată a reținut în considerente faptul că reprezentantul intimatei-reclamante Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. a susținut în concluziile orale faptul că acesta achiesează la concluziile raportului de expertiză, aceasta a respins apărările petentei, hotărârea cuprinzând astfel motive contradictorii. Instanța a apreciat în mod eronat că orice cerere formulată în fața instanței sau a tribunalului arbitral trebuie să fie formulată în scris conform art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 prevăd posibilitatea ca micșorarea cuantumului obiectului cererii poate fi făcută verbal în fața instanței de judecată care va trece în încheierea de ședință declarația reclamantului. În speță, se regăsește o astfel de situație întrucât reclamanta doar a micșorat pretențiile sale derivând din cota de profit de la profitul brut la profitul net. În ceea ce privește susținerea instanței de judecată potrivit cu care sunt incidente dispozițiile art. 571 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora: "Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă ..." și în cazul cererii modificatoare, recurenta-petentă apreciază că aceasta este nefondată întrucât în aceste situații legea este de strictă interpretare, textul făcând referire strict la cererea de chemare în judecată arbitrală. În spiritul argumentației sunt și prevederile art. 26 alin. (2) teza finală din Regulile Arbitrale care prevăd că "Acolo unde nu există norme stabilite de părți, de prezentele Reguli sau, în lipsă, de tribunalul arbitral ori acestea sunt neîndestulătoare, se vor aplica dispozițiile corespunzătoare din C. proc. civ..", ceea ce înseamnă că regulile de arbitraj sunt completate de regulile instituite de C. proc. civ. Cu privire la apărările privitoare la soluționarea primului capăt al cererii arbitrate, arată faptul că instanța de judecată a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept material în sensul că aceasta nu a reținut în mod corect efectele produse de instituțiile de drept aplicabile în cauză, în special cu privire la novație, hotărârea având și argumente contradictorii, astfel: Art. 1 din Caietul de Sarcini prevede faptul că intimata optează ca forma de organizare a concesionarului să fie societate comercială și să aibă pe toată durata concesiunii, sediul principal sau secundar în țară. Punctul 1 din Anexa 3 a contractului stabilește faptul că în baza pct. 2 din Caietul de Sarcini, concesionarul are obligația de a înființa o societate comercială/filială cu sediul în România, care va construi și exploata terminalul de bitum, în numele și pe seama concesionarului. Rezultă astfel faptul că în executarea obligațiilor asumate prin contract și anexele sale D. avea obligația de a înființa o societate în România, care va construi și exploata terminalul de bitum, în numele și pe seama concesionarului, iar nu faptul că "executarea obligațiilor asumate în temeiul contractului se realizează printr-o societate comercială cu sediul în România", cum în mod eronat a reținut Curtea de Apel București. Astfel, se observă o prima interpretare greșită a situației de fapt și implicit a regulilor de drept material aplicabile în cauză. Mai departe, Curtea de Apel a reținut faptul că părțile nu aveau posibilitatea de a modifica contractul de concesiune, or, în cauză nu a fost în niciun moment discuția despre modificarea contractului de concesiune, petenta neinvocând o astfel de situație. În vederea executării obligațiilor stabilite la art. 1 din Caietul de Sarcini și punctul 1 din Anexa nr. 3 a contractului de concesiune, D. a trebuit să înființeze o societate cu sediul în România care să exploateze terminalul de bitum în numele și pe seama concesionarului. Modalitatea în care D. a ales să își îndeplinească această obligație, respectiv prin încheierea unui contract de comodat și un contract de novație, a fost aprobată de către intimată, aceasta fiind de acord, fiind chiar semnatara contractului de novație. Astfel, la data de 23.08.1998, între D. și C. se încheie un Contract de comodat, prin care D. pune la dispoziția C. terenul ce face obiectul Contractului de Concesiune și să acorde credit pentru realizarea investiției. Ulterior, între CN APMC S.A. și C. se încheie la data de 01.08.2000, Contractul de Novație cu nr. X DC (Anexa nr. 6), urmare solicitării făcută de către C. prin adresa nr. x/24.07.2000, a acordului exprimat de către D. și a Hotărârii Consiliului de Administrație al Concedentului. Ținând cont de această situație de fapt, a solicitat să se constate următoarele neregularități cu privire la sentința atacată și inclusiv cu privire la sentința arbitrală, neregularități sesizate și prin cererea în anulare, pe care însă Curtea de Apel nu le-a luat în considerare, astfel: Cererea arbitrală introdusă de reclamantă are un capăt principal, respectiv interpretarea ca potrivit dispozițiilor contractuale indicate anterior, D. are obligația de a cesiona contractul de concesiune către AAT și capete de cerere subsidiare care au fost respinse în mod clar de către instanța arbitrală. Astfel, solicitarea intimatei era ca Tribunalul Arbitral să interpreteze clauzele contractuale în sensul că D. ar trebui să cesioneze contractul de concesiune către C., Tribunalul Arbitral nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare, iar Curtea de Apel a respins apărările societății cu privire la acest aspect. Cu privire la efectele date de instanța arbitrală și instanța de judecată contractului de novație și contractului de concesiune, arată faptul că acestea încalcă dispozițiile de drept material, astfel: Art. 977 din vechiul C. civ., prevedea faptul că "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor." Din moment ce intimata și petenta au încheiat un contract de novație, cu toate că existau și alte procedee prin care să se îndeplinească obligația D., este evident faptul că acestea au acceptat toate efectele unui astfel de contract, în sensul că, pe lângă obligații, i se transmiteau recurentei și drepturile ce decurgeau din contractul de concesiune. Or, în speța de față, ar trebui să se țină cont de faptul că prin contractul de novație semnat de reclamantă s-au transmis atât drepturile cât și obligațiile concesionarului, neputându-se susține, astfel cum a reținut instanța, faptul că D. a păstrat și păstrează în continuare drepturile rezultate din contractul de concesiune, iar C. preia dreptul de folosință și exploatare asupra terenului, precum și toate obligațiile ce decurg din acest contractul de concesiune. O asemenea interpretare este eronată, ținând cont de faptul că contractul de concesiune este un contract sinalagmatic, care naște drepturi și obligații pentru ambele părți, acestea aflându-se într-o legătură de interdependență. Argumentul instanței de judecată precum că este irelevant faptul că se discută despre un contract sinalagmatic nu poate fi primit, instanța procedând din nou la o aplicare greșită a normelor de drept material, fiind de esența contractelor sinalagmatice faptul că acestea presupun drepturi și obligații interdependente, iar recurenta nu ar fi putut să își execute obligațiile contractuale, daca nu ar fi existat și drepturile corelative. Instanța a considerat în mod neîntemeiat că argumentele cu privire la imposibilitatea exercitării dreptului de folosință si exploatare sunt netemeinice, întrucât până la momentul încheierii contractului de novație AAT sau D. nu își îndepliniseră obligațiile menționate în contractul de concesiune din cauza faptului că CN APM S.A. a obținut Autorizația de Construire pentru terminalul de bitum pentru și în numele AAT abia în data de 01.03.2000. Obținerea autorizației de construire în numele AAT a fost necesară întrucât D. era o persoană juridică străină care, potrivit legislației din anul 2000 nu putea să-și intabuleze în Cartea Funciară dreptul provenind din contractul de concesiune și nici drepturile care proveneau din edificarea construcțiilor pe terenul concesionat. Acesta a fost și motivul pentru care în caietul de sarcini și contractul de concesiune se impunea în sarcina Concesionarei înființarea unei societăți în România și pentru care s-au apelat la artificii juridice precum contractul de comodat și contractul de novație. Cu privire la nemotivarea hotărârii arbitrale și faptul că aceasta conține dispoziții contradictorii, precum și cu privire la criticile referitoare la soluția dată capătului 2 punctul c) al cererii arbitrale, recurenta învederează că deși a subliniat faptul că sentința arbitrală conține argumente contradictorii precum și faptul că lipsa motivării hotărârii duce la nulitatea acesteia, lipsa considerentelor sau considerente și raționamente contradictorii reprezentând o adevărată nemotivare, cu toate acestea, instanța de judecată a apreciat faptul că sentința arbitrală este clară, concisă și concretă, fără însă a avea în vedere în mod concret apărările societății petente. Cu toate că instanța de judecată a reținut incidența dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care prevede faptul că hotărârea va cuprinde, printre altele, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-a înlăturat cererile părților, aceasta a înlăturat toate apărările referitoare la lipsa mențiunilor cu privire la apărările/argumentele și poziția petentei din fața Tribunalului Arbitral și a reținut faptul că sentința arbitrală este motivată în mod corespunzător. Or, în această situație solicită să se aibă în vedere faptul că și în ipoteza în care instanța de control judiciar achiesează la concluziile primei instanțe, aceasta trebuie să prezinte argumente proprii și să arate punctual argumentele avute în vedere pentru respingerea apărărilor părții. Cu toate acestea, în prezenta cauză Curtea de Apel a reluat concluziile instanței arbitrale, nearătând în concret, motivele pentru care solicitările și apărările petentei sunt neîntemeiate, fiind astfel în situația în care se discută despre o hotărâre nemotivată. O altă neconcordanță sesizată și nesoluționată de Curtea de Apel este reprezentată de considerentul că investiția de 50% din profit trebuie să fie executată anual și evident numai în anii în care concesionarul realizează profit net, or acest raționament este contrazis prin concluzia dispozitivului Tribunalului Arbitral și menținut de Curtea de Apel, care menționează că "termenul de realizare a investițiilor curge de la data la care părțile au căzut de acord asupra investiției", existând astfel aprecieri diferite asupra termenului de la care curge obligația de realizare a investiției. De asemenea, în ceea ce privește termenul de la care curge obligativitatea concesionarului de a învesti nu se poate identifica raționamentul logico - juridic avut în vedere de către instanță în determinarea a două concluzii ce sunt diferite și anume că investiția de 50% din profit urmează să fie executată anual, iar ulterior că acest termen curge de la data acordului părților asupra investițiilor. Prin această ultimă concluzie a Tribunalului arbitral își contrazice însăși raționamentul prin care a determinat ca aplicabilă cota de profit net și nu de profit net cumulat, întrucât în considerente a menționat faptul că această cotă trebuie investită anual și este exclusă posibilitatea recurgerii la rezultatul cumulat ceea ce contravine cu dispozitivul în care se menționează că pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anteriori încetării concesiunii se va ține seama de intervenția acestei scadențe și care presupune un rezultat cumulat/reportat. Se poate astfel observa faptul că soluția pronunțată de Curtea de Apel nu cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, preluând considerentele contradictorii din cuprinsul hotărârii arbitrale, nefiind lămurite aspectele sesizate de petentă în cuprinsul cererii în anulare, astfel se nasc o serie de întrebări și interpretări, părțile neavând reprezentarea clară a modalității în care, începând cu acest moment, se vor desfășura relațiile între ele. Această situație este rezultatul unei motivări necorespunzătoare și contradictorii, sens în care solicită admiterea recursului, cu consecința casării sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021 pentru soluționarea cererii de recurs, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Petenta S.C. B. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere în anulare a sentinței arbitrale nr. 17/13.02.2018 și a încheierii de ședință din data de 16.01.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în baza dispozițiilor art. 608 lit. f), g) și h) C. proc. civ., conform cărora "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: … f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii". Raportul juridic dedus judecății Curții de Arbitraj Comercial Internațional are ca obiect pretenția părții reclamante CN "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța (intimată în prezenta procedură) adresată tribunalului arbitral prin care a solicitat interpretarea clauzelor contractului de concesiune nr. x/1998 încheiat între Administrația Portului Constanța și A., și anume, art. 2 din Caietul de sarcini al concesiunii - Anexa 1 la contract (Administrația Portului Constanța R.A. optează ca forma de organizare a concesionarului să fie societate comercială și să aibă pe toată durata concesiunii, sediul principal sau secundar în țară) coroborat cu pct. 1 din "Alte clauze și condiții speciale la contract" - Anexa 3 (În baza pct. 2 din Caietul de sarcini, concesionarul va înființa în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentului contract, o societate comercială/filială cu sediul în România, care va construi și exploata terminalul de bitum, în numele și pe seama concesionarului), respectiv art. 4 din "Alte clauze și condiții speciale la contract" - Anexa 3 (Valoarea cotei de profit ce va fi reinvestită de concesionar în alte obiective de interes pentru concedent, din porturile administrate de acesta, este de 50% pe an, pe baza unor propuneri viabile din partea concedentului, acceptate de părți). Instanța de fond a respins acțiunea în anulare, ca neîntemeiată, reținând în esență că, în raport de prevederile art. 982 și art. 984 C. civ. (1864) referitoare la interpretarea contractelor, este corectă concluzia tribunalului arbitral conform căreia părțile s-au înțeles expres a fi preluate de către B. S.R.L. doar obligațiile din contractul de concesiune, iar nu și drepturile prevăzute de aceasta în favoarea concesionarului, care, în lipsa oricărei prevederi exprese, rămân în favoarea concesionarului A.. Aceasta a fost intenția părților prin toate contractele prezentate (de concesiune, de comodat și de novație), nefiind depus la dosar niciun înscris din care să reiasă expres faptul că B. S.R.L. preia și drepturile menționate în contractul de concesiune în favoarea concesionarului. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, un prim motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta nu indică respectivele reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ci face doar scurte referiri/critici cu privire la soluția contestată pe calea prezentei căi de atac, reiterând în susținerea criticilor argumentele deja prezentate (prin acțiunea în anulare) și analizate de instanța de fond. În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat. Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, prin care se invocă nemotivarea hotărârii arbitrale, sunt de asemenea, nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Arbitral satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat, aspect față de care în mod corect s-a reținut că sentința arbitrală este clară, concisă și concretă. Față de aceste considerente, motivul de recurs este nefondat și va fi respins. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. De fapt, Înalta Curte constată că recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la interpretarea clauzelor contractelor încheiate între părți menționate în hotărârea arbitrală fără a formula critici concrete din care să rezulte nelegalitatea sentinței pronunțate asupra acțiunii în anulare, prin încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Sub acest aspect, recurenta a arătat că prin sentința arbitrală nr. 17 din 13.02.2018, Tribunalul arbitral a dispus admiterea în parte a acțiunii, reținând în legătura cu art. 2 faptul că acesta se interpretează în conformitate cu finalitatea stipulațiilor pe care le conține, că B. S.R.L. exploatează în numele și pe seama societății concesionare terminalul de bitum de pe terenul concesionat. În legătura cu prevederile punctului 4 din Anexa 3, instanța arbitrală a reținut faptul că se are în vedere profitul net anual, iar termenul de realizare a investițiilor curge de la data la care părțile au căzut de acord asupra investiției ce urmează a fi realizată, iar pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anteriori încetării concesiunii se va ține seama de intervenția acestei scadente. În ceea ce privește critica recurentei-petente referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată ce vizează reinvestirea cotei de 50% din profit, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată având în vedere faptul că, modificarea cererii de chemare în judecată reprezintă facultatea recunoscută prin lege reclamantului, în cadrul unui proces civil și exprimă prerogativa acestuia de a opera schimbări cu privire la părțile, obiectul sau cauza cererii sale. Într-adevăr, dispozițiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ. prevăd patru cazuri în care cererea de chemare în judecată nu se socotește modificată și nu se va da un nou termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute de reclamant în fața instanței, și anume: situația în care reclamantul corectează eventualele erori materiale din cuprinsul cererii, aceea în care reclamantul micșorează sau mărește cuantumul pretențiilor, se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului, însă în cauza de față, obiectul cererii arbitrale promovate de intimata-reclamantă l-a constituit modul de interpretare și aplicare a unor prevederi contractuale, respectiv ale dispozițiilor art. 2 din caietul de sarcini, parte a contractului de concesiune nr. x/1998 și ale dispozițiilor pct. 4 din anexa 3 la contractul de concesiune (cu referire specifică la cele 3 motive de divergență între părțile din proces), respectiv: 50% din profitul net sau brut, reinvestirea profitul net/brut determinat anual sau multianual, precum și data de la care curge termenul de realizare al investițiilor. Or, simpla referire incidentală la raportul de expertiză, în sensul că "instanța urmează a avea în vedere și concluziile lucrării efectuate", nu sunt de natură a echivala cu o modificare o cuantumului obiectului acțiunii. Astfel, în mod corect a reținut Curtea de Apel că nu putea fi vorba despre o achiesare în legătură cu cota de 50% profit net cumulat, în condițiile în care s-a solicitat tribunalului arbitral să se observe că pct. 4 privește 50% din profitul net obținut de concesionar în fiecare an al concesiunii. Totodată, Înalta Curte constată că, atât tribunalul arbitral cât și Curtea de Apel au dat o interpretare corectă normelor legale aplicabile și nu a reținut încălcarea unor norme imperative, stabilind că voința părților nu a fost în sensul eliminării din contractul de concesiune al A. (D.), ci de executare a obligațiilor contractuale asumate de această parte printr-o societate cu sediul în România (AAT), în numele și pe seama societății concesionare. Cu privire la critica recurentei-petente în sensul că primul capăt principal de cerere nu a fost lămurit ci instanța s-a limitat a reține că dispozițiile contractuale invocate de către intimata-reclamantă se interpretează "în conformitate cu finalitatea stipulațiilor pe care le conține, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate cu sediul în România (B. S.R.L. Constanța), în numele și pe seama societății concesionare, iar părțile sociale ale societății care exploatează terminalul sunt deținute integral de concesionara A.", Înalta Curte constată că recurenta-petentă nu arată punctual de ce această interpretare ar fi eronată atât timp cât unitatea care a preluat constituirea și exploatarea terminalului pentru bitum este organizată ca societate comercială cu răspundere limitată, formă de organizare care este preconizat să continue, sediul principal al acesteia este în Constanța - România, concedent este reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., concesionar este pârâta I - B., iar pârâta I exploatează terenul și terminalul pentru bitum în numele și pe seama pârâtei II - A., ca un mandatar. Faptul că recurenta-petentă și-a exprimat părerea în sensul că titularul contractului de concesiune este B., iar urmare a semnării contractului de novație, D. (A.) nu mai are nicio calitate în contractul de concesiune, nu poate fi împărtășită și de instanța de recurs având în vedere că prin cererea adresată Tribunalului arbitral s-a solicitat doar "interpretarea și stabilirea modului de aplicare a prevederilor art. 2 din caietul de sarcini parte integrantă a contractului de concesiune nr. x/1998" fiind propusă ca variantă: - modul de organizare a unității care preia concesiunea din caietul de sarcini se interpretează în sensul că adjudecatorul-concesionar (D.) cesionează contractul de concesiune nr. x/1998 către o societate comercială cu sediul în România, societate comercială care este controlată de D., pe toată durata concesiunii. Cu privire la modul de organizarea unității care preia concesiunea, Tribunalul arbitral a statuat că dispozițiile art. 2 din Caietul de sarcini au fost respectate și se interpretează: "în conformitate cu finalitatea stipulațiilor pe care le conține, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate cu sediul în România (B. S.R.L. Constanța), în numele și pe seama societății concesionare, iar părțile sociale ale societății care exploatează terminalul sunt deținute integral de concesionara A.". Înalta Curte, dincolo de argumentele Curții de Apel, care antamează aspecte de netemeinicie, nu poate reține încălcarea unor norme imperative așa cum prevăd dispozițiile art. 608 lit. h) din C. proc. civ. În ceea ce privește soluționarea pretențiilor subsidiare, de obligare a pârâților la încheierea unor contracte prin care fie să înceteze unele din contractele existente între părți, fie să-și asume alte obligații, care să aibă ca efect modificarea/reorganizarea obligațiilor dintre părți, Înalta Curte constată că acestea au fost respinse de către Tribunalul arbitral avându-se în vedere că modificarea/încetarea unor contracte și reamenajarea relațiilor dintre părți cu ajutorul unor noi contracte de acest gen nu se poate impune prin intermediul justiției, ci prin negocieri directe între părțile contractante, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 608 lit. f) C. proc. civ. De asemenea, în mod corect a reținut Tribunalul arbitral că modificarea esențială a contractului de concesiune, sub aspectul părții care are calitatea de concesionar, presupune respectarea condițiilor de încheiere a contractului, iar pentru acest lucru era necesar, pe de o parte acordul Ministerului Privatizării, iar pe de altă parte realizarea unor negocieri directe între părțile contractante deoarece, modificarea acestui gen de contract nu se poate impune prin intermediul justiției. Faptul că între C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. și S.C. B. S.R.L. s-a încheiat un contract de novație cu acordul A. prin care s-a stipulat în sarcina recurentei-petente C. preluarea tuturor obligațiilor ce revin A. din contractul de concesiune nr. x/16.07.1998 încheiat între Administrația Portului Constanța și A., respectiv: să realizeze terminalul de descărcare, stocare și reexpediere bitum pe suprafața de teren în zona danelor 102-103, să plătească redevența, în calitate de concesionar, conform art. 5 din contractul de concesiune nr. x/1998, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii facturării, să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,25% pe zi de întârziere pentru neplata redevenței în termenul de scadență de 5 zile lucrătoare de la data primirii facturii, nu poate impune instanței arbitrale modificarea contractului de concesiune încheiat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 527/12.09.1997 și al Acordului nr. 1/14.04.1998 dat de Ministerul Privatizării privind aprobarea concesiunii, între Administrația Portului Constanța, persoană juridică română și A., persoană juridică străină. Astfel, nu poate fi primită critica recurentei-petente în sensul că ar fi nelegală instituirea anumitor obligații prin contractul de novație fără acordarea unor drepturi atât timp cât din conținutul contractului de novație încheiat între părțile semnatare rezultă că s-a stipulat în mod expres preluarea "tuturor obligațiilor" fără a se menționa eventualele drepturi ale S.C. B. S.R.L., iar obiecțiunile formulate în fața instanței nu pot înfrânge acordul de voință al părților la încheierea acestui contract. De asemenea, relevant este faptul că în lipsa desființării/modificării contractului de concesiune, acesta își produce efectele pe întreaga perioadă pentru care a fost încheiat. Concluzionând, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-petentă și va menține soluția pronunțată de prima instanță având în vedere că aspectele prezentate în cererea de recurs au fost analizate atât de Tribunalul arbitral, cât și de Curtea de Apel.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,