ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1 . Hotărârea pronunțată de instanța de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea Deciziei nr. 17921/04.01.2019 și obligarea intimatei la emiterea unei noii decizii de aprobarea cererii sale de plată.

Prin sentința nr. 158 din 15 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR și a anulat Decizia nr. 17921/04.01.2019 și a obligat pârâtul să emită o altă decizie. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 158 din 15 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul susține că, deși instanța de fond a reținut corect problema de drept ce face obiectul speței pendinte, respectiv stabilirea momentului de la care s-a născut dreptul de creanță al creditorului de asigurare conform interpretării dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și a Normei 16/2015, în hotărârea recurată se regăsesc motivări ce nu au legătură cu situația premisă.

În opinia recurentului a analiza o cerer de plată din punctul de vedere al legalității termenului în care a fost formulate nu poate echivala cu un refuz din partea autorității emitente, drept pentru care consider că hotărârea primei instanțe cuprinde o situație străină de natura pricinii, iar întreaga motivare a acesteia pornește de la această premisă greșită.

Precizează recurentul că, din conținutul deciziei contestate, nu poate fi vorba despre un refuz sau un exces de putere. În speță, cererea a fost analizată, iar interpretarea textelor legale nu poate fi de natură a conduce la idea că a existat un exces de putere în acestă analiză.

Se mai precizează de către recurent că, în ceea ce privește nașterea dreptului de creanță al intimatei-reclamante, nu are importanță momentul comunicării hotărârii judecătorești definitive, ci doar data pronunțării acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința recurată, acțiunea formulată de reclamanta A. a fost admisă, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților formulând critici de nelegalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Astfel, instanța de control judiciar reține că potrivit dispsozițiilor art. 11 din Legea 213/2015 "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", art. 13 alin. (3) prevăzând că " în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale."

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 statuează că "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări (...)"

Așadar, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din data de 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului B. S.A., iar la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A.

La data de 31.08.2018, data poștei, intimata-reclamantă a depus o cerere de plată la FGA, înregistrată sub nr. x/7.02.2018. Prin cerere s-a solicitat plata unei sume de 50.683 RON, cu titlu de despăgubire, sumă stabilită în cadrul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă.

Sentința nr. 264/30.01.2017, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2016 a rămas definitivă la data de 23.10.2017, prin Decizia nr. 1796/A/2017 a Curții de Apel București, intimata-reclamantă depunând cererea de plată la data de 31.01.2018, peste termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților pentru creanțele născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment.

Prin urmare, cererea de plată adresată de reclamantă la data de 31.01.2018 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Astfel, în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, reclamanta neputând invoca faptul că nu a cunoscut legea, care trebuie să fie cunoscută de toate persoanele, potrivit principiului de drept nemo consetur ignorare legem.

Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate și previzibile prin prisma clarității textelor menționate anterior.

Totodată, intrarea în faliment a asiguratorului nu este o împrejurare care a schimbat condițiile contractuale, fiind o împrejurare imprevizibilă, dar care a fost adusă la cunoștința publicului.

Având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) și (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizațiilor, informații ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condițiile și modalitățile de efectuare a plăților, date referitoare la documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizației.

Mai mult decât atât, exista și posibilitatea pentru reclamantă să adreseze pârâtului o întrebare în vederea obținerii de lămuriri suplimentare, acesta nefăcând însă dovada că a procedat de o asemenea manieră, la care să nu fi primit răspuns.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea și înregistrarea la instituția pârâtă a cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, intimata-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Prin urmare, reținând că Decizia nr. 17921/04.01.2019 a fost emisă de recurentul-pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care aceasta a fost anulată, este nelegală, impunându-se a fi reformată, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 158 din 15 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.