ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2021

Dosar nr. x/2018

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei FGA nr. 17350/24.10.2018, obligarea FGA la analizarea pe fond a cererii de despăgubire formulată de reclamantă, înregistrată la FGA cu nr. X/26.5.2016, plata daunelor morale în cuantum de 1000 RON.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1370 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta A., pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia FGA nr. 17350/24.10.2018 și a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie prin care să analizeze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă, înregistrată la FGA cu nr. X/26.5.2016. A respins în rest acțiunea. A admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON taxa judiciară de timbru și la onorariu de avocat în sumă de 200 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva aceste hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esență, următoarele:

Instanța de fond a apreciat eronat faptul că reclamanta din prezenta cauză nu a cunoscut autorul faptei decât odată cu soluționarea cauzei de Parchetul Militar. Chiar în ordonanța de clasare se menționează că autorul faptei a fost audiat încă din data de 16.08.2012, dată la care a și recunoscut săvârșirea faptei din data de 8 august 2012. Astfel data începerii termenului de prescripție poate fi apreciată ca fiind cel mult 16 august 2012, dar nicidecum data comunicării ordonanței de clasare.

În opinia recurentului, termenul special de prescripție, de 2 ani, are caracter imperativ și începe să curgă, se suspendă sau se întrerupe potrivit dreptului comun în materie. Apreciază recurentul, că acest termen special de prescripție este aplicabil raporturilor de asigurare izvorâte din contractul de asigurare și nu este deci aplicabil terțelor persoane care au anumite drepturi sau obligații născute în afara raportului de asigurare, cărora li se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.

Susține recurentul că în privința valorificării pretențiilor civile în afara procesului penal sunt aplicabile prevederile C. civ. care reglementează prescripția extinctivă.

În opinia recurentului, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani. În cazul dedus judecății deși prescripția este de 2 ani în materia asigurărilor, iar în cazul în care este vorba de o asigurare de răspundere civilă beneficiar al asigurării fiind un terț și nu asiguratul, termenul de prescripție este cel general de 3 ani și nu cel de 2 ani.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se constate că Decizia FGA este legală și temeinică, în cazul dedus judecății nefiind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" acesta este neîntemeiat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 este formal indicat, iar pe de altă parte, sentința recurată îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări".

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție.

În cauza de față, data nașterii dreptului de creanță al intimatei-reclamante privind despăgubirile este aceea la care partea intimată a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) și autorul accidentului. Data nașterii dreptului de creanță al intimatei este 18.05.2015, data ordonanței Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București emisă în dosarul nr. x/2014, act care indică fapta prejudiciabilă și autorul faptei. Victima a cunoscut autorul si prejudiciul la data de 18.05.2015, iar nu la data accidentului.

În acest context, având în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termenul până la care intimata trebuia să depună cererea de plată era de 90 de zile de la data de 28.04.2016, aceasta depunând cererea de despagubire la data de 26.05.2016, în termenul legal.

Prin urmare, corect s-a reținut că Decizia contestată este nelegală.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1370 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.