ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș anularea în parte a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a D.G.R.F.P. Galați - Serviciul soluționare contestații privind contestația administrativă nr. 24856/27.06.2016 și, pe cale de consecință, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.02.2016, emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Serviciul Inspecție Fiscală; anularea Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Serviciul Inspecție Fiscală.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 75 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar societatea B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a D.G.R.F.P. Galați, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.02.2016 și a Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Serviciul Inspecție Fiscală, în ceea ce privește obligația referitoare la T.V.A. în sumă de 1.509.121 RON, aferentă livrărilor intracomunitare, precum și accesoriile (majorări de întârziere și penalități) stabilite în legătură cu această obligație fiscală, a respins în rest cererea de chemare în judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, au formulat recurs, pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate de fiecare, care au dezvoltat critici similare, pârâtele au susținut următoarele:

Referitor la suma de 1.509.121 RON reprezentând TVA aferentă livrărilor intracomunitare se arată că societatea A. S.R.L. a declarat livrări intracomunitare de cereale în baza facturilor emise către operatori din Ungaria.

În vederea stabilirii situației de fapt și a tratamentului fiscal aplicabil operațiunilor declarate de reclamantă, organele de inspecție fiscală au solicitat informații despre beneficiarii livrărilor de la autoritățile fiscale din Ungaria.

De asemenea, societatea supusă verificării a transmis organelor de inspecție fiscală informații despre transportatori solicitate de la C.N.A.D.R. S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, autorități vamale, etc.

Urmare verificărilor efectuate, asupra documentelor prezentate de societatea reclamantă pentru justificarea scutirii de taxă a livrărilor intracomunitare declarate precum și din analiza informațiilor primite de la alte organe, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că dintr-un număr de 179 livrări, pentru un număr de 163 autoritățile fiscale din Ungaria nu au confirmat realitatea operațiunii.

Astfel, urmare celor constatate, organele de inspecție fiscală au stabilit că pentru livrările intracomunitare de cereale pentru care nu au fost prezentate documente care să ateste faptul că bunurile au părăsit efectiv teritoriul României, precum și transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor livrate, societatea A. S.R.L. nu a justificat scutirea de taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 1.509.121 RON, conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, dispozițiile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, reglementează livrările de bunuri ca operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar alin. (9) al aceluiași articol, în vigoare la data efectuării operațiunilor, reglementează livrările intracomunitare, astfel:

"(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar [...].

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora [...]".

Potrivit acestor prevederi legale, livrarea intracomunitară de bunuri este definită ca reprezentând o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora.

Referitor la scutirea de taxă, la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stipulează următoarele:

"(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru, [...]" iar, conform alin. (3) al aceluiași articol:

"(3) Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă".

Prin urmare, potrivit acestor prevederi legale, se reține că livrarea intracomunitară de bunuri către o persoană este scutită de taxă pe valoarea adăugată dacă, această persoană îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru.

Totodată, se reține faptul că, acolo unde este cazul, prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru această operațiune, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

În baza prevederilor menționate anterior, a fost emis de către ministrul finanțelor publice Ordinul nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Anexa 1 la Ordinul nr. 2222/2006, în forma aplicabilă în perioada supusă verificării:

"(1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct. 1 și 2 ale aceleiași lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru și, după caz: a) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare".

Conform acestor prevederi legale s-a reținut faptul că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările intracomunitare de bunuri se justifică cu factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute de legea fiscală și în care să fie înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru, cu documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru și, după caz, cu alte documente, respectiv contract/comandă de vânzare/cumpărare, documente de asigurare.

Așadar, având în vedere că livrările de bunuri efectuate cu plată sunt operațiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar pentru livrările intracomunitare de bunuri este prevăzută scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, reprezentând o excepție de la regula generală. Prin urmare, pentru a putea beneficia de această scutire s-a prevăzut obligativitatea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru aceste operațiuni, justificare care presupune existența, deținerea și automat prezentarea de documente întocmite în conformitate cu prevederile legale și care prevede ca cerință cumulativă două documente legale: factura și documentul de transport din România în alt stat membru, respectiv, pentru transportul rutier, scrisoarea de trăsură CMR, și, după caz, orice alte documente, respectiv contract/comandă de vânzare-cumpărare, documente de asigurare.

Totuși, acestea sunt condiții de formă, aplicabile scutirii de TVA cu drept de deducere pentru livrările intracomunitare, fiind generate în primul rând de existența unei livrări reale de bunuri dintr-un stat membru în alt stat membru, iar simpla prezentare a unor documente chiar și în condițiile în care acestea susțin toate informațiile prevăzute de lege, nu poate asigura aplicarea netulburată a regimului de scutire de TVA de către contribuabil.

De asemenea, în speță învederăm că prin decizia pronunțată în cazul C-409/04-Teleos și alții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru o livrare intra corn unitară de bunuri nu devine aplicabilă decât atunci când dreptul de a dispune de bun ca un proprietar a fost transmis persoanei care îl achiziționează și când furnizorul dovedește că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru și că, în urma acestei expediții sau a acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriul statului membru de livrare.

Astfel, s-a reținut faptul că un element constitutiv al unei operațiuni intracomunitare care o distinge de cea care are loc în interiorul țării, este condiția referitoare la circulația fizică a bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru.

Prin urmare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a tratamentului fiscal aplicabil operațiunilor declarate de societatea A. S.R.L., prin Serviciul Județean de Informații Fiscale Timiș au fost solicitate informații de tip SCAC/AC de la autoritățile fiscale din Ungaria.

Urmare răspunsurilor primite de la autoritățile fiscale din Ungaria, organele de inspecție fiscală au constatat că cerealele livrate nu au ajuns la destinație în Ungaria, nefiind cunoscut locul de descărcare al acestora, în aceste condiții transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor livrate nefiind confirmat.

De asemenea, s-a constatat faptul că în unele cazuri beneficiarii livrărilor erau implicați în lanțuri infracționale care aveau drept scop fraudarea obligațiilor fiscale, iar în alte cazuri societățile nu funcționau la sediul declarat, reprezentanții acestora nu au fost găsiți, erau arestați sau nu își aduceau aminte despre tranzacțiile cu societatea A. S.R.L. și nu au depus declarații fiscale.

În consecință, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei s-a reținut faptul că, din punct de vedere formal, societatea A. S.R.L. deținea documente care ar îndeplini condițiile de a beneficia de scutirea TVA, respectiv: contracte, facturi care conțineau informațiile prevăzute la art. 155 și în care se menționa un cod valabil de TVA atribuit cumpărătorului din Ungaria, precum și documente de transport care erau semnate și ștampilate de cumpărător, adrese de la autorități vamale și CNADR care confirmau trecerea punctelor de frontieră a mijloacelor de transport înscrise în documente.

Însă, în ceea ce privește realitatea tranzacțiilor derulate cu operatorii maghiari, din informațiile primite de la autoritățile fiscale din Ungaria, la solicitarea organelor de inspecție fiscală, a rezultat faptul că în cazul livrărilor de cereale efectuate către C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. autoritățile fiscale din Ungaria nu au putut confirma primirea mărfurilor livrate de societatea A. S.R.L., datorită faptului că operatorii în cauză nu funcționau la sediul declarat, nu au declarat achiziții intracom unitare și mai mult decât atât, unii erau suspectați sau implicați în fapte de evaziune fiscală (D., N., I.).

În ceea ce privește plata cerealelor livrate, aceasta s-a efectuat prin depuneri în numerar în conturile reclamantei deschise la P. și Q. sau la sediul societății furnizoare.

Adresele emise de autoritățile vamale și C.N.A.D.R. aflate la dosarul cauzei puteau constitui probe suplimentare, pe lângă documentele obligatorii prevăzute de lege, care să urmărească justificarea scutirii de TVA, însă nu constituie o probă determinantă pentru aplicarea scutirii, nefiind decât documente formale (în vederea îndeplinirii condițiilor de formă), care nu sunt de natură să facă dovada că bunurile au părăsit în mod fizic România ca stat membru de livrare.

De asemenea, se apreciază că în cauză sunt aplicabile și concluziile Curții Europene de Justiție din data de 07 decembrie 2010, pronunțate în cauza R., C-285/09, care a reținut că:

"în ceea ce privește cazurile particulare în care există motive serioase pentru a presupune că achiziția intracomunitară aferentă livrării în cauză ar putea fi sustrasă de la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru de destinație, în pofida asistenței reciproce și a cooperării administrative dintre autoritățile fiscale ale statelor membre vizate, statul membru de plecare este în principiu obligat să refuze scutirea în favoarea furnizorului de bunuri și să îl oblige pe acesta din urmă să plătească taxa a posteriori pentru a evita ca operațiunea în cauză să fie sustrasă oricărei impozitări. Astfel, potrivit principiului fundamental al sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, această taxă se aplică fiecărei operațiuni de producție sau de distribuție, cu deducerea taxei pe valoarea adăugată care a grevat direct costul diverselor elemente constitutive ale prețului", contrar celor susținute de instanța de fond în hotărârea recurată, care a reținut în mod incorect faptul că nu este aplicabil în cauză paragraful citat anterior."

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata - reclamantă societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor, apreciind că hotărârea instanței de fond este dată cu intepretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, în aprecierea sintetică că pentru livrările comunitare supuse analizei în prezenta cauză, a căror realitate a fost dovedită, reclamanta nu era obligată la colectarea T.V.A. astfel cum prevede art. 143, alin. (2). lit. a) din vechiul Codul fiscal.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtelor este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.02.2016, întocmite și emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Serviciul Inspecție Fiscală, precum și a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați emisă în soluționarea contestației administrative exercitată de reclamantă împotriva deciziei de impunere anterior menționată și a operațiunii administrative pe care s-a fundamentat.

Instanța de fond a anulat în parte actele și operațiunile administrative menționate anterior administrative în ceea ce privește obligația referitoare la T.V.A. în sumă de 1.509.121 RON, aferentă livrărilor intracomunitare, precum și accesoriile (majorări de întârziere și penalități) stabilite în legătură cu această obligație fiscală, apreciind în esență că organele fiscale nu au adus elemente obiective care permit să se concluzioneze că reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe că furnizorii celor două societăți erau implicați într-o fraudă fiscală.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile fiecărei categorii de impozit sau contribuție analizate.

Criticile recurentelor pârâte referitoare la fictivitatea operațiunilor derulate prin intermediul reclamantei sau cele privitoare la existența unei fraude, la care reclamanta să fi participat sau de care să aibă cunoștință, sunt nefondate.

Potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 572/2003 sunt scutite de taxă "livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru". Alin. (2) al normei anterior menționate stabilește că "prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, procedura și condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.de autoritățile fiscale din alt stat membru."

În exercițiul dreptului de delegare legislativă, legiuitorul secundar prin art. 10 din Instrucțiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

din Codul fiscal, prevăzute în Anexa I la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2222/2006, a prevăzut că "Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepțiile de la pct. 1 și 2 ale aceluiași alineat, din Codul fiscal se justifică cu:

a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, și după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare."

Prin urmare, furnizorii înregistrați în scopuri de TVA au dreptul să aplice o cotă zero de TVA pentru vânzările lor către cumpărători înregistrați în scopuri de TVA în alte state membre, măsura fiscală fiiind justificată de împrejurarea că în principiu, TVA-ul trebuie plătit în statul membru în care sunt consumate bunurile.

Autoritățile fiscale din statul membru furnizor sunt obligate să acorde scutirea de la plata TVA-ului pentru livrările intracomunitare de bunuri, cu condiția ca bunurile să fie ori livrate către un client, ori transferate în mod direct către un furnizor dintr-un alt stat membru.

Prin urmare, condiția prealabilă aplicării regimului scutirii de plata TVA este caracterul intracomunitar al unei operațiuni și, mai ales, o circulație fizică de bunuri dintr-un stat membru către altul, condiția referitoare la trecerea frontierelor între state membre fiind un element constitutiv al unei operațiuni intracomunitare care o distinge de cea care are loc în interiorul țării (Hotărârea din 27 septembrie 2007, Teleos, C-409/04).

Așa cum a reținut și judecătorul fondului, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, organul de soluționare a contestației a concluzionat că, din punct de vedere formal, reclamanta deține documente care ar îndeplini condițiile de a beneficia de scutirea de T.V.A., respectiv contracte, facturi care conțin informațiile prevăzute la art. 155 din vechiul Codul fiscal și în care se menționează un cod valabil de T.V.A. atribuit cumpărătorului din Ungaria, precum și documente de transport care sunt semnate și ștampilate de cumpărător, adrese de la autorități vamale și C.N.A.D.R. care confirmă trecerea punctelor de frontieră a mijloacelor de transport înscrise în documente.

Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru justificarea regimului scutirii de taxă pentru operațiunile intracomuniatare supuse analizei de legalitate în prezenta cauză.

Ceea ce i se reproșează în fapt reclamantei este participarea acesteia la o fraudă fiscală, prin aceea că autoritățile fiscale din Ungaria nu au putut confirma primirea mărfurilor livrate de societatea A. S.R.L. datorită faptului că operatorii beneficiari identificați în documentele justificative nu funcționează la sediul declarat, nu au declarat achiziții intracomunitare și mai mult decât atât, unii sunt suspectați sau implicați în fapte de evaziune fiscală. De asemenea, referitor plata cerealelor livrate, aceasta s-a efectuat prin depuneri în numerar în conturile A. S.R.L. deschise la P. și Q. sau la sediul societății furnizoare.

Or, așa cum în mod just s-a reținut de instanța de fond, în pofida informațiilor furnizate de autoritățile maghiare, referitoare la cumpărătorii bunurilor pretins livrate de reclamantă, nu a fost furnizată nicio informație privind implicarea reclamantei în această fraudă, după cum nici organele fiscale nu au relevat vreun element de fapt din care să rezulte că reclamanta a știut sau ar fi trebuit să știe că participă la o fraudă fiscală.

Conduita beneficiarilor mărfurilor furnizate din Ungaria nu este imputabilă reclamantei, iar participarea sa la frauda acestora ori știința sa despre acest comportament nu este dovedită prin faptul că plățile au fost efectuate și au fost acceptate ca fiind făcute în numerar la sediul său sau în conturile sale din băncile prin intermediul cărora își derulează operațiunile lor financiare.

Concluzia lipsei participării reclamantei la frauda pretinsă de organele fiscale nu este întărită de împrejurarea că prin natura lor livrările de cereale, în cazul livrării lor naționale ar fi supuse taxării inverse, situație în care reclamanta nu ar fi fost supusă obligației de colectare a taxei pe valoare adăugată.

Aserțiunile suplimentare ale instanței de fond sunt în primul rând irelevante cauzei, analizei de legalitate a acesteia fiind dedus regimul juridic fiscal al livrărilor intracomunitare, iar nu a celor naționale. În al doilea rând, chiar dacă pentru reclamantă, în ambele situații nu exista o obligație de colectare a taxei, regimul juridic al livrărilor intracomunitare de cereale este diferit de cel al livrărilor naționale, în prima situație fiind scutite de plata taxei, iar în cea de a doua nu. Nu în ultimul rând, taxarea inversă presupune îndeplinirea unor formalități esențiale pentru aplicarea acestui regim în sarcina persoanei din amonte, care nu sunt similare celor de la livrările intracomunitare, și a căror neîndeplinire nu transferă obligația de colectare a TVA în sarcina achizitorului de bunuri.

Însă așa cum s-a arătat, considerentele inițiale ale instanței de fond sunt de natură a justifica concluzia conform căreia nu au fost identificate elemente obiective care să probeze că reclamanta ar fi știut sau ar fi trebuit să știe că este implicată într-o fraudă fiscală, în afară de comportamentul fraudulos al societăților din amonte, care prin el însuși nu poate proba un comportament similar al acesteia.

Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate din această perspectivă nelegale, reclamantei fiindu-i impusă nelegal obligația de colectare a taxei pentru livrările intracomunitare de cereale analizate, astfel că hotărârea instanței de fond care le-a invalidat parțial este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, împotriva sentinței nr. 75 din 4 martie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.