ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1022/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat, în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/15.02.2017, a Deciziei de soluționare a contestației nr. 34/11.04.2017 și restituirea sumelor plătite în baza notei contestate și plata dobânzii legale aferente de la data plății, iar în subsidiar, a solicitat reducerea corecției financiare de 25% din valoarea finanțării nerambursabile de 522096,05 RON.

Prin sentința civilă nr. 618 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 618 din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că sentința recurată este nemotivată și nu reiese raționamentul juridic avut în vedere de instanța de fond în soluționarea cauzei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 și ale art. 12 din Legea nr. 24/2000, deoarece instanța de fond nu a reținut apărările sale privind nepublicarea în Monitorul Oficial a instrucțiunilor și a consecințelor juridice ce decurg din nerespectarea acestor prevederi legale.

Recurenta-reclamantă apreciază că au fost greșit interpretate și aplicate și prevederile art. 77 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că instanța de fond nu a luat în considerare că nu se pot aduce modificări dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 prin instrucțiuni.

Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond, cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu a reținut inopozabilitatea Raportului Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României nr. x/AP/14.12.2016, un act administratv care nu i-a fost prezentat și care nu privește activitatea acesteia.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a criticat și greșita aplicare a dispozițiilor din Anexa 1 a H.G. nr. 519/2014, având în vedere că autoritatea pârâtă i-a aplicat o sancțiune în afara cuantumului prevăzut de lege.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 octombrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind, pe de o parte, că hotărârea atacată este corect și amplu motivată, iar pe de altă parte, că aceasta a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele menționate anterior la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, în vederea implementării Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013, între societatea Serviciile Comerciale Române S.A., în calitate de beneficiar și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurare, prin Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, a fost încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 139/24.04.2014, pentru proiectul cu titlul "Creșterea capacității de Producție a păstrăvului de consum prin construirea de noi ferme".

Urmare a sesizării unor nereguli în aplicarea de către beneficiar a prevederilor privind procedurile de achiziție, sesizare ce a avut la bază raportul Autorității de Audit nr. x/AP/14.02.2016, a fost demarat un control, iar în acest sens a fost emisă Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/15.02.2017, prin care a fost stabilită o corecție financiară, creanță bugetară în sarcina reclamantei, în sumă de 130.524,01 RON.

În fapt, s-au constatat că la atribuirea contractului de achiziție de bunuri nr. 46/2015, reclamanta nu a respectat prevederile Instrucțiunii privind procedura simplificată de achiziții aplicată de beneficiarii privați în cadrul proiectelor finanțate prin POT 2007-2013, sancțiunea fiind stabilită conform dispozițiilor din anexa la H.G. nr. 519/2014.

Reclamanta a contestat această notă de constatare, contestație respinsă prin Decizia nr. 34/11.04.2017.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că nu cunoștea conținutul Instrucțiunilor invocate de către pârât în nota contestată și că acestea nu îi erau opozabile și erau inexistente pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din contractul de finanțare încheiat de către reclamantă cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurare, prin Direcția Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, "beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite prin prezentul contract de finanțare nerambursabilă și anexele acestuia, pe care beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă".

La anexa I (Prevederi generale) se arată că "regulile privind achizițiile realizate de beneficiari sunt stabilite în conformitate cu legislația în vigoare și prin Instrucțiuni emise de DGP-AMPOP, în vigoare la data efectuării achiziției, care sunt afișate pe site-ul MADR secțiunea Pescuit și Acvacultură (FEP), iar Beneficarul finanțării nerambursabile este obligat să le respecte. În cazul nerespectării regulilor privind achizițiile de către beneficiar se vor aplica sancțiunile prevăzute de către legislație, respectiv de către Instrucțiunile emis de DGP-AMPOP".

Totodată, conform dispozițiilor art. 30 din H.G. nr. 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013 "Beneficiarul trebuie să depună, din proprie inițiativă, toate eforturile pentru a lua cunoștință despre toate informațiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligațiilor toate drepturile și obligațiile născute din decizia/contractul de finanțare", iar potrivit art. 31 alin. (3) din același act normativ, "În vederea verificării eligibilității cheltuielilor efectuate pentru realizarea unei operațiuni, AM POP stabilește proceduri specifice".

În consecință, recurenta-reclamantă nu poate invoca inopozabilitatea instrucțiunilor, câtă vreme acestea sunt parte a contractului de finanțare, având atât obligația legală, dar și contractuală, de a respecta prevederile conținute în procedurile elaborate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instrucțiunile derogă de la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 din perspectiva modalității de calcul a termenelor sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte, în acord cu considerentele instanței de fond, apreciază că, în raport de dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc cine poate avea calitate de autoritate contractantă în sensul acestei ordonanțe de urgență, reclamanta nu poate invoca modalitatea de calcul a termenelor prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, deoarece acest act normativ nu îi era aplicabil întrucât nu avea calitatea de autoritate contractantă.

În acest sens s-a făcut mențiune expresă în contractul părților cu privire la aplicabilitatea instrucțiunilor, acestea nefiind emise în baza O.U.G. nr. 34/2006, pentru a se putea considera că reprezintă o derogare de la aceste prevederi. Având în vedere că termenul pentru elaborarea/prezentarea ofertei pentru achiziția de bunuri a fost stabilit prin instrucțiuni și nu de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, implicit și modalitatea de calcul a acestuia este cea prevăzută de instrucțiuni și nu de către ordonanța mai sus invocată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că modul de calcul al termenului pentru elaborarea prezentarea ofertei pentru achiziția de bunuri pe care trebuia să îl respecte beneficiarul unui contract de finanțare nerambursabilă este cel stabilit în instrucțiunile privind procedura de achiziții aplicată de beneficiarii privați în cadrul proiectelor finanțate prin Programul Operațional pentru Pescuit și nu cel stabilit de dispozițiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, care se aplică numai autorităților contractante enumerate la art. 8 al aceluiași act normativ.

Referitor la criticile privind inopozabilitatea raportului Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă pornește de la premisa greșită că acesta a fundamentat corecția financiară ce i-a fost aplicată or, în fapt, raportul Autorității de Audit nr. x/14.02.2016 a reprezentat doar un element de sesizare a autorității pârâte pe baza căruia a fost demarat un control la beneficiarul contractului de finanțare.

Din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/15.02.2017 prin care a fost stabilită corecția financiară în sarcina reclamantei rezultă că au fost efectuate verificări de către o echipă din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții în urma cărora a reieșit că la atribuirea contractului de achiziție de bunuri nr. 46/2015, reclamanta nu a respectat prevederile Instrucțiunii privind procedura simplificată de achiziții aplicată de beneficiarii privați în cadrul proiectelor finanțate prin POT 2007 - 2013, fiind astfel încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 care prevede la pct. 1 Partea 2 din Anexă aplicarea de corecții financiare pentru nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență.

Prin urmare, corecția financiară de 25% din valoarea contractului, aplicată în conformitate cu prevederile stipulate de H.G. nr. 519/2014, a fost dispusă ca urmare a neregulii constatată de echipa de verificare, iar nu pe baza raportului Autorității de Audit nr. x/14.02.2016.

Înalta Curte reține și că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret o vătămare care i s-ar fi produs ca urmare a faptului că nu i s-a comunicat raportul Autorității de Audit în procedura administrativă, iar întreaga documentație care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză a fost depusă la dosarul cauzei și a fost accesibilă recurentei-reclamante.

În consecință, având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat apărări în concret cu privire la motivele de fapt și de drept pe baza cărora i-a fost aplicată corecția de financiară, acestea fiind analizate de către instanța de fond, Înalta Curte nu poate reține criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de necomunicarea raportului Autorității de Audit pe baza căruia a fost demarat controlul finalizat cu emiterea actelor administrative contestate în cauză.

Corelativ, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată și critica recurentei - reclamante referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor din Anexa 1 a H.G. nr. 519/2014.

Astfel, în speță, se observă că nu sunt aplicabile prevederile pct. 3 lit. a) din Partea 1 a Anexei Hotărârii de Guvern nr. 519/2014, invocate de recurenta - reclamantă, fiind aplicabile dispozițiile pct. 1 lit. a) din Partea 2 a acestei Anexe, care reglementează în mod expres tipul de neregulă reținută în cauză, respectiv nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență.

Având în vedere că legiuitorul este cel care a stabilit gravitatea abaterii proporțional cu încălcarea reținută, statuând că pentru neregula constând în nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență se aplică o corecție de 25% din valoarea contractului în cauză, nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante potrivit cărora intimatul-pârât ar fi aplicat o sancțiune în afara cuantumului permis de H.G. nr. 519/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Serviciile Comerciale Române S.A. împotriva sentinței civile nr. 618 din 14 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.