ÎCCJ, decizie (scj.ro #187742)

Litigiu în materia asigurărilor. Acțiune arbitrală. Admiterea acțiunii în lipsa unei convenții arbitrale. Soluționarea acțiunii în temeiul dispozițiilor Normei A.S.F. nr. 18/2017. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale/Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

asigurări

acțiune în anularea hotărârii arbitrale

convenție arbitrală

C. proc. civ., art. 548, art. 608 alin. (1) lit. b), art. 613 alin. (3) lit. a)

Norma A.S.F. nr. 18/2017, art. 7 alin. (3), alin. (4) lit. d)

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, „în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluționare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate”.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei Autorității de Supraveghere Financiară neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale Codului de procedură civilă, care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă.

Prin urmare, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ., este nelegală hotărârea curții de apel care a soluționat acțiunea în anulare formulată de societatea de asigurări pârâtă, dând prevalență dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 și recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral.

În această situație, în soluționarea acțiunii în anulare devenea incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,

potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când „tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile”, motiv ce

se impunea a fi admis.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 682 din 17 martie 2022

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/10/2021, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 8356,75 lei, reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu nr. de înmatriculare (...), marca X, având nr. serie sașiu (...), pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună (...), obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/10/2021 a fost admisă acțiunea reclamantei SC A. SRL și a fost obligată pârâta B. SA la plata sumei de 8.356,75 lei, reprezentând contravaloarea facturii de reparație a autoturismului, neachitată, la plata sumei de 2991,09 lei și la plata sumei de 3050,70 lei, reprezentând cheltuieli arbitrale.

S-a dispus ca sumele să fie virate în contul (...) deschis la C. SA Craiova, beneficiar SC A. SRL.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 6 august 2021 sub dosar nr. x/42/2021, B. SA a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/10/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 14 din 12 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/42/2021 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă.

Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 34/2021 din 22 septembrie 2021, a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/10/2021, formulată de reclamanta B. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta B. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că instanța a pronunțat o decizie cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, prin cererea în anulare, recurenta a susținut că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice și/sau fizice, cu condiția ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenție arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă și societatea reclamanta A. SRL nu exista o convenție arbitrală, în vederea soluționării pe cale amiabilă.

Totuși, instanța a apreciat faptul că, din interpretarea coroborată a art. 542 alin. 1 C. proc. civ. și a art. 7 alin. 3 și 4 din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar, pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluționarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiționată de acordul societăților de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Această interpretare este eronată, neținând cont de prevederile Codului de procedură civilă care reglementează instituția arbitrajului, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului.

O interpretare contrară a acestor dispoziții, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terțul păgubit și asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluționate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiul autonomiei de voință a acestuia din urmă.

Față de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului, desființarea deciziei atacate, anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/10/2021 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

În cauză, intimata A. SRL nu a formulat întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte a reținut că recursul declarat de recurenta B. SA este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă are în vedere situația în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, întrucât între societatea recurentă și societatea reclamantă A. SRL nu a existat o convenție arbitrală scrisă, aspect ce reglementează instituția arbitrajului, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., și nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, și nu de drept substanțial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt întemeiate întrucât instanța nu a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II Cod procedură civilă, se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare greșită a prevederilor anterior menționate, prin aceea că a dat prevalență dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare și recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma A.S.F. nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, „procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare”. După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că „în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.” Se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale Codului de procedură civilă, care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluționarea acțiunii în anulare devenea incident motivul prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când „tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile”. În raport de cele menționate anterior, se impunea ca motivul de anulare să fie admis.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA împotriva deciziei nr. 34/2021 din 22 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și a hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat și trimiterii cauzei spre soluționare instanței de drept comun competente.

În cazul de față, instanța competentă în soluționarea în primă instanță a cauzei având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare RCA era Tribunalul Ilfov, Secția civilă, în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., ce reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanță, în sensul că, în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea de la sediul pârâtei, respectiv sediul pârâtei B. SA, care este în Voluntari, județul Ilfov.