ÎCCJ, decizie (scj.ro #187643)

Plângere împotriva ordonanței de clasare. Schimbarea temeiului în drept al soluției de clasare.

Prescripția răspunderii penale

Cuprins de materii

:

Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea Penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Drept procesual penal. Partea generală. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal. Acțiunea penală

Index alfabetic

:       -

drept procesual penal

- plângere împotriva ordonanței de clasare

- prescripția răspunderii penale

- clasare

C. proc. pen

., art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza II, art. 18,

art. 305 alin. (3), art. 309 alin. (1), art. 340

I.C.C.J, Secția penală, încheierea nr. 604 din 23 noiembrie 2021 a judecătorului de

cameră preliminară

Prin ordonanța din data de 17 februarie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2020, în baza dispozițiilor art. 314 alin. (1) lit. a) și art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen. s-a dispus clasarea cauzei cu privire la:

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 1), întrucât fapta nu există;

șantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea 78/2000 (faptă descrisă la punctul 1), întrucât fapta nu există;

luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 si 5), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 si 5), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

cumpărare de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 și 5), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 2), întrucât fapta nu există;

trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faptă descrisă la punctul 2), întrucât fapta nu există;

luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

șantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 13 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

amenințare, prevăzută de art. 206 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 4), întrucât fapta nu există;

luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există;

complicitate la luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 289.alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există;

dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, Ministerul Public a reținut, în esență, faptul că:

Din conținutul sesizării formulate, s-a notat că petentul a susținut că în cursul anului 2010, în urma unor întâlniri și discuții cu B secretar general și C director, ambii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, s-ar fi stabilit că pentru dezvoltarea proiectului, persoanele care donaseră inițial prima suprafață de teren trebuia să mai cedeze o suprafață de aproximativ 6 (șase) hectare, în vederea construirii clădirilor destinate administrației pârtiei.

În acest sens, s-a precizat că A și sora sa E au încheiat cu persoanele indicate de C, respectiv F și G, patru contracte de vânzare, pentru suprafața totală de 50.974 metri pătrați, în valoare de 43.600 lei. La acel moment, numiții F și G  ar fi fost consilieri în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, conform înțelegerii, ar fi trebuit să plătească prețul suprafețelor de teren și să transfere proprietatea astfel dobândită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cuprinsul sesizării s-a precizat că vânzătorii nu au intrat niciodată în posesia sumei de bani reprezentând prețul vânzării celor patru terenuri.

În continuare s-a susținut că A ar fi efectuat demersuri pentru a i se remite contravaloarea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate la data de 08.07.2010, asupra sa fiind efectuate acte de constrângere morală, cu scopul de a-1 determina să renunțe la încercarea de recuperare de la F și G a sumei de bani ce reprezenta contravaloarea terenurilor vândute. Ulterior, D ar fi avut unele probleme la H Bank, cu privire la creditele contractate de la această unitate bancară, și, totodată, ar fi avut loc mai multe controale efectuate de ANAF la societățile sale.

În acest context, analizându-se materialul probator administrat în cauză, cu privire la infracțiunile ce au făcut obiectul sesizării indicate anterior la punctul 1, respectiv de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și de șantaj, în modalitatea normativă prevăzută de Legea nr. 78/2000, s-a reținut că aceste fapte nu există în materialitatea lor.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, s-a notat că fapta ce se circumscrie acestei infracțiuni trebuie să fie săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea acestor atribuții reprezentând modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

Prin decizia nr. 405 din 15.06.2016, Curtea Constituțională a României a statuat că doar legiuitorul poate stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență). Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate prin legislația primară.

Astfel, s-a apreciat că petentul nu a indicat în mod concret care au fost dispozițiile legale încălcate în cauză și în ce ar fi constat respectivele încălcări, iar nici din verificările efectuate nu au rezultat probe care să fundamenteze bănuiala rezonabilă că B sau C și-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legii, atribuțiile de serviciu, în legătură cu implementarea proiectului de dezvoltare a turismului montan în zona Voineasa, prin construirea unui domeniu schiabil. Din conținutul actului de sesizare și declarațiile martorului denunțător a reieșit că acesta a fost nemulțumit de faptul că proiectul respectiv a fost realizat, în final, într-o modalitate diferită de cea urmărită de el, pentru a-și atinge interesele, motiv pentru care a considerat, generic, că ar fi fost comise abuzuri, însă simplele sale afirmații, nesusținute de alte probe administrate în cauză, nu sunt de natură să atragă răspunderea penală cu privire la cele sesizate.

În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, s-a reținut că aceasta presupune, sub aspectul elementului material, o constrângere exercitată asupra unei persoane, fie de natură fizică, fie de natură psihică, pentru a impune acesteia să facă ceea ce i se cere, să nu facă sau să sufere ceva. Constrângerea trebuie să fie de așa natură încât să prilejuiască o stare de temere (de alarmare), care să determine victima să acționeze într-un alt mod decât cel pe care și-1 dorește și să aibă drept scop un anumit comportament sau acțiune din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau o altă persoană să obțină un folos injust.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat vreo acțiune întreprinsă de B, C sau alte persoane din categoria celor menționate de art. 1 din Legea nr. 78/2000, de natură să fi produs o stare de temere numitului A, cu scopul ca acesta să renunțe la primirea prețului terenurilor vândute, aspectele sesizate de acesta, referitoare la anumite controale din partea autorităților statului ori acțiuni ale reprezentanților H Bank, care ar fi fost efectuate în urma unor solicitări ale reprezentanților MDRT anterior menționați, reprezentând doar aprecieri subiective ale sale, nesusținute de probe.

Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât fapta nu există;

- șantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea 78/2000, întrucât fapta nu există.

În subsidiar, în ceea ce privește pretinsele fapte care constituie infracțiunea de șantaj și care ar fi fost săvârșite, potrivit autorului sesizării, în perioada 2010-2011, s-a reținut că pentru acestea s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, cel mai târziu la finele anului 2019.

Totodată, s-a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză au rezultat neconcordanțe semnificative între declarațiile martorilor cu privire la plata/neplata terenurilor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, beneficiarii reali ai terenurilor înstrăinate și chiar asupra realității acestor acte juridice. S-a apreciat astfel că, deși denunțătorul a prezentat aspectele sesizate într-un mod diferit, prin care se prezenta ca victima unei induceri în eroare, din probatoriul administrat reies puternice indicii că terenurile forestiere care au făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare ar fi fost în realitate oferite și date fie cu titlu de mită funcționarilor publici care aveau în atribuții aprobarea investiției pentru construirea unei pârtii de schi în localitatea Voineasa, fie ca preț al influenței traficate față de funcționarii publici respectivi, iar transmiterea proprietății asupra terenurilor în cauză prin acte de vânzare - cumpărare ar fi fost tocmai modalitatea de ascundere a mitei/traficului de influență și crearea unei aparențe de legalitate.

Astfel, în urma analizei situației de fapt reținută mai sus, în ceea ce privește infracțiunile de luare de mită, trafic de influență și, corelativ, de dare de mită, cumpărare de influență, s-a constatat, însă, că a intervenit un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale.

În raport de dispozițiile legale incidente, s-a reținut că în cazul infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită și cumpărare de influență, indiferent de forma participației penale, termenul de prescripție este de 8 ani.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că infracțiunile de corupție, în modalitatea promiterii/acceptării promisiunii, s-ar fi comis în cursul anului 2009 - prima parte a anului 2010, iar în modalitatea dării/primirii, la data de 08.07.2010, ultima dată de la care s-a putut aprecia că a început să curgă termenul de prescripție.

Astfel, cu toate că sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută la aproximativ 5 ani de la data săvârșirii faptelor, în condițiile în care, de la înregistrarea sesizării, în cauză au fost întocmite numeroase acte de procedură, care, potrivit dispozițiilor penale aplicabile la acel moment, întrerupeau cursul prescripției, termenul maxim al prescrierii răspunderii penale în această cauză ar fi fost data de 07.07.2026, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (4) din C. pen. referitoare la prescripția specială.

Dând eficiență prevederilor Deciziei nr. 297 din 27 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 și prevederilor art. 5 C. pen. (privind aplicarea legii penale mai favorabile), s-a constatat că termenul de prescripție aplicabil în cauză, de 8 ani, s-a împlinit la data de 07.07.2018 (la 10 zile dupa publicarea acestei decizii), în cazul tuturor infracțiunilor de corupție menționate anterior, întrucât până la data menționată nu a fost efectuat vreun act întreruptiv de prescripție, precum efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, care să dobândească calitatea de suspect.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

2) La data de 06.05.2015, petentul A a formulat o completare a plângerii inițiale, prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență față de numiții I, J, K și L, constând în aceea că persoanele anterior menționate, având calitatea de funcționari ai statului, au exercitat presiuni asupra persoanei vătămate în scopul obținerii ilegale a unor terenuri forestiere în zona stațiunii Voineasa.

Referitor la infracțiunile sesizate de petent, descrise la punctul 2 al ordonanței atacate, în urma analizei situației de fapt precum și a mijloacelor de probă administrate s-a reținut că acestea că nu sunt de natură a fundamenta în vreun fel concluzia că I, L, J și K ar fi urmărit obținerea unor avantaje materiale în anul 2011, în sensul intrării în posesia terenurilor deținute la acel moment de martorul denunțător și familia acestuia în zona pârtiei de schi Voineasa. În acest sens s-a reținut faptul că persoanele menționate nu i-au pretins petentului sume de bani sau alte bunuri, aspect ce a fost reliefat explicit chiar de A în declarația sa.

Astfel, s-a apreciat că simplele supoziții ale martorului denunțător, care se raportează doar la anumite zvonuri din anturajul său, dar care nu sunt susținute de probele administrate în cauză, nu sunt de natură să atragă răspunderea penală cu privire la faptele sesizate.

Întrucât nu au existat mijloace de probă care să confirme existența în materialitatea lor a faptelor sesizate, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există;

- trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

3) A a formulat, la data de 11.05.2015, o nouă completare a plângerii sale inițiale, de această dată împotriva numiților M primar comuna Voineasa, N fost secretar al Primăriei com. Voineasa, O, P fost secretar Ministerul Pădurilor, Q fost prefect al județului Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, uz de fals, șantaj, luare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, constând în aceea că N ar fi obținut calitatea de avocat prin acte false în luna decembrie 2004 și, ulterior, cu sprijinul lui O, a preluat Asociația de Proprietari de Păduri din România în scopul obținerii ilegale de terenuri forestiere. De asemenea, petentul A a precizat că i s-ar fi cerut în anul 2006 de către O (ministru la acea vreme) si R (director al Regiei Naționale a Pădurilor) material de cherestea ce a fost transportat în Moldova, însă fără ca acest transport să fie plătit, iar, în scopul renunțării de către A la plata transportului, O a dispus efectuarea mai multor controale la Ocolul Silvic Voineasa.

S-a menționat că în perioada 2003 - iulie 2004, N, pe atunci jurist la Primăria Voineasa, împreună cu M, care în acea perioadă era membru al comisiei locale și județene de fond funciar, au reconstituit drepturi de proprietate având la bază documente falsificate. În acest mod, cei doi au pus în posesie, pe o suprafață de 14.000 de hectare de pădure, persoane care nu aveau acest drept, cum ar fi: Obștea S, Obștea Ș, Obștea T, Obștea Ț.

În anul 2007, N a devenit membru al Comisiei Județene Vâlcea, deși în aceeași perioadă reprezenta și obștile de moșneni membre ale Asociației Proprietarilor de Păduri din România, fapt considerat de denunțător ca intrând sub incidența dispozițiilor art. 301 C. pen.. În consecință, în perioada 2006 - 2008, denunțătorul a sesizat în mod repetat prefectului județului Vâlcea, R, ilegalitățile săvârșite de N și membrii Comisiei Județene Vâlcea, mergând inclusiv în audiență la aceasta în anul 2007, însă prefectul nu a luat măsurile legale ce se impuneau potrivit Legii nr. 247/2005, întrucât N ar fi fost protejat de S.

În anul 2013, martorul A a luat la cunoștință de o adresă întocmită de primarul M, ce a fost depusă la Tribunalul Mureș, unde exista pe rol un dosar civil privind retrocedarea terenurilor de către obști către mama sa și rudele acesteia, adresă în care se specifica că mama martorului și rudele ei nu sunt îndreptățite la aceste retrocedări, pe motiv că pădurile aparțin obștilor. A a considerat că acel înscris este fals, iar primarul a emis această adresă fără a se consulta cu membrii comisiei locale de fond funciar.

Din declarația martorului A rezultă că în anul 2014, M, în prezența mai multor persoane, printre care și viceprimarul U, 1-a amenințat că va face tot posibilul ca martorul și mama acestuia să piardă terenurile pe care le revendică în instanță. M i-a spus că, la insistențele lui și ale lui N, în anul 2006, ministrul mediului de la acea perioadă, respectiv O, 1-a schimbat din funcția de șef ocol silvic Voineasa. O 1-a schimbat pe martor din funcție, deoarece A nu semna punerile în posesie a pădurilor pentru obștile reprezentate de către M și N.

A a mai declarat că în anul 2006 a venit la ocolul Voineasa conducerea Direcției Silvice Vâlcea, formată din V si W, care i-au spus să pregătească un camion de cherestea care trebuie transportat la Suceava, la cabana lui O, solicitare care s-a realizat. Contravaloarea materialului lemnos nu a fost plătită de către cei doi.

În ceea ce privește infracțiunile sesizate și indicate de petent la punctul 3, Ministerul Public, analizând conținutul actului de sesizare și actele dosarului, a constatat că pentru toate infracțiunile menționate a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, s-a reținut că presupusele fapte de luare de mită săvârșite de către O, în calitate de ministru al mediului și de către R, în calitate de director general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, ar fi fost săvârșite în anul 2006, când, potrivit martorului denunțător, au primit, cu titlu de mită, un camion de cherestea.

În acest context, având în vedere perioada comiterii faptelor, respectiv anul 2006, ținând cont de dispozițiile Deciziei nr. 297 din 27 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, prevederile art. 5 C. pen., s-a constatat că termenul de prescripție aplicabil în cauză, de 10 ani, în cazul infracțiunii de luare de mită săvârșită în forma agravată, respectiv de către o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, s-a împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2016, întrucât până la data respectivă nu a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de vreo persoană care să dobândească calitatea de suspect, iar termenul de 8 ani, în cazul infracțiunii de luare de mită în modalitatea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2014, anterior sesizării organelor de urmărire penală, astfel încât s-a dispus clasarea.

Aceeași soluție a fost dispusă și în cazul infracțiunii de șantaj, în modalitatea prevăzută de Legea nr. 78/2000, reclamată a fi fost săvârșită de către O în anul 2006, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind de 8 ani, situație în care fapta s-a prescris cel mai târziu la data 31.12.2014, respectiv anterior sesizării Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapte ce ar fi fost săvârșite de N și M în perioada 2003-2004, respectiv în anul 2006) și de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă ce ar fi fost comisă de N în anul 2007), termenul de prescripție a răspunderii penale era împlinit anterior sesizării organelor penale.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (care ar fi fost comisă de R în perioada 2006 - 2008), s-a notat că prescripția a intervenit cel mai târziu la finele anului 2016, infracțiunea de amenințare (care ar fi fost săvârșită de M în anul 2014) s-a prescris în anul 2017, iar infracțiunile de fals intelectual și uz de fals ce ar fi fost săvârșite de M în anul 2013 s-au prescris cel mai târziu la 31.12.2018.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- șantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- amenințare, prevăzută de art. 206 din C. pen.;

- fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

4) A a formulat o nouă sesizare, de această dată împotriva numiților X, Y, Z și AA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și șantaj.

În conținutul sesizării, petentul a menționat că în anul 2009 a fost contactat telefonic de către Z, comisar la Garda de Mediu, care i-a transmis că, dacă vrea să preia custodia sitului Parâng, trebuie să încheie un contract de consultanță cu o societate autorizată în domeniul mediului.

Astfel, A a arătat că, din acest motiv, a fost încheiat contractul cu societatea lui X, custodia sitului fiind preluată în luna februarie a anului 2010. Ulterior, petentului i s-a spus de către X și soțul acesteia că vor întocmi un proiect pentru obținerea de fonduri europene pentru planul de management al sitului Parâng, în valoare de 2.000.000 de euro, ei urmând a se ocupa de obținerea tuturor aprobărilor și avizelor, denunțătorul trebuind să cotizeze cu 20% din valoare la București, în caz contrar neobținându-se aprobările.

La momentul finalizării redactării proiectului, petentul a sesizat că a fost sunat de X care i-a comunicat că va veni o persoană de la București și trebuie semnat un contract de publicitate cu aceasta că „o să fie bine". Persoana care s-a prezentat pentru semnarea unui contract în valoare de 200.000 de euro era cântărețul AB, denunțătorul refuzând semnarea contractului. În acest context, s-a precizat că numita X 1-a îndemnat pe denunțător să semneze, deoarece cântărețul este trimis de „AC", soțul AA și în acest mod „i se va aproba proiectul pe fonduri europene", însă acesta a refuzat, renunțând la proiect.

Cu privire la faptele pretins săvârșite și precizate la punctul 4, în urma analizei situației de fapt precum și a mijloacelor de probă administrate, în esență, s-a reținut că infracțiunea de trafic de influență nu există în materialitatea ei, în cauză nu s-a putut stabili existența niciuneia dintre acțiunile prevăzute de norma de incriminare, care ar realiza infracțiunea de trafic de influență

Astfel, s-a apreciat că, întrucât nu există mijloace de probă care să confirme existența în materialitatea sa a faptei sesizate, modalitățile de investigare, cercetare și administrare a probelor fiind epuizate, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și ped. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

În subsidiar, s-a constatat și incidența prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în condițiile în care fapta sesizată ar fi fost săvârșită în anul 2010.

5) La data de 18.02.2015, denunțătorul B a sesizat, între altele, faptul că în cursul anului 2010, A, proprietarul unor terenuri din zona unde se realiza un proiect de investiții în domeniul schiabil pe raza localității Voineasa ar fi oferit funcționarilor din conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice mai multe suprafețe de teren, pentru ca ministerul să asigure finanțarea lucrărilor de infrastructură.

Ministerul Public a arătat că aspectele sesizate de denunțătorul B prin sesizarea din 18.02.2015 indicată la punctul 5, făceau deja obiectul urmăririi penale efectuate în cauză, situația de fapt fiind descrisă la punctul 1 al ordonanței atacate.

Așadar, având în vedere motivele descrise anterior la punctul 1, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

6) Tot la data de 18.02.2015, denunțătorul B a sesizat faptul că în cursul anului 2011 a participat la petrecerea organizată cu ocazia nunții lui AD. Nunta a avut loc la Galați, iar denunțătorul a fost invitat de primarul orașului AE, AF, care a fost nașul lui AD. Cu acel prilej, B 1-a cunoscut pe AG, administratorul societății AH S.R.L. Administratorul societății 1-a întrebat pe denunțător când se vor face plățile către consiliile județene, deoarece are foarte mulți bani de încasat pentru lucrări de infrastructură locală care urmau să fie finanțate de către M.D.R.T.

Cu aceeași ocazie, s-a reținut că AG i-ar fi spus denunțătorului că el a dat foarte mulți bani la București unei persoane cu funcție mare și că trebuie să îi recupereze din încasările realizate. Ulterior, B a constatat că în cursul aceluiași an, 2011, ministrul M.D.R.T. aprobase o alocare neobișnuit de mare pentru unul dintre contractele încheiate de societatea AH S.R.L. și a înțeles că AG a dat sume de bani, cu titlu de mită, ministrului L. Denunțătorul a presupus că banii au fost dați prin intermediul lui AI, având în vedere modul în care s-a exprimat AG.

B a menționat că, de regulă, alocările ministerului reprezentau doar o fracțiune din solicitările autorităților locale. În acest sens, a exemplificat că, în cazul în care se solicita 1.000.000 de lei, se alocau cam 100.000 - 200.000 de lei. În general, prioritatea era reprezentată de lucrările care se apropiau de finalizare, iar diferența era repartizată acestor lucrări. Potrivit denunțătorului, alocarea către societatea AH ar fi vizat un contract încheiat cu CJ. Vrancea, Galați, Brăila sau Constanța și 1-a frapat prin valoarea foarte mare, raportat la toate celelalte alocări.

Organele de urmărire penală au solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să comunice date referitoare la contractele de achiziție publică finanțate cu fonduri MDRT, încheiate în perioada 2009 - 2012, între minister sau unități administrativ-teritoriale și societatea AH S.R.L.

În răspunsurile sale, MDRAP a comunicat faptul că societatea AH S.R.L. a încasat sume de bani provenite din Programul Phare 2006 (fonduri europene), Programul Operațional Regional 2007 - 2013 (fonduri europene), Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (fonduri naționale), Programul Național de Dezvoltare Locală (fonduri naționale), pentru executare lucrări de reabilitare/modernizare drumuri județene și comunale în județele Galați, Vrancea, Buzău, Neamț și Iași și pentru alimentare cu apă comune din județul Vrancea.

Din studierea înscrisurilor puse la dispoziție, s-a constatat faptul că plăți pentru anul 2011 au fost făcute doar pentru proiectele implementate prin Programul Operațional Regional. În acest caz, M.D.R.A.P., în calitate de Autoritate de Management POR, nu efectua plata direct către contractorii cu care beneficiarii (UAT) au încheiat contracte de lucrări, ci doar autoriza cheltuielile efectuate de către beneficiarii contractelor de finanțare, în vederea rambursării acestora. Marea majoritate a contractelor de execuție lucrări au fost atribuite de către UAT- uri către societatea AH S.R.L. în urma procedurii de licitație deschisă.

În cadrul proiectului de reabilitare și modernizare (...) între Tecuci și Galați au fost efectuate de către beneficiari, la datele de 11.05.2011 si 14.05.2011, două plăți în valoare de 5.626.384 lei, respectiv 6.100.037 lei, dintr-un total de 41.337.461 lei, sumă plătită în perioada 2010 - 2011 de parteneriatul dintre UAT Jud. Galați și UAT com. Cudalbi, UAT com. Slobozia Conachi, UAT com. Pechea.

De asemenea, în cadrul proiectului „Dezvoltare rețea rutieră în zona culturală, istorică și turistică a Mun. Iași" au fost efectuate de către beneficiarul UAT Iași, la datele de 31.10.2011, 30.11.2011 și 22.11.2011, trei plăți în valoare de 6.213.866 lei, 2.907.107 lei, respectiv 3.458.829 lei, dintr-un total de 52.240.205 lei, sumă plătită în perioada 2011 - 2013.

Astfel, cu privire la faptele sesizate, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, săvârșită de către o persoană care ocupă o funcție de demnitate publică, complicitate la infracțiunea de luare de mită și dare de mită.

În ceea ce privește faptele ce au făcut obiectul sesizării din data de 18.02.2015 și care au fost indicate la punctul 6 al ordonaței atacate, s-a reținut că infracțiunile de luare de mită săvârșită de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică și, respectiv, complicitate la luare de mită, nu există în materialitatea lor.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că L, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, ar fi aprobat plăți către executantul AH S.R.L. în cursul anului 2011 sau ar fi primit anterior sume de cu titlu de mită, prin intermediul soțului ei, AI, pentru a efectua aceste plăți, declarațiile în acest sens ale denunțătorului B necoroborându-se cu alte probe ale cauzei.

Mai mult, cu privire la contextul în care denunțătorul ar fi aflat faptele sesizate, s-a arătat că din consultarea de surse publice a reieșit că nunta sportivului AD a avut loc la data de 15.06.2013, dată la care L nu mai deținea funcția de ministru.

Reținându-se dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora ”probele nu au o valoare dinainte stabilit. p)rin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauza" s-a concluzionat că, întrucât nu au existat mijloace de probă care să confirme existența în materialitatea lor a faptelor sesizate, s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4.8 C. pen.. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen.. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există.

În subsidiar, în cazul infracțiunii de dare de mită, s-a reținut că sunt incidente și prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitoare la prescripția răspunderii penale. Astfel, în condițiile în care oferirea sau remiterea unor sume de bani cu titlu de mită s-a făcut în cursul anului 2011, rezultă că termenul de prescripție pentru această infracțiune, de 8 ani, s-ar fi împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2019.

*****

Împotriva ordonanței din data de 17 februarie 2021, dispusă în dosarul penal nr. x/P/2020 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, petentul A.  a formulat plângere, în condițiile prevăzute de art. 339 Cod de procedură penală.

Prin ordonanța nr. 39/II-2/2021 din data de 30 martie 2021 a procurorului șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul A. pentru argumente, în substanță, similare celor prezentate în cuprinsul ordonanței atacate.

Ulterior, împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 17 februarie 2021 în dosarul nr. x/P/2020 al Direcției Naționale Anticorupție - Secției de combatere a corupției, petentul A.  a formulat plângere, în temeiul art. 340 Cod de procedură penală, pe care a adresat-o, inițial, Tribunalului București.

Prin încheierea din data de 21 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021 al Tribunalului București – Secția I penală, s-a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Subsecvent declinării, cauza având ca obiect plângerea formulată de A, conform dispozițiilor art. 340 și urm. C. proc. pen., a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 26 iulie 2021, sub numărul de dosar x/3/2021, fiind acordat termen de judecată la 28 septembrie 2021.

În motivarea plângerii, dar și în notele de concluzii scrise depuse la dosar, petentul a susținut, în esență, că soluția de clasare este netemeinică și nelegală, deoarece faptele reclamate nu au fost efectiv cercetate, iar persoanele indicate ca făptuitori nu au fost audiate.

În acest context, petentul a precizat că, prin primele 3 denunțuri formulate, a descris săvârșirea faptelor penale de către numiții L, B, C, G și alții, iar din declarațiile date de B reiese cel puțin săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu.

De asemenea, având în vedere probatoriul administrat, petentul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență săvârșită de către numiții I, AJ, AK, deoarece aceștia au acționat prin primirea de foloase și daruri, direct și indirect, cu scopul de a determina funcționarii cu atribuții în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului să acționeze în așa fel încât să dispună favorabil cu privire la implementarea proiectului având ca obiect "Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa, județul Vâlcea - Construirea pârtiei de schi Mioarele”.

Referitor la numitul M, petentul a precizat că a formulat un denunț separat care nu are legătură cu primele trei denunțuri, cu mențiunea că intimatul a exercitat funcția de primar în perioada 2013-2015 și, în exercitarea acestei funcții, a emis o adresă către Tribunalul Mureș în luna decembrie 2014, prin care se preciza în mod neadevărat că la Comisia Locală de Fond Funciar Voineasa nu au fost înregistrate cereri de revendicare formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel încât mama și rudele acestuia nu erau îndreptățițe la reconstituirea dreptului de proprietate, cu mențiunea că aceste suprafețe de teren ar aparține Obștilor S, Ș, T și Ț.

Concluzionând, petentul a apreciat că are un interes legitim în vederea anulării soluției de clasare dispusă în cauză, astfel încât a solicitat, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 340 din C. proc. pen., admiterea plângerii, anularea în parte a ordonanței din data de 17 februarie 2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2020, trimiterea cauzei în vederea completării urmăririi penale iar, în subsidiar, modificarea temeiului de drept al soluției de clasare.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2021, în cursul dezbaterilor, a fost invocată inadmisibilitatea plângerii formulate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție, având în vedere că petentul nu are calitatea de persoană ale cărei interese legitime să fi fost vătămate prin soluțiile de clasare dispuse în cauză, concluziile participanților procesuali sub acest aspect fiind detaliat redate în încheierea de dezbateri de la acel termen.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea formulată de petentul A. , printre altele, în considerarea următoarelor argumente:

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj (descrise la punctele 1 și 3) și amenințare (descrisă la punctul 3), prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță, este legală și temeinică.

A. Sub aspectul faptelor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, respectiv de șantaj, în modalitatea normativă prevăzută de Legea nr. 78/2000, sesizate de petentul A.  și analizate de organele de urmărire penală la punctul 1 al ordonanței atacate, judecătorul de cameră preliminară reține caracterul întemeiat al soluției de clasare dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen..

În esență, prin actul de sesizare din data de 09.04.2015, petentul a reclamat săvârșirea de către numiții B (la acel moment secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului) și C (director general în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului) a infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu în legătură cu implementarea și derularea proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa, jud. Vâlcea”.

În acest sens, din conținutul materialului probator administrat, alcătuit din declarațiile martorilor A, AL (tatăl denunțătorului), AM (primar al localității Voineasa), B , AN, G, F, AO și înscrisuri, a rezultat că faptele mai sus precizate nu există în materialitatea lor.

Înalta Curte notează că existența infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. implică neîndeplinirea sau îndeplinirea cu încălcarea legii, de către un funcționar public, a unui act care intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Ambele variante alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii analizate trebuie raportate, în contextul adoptării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, la atribuții și exigențe normative reglementate prin legislația primară.

Or, analizând întregul material probator administrat, similar procurorului, judecătorul de cameră preliminară constată că nu se poate identifica în ce ar fi constat pretinsa conduită ilicită a făptuitorilor ori care erau dispozițiile legale încălcate de către numiții B și C în exercitarea atribuțiilor acestora de serviciu referitoare la implementarea și derularea proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa, jud. Vâlcea”.

Plângerea petentului relevă, de altfel, că sesizarea organelor de urmărire penală s-a grefat, în mod determinant, pe elementele factuale ce evidențiau, în opinia sa, comiterea unor fapte de corupție și de constrângere morală orientate, în principal, spre deposedarea petentului și a familiei sale de o suprafață de teren situată în vecinătatea domeniului unde urma a fi construită o pârtie de schi.

Însă, suspiciunile de săvârșire a unor acte de corupție de către funcționarii publici, în legătură cu activități subsumate atribuțiilor lor de serviciu, nu dau naștere, în mod automat, și unor suspiciuni de exercitare a acestor din urmă atribuții cu încălcarea legii. Jurisprudența națională este constantă în a statua că existența unui act de corupție nu este condiționată de îndeplinirea subsecventă, în mod ilegal, a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul corupt, după cum nici abuzul în serviciu nu implică, întotdeauna, săvârșirea concurentă a unei fapte penale de corupție.

Cu privire la fapta de șantaj sesizată de petent, constând în aceea că a fost amenințat și constrâns de mai multe persoane, printre care și numiții B și C să nu inițieze demersuri în vederea recuperării sumei de bani datorate, cu titlu de preț, în schimbul vânzării unor suprafețe de teren la data de 08.07.2010, către numiții G și F, soluția de clasare dispusă este, de asemenea, legală.

Din examinarea actelor cauzei, judecătorul de cameră preliminară reține că petentul A., în calitate de vânzător (atât în nume propriu, cât și ca mandatar) a încheiat cu F, în calitate de cumpărător două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele 1589/08.07.2010 și 1590/08.07.2010, având ca obiect două suprafețe de teren forestier, în suprafață de 10.736 mp, respectiv 10.000 mp iar prin alte două contracte de vânzare cumpărare, autentificate sub numerele 1592/08.07.2010 și 1591/08.07.2010, a vândut către numitul G două suprafețe de teren forestier, în suprafață de 10.236 mp, respectiv 10.000 mp.

Deși, în conținutul contractelor de vânzare cumpărare anterior indicate se regăsea mențiunea că ”prețul a fost achitat integral de către cumpărător, în numerar, până astăzi data semnării și autentificării prezentului act”, petentul a susținut că, în realitate, contravaloarea imobilelor tranzacționate nu ar fi fost achitată de cumpărători, iar demersurile sale de recuperare a sumelor aferente ar fi fost sistate urmare a constrângerii realizate de B, C precum și de alte persoane.

Reevaluând ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată, similar procurorului, că nu rezultă existența unor acte de constrângere exercitate asupra petentului de către C, D sau de alte persoane, în scopul obținerii injuste a unui folos patrimonial.

Declarația martorului AL (tatăl denunțătorului și coproprietar al terenurilor) relevă faptul că terenurile anterior amintite au fost vândute cu acte în regulă, respectivele suprafețe nefiind pretinse de reprezentanții Ministerului Dezvoltării și Turismului pentru realizarea proiectului privind pârtia de schi, iar din restul declarațiilor administrate nu rezultă alte indicii de exercitare a unor acte de constrângere asupra petentului prin mijloacele descrise de acesta (dificultăți în derularea unor raporturi contractuale ori controale ANAF), în scopul obținerii unui folos injust echivalent valorii imobilelor astfel tranzacționate. Starea conflictuală existentă între petent și numitul AO, admisă implicit și de cel din urmă în declarația dată, se plasează în contextul intereselor financiare urmărite de cei doi subiecți procesuali, fără a rezulta, însă, din probe obiective, că o atare stare s-ar fi concretizat și în acte obiective de constrângere exercitate asupra petentului.

Or, infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 din C. pen. (art. 194 C. pen. din 1969), presupune, din punct de vedere al elementului material, o acțiune de constrângere exercitată asupra unei persoane, susceptibilă a-i limita libertatea morală, în scopul dobândirii injuste a unui folos material sau nepatrimonial.

În absența oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentului cu privire la comiterea unor fapte penale de abuz în serviciu și șantaj, concluzia inexistenței faptelor sesizate și dispunerea subsecventă a soluției de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt legale și temeinice.

O atare soluție are un suport probator suficient în înscrisurile existente la dosar, care permit stabilirea activităților imputate și evaluarea semnificației juridice a susținerilor petentului, aspecte care legitimează opțiunea procurorului de a dispune clasarea cauzei.

În plus, sub aspectul infracțiunii de șantaj, observația subsidiară a procurorului, referitoare la incidența prescripției ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale este justă. Fapta pretinsă a fost comisă în perioada 2010-2011, ceea ce înseamnă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare la acel moment, mai favorabilă (respectiv, închisoare de la 6 luni la 7 ani, conform art. 17 lit. d)1 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 194 C. pen. din 1969), că termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 s-a împlinit cel mai târziu la finele anului 2019.

În ceea ce privește solicitarea formulată, în subsidiar, de către petent, privind schimbarea temeiului în drept al soluției de clasare, respectiv din cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. urmând a se reține incidența