ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5554/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ. au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Tribunalul Argeș contestație împotriva Ordinului de salarizare nr. 1470/C/2017 emis de Ministrul Justiției, solicitând următoarele: în ceea ce-i privește pe toți reclamanții menționați în anexa la cererea de chemare în judecată cu privire la Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017, iar în ceea ce-i privește pe reclamanții YY. și V. cu privire Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017, având în vedere prevederile art. 5

1

din O.U.G. nr. 83/2014, pct. 31 și 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și dispozițiile Deciziei ICCJ-HP nr. 23/2016, cu respectarea considerentelor sentinței civile nr. 48/13.01.2017, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, ale sentinței civile 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosarul nr. x/2010, precum și ale altor soluții deja pronunțate la nivelul țării, s-a solicitat obligarea: Ministerului Justiției, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, sub sancțiunea plății unei penalități aplicabile acestuia de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2001, să revoce Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017 și Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017 și să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, în realizarea procesului de egalizare a indemnizațiilor prevăzut de art. 5

1

din O.U.G. nr. 83/2014, urmând ca această instituție să se raporteze la următoarele coordonate: să realizeze egalizarea indemnizațiilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON (aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 5

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor sentinței civile nr. 48/13.01.2017, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, ale sentinței civile nr. 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosarul nr. x/2010, precum și ale altor soluții deja pronunțate la nivelul țării), începând cu data de 09.04.2015 si pana la 01.12.2015; să realizeze egalizarea indemnizațiilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care să se adauge 10%, rezultând un total de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) și până la 01.10.2016 (data de referință a Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin Ordinul nr. 219/C/2017- după data de 01.10.2016, situația a fost reglată juridic, în baza Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin Ordinul nr. 219/C/2017, prin care valoarea de referință sectorială a fost stabilită la 445,5 RON începând cu data de 01.10.2016, drepturile bănești fiind efectiv plătite începând cu luna ianuarie 2017); să vireze de urgență Tribunalului București și Tribunalului Argeș (pentru reclamanții YY. și V. pentru perioadele în care acești reclamanți au activat în cadrul Judecătoriei Câmpulung și respectiv al Judecătoriei Costești și care sunt vizate de Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017), fondurile necesare achitării imediate pentru fiecare reclamant în parte a: diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.12.2015) și venitul efectiv plătit; diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 și până in ianuarie 2017) și venitul efectiv plătit; dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective; sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație calculat de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective.

În ceea ce-i privește pe reclamanții PP., QQ., J., KK., U., W. Iuliana, K., L., LLL., GG., MMM., B., având în vedere că anexele la Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017 nu cuprind anumite perioade din intervalul 9.04.2015-01.10.2016, conform celor statornicite prin actul atacat, fiind omise, după cum rezultă: PP. (8.07-31.07.2016), QQ. (1.06.2015-31.07.2016), J. (1.06.2015-31.07.2016), KK. (1.07.2016-1.08.2016), U. (1.09.2015-30.07.2016), W. Iuliana (30.06.2016-1.08.2016), K. (1.07.2016-31.07.2016), L. (1.07.2016-31.07.2016), LLL. (31.05.2016-1.08.2016), GG. (9.04.2015-1.10.2015), MMM. (1.07.2016-31.07.2016), B. (1.07.2016-31.07.2016), au solicitat ca, la emiterea noilor ordine de salarizare conform celor solicitate mai sus și la virarea fondurilor, pentru fiecare dintre reclamanții menționați, pârâtul Ministerul Justiției să aibă în vedere și perioadele care au fost omise, iar noile ordine să fie emise pentru toată perioadă și, de asemenea, pârâtul să vireze Tribunalului București fonduri pentru plata diferențelor salariale pentru întreagă perioada 09.04.2015-31.12.2016, deci și pentru perioadele care au fost exceptate în mod eronat.

Au solicitat ca Tribunalul București (în ceea ce-i privește pe toți reclamanții menționați în anexa la prezenta cerere) și Tribunalul Argeș (în ceea ce-i privește pe reclamanții YY. pentru perioada cât acesta a activat la Judecătoria Câmpulung și V. pentru perioada cât aceasta a activat la Judecătoria Costești), în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2001, sub sancțiunea plății unei penalități aplicabile acestora de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2001, să le achite efectiv: diferența dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) și venitul efectiv plătit; diferența dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) și venitul efectiv plătit; dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective; suma reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație calculat de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective.

Prin întâmpinare pârâtul Tribunalul București, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Tribunalul Argeș nu a formulat întâmpinare.

Prin cererea modificatoare, formulată la data de 01.02.2018, reclamanta TT. a solicitat să fie incluse în noile ordine de încadrare salarială și sporul științific de doctor conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 sau, in subsidiar, să fie emis un nou ordin de încadrare în care să se țină cont și de titlul științific de doctor, începând cu data de 01.12.2012 până la 09.04.2015, precum și în continuare.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției, a invocat excepția inadmisibilității cererii modificatoare, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, dând eficiență lucrului judecat anterior.

Pârâtul Tribunalul București a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 432 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat cu privire la solicitarea legată de achitarea diferențelor salariale rezultate ca urmare a includerii sporului științific de doctor într-un eventual ordin de salarizare, solicitând admiterea acesteia.

Prin sentința nr. 2117 din 4 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției în ceea ce privește cererea adițională, a respins ca prescrisă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta TT. în ceea ce privește plata drepturilor salariale anterioare datei de 01.02.2015, a respins excepția prescripției, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii adiționale, invocate prin întâmpinări de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Tribunalul București cu privire la cererea adițională, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată cererea adițională formulată de reclamanta TT., a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., toți prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Tribunalul Argeș, a anulat parțial Ordinele nr. 1490/C/2017 și nr. 1470/C/2017, emise de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, a obligat pârâții Tribunalul București și Tribunalul Argeș, în raport cu situația fiecărui reclamant, la plata diferențelor salariale rezultate din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, a respins în rest cererea principală.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A arătat recurentul că, deși instanța de fond a reținut emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 prin care s-au stabilit indemnizațiile intimaților-reclamanți în funcție de o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin acțiune, a apreciat că, la momentul pronunțării hotărârii, 09.11.2018, acest ordin nu a anulat sau revocat OMJ nr. 1490/C/2017, că nu au fost emise ordine individuale de salarizare că și nu au fost plătite drepturile aferente perioadei 09.04.2015-30.06.2018.

Însă, prin OMJ nr. 2066/C/2018 nu se putea revoca OMJ nr. 1490/C/2017 întrucât acesta intrase în circuitul civil și a produs efecte juridice. Pe de altă parte, OMJ nr. 2066/C/2018 nu a fost emis urmare a constatării nelegalității OMJ nr. 1490/C/2017, ci ca urmare a emiterii Ordinului nr. 75/15.03.2018 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La art. 3 din OMJ nr. 2066/C/2018 se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, intimaților-reclamanți le-au fost acordate drepturile salariale și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463.5 RON, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Împotriva aceleași sentințe au formulat recurs și pârâtul Tribunalul București și reclamanta TT..

În opinia recurentului-pârât Tribunalul București, în speță nu se poate reține vreo culpă a sa, având în vedere că acesta conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv de Ministerul Justiției prin acte administrative.

Se susține că oricare ar fi obligația instituită în sarcina recurentului-pârât, trebuie să se aibă în vedere faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă față de executarea obligațiilor ce revin Ministerului Justiției în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv al procedurii de execuție bugetară. Delimitarea celor două obligații instituite în sarcina pârâților din această cauză este justificată ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiției atât a atribuțiilor de ordonator principal de credite, cât și a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulate care determină pentru Tribunalul București o imposibilitate reală și efectivă de a pune în executare singur hotărârea judecătorească recurată.

Reclamanta TT., prin cererea de recurs formulată, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată, în sensul includerii în noile ordine de încadrare salarială a sporului științific de doctor sau în subsidiar emiterea unui nou ordin de încadrare în care să se țină cont și de titlul științific de doctor, începând cu data de 01.02.2015.

În opinia recurentei, instanța de fond în mod nelegal a arătat că Ministerul Justiției are calitate de ordonator de credite și numai actele emise de acesta ar confirma împărțirea sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere susținerile recurenților, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Recursul declarat de reclamanta TT.

În cauza de față, cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Ordinelor de salarizare nr. 1490/C/2017 și nr. 1470/C/2017, emise de Ministerul Justiției.

Prin cererea modificatoare, formulată la data de 01.02.2018, reclamanta TT. a solicitat să fie incluse în noile ordine de încadrare salarială și sporul științific de doctor conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 sau, în subsidiar, să fie emis un nou ordin de încadrare în care să se țină cont și de titlul științific de doctor, începând cu data de 01.12.2012 până la 09.04.2015, precum și în continuare.

Prin Sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamanta TT., cu motivarea că aceasta nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alți judecători care dețin titlu de doctor în drept, astfel că nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 71/2015 pentru a -i fi recunoscute aceleași drepturi salariale cu aceștia.

Mai mult decât atât, corect s-a reținut că situația de fapt avută în vedere la emiterea Ordinelor de salarizare nr. 1470/C/2017 și nr. 1490/C/2017 nu poate fi alta decât cea stabilită prin decizia civilă nr. 4430/20.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2016, în care s-a statuat că specializarea reclamantei nu este în domeniul drept, motiv pentru care nu i se cuvin sumele compensatorii. S-a subliniat faptul că plata acestui drept se efectuează de Ministerul Justiției doar pentru judecătorii care au obținut titlu de doctor în drept, fără a mai exercita o apreciere asupra utilității specializării reclamantei obținute în domeniul ordine publică și siguranță națională în activitatea de judecător în materie penală.

În concluzie, refuzul intimatului Ministerul Justiției de acordare a sumelor compensatorii față de titlu de doctor obținut nu este nejustificat, motiv pentru care, nefiind în ipoteza legală, reclamanta nu poate pretinde acordarea dreptului, așa cum eronat a reținut instanța de fond".

Față de efectul pozitiv al acestei hotărâri judecătorești, corect s-a reținut că reclamanta TT. nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alți judecători care dețin titlul de doctor în drept, astfel că nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 71/2015 pentru a-i fi recunoscute aceleași venituri salariale cu aceștia.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea instanței de fond care o validează este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material, fapt ce reclamă menținerea ei.

Recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București

Din perspectiva motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esență, recurenții-pârâți au criticat faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurenților că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON, Înalta Curte reține că este nefondată critica pârâților privind aplicarea acesteia numai după data de 01.10.2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupațională "Justiție".

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Ministerul Justiției în luna decembrie 2014 nivelul maxim de salarizare în plată era unul ce aduna la valoarea de referință sectorială de 291,98 RON majorările de 5%, 2% și 11% obținute de unii judecători prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive, rezultând deci o valoare de referință sectorială totală de 347,10 RON, confirmată de altfel și de Ordinul ministrului justiției nr. 4680/C/12.12.2016, în luna decembrie 2014 (deci inclusiv la 09.04.2015), la ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției existând un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială de care beneficiau judecătorii, asa cum acesta recunoaște inclusiv prin motivele de recurs.

Deși valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ordonator principal de credite), începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, prin sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentință producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție".

În același sens este de altfel și jurisprudența constantă a celorlalte instanțe, prin care s-a reținut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referință de 405 RON, de exemplu sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În acest context, urmează să fie înlăturată și critica recurenților-pârâți în sensul că au fost stabilite în mod corect drepturile salariale, începând cu 1 august 2016, pentru diferitele categorii profesionale, acestea fiind majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizație de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%, acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public, iar, ulterior, s-a dispus reclacularea începând cu data de 1 octombrie 2016 a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, avându-se în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2016 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2016.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), respectiv art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta TT. și de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței nr. 2117 din 4 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.