ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4832/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.01.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea deciziei nr. 12126/22.12.2017 și admiterea pretențiilor sale referitoare la daunele morale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2993 din 22 iunie 2018, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 12126 din 22.12.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 9979,2 RON reprezentând daune morale.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului au fost prezentate o serie de considerente de ordin general referitoare la rolul și statutul Fondului de Garantare al Asiguraților după care s-a arătat că în vederea respectării principiului egalității de tratament in procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit in urma accidentelor de circulație produse de către asigurații B. S.A., despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având in vedere procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptata in cadrul FGA, raportat la jurisprudența in materie si practica societății de asigurări.

Astfel, pentru soluționarea transparentă, rapidă și echitabilă a cererilor de despăgubire formula e de creditorii societății B. S.A., lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societății B. S.A. a utilizat ca bază de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar și a vătămării corporale.

Totodată, astfel cum a arătat în decizie, în analizarea și soluționarea dosarului de daună, Fondul se raportează la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială, profesională.

In analizarea cererii de plată a petentului, s-au stabilit despăgubirile într-o măsura în care să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a părții civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor.

Plecând de la particularitatea că FGA nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, s-a arătat că FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Soluția instanței de fond este greșita, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune pârâtul, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Este de necontestat faptul ca evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamantul a fost de natură a provoca acestuia suferințe psihice intense, necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare în vederea desfășurării activității cotidiene, consecințe ce sunt inerente oricărui incident rutier din care rezultă vătămări ale integrității persoanei, cu toate acestea, suma acordată de cu titlu de daune morale este adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant, in condițiile in care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susținut și dovedit că reclamantul desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesionala cu caracter de continuitate si regularitate care ii este inaccesibila in momentul de fata sau care in prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Învederează faptul că in cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparține asigurătorului, fiind o răspundere contractuala întemeiata pe contractul de asigurare încheiat in condițiile Legii nr. 136/1995 si ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Arată că Fondul de garantare a asiguraților nu are calitate de asigurător și între instituția noastră și asigurați nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aliați in insolventa, nefiind succesori/continuatori/reprezentanți sau mandatari ai asigurătorilor in faliment, neexistând nicio dispoziție legala în acest sens.

Mai mult decât atât, disponibilitățile FGA sunt limitate, creditorii de asigurări beneficiind de condiții de despăgubire similare, FGA asigurând aplicarea unui tratament echitabil și similar tuturor creditorilor de asigurări, care au solicitat plata despăgubirilor/indemnizaților din disponibilitățile sale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, se au în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin decizia nr. 12126/22.12.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în soluționarea cererii de plată a reclamantului, a admis în parte cererea și a acordat suma de 3740 RON reprezentând daune morale și materiale respingând cererea pentru diferența solicitată ca neîntemeiată.

Prin sentința recurată a fost anulată decizia nr. 12126 din 22.12.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a fost obligat pârâtul la plata sumei de la plata sumei de 9979,2 RON reprezentând daune morale, soluție împărtășită și de Înalta Curte.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii, invocat atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.].

Așadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulație, plata despăgubirilor revine societății de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marja de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse de vătămarea suferită, aceasta neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanei vătămate suferințe fizice și psihic - emoționale. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație echitabilă persoanei vătămate, fără însă a putea stabili o echivalență exactă între despăgubire și urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, astfel că regulile de evaluare a cuantumului daunei diferă de modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru un prejudiciu strict material, obiectivat exterior.

Înalta Curte reamintește că instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și în acest scop și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale si convenționale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condițiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună și depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-a reținut că prejudiciul moral este definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima, prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. proc. civ., ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și trebuie să fie reparate, caracterul suferințelor fiind necesar a fi privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. S-a subliniat, în ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, că nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc, "ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2993 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.