ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4434/2020

HOTĂRÂRE
17.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4434/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu specificul fiecărei instituții și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței obligației de plată a salariului lunar până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2510 din 30 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., WW., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., MM., NN., OO., PP., QQ., XX., RR., SS., TT., UU. și VV., în contradictoriu cu pârâții Minsterul Justiției, Curtea de Apel Brașov, și Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, astfel cum a fost formulată. A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice astfel în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON; a obligat pârâtele Tribunalul Brașov, Tribunalul Sibiu și Tribunalul Mureș să plătească fiecărui reclamant, după caz, diferențele salariale rezultate, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație, precum și dobânda legală aferentă perioadei cuprinsă între data scadenței fiecărui venit salarial lunar și data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 2510 din 30 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Recurentul-pârât a invocat lipsa obiectului acțiunii în ceea ce privește emiterea unui nou ordin al ministrului justiției cu includerea de 4% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, începând cu 09.04.2015, motivat de emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/2018, prin care s-a statuat, la art. 1, că, în perioada 9.04.2015- 30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015-31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (3).

Așadar, prin OMJ 2066/C/2018 s-a dispus recalcularea valorii de referință sectorială cu includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 începând cu data de 9.04.2015

La art. 3 din OMJ nr. 2066/C/2018 se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și pârâta Curtea de Apel Brașov solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, și în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în consecință, respingerea capătului 1 de cerere ca rămas fără obiect ca efect al emiterii Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018, emis de Ministerul Justiției.

În opinia recurentei, nu există identitate între subiectele raportului juridic litigios și Curtea de Apel Brașov, aceasta neavând nicio obligație legală sub aspectul salarizării judecătorilor care funcționează în cadrul instanței. Menținerea Curții de Apel Brașov ca parte în cauză nu se impune nici pentru opozabilitatea hotărârii, deoarece există o obligație legală a recurentei de a pune în plată ordinele emise de Ministerul Justiției, nefiind necesară o hotărâre judecătorească care să ateste acest fapt.

Cu privire la excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere vizând recalcularea indemnizațiilor de bază și plata diferențelor, apreciază recurenta că au rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recursul declarat de Curtea de Apel Brașov

În ceea ce privește recursul declarat de Curtea de Apel Brașov, aceasta a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată la instanța de fond, solicitând admiterea excepției, constatarea lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii în consecință.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov, se reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) al Secțiunii 2, Capitolul VIII, Anexa nr. 4 din Legea nr. 284/2010, indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de Ministrul justiției, de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel". Totodată, potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 14 din H.G. nr. 652/2009 "Ministrul este ordonator principal de credite, președinții curților de apel sunt ordonatori secundari de credite, iar președinții tribunalelor sunt ordonatori terțiari de credite."

Prin urmare, competența de a stabili cuantumul indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale judecătorilor revine ministrului justiției, în calitate de ordonator principal de credite.

În aceste condiții, neexistând identitate între subiectele raportului juridic litigios și Curtea de Apel Brașov, aceasta din urmă neavând nicio obligație legală sub aspectul salarizării judecătorilor ce funcționează în cadrul instanței, nu se impune menținerea Curții de Apel Brașov ca parte în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de Curtea de Apel Brașov, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov și va respinge acțiunea reclamanților în consecință, în contradictoriu cu această pârâtă.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)"

Rezultă astfel că, în cursul soluționării cauzei, în aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la stabilirea indemnizației intimaților-reclamanți, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Prin urmare, întrucât prin Ordinele ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017 și nr. 2066/C/2018, s-au stabilit drepturile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, iar în aplicarea acestora au fost emise noi ordine de salarizare pentru judecătorii din circumscripția Curții de Apel Brașov, din care fac parte și intimații-reclamanți (OMJ nr. 1489/C/2017 și OMJ nr. 99/C/2019), astfel cum s-a dispus prin sentința recurată, se constată că s-a răspuns pretențiilor deduse judecății, așa încât cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca rămasă fără obiect.

Admite recursurile formulate de Ministerul Justiției și de Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței nr. 2510 din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov și respinge acțiunea reclamanților în consecință, în contradictoriu cu această pârâtă.

Respinge acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca rămăsă fără obiect.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2020
Ședința publică din data de 12 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2020-07-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2020
Ședința publică din data de 9 iulie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2020-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4425/2020
Ședința publică din data de 17 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată la
ÎCCJ 2020-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2020
Ședința publică din data de 16 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J.
ÎCCJ 2020-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2020
Ședința publică din data de 12 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
Sursă