Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.09.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4092/2020

HOTĂRÂRE
03.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4092/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamanții, personal conex in cadrul Tribunalului Galați, A., B., C. au formulat contestație în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, împotriva Deciziei nr. 31/7.02.2017 a Președintelui Curții de Apel Galați și Decizia nr. 20/31.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Galați, ca fiind nelegale, solicitând anularea acesteia în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia,emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Tribunalului Galați, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 16 ianuarie 2014, emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Tribunalului Galați, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON,

începând cu data de 9 aprilie 2015, conform Legii nr. 71/2015, plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 16 ianuarie 2014, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4196 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins ca nefondate excepțiile invocate în apărare de către pârâtul Ministerul Justiției; - a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în totalitate ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 4196 din 8 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs principal pârâtul Ministerul Justiției și recurs incident Tribunalul Galați.

Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința atacată pe aspectul soluției privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, a prescripției și inadmisibilității acțiunii. Pârâtul Tribunalul Galați a formulat recurs incident criticând soluția pronunțată de instanța de fond pentru motive de nelegalitate. II. Soluția instanței de recurs Analizând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este lipsit de interes, iar recursul incident formulat de pârâtul Tribunalul Galați este rămas fără efect, pentru următoarele considerentele: 2.1.

Argumentele de fapt și de drept relevante Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile invocate în apărare de către pârâtul Ministerul și totodată, a respins ca nefondată și acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în totalitate ca nefondată. În calea de atac a recursului, criticile recurentului-pârât vizează, în esență, soluția de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității și prescripției acțiunii.

Înalta Curte constată că în fapt, recurentul Ministerul Justiției a avut calitatea de pârât în fața primei instanțe, iar prin soluția de respingere pe fond a pretențiilor formulate de către reclamanți împotriva sa, practic acesta a câștigat procesul, context în care recurarea acestei soluții apare ca fiind lipsită de interes din poziția calității procesuale pe care recurentul a avut-o în fața primei instanțe și a soluției pronunțate de aceasta. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze. În contextul arătat, se constată că în ceea ce privește prezenta cerere de recurs, recurentul-pârât nu justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituit a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulată împotriva sa, a fost respinsă în întregul ei. Astfel fiind, lipsa de interes se opune cu prioritate recursului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, care a respins cererea de chemare în judecată în întregul ei, ca neîntemeiată.

În consecință, reținând că recursul declarat este lipsit de interes, nu mai este necesară analizarea celorlalte critici formulate de către pârât în prezenta cale de atac. În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte reține că potrivit art. 472 C. proc. civ.: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." Aceste dispoziții sunt aplicabile și în ceea ce privește recursul incident, dat fiind faptul că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc.

civ.: "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător." Prin urmare, în condițiile în care a intervenit un motiv care nu implică cercetarea fondului (admiterea excepției lipsei de interes a recursului), se impune constatarea ca rămas fără efect a recursului incident declarat de pârâtul Tribunalul Galați. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și, în temeiul art. 472 C. proc. civ. coroborat cu art. 491 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va constata rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Tribunalul Galați împotriva aceleiași sentințe.

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4196 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâtul Tribunalul Galați împotriva sentinței civile nr. 4196 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2021
al Curții de Apel Galați, de soluționare a contestației formulate împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 27/2.02.2017 și Decizia nr. 31/7.02.2017 ale Președintelui Curții de Apel Galați solicitând: 1. Anularea
ÎCCJ 2020-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4535/2020
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Galați, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405 RON, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia și obl
ÎCCJ 2020-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5658/2020
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contenc
ÎCCJ 2021-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 840/2021
rii nr. 4/05.03.2017 adoptate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, de soluționare a contestației formulate împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 32/A/03.02.2017 a Președintelui Curții de Apel
ÎCCJ 2022-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5187/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data 10.05.2017 pe rolul Curții de Apel București sub n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă