ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4088/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4088/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 septembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2017 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. 28925 în data de 16.05.2017.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1138/2018 din 13 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1138/2018 din 13 martie 2018, pronunțae de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În esență, recurenții-reclamanți susțin că în cauză sentința recurată a fost pronunțată este nelegală, instanța de fond în mod greșit apreciind că în cauză, pentru soluționarea cererii de despăgubire nu este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.
Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulate de reclamanții-recurenți, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.
Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat cererea reclamanților, depunând în acest sens OP nr. x/10.12.20218 prin care s-au plătit despăgubirile.
În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, din perspectiva caracterului actual al interesului, având în vedere că intimatul-pârât, ulterior promovării căii de atac, a îndeplinit cerințele reclamanților.
Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F. împotriva sentinței civile nr. 1138/2018 din 13 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F. împotriva sentinței civile nr. 1138/2018 din 13 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.