ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 mai 2021
Asupra plângerii de față, din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23.03.2021, petentul A. a formulat plângere împotriva deciziei nr. 925 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, prin care i-a fost anulată ca netimbrată plângerea formulată împotriva deciziei nr. 651 din 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.
În motivarea plângerii, petentul a invocat, în esență, soluționarea greșită de către instanța supremă a dosarelor enumerate în cadrul plângerii formulate.
Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate chestiunea timbrajului și a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 32 din aceeași ordonanță stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Totodată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației se taxează cu 20 RON.
În cauză, se constată că plângerea nu a fost timbrată și că petentul A. nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa din 21.04.2021
De aceea, dând eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula, în baza art. 525 alin. (1) C. proc. civ., plângerea formulată de petentul A., ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată plângerea formulată de petentul A. împotriva deciziei nr. 925 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2021.