ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2021

HOTĂRÂRE

29.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 - București la data de 02 iunie 2021 sub nr. x/2021, Societatea Profesională de Executori Judecătorești A., pentru creditorul B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul București și Ministerul Justiției, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6833 din 17 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, apreciind că întrucât debitorul Tribunalul București are sediul în sectorul 4, în temeiul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența teritorială aparține acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 9639 din 13 iulie 2021, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, apreciind că, deși debitorul Tribunalul București are sediul în sectorul 4 București, sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., având în vedere că cererea privind încuviințarea executării silite a fost formulată la cererea creditorului B. care are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 6179 din 05 august 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că părțile nu au solicitat judecarea cauzei la Judecătoria Ploiești, așa cum prevăd, în mod imperativ, dispozițiile art. 127 C. proc. civ., iar pe de altă parte, cererea pendinte este una necontencioasă, care nu a fost formulată personal de către creditorul care are calitatea de magistrat în cadrul Tribunalului București, ci de către executorul judecătoresc. Prin urmare, creditorul, în calitate de magistrat, neavând calitatea de reclamant, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., cum de altfel, s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, într-o decizie de speță.

Prin urmare, competența de soluționare a pricinii aparține Judecătoriei sectorului 3 București, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul debitorului, Tribunalul București.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Ploiești pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea cu care a învestită instanța, petentul Societatea Profesională de Executori Judecătorești A., pentru creditorul B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul București și Ministerul Justiției în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, creditorul B. are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei dar și din evidența nominală a judecătorilor, publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportat la obiectul pricinii deduse judecății, Înalta Curte reține că instanțele aflate în conflict au considerat în mod corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul/sediul debitorul, conflictul negativ de competență fiind determinat de incidența sau nu a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În legătură cu acest ultim aspect, în considerarea calității creditorului B., la solicitarea căruia a fost demarată prezenta cerere de încuviințare a executării silite, care are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București, conform celor mai sus expuse, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data la data sesizării organului de executare, respectiv 02 iunie 2021, conform cărora, 1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; 2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant, precum și o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, (cum este cazul în speță, judecata în primă instanță revenind judecătoriei aflate în circumscripția teritorală a instanței în care își desfășoară activitatea reclamantul), acesta va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În speță, calitatea de reclamant o deține creditorul B., având funcția de judecător în cadrul Tribunalului București, care, prin intermediul Societății Profesionale de Executori Judecătorești A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, împotriva debitorilor Tribunalul București și Ministerul Justiției.

Cum reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București, operează prorogarea legală de competență prevăzută de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea oricăreia dintre judecătoriile aflate în circumscripția teritorială a oricăreia dintre curțile de apel învecinte Curții de Apel București, în circumscripția căreia își desfășoară activitatea reclamantul.

Prin urmare, în respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială", raportat la calitatea reclamantului din prezenta pricină, respectiv de judecător în cadrul Tribunalului București, Judecătoria sectorului 4 București, din oficiu, în mod corect a invocat excepția de necompetență teritorială, apreciind că, altfel, părțile nu vor avea parte de un proces echitabil, interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) fiind unul general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, văzând că reclamantul din cadrul raportului juridic obligațional dedus judecății are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Ploiești, ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Curtea Constituțională a statuat că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, iar nu și ipotezei în care instanța de judecată ar avea această calitate, "dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate"; "atunci când judecătorul (în speță, grefierul) decide să uzeze de beneficiul acordat de art. 127 C. proc. civ., apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza, legiuitorul reglementând acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că, în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată de competența instanței la care judecătorul își desfășoară activitarea sau de competența instanței ierarhic inferioare acesteia, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate reține că executorul judecătoresc are calitatea de parte în dosar, având în vedere că este în atribuția legală a acestuia să solicite instanței de executare încuviințarea executării silite (art. 666 alin. (1) C. proc. civ.), la solicitarea creditorulul, care are calitatea de parte în dosar, fără ca această atribuție să îi confere calitatea de reclamant.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.