ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1684/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 30.06.2021 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul de apel nr. x/2021, apelanta - pârâtă A. S.R.L. a formulat cerere de suspendare a executării sentinței nr. 1048/28.06.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III a civilă.

Prin încheierea din ședința publică din data de 20 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinței.

Pârâta A. S.R.L. a declarat recurs principal împotriva încheierii sus- menționate, iar reclamanta B. a declarat recurs incident împotriva aceleiași încheieri, cât și împotriva încheierii din ședința publică din data de 16 iulie 2021 a aceleiași instanțe.

Prin recursul declarat împotriva încheierii din data de 20 iulie 2021, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 450 și art. 1000 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel București a reținut că pentru suspendarea executării sentinței, este necesară îndeplinirea următoarelor trei condiții: plata unei cauțiuni; existența unei aparențe de contestație serioasă asupra legalității și temeiniciei hotărârii apelate; existența unui prejudiciu cauzat debitorului prin executarea imediată a hotărârii apelate.

Primele două condiții au fost considerate în mod corect îndeplinite, însă instanța de apel a considerat în mod nelegal că, punând în balanță interesele părților, nu ar fi îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu manifest și neuzual, cu toate că suspendarea executării hotărârii primei instanțe nu ar fi adus niciun prejudiciu B., întrucât prețurile medicamentelor au fost aprobate până la 31.12.2021.

În realitate, balanța intereselor înclina în favoarea A., ca urmare a faptului că prețul produsului reclamantei, Nexavar, nu a suferit vreo scădere până la momentul pronunțării ordonanței. Chiar dacă prețul produsului pârâtei A. a fost aprobat, nu a avut loc o recalculare a prețurilor medicamentelor, art. 3

1

din Ordinul nr. 368/2017 al ministrului Sănătății prevăzând că prețurile deja aprobate sunt valabile până la 31.12.2021.

În plus, astfel cum s-a arătat în cererea de suspendare, pârâta a transmis deja o adresă către CNAS prin care a solicitat expres ca produsul Sorafenib A. să nu fie inclus în lista de medicamente rambursate.

Așadar, suspendarea executării sentinței din 28.06.2021 nu ar fi de natură să prejudicieze pe B., întrucât prețul actual pentru Nexavar ar fi rămas fixat până la data de 31.12.2021, moment mult ulterior soluționării definitive a ordonanței președințiale/apelului pârâtei, estimată pentru luna septembrie 2021, astfel cum s-a reținut prin încheierea recurată.

Din contră, menținerea obligației stabilite de prima instanță în sarcina A., de solicitare a retragerii prețului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul MS nr. 535/2021, este o măsură cu caracter permanent și evident mult mai prejudiciabilă decât suspendarea hotărârii primei instanțe, întrucât nu are un caracter temporar/provizoriu și reversibil. Punerea sa în practică determină necesitatea reluării întregii proceduri în vederea aprobării prețului medicamentului.

O măsură temporară ar fi putut fi suspendarea temporară a efectelor ordinului de aprobare a prețului, dar retragerea totală a deciziei de preț este una esențialmente permanentă și care nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale. Aprobarea prețului pentru un medicament se desfășoară conform Ordinului nr. 368/2017 al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 215/2017.

Procedura administrativă este una complexă care implică depunerea multor documente, inclusiv a unor comparații de preț, precum și așteptarea unor perioade lungi de timp până la analizarea și aprobarea actelor, urmând ca ulterior să se întocmească un proiect de ordin de ministru care să cuprindă aceste prețuri, care, odată aprobat, se publică în Monitorul Oficial.

Reluarea procedurii ar însemna parcurgerea de la început a procedurii administrative de aprobare a prețului, aceste demersuri implicând în mod evident formularea unei noi cereri, pregătirea unei noi documentații etc., procedură care ar dura mai mult decât timpul rămas până la soluționarea definitivă a cauzei estimată de instanța de apel pentru luna septembrie 2021.

Prin recursul incident declarat împotriva încheierilor din 16.07.2021 și 20.07.2021 ale Curții de Apel București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta B. a solicitat casarea acestora cu privire la soluția dată asupra cererii sale de stabilire a cauțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, susținând următoarele:

"Rezoluția" președintelui de complet prin care a fost stabilită o cauțiune în cuantum de 5000 RON în sarcina apelantei - intimate nu reprezintă o încheiere, aceasta nefiind semnată de ambii membri ai completului și fiind lipsită de orice considerente, astfel cum impun prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Vătămarea suferită de către recurenta - reclamantă ca urmare a încălcării regulilor de procedură menționate, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actelor de procedură, se manifestă sub două aspecte: pe de o parte, reclamanta nu poate formula o cale de atac în sensul art. 1062 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aceasta poate viza doar o hotărâre judecătorească, iar nu și rezoluțiile președintelui completului; pe de altă parte, nu există nicio mențiune în dosarul cauzei din care să rezulte că valoarea cauțiunii a fost stabilită ca urmare a deliberării completului de judecată, iar nu exclusiv a președintelui acestuia.

Cauțiunea nu are rolul de a garanta "o anumită seriozitate a cererii de suspendare", cum fără temei a apreciat instanța de apel, ci pe acela de a acoperi eventualul prejudiciu suferit de reclamantul din procedura de ordonanță președințială, între cele două noțiuni existând o evidentă diferență de conținut.

O cauțiune de 5000 RON ar putea să corespundă scopului imaginat de către instanța de apel, însă în niciun caz acest cuantum nu poate acoperi prejudiciul pe care reclamanta ar urma să îl sufere în cazul în care executarea ordonanței președințiale ar fi suspendată.

În primul rând, valoarea cauțiunii stabilite reprezintă 1/3 din prețul unei singure cutii (14.568,91 RON) de Nexavar (medicamentul inovativ pus pe piață de B.) și ar acoperi tratamentul unui singur pacient timp de aproximativ 9 zile (o cutie de Nexavar asigurând tratamentul unui pacient timp de 28 zile).

În al doilea rând, existența prețului medicamentului generic Sorafenib A., chiar neurmată de punerea efectivă pe piață a acestuia, va atrage, prin efectul legii, scăderea prețului de decontare al medicamentului Nexavar, față de dispozițiile art. 1 din Anexa nr. 1 a Ordinului 1605/875/2014.

În concret, doar ca urmare a publicării în Canamed a prețului pentru medicamentul Sorafenib A., prețul de decontare al medicamentului Nexavar va scădea de la 130,07 RON la 101,72 RON per comprimat, adică o scădere de 22%, s-a mai arătat prin motivele de recurs.

La termenul de judecată din 21.09.2021, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă B. și a reținut cauza spre soluționare asupra recursurilor, urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește excepția nulității recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă B., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 489 C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine atât în cazul nemotivării acestuia în termenul legal (alin. (1), cât și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. (alin. (2).

Criticile formulate de către recurenta - pârâtă A. S.R.L. au vizat doar una dintre condițiile cerute pentru suspendarea executării ordonanței președințiale pronunțate prin hotărârea primei instanțe, astfel cum a fost enunțată, în mod necontestat, prin încheierea recurată, respectiv condiția prejudiciului manifest și neuzual, în contextul în care instanța de apel a considerat a fi îndeplinită o primă condiție, anume aceea a aparenței unei contestații serioase asupra legalității și temeiniciei hotărârii apelate.

Recurenta - pârâtă A. S.R.L. a pretins absența vreunui prejudiciu produs reclamantei B. prin eventuala suspendare a executării hotărârii primei instanțe, în timp ce menținerea obligației stabilite de prima instanță în sarcina A., de solicitare a retragerii prețului, este pentru aceasta mult mai prejudiciabilă decât suspendarea hotărârii primei instanțe, întrucât are caracter permanent, și nu unul temporar/provizoriu și reversibil.

Se constată, așadar, că recurenta - pârâtă reproșează instanței de apel, pe de o parte, nerespectarea criteriului de evaluare a condiției de admisibilitate în discuție, anume compararea intereselor legitime ale părților, iar, pe de altă parte, evaluarea greșită a procedurii prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 368/2017 în stabilirea caracterului măsurii de obligare a pârâtei la solicitarea retragerii prețului.

Astfel formulate, criticile se încadrează în cazul de casare invocat în mod explicit, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce evocă modul de raportare la criteriul pe care chiar instanța de apel l-a enunțat în încheierea recurată, în aplicarea prevederilor art. 1000 alin. (2) C. proc. civ., precum și aplicarea normelor ce reglementează procedura de aprobare a prețului maximal pentru un medicament de uz uman.

Cercetarea cauzei din această perspectivă exclude reaprecierea situației de fapt stabilite de către instanța de apel, pe baza probelor administrate, întrucât atare operațiune vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii recurate, excedând atribuțiile instanței de control judiciar.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că este incident cazul prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care va respinge excepția nulității recursului declarat de pârâta A. S.R.L.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L., se reține că instanța de apel a enunțat drept condiție pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii primei instanțe și existența unui prejudiciu manifest și neuzual față de cel inerent executării ordonanței președințiale. Prin încheierea recurată, s-a considerat că această condiție nu este îndeplinită, spre deosebire de cerința aparenței unei contestații serioase a legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe.

În evaluarea condiției unui astfel de prejudiciu, instanța de apel s-a raportat la standardul comparării intereselor legitime ale părților, iar acest reper de analiză nu a fost contestat ca atare prin motivele de recurs, nefăcând obiectul învestirii instanței de recurs.

Modul concret în care au fost evaluate și fixate în încheierea recurată câștigul redus pe care pârâta l-ar obține și prejudiciul încercat de către reclamantă în situația admiterii cererii de suspendare reflectă aprecierea situației de fapt, pe baza probelor administrate, ce nu poate fi reevaluată de către instanța de recurs.

Se observă, însă, din considerentele hotărârii recurate, că instanța de apel a analizat comparativ folosul și prejudiciul părților exclusiv prin raportare la eventuala punere provizorie pe piață a medicamentului Sorafenib A. 200 mg, în executarea hotărârii primei instanțe.

Astfel, s-a apreciat că un asemenea act de folosire a obiectului brevetului al cărui titular este reclamanta B., până la soluționarea apelului împotriva ordonanței președințiale, procură apelantei-pârâte un folos mai redus decât paguba pe care reclamanta ar urma să o suporte în acest caz, ca o consecință a coexistenței a medicamentului protejat prin brevet cu medicamentul generic al pârâtei, a scăderii gradului de decontare pentru medicamentul reclamantei și a pierderii unei părți a clientelei.

În acest cadru, trebuie constatat că aprecierea instanței de apel referitoare la urmările eventualei puneri pe piață a produsului pârâtei nu poate fi reevaluată în recurs, motiv pentru care nu există vreo rațiune pentru casarea încheierii sub aspectul respingerii cererii de suspendare a executării sentinței în ceea ce privește dispozițiile de obligare a pârâtei la încetarea folosirii propriului produs, respectiv de a-l retrage și de a nu pune pe piață acest produs.

În egală măsură, însă, față de motivarea încheierii recurate, se impune a se constata că toate consecințele negative pe care reclamanta le-a preconizat, de o manieră pe care instanța de apel a socotit-o plauzibilă, au fost reținute exclusiv în legătură cu comercializarea efectivă a produsului, care ar antrena coexistența celor două produse, acesta fiind contextul în care are loc scăderea prețului de decontare și pierderea clientelei.

Rezultă, așadar, că, în raționamentul instanța de apel, un asemenea prejudiciu s-ar produce doar prin punerea efectivă pe piață a produsului, ceea ce înseamnă că simpla aprobare a prețului prin ordin al ministrului, în procedura administrativă premergătoare, nu are aptitudinea de a produce vreun prejudiciu reclamantei B..

Din această perspectivă, sunt fondate susținerile recurentei - pârâte în ceea ce privește dispoziția primei instanțe referitoare la retragerea prețului, conform cărora instanța de apel nu a respectat criteriul de evaluare a suspendării executării privind prejudiciul, care, astfel cum a fost indicat în hotărâre, presupunea o cântărire a intereselor legitime ale părților și, prin urmare, existența unui prejudiciu produs reclamantei.

O asemenea evaluare a consecințelor eventualei suspendări a executării până la soluționarea apelului, în privința dispoziției în discuție, separat de dispozițiile ce vizează punerea pe piață a produsului Sorafenib A. 200 mg, se impunea și prin prisma faptului că, prin hotărârea primei instanțe, obligația de a solicita retragerea prețului produsului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 535/2021, a fost impusă pârâtei în mod distinct de obligarea sa la încetarea oricărui act de folosire a propriului produs Sorafenib A. 200 mg, în modalitățile indicate în dispozitiv - în condițiile în care produsul are ca ingredient substanța activă în legătură cu care reclamanta pretinde că face obiectul brevetului său -, precum și de obligare a pârâtei de a retrage și de a nu pune pe piață același produs.

Mai mult decât atât, dispozițiile din sentință sunt autonome și pot fi puse în executare în mod independent, astfel încât este posibilă și evaluarea separată a posibilității suspendării executării lor.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordinul ministrului Sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, publicat în Monitorul Oficial nr. 215/2017 (în forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată- 13.04.2021), "Normele se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizație de punere pe piață (...) sau o decizie a Comisiei Europene valabilă pe teritoriul României, în scopul comercializării pe teritoriul României în conformitate cu prevederile legii (...)".

Din prevederea citată rezultă că aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, în procedura administrativă expres reglementată, ține de o etapă anterioară comercializării efective a medicamentelor, ceea ce înseamnă că însăși obligația stabilită în sarcina pârâtei, aceea de solicitare a retragerii prețului, este distinctă de obligațiile referitoare la punerea pe piață și comercializarea efectivă a produsului său.

Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (2) din același ordin (în forma în vigoare la data de 13.04.2021), "este interzisă comercializarea pe teritoriul României a medicamentelor pentru care ministerul nu a emis ordin de aprobare a prețului" (cu excepția situațiilor anume prevăzute în Norme, care nu interesează prezenta cauză), astfel încât, a contrario, este permisă comercializarea pe teritoriul României a medicamentelor, odată ce a fost emis un ordin de aprobare a prețului.

În cauza de față, însă, după cum s-a arătat anterior, prin ordonanța președințială a cărei suspendare a fost solicitată instanței de apel, s-a dispus tocmai interzicerea temporară a comercializării medicamentului Sorafenib A. 200 mg, dispoziție ce produce efecte inclusiv până la soluționarea apelului - față de respingerea definitivă a cererii de suspendare -, chiar dacă s-ar menține ordinul de aprobare a prețului deja emis în cauză, nefiind necesară, așadar, revocarea ordinului, la solicitarea pârâtei, exclusiv pe temeiul art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 369/2017.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că se impune casarea deciziei în ceea ce privește cererea de suspendare a executării dispoziției din sentință privind obligația pârâtei de a solicita retragerea prețului produsului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 535/2021.

Totodată, se constată că sunt fondate susținerile din motivarea recursului referitoare la procedura administrativă reglementată prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 369/2017.

După cum s-a reținut în mod necontestat în prezenta cauză, această procedură a fost deja epuizată în privința produsului Sorafenib A. 200 mg, Ordinul ministrului Sănătății nr. 535/2021, ce reprezintă actul final al procedurii, fiind deja publicat în Monitorul Oficial nr. 449/27.04.2021.

Ordinul nr. 369/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, pe temeiul căruia a fost emis Ordinul ministrului Sănătății nr. 535/2021, nu prevede și procedura de retragere a prețului aprobat pe cale administrativă, astfel încât, pe de o parte, nu există vreun temei pentru a se estima efectele unei solicitări a părții de retragere a prețului și durata unei asemenea proceduri, iar, pe de altă parte, obligația stabilită în sarcina pârâtei are aparența unei măsuri definitive, din moment ce este vorba despre o procedură administrativă epuizată, care ar presupune, în cazul admiterii apelului pe acest aspect, o nouă cerere de fixare a prețului și parcurgerea unei noi proceduri administrative.

Or, cu toate că a apreciat că măsura obligării pârâtei la formularea unei cereri de retragere a prețului face obiectul unor critici pertinente în apel, existând aparența unei contestații serioase la adresa legalității și a temeiniciei hotărârii primei instanțe, instanța de apel nu a dat eficiență acestei aprecieri din perspectiva aparenței caracterului definitiv al măsurii dispuse, în evaluarea cerinței privind prejudiciul manifest și neuzual produs pârâtei prin executarea ordonanței președințiale până la soluționarea apelului.

În consecință, se impune ca, în cadrul rejudecării cererii de suspendare a executării dispoziției din sentință privind obligația pârâtei de a solicita retragerea prețului produsului Sorafenib A. 200 mg, instanța de apel să valorifice aprecierea referitoare la aparența caracterului definitiv al măsurii dispuse prin hotărârea primei instanțe.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. și, pe temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamanta B. împotriva încheierilor din 16.07.2021 și 20.07.2021 ale Curții de Apel București, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Drept urmare, se constată că actul de procedură prin care instanța de apel a stabilit cauțiunea este chiar încheierea din 16 iulie 2021, astfel încât se constată că, din perspectiva invocată de către recurenta - reclamantă, anume pronunțarea asupra cauțiunii printr-o încheiere, au fost întrutotul respectate dispozițiile art. 1062 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța va stabili cauțiunea printr-o încheiere, care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauțiunii.

În aceste condiții, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei-reclamante pe acest aspect.

Drept urmare, în cauză este incidentă ipoteza din art. 1057 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la cererile al căror obiect nu este evaluabil în bani, în cazul cărora cauțiunea nu va putea depăși suma de 10.000 RON.

Stabilirea în concret a sumei de bani pe care titularul cererii de suspendare a executării urma a o achita cu titlu de cauțiune relevă aprecierea exclusivă a instanței, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, astfel încât cuantumul fixat nu poate fi reevaluat în calea de atac a recursului, ce exclude o reapreciere de către această instanță de control judiciar a elementelor factuale avute în vedere la stabilirea cauțiunii.

Din acest motiv, nu pot fi primite susținerile referitoare la cuantumul cauțiunii stabilite prin încheierea din 16 iulie 2021 și, față de toate considerentele expuse în analiza motivelor de recurs, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului principal, invocată de recurenta-reclamantă.

Admite recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta B. împotriva încheierii de ședință din 16 iulie 2021 și a încheierii de ședință din 20 iulie 2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.