ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat, în esență, că prin încheierea nr. 1402 din 6 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditoarea A. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și a încuviințat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 335 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, încheierea din 27 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 59 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj și sentința civilă nr. 170/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 1778/2015 a Curții de Apel Cluj.

Reținând incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat, cu privire la competența instanței de executare, că aceasta a fost dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămânând competentă să soluționeze și incidentele apărute pe parcursul executării silite, deci și contestația la executare.

Prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâta C..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența teritorială exclusivă, de ordine publică, a instanței de executare în ceea ce privește soluționarea contestației la executare.

Împrejurarea că, prin încheierea nr. 1254 din 15 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătorești B. și a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditoarea C. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției, a fost apreciată că nu este de natură să atragă în mod automat competența acesteia pentru soluționarea contestației la executare, cât timp sediul debitorului Ministerul Justiției se află în sectorul 5 al municipiului București, neexistând vreun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 26 mai 2021, sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de revizuire, petenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluția pronunțată prin decizia a cărei revizuire o solicită este contradictorie cu cea pronunțată prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, deși acestea au soluționat două conflicte negative de competență izvorâte dintr-un litigiu având ca obiect drepturi de natură salarială identice pentru 52 de creditori, stabilite prin hotărâri judecătorești comune, pentru realizarea cărora a fost începută executarea silită și împotriva căreia a formulat contestație la executare debitorul Ministerul Justiției.

A susținut că cele două hotărâri au fost date de instanțe de același grad, în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.

Revizuenta a menționat că, în ceea ce privește decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce o privește pe creditoarea C., operează "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu", în sensul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește stabilirea competenței, care are legătură cu soluționarea cauzei finalizate prin decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

A afirmat că efectul pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Aceasta înseamnă că nu trebuie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus în plan procesual, ci să existe o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți.

Autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această reglementare conferă autoritate de lucru judecat considerentelor decisive, precum și celor decizorii, care fac corp comun cu dispozitivul.

Astfel, toate statuările din decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impun și în cauza soluționată prin decizia a cărei revizuire se solicită.

În ceea ce îi privește pe titularii creanței menționate în titlurile executorii, revizuenta a susținut că aceștia s-au aflat în litisconsorțiu procesual, iar după conexarea dosarelor de executare aceștia au devenit părți cointeresate ale unui incident procedural - stabilirea competenței instanței în soluționarea contestației la executare.

Având în vedere starea de litisconsorțiu procesual în care se află toți creditorii în faza executării silite, tranșarea incidentului cu privire la stabilirea competenței instanței nu poate fi, prin raportare la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., decât în sensul celor stabilite prin soluționarea primului conflict de competență prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul stabilirii competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a conflictului negativ de competență, revizuenta a afirmat că trebuie stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București competența de soluționare a contestației la executare, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că domiciliul contestatorului (în fapt, debitorul obligației de plată a creanței) este în sectorul 5 al municipiului București.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității acesteia, în acord cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., rațiunea acestei reglementări constituind-o necesitatea înlăturării încălcării acesteia, în cazul în care instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit interpretării dispozițiilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire - evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești - Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În speță, revizuenta pretinde că decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire o solicită, este contrară deciziei nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020.

Analizând condițiile de admisibilitate ale revizuirii, din perspectiva art. 431 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc, în mod cumulativ, cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, deși titlurile executorii în baza cărora a fost declanșată executarea silită au fost pronunțate în litigii în care ambele creditoare, C. și A., au avut, împreună, calitatea de reclamante, conform art. 59 C. proc. civ., în urma formulării contestațiilor la executare de către debitorul Ministerul Justiției s-au constituit două dosare diferite având în vedere cerințele salariale distincte ale fiecăreia, în care cele două creditoare au stat în mod individual în proces, cestiunea privitoare la stabilirea instanței competente primind o rezolvare diferită.

Față de această împrejurare, nu se poate reține că cele două litigii care au format obiectele dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2020 îndeplinesc cerința identității de obiect și părți cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca autoritatea de lucru judecat să fie invocată cu succes în cel de-al doilea proces și să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că ultima hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al celei dintâi hotărâri, conform susținerilor revizuentei.

Este real că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, iar, conform art. 430 alin. (2) din același act normativ, autoritatea de lucru judecat se grefează și considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

Însă, prin normele evocate, legiuitorul a consacrat în mod explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental, dezlegată în cadrul unui proces și a cărei rezolvare nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Aceasta presupune că dezlegarea dată nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus că exprimă adevărul în ceea ce privește raporturile juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâta C..

Referitor la decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, obiect al cererii de revizuire, se constată că aceeași instanță a stabilit în favoarea Judecătoriei Alba Iulia competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A..

Soluțiile diferite au fost generate de modalitatea distinctă de interpretare a noțiunii "instanță de executare".

Astfel, în primul litigiu soluționat prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., despre care s-a reținut că reglementează o competență exclusivă în favoarea instanței de la sediul debitorului contestator Ministerul Justiției, care se află în București, str. x.

În cel de-al doilea litigiu, care a format obiectul dosarului nr. x/2020 în care a fost pronunțată decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, supusă revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, apreciind că aceasta este instanța de executare în raport de atribuțiile conferite prin dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. și de faptul că a încuviințat anterior executarea silită.

În fapt, ceea ce reclamă revizuenta în prezenta cerere de revizuire este rezolvarea în mod diferit a unei situații juridice similare. Or, această chestiune reprezintă o problemă de practică neunitară a instanței care a pronunțat hotărârile pretins contrare, ce nu poate fi soluționată pe calea procedurală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale în materie nu instituie un astfel de motiv de revizuire.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017, în care, cu referire la aplicarea unui principiu de drept (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat), la o situație concretă, a statuat că "impunerea efectului pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundată cu situația în care, între spețe, ar exista o similitudine, ceea ce ar presupune adoptarea aceleiași soluții, în ideea asigurării coerenței jurisprudenței."

Astfel, se observă că remediul juridic pentru rezolvarea acestei chestiuni ar putea consta în pronunțarea unei decizii în recurs în interesul legii, însă chiar și în această situație, hotărârea astfel pronunțată nu ar avea vreo înrâurire asupra celei a cărei revizuire se solicită, întrucât soluțiile date în condițiile art. 517 alin. (2) C. proc. civ. nu au efecte asupra cauzelor deja examinate și nici în privința situației părților din acele procese.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2021.