ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 28 ianuarie 2019, reclamanții A., prin reprezentant legal B., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul de Pediatrie din Pitești, Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea, Direcția de Sănătate Publică a județului Argeș, Instituția Prefectului Județului Vâlcea, Instituția Prefectului Județului Argeș, Serviciul de Ambulanță Vâlcea, Servicii Mobile de Urgență, Reanimare și Descarcerare (Smurd) Vâlcea, prin Inspectoratul de Urgență General Magheru al Județului Vâlcea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "General Magheru" al Județului Vâlcea, Ministerul Afacerilor Interne, prin Ministrul de Interne, Ministerul Sănătății, prin Ministrul Sănătății și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligați pârâții în solidar la repararea integrală a prejudiciului (material și moral) cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a acestuia în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow); obligarea în solidar a pârâților la repararea integrală a prejudiciului (material și moral) cauzat reclamanților B., C., părinții lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow); obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349-1392 din C. civ., art. 653 alin. (1) și art. 654 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și toate dispozițiile legale la care s-au raportat în redactarea cererii.

La data de 27 februarie 2019, reclamanții au depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu privire la cadrul procesul pasiv pe care au înțeles să-l extindă prin introducerea în cauză a Serviciului de Telecomunicații Speciale cu sediul în Bucuresti ce administrează Sistemul National pentru Apeluri de Urgență și au solicitat obligarea în solidar a pârâților la repararea integrală a prejudiciului material și moral cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate în perioada 03.01- 04.01. 2019 (comă de gr. III - Glasgow) constând în: a) daune materiale prin plata unei sume lunare echivalente cu salariul minim brut pe economie de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, vârstă de la care reclamantul ar fi avut dreptul la muncă; b) daune morale de 18.000.000 euro, constând în: i)contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plății) a sumei de 8.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viață privată (art. 8 C.E.D.O.) în trei componente ale sale: dreptul la integritate fizică și morală, dreptul la viață privată socială și dreptul la viață familială; ii) contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plății) a sumei de 10.000.000 euro pentru aplicarea unor tratamente inumane sau degradante (art. 3 C.E.D.O.); în situația intervenirii decesului reclamantului pe parcursul acestei judecăți, c) contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plății) a sumei de 25.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viață (art. 2 C.E.D.O.).

Au solicitat instanței obligarea în solidar a pârâților la repararea integrală a prejudiciului moral cauzat reclamanților B., C., părinții lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019-04.01.2019 (comă de grad III-Glasgow), constând în daune morale de 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viață privată (art. 8 C.E.D.O.), în componenta sa de viață privată socială și viață familială.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204 din C. proc. civ., art. 21, art. 16 din Constituție, art. 14, art. 6 alin. (1), art. 2, 3, 8 C.E.D.O., art. 47 teza a II-a și art. 21 și art. 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, O.U.G. nr. 60/2013, art. 1349 din C. civ., art. 653 alin. (1) și art. 654 din Legea nr. 95/2006.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006 instituie în favoarea judecătoriei o competență materială și teritorială specială de soluționare a acțiunilor având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul medical de malpraxis.

Drept urmare, a apreciat că Judecătoria Râmnicu-Vâlcea este instanța competentă a soluționa cauza, în a cărei circumscripție se află sediul instituției medicale unde a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2019 în cadrul dosarului Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, reclamanții au făcut următoarele precizări: în ceea ce privește obiectul acțiunii introductive, astfel cum rezultă din cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată depusă la termenul din 27 februarie 2019 în fața Tribunalului București, au solicitat instanței să admită cererea de chemare în judecată cu consecința obligării în solidar a pârâților la repararea integrală a prejudiciului (material și moral) cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow) constând în: daune materiale prin plata unei sume lunare echivalente cu salariul minim brut pe economie de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, vârstă de la care reclamantul ar fi avut dreptul la muncă; daune morale de 18.000.000 euro, constând în: contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plății) a sumei de 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viață privată (art. 8 C.E.D.O.) în trei componente ale sale: dreptul la integritate fizică și morală, dreptul la viață privată socială și dreptul la viață familială; contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plății) a sumei de 10.000.000 euro pentru aplicarea unor tratamente inumane sau degradante (art. 3 C.E.D.O.); în situația intervenirii decesului reclamantului pe parcursul acestei judecăți, contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plății) a sumei de 25.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viață (art. 2 C.E.D.O.). Au solicitat instanței obligarea în solidar a pârâților la repararea integrală a prejudiciului moral cauzat reclamanților B., C., părinții lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow), constând în daune morale de 9 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viață privată (art. 8 C.E.D.O.), în componenta sa de viață privată socială și viață familială.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că competența specială a judecătoriei, prevăzută de art. 687 din Legea nr. 95/2006 ar fi incidentă doar în cazul și în cadrul procedurii speciale, reglementată prin art. 679-688 din Capitolul VI al legii, pentru stabilirea răspunderii civile profesionale pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale prin intermediul Comisiei de monitorizare șicompetență profesională pentru cazurile de malpraxis, constituită la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică Județene.

Cu referire la art. 684 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, a apreciat că în cazul în care persoana interesată alege calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei cu privire la care se afirmă un pretins caz de malpraxis, acțiunea promovată în afara procedurii speciale reglementate de Legea nr. 95/2006 intră sub incidența normelor procedurale și materiale civile de drept comun.

Victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza, potrivit dreptului comun.

Or, în absența unei decizii a Comisiei, chiar dacă reclamantul a precizat că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 95/2006, instanța de judecată este învestită cu o acțiune în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, astfel că, în raport de dispozițiile art. 94 lit. k) și art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., a constatat că nu este competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea dedusă judecății.

Sub aspectul competenței teritoriale, reținând incidența dispozițiilor art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., a apreciat că aceasta aparține instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, alternativ cu instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Deși, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamanții au alegerea între instanțe deopotrivă competente, raportându-se la locul săvârșirii faptei ilicite (Râmnicu Vâlcea și/sau Pitești) sau chiar la locul producerii prejudiciului (Râmnicu Vâlcea), instanța a apreciat că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluționeze cererea.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a constatat că reclamanții au sesizat Tribunalul București, în raza căruia se află sediul unora dintre pârâți (autorități și instituții publice), față de care au solicitat, deopotrivă, să răspundă în solidar cu ceilalți pârâți pentru prejudiciul creat (degradarea stării de sănătate a copilului și în cele din urmă producerea decesului), ca rezultat al unei pluralități de cauze arătate prin cererea de chemare în judecată, unele fiind atribuite și în sfera de responsabilitate a unor instituții sau autorități publice, între care există o strânsă legătură prin rezultatul prejudiciabil produs.

Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 107, art. 111, art. 112 alin. (21) teza I și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. și faptul că alegerea instanței s-a realizat de către reclamanți, potrivit art. 116 din C. proc. civ., odată sesizată instanța competentă, reclamantul nu mai poate reveni, nici instanța și nici pârâtul, competența fiind stabilită în mod definitiv.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor, îl constituie acțiunea prin care, în baza art. 1349 - art. 1392 din C. civ., art. 653 alin. (1) și art. 654 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, reclamanții B. și C. au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților persoane fizice și juridice la repararea integrală a prejudiciului material și moral determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor, A., în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow).

Invocarea dispozițiilor legii speciale s-a realizat doar pentru a contura cadrul în care se invocă producerea prejudiciului atâta timp cât reclamanții nu au solicitat instanței constatarea cazului de malpraxis.

Legiuitorul a înțeles să reglementeze răspunderea pentru malpraxis în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanței, reglementată în art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.

Dispozițiile art. 684 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stipulează că "procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun", prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun și aplicarea cu prioritate a legii speciale, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acțiune.

Altfel spus, victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanței, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanței de judecată care va soluționa cauza potrivit dreptului comun.

În speță, la data sesizării Tribunalului București nu exista o decizie a Comisiei de monitorizare și competență profesioanlă pentru cazurile de malpraxis, reclamanții alegând calea dreptului comun pentru a trage la răspundere persoanele pe care le-au considerat vinovate de producerea prejudicului cerut a se repara prin acțiune.

Prin urmare, în absența unei astfel de decizii, chiar dacă reclamanții au precizat că își întemeiează cererea pe dispozițiile Legii nr. 96/2006, instanța de judecată este învestită cu o acțiune în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Normele legale care reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă de ordine privată, între instanța competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului, în raport de prevederile art. 116 din C. proc. civ.

Prin cererea introductivă și cererea modificatoare, înregistrate pe rolul Tribunalului București, reclamanții au chemat în judecată persoane fizice și instituții, autorități publice, persoane juridice, statul, unele dintre acestea cu sediul în București (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de Telecomunicații Speciale), prin alegerea astfel făcută, această instanță a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită, în conformitate cu prevederile art. 116 din C. proc. civ.

De altfel, prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, reclamanții au arătat că instanța competentă teritorial este Tribunalul București, întrucât au chemat în judecată și persoane juridice de drept public, cu sediul în București.

Odată opțiunea realizată, instanța competentă nu putea să se dezinvestească, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâților, cum dimpotrivă nici reclamanții nu puteau reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2021.