ÎCCJ, decizie (scj.ro #185433)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Contrabandă. Situație premisă. Achitare

Cuprins de materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Index alfabetic:

- drept procesual penal

- partea specială. Judecata

-Infracțiunea de contrabandă. Situație premisă. Achitare

C. proc. pen.

art. 438 alin. (1) pct. 7

Legea nr

. 86/2006, art. 270 alin. (2) lit. c)

Însușirea de către detentorul precar a bunurilor aflate în tranzit vamal, prin săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, conduce la modificarea situației bunurilor transportate, astfel că fapta de înstrăinare ulterioară a acestor bunuri nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, nemaifiind îndeplinită situația premisă a acestei infracțiuni, ca înstrăinarea să vizeze mărfuri aflate în transit vamal.

Î.C.C.J. Decizia nr. 535/RC din 23 noiembrie 2021

Prin sentința penală nr. 304/09.12.2020 a Judecătoriei Z., s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 238 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B.D.R, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (dreptul de a ocupa funcția de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor) C.pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C.pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 3 C.pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul B.D.R a fost condamnat în prezenta cauză sunt săvârșite în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S, definitivă prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curții de Apel C. la data de 24.10.2017.

În baza art. 97 alin. 1 C.pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S. în cele 2 pedepse componente de: 1 an închisoare și 1 an închisoare și a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare aplicat. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 40, art. 39 alin. 1 lit.b C.pen. au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an și 3 luni închisoare și 5 ani închisoare aplicate inculpatului B.D.R în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare și 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 81/2017 a Judecătoriei S., a fost stabilită pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final, s-a stabilit în sarcina inculpatului B.D.R pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

II. În temeiul art. 238 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C. cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul V.I.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 3 C.pen.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an și 3 luni închisoare și 5 ani închisoare aplicate inculpatului V.I.C. în prezenta cauză, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final s-a stabilit în sarcina inculpatului V.I.C.  pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare cu executare în regim de detenție.

III. În baza art. 19 C.proc.pen. raportat la art. 23 și art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1349 și art. 1357 C.civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă A.T.A. S.A. și s-au admis în totalitate acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile S.C. PT  S.A și S.L.R. S.A.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata următoarelor sume: 540 lei către partea civilă A.T.A. S.A., cu titlu de despăgubiri materiale; 187.204 lei către partea civilă S.L.R. S.A. cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale și T.V.A.; 109.032 euro către partea civilă S.C. P.T. S.A cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea mărfii însușite de către inculpați.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat fiecare inculpat în parte la plata către stat a sumei de câte 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații B.D.R  și V.I.C., precum și partea civilă A.T.A S.A.

Prin decizia penală nr. 415/A din data de 22 martie 2021, Curtea de apel, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către partea civilă S.C. A.T.A. S.A. și de inculpații B.D.R. și V.I.C. împotriva sentinței penale nr. 304 din 09.12.2020 a Judecătoriei Z.

Verificând hotărârea apelată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, instanța de apel a constatat că ambii inculpați apelanți au solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen., iar instanța de fond a admis cererea lor în acest sens și a procedat la judecarea cauzei în condițiile art. 375 C.proc.pen., cu reținerea incidenței dispozozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Așadar, ambii inculpați au recunoscut, în materialitatea lor, faptele pentru care au fost trimiși în judecată, așa cum au fost reținute și descrise în actul de sesizare a instanței, apărările invocate în apel vizând doar aspecte procedurale sau de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speță. Așa fiind, instanța de apel nu a reluat întreaga motivarea a instanței de fond, cu care a fost întrutotul de acord, atât sub aspectele factuale reținute, cât și în privința circumscrierii acestora la anumite texte legale de incriminare, ci a arătat, punctual, considerentele pentru care criticile apelanților sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ambii inculpați au apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală și, ca atare, se impune achitarea lor, în temeiul art. 16 alin. 1 lit.b teza I C.proc.pen.

Cu referire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în sarcina inculpaților s-a reținut că, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declarației de tranzit vamal nr. MRN14ROIS01000202270/30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. S.L.R. S.A., care în calitate de principal obligat a 11 plătit taxele vamale, T.V.A., precum și dobânzi și penalități, în cuantum total de 187.204 lei. Astfel, s-a invocat, de către inculpați, că:

a) lipsește situația premisă, respectiv, „mărfurile aflate în tranzit vamal”, pe de o parte pentru că dispozițiile art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006, referitoare la tranzitul vamal – în vigoare la data comiterii faptelor – sunt abrogate în prezent (au fost abrogate prin O.U.G. nr. 96/2020), iar, pe de altă parte, pentru că inculpații și-au însușit, inițial, acele bunuri aflate în tranzit vamal, astfel că acestea au ieșit din circuitul fiscal și, ulterior acestui moment, marfa a fost înstrăinată de către inculpați, deci, înstrăinarea nu mai privește bunuri care au ajuns în mod legal în posesia inculpaților, ci bunuri dobândite în mod fraudulos. Instanța de apel a observat că, într-adevăr, prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate, printre altele, și dispozițiile din Codul vamal privind regimul de tranzit vamal, însă nu se poate susține că dispozițiile art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006 nu și-ar mai găsi aplicabilitatea, pentru că textul ar fi lipsit de conținut, câtă vreme această materie – a regimului de tranzit a mărfurilor unionale – este reglementată în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 – Numit Codul vamal al Uniunii (art. 210-215, art. 226 și următoarele), regulament care, ca orice regulament UE, conform art. 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este obligatoriu și direct aplicabil într-un stat membru. Din cealaltă perspectivă invocată - aceea că mărfurile au fost înstrăinate după ce, în prealabil, au fost însușite de inculpați, deci părăsiseră circuitul fiscal și, nefiind de proveniență licită, nu fac parte din categoria celor care trebuie suspuse regimului de tranzit vamal - de asemenea, instanța de apel a constatat că nu poate fi primită această aserțiune. Aceasta, deoarece, faptic, nu se identifică situația învederată de inculpatul V.I.C., în senul că a avut loc o însușire efectivă a mărfii (mărfurile au intrat în posesia inculpaților în virtutea relației contractuale cu persoana vătămată S.C. P.T. S.A., deci, în scopul transportului și, nicidecum, nu au fost însușite fraudulos de către inculpați, anterior înstrăinării). Chiar așa fiind, legea nu face distincție în privința mărfurilor tranzitate care trebuie supuse unui anumit regim vamal, după cum sunt sau nu deținute licit sau fraudulos, esențial pentru existența infracțiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal și să fie sustrase în această perioadă. Mărfurile în discuție erau în tranzit vamal, atât timp cât nu au fost prezentate biroului vamal de destinație conform legislației vamale și, deci, nu a avut loc o descărcare/încheiere a regimului de tranzit sub care erau plasate (art. 215, art. 233 din Regulament).

b) lipsa calității inculpaților de subiect activ al infracțiunii de contrabandă, motivat de faptul că titularul regimului de tranzit a fost S.C. S.L.R. S.A., entitate la care a apelat inculpatul V.I.C. pentru a îndeplini formalitățile vamale cu privire la transportul mărfii, astfel că această societate este cea care trebuia să răspundă atât de prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinație (Biroul Vamal din Strasbourg) în termenul prevăzut, cât și de respectarea dispozițiilor referitoare la regimul de tranzit. Inculpații, în calitate de reprezentanți ai transportatorului, răspund doar pentru prezentarea mărfurilor, intacte, la biroul vamal de destinație. Instanța de apel a reținut că nu poate fi primită nici această aserțiune a inculpaților pentru că, se pare, aceștia fac o confuzie între elementele constitutive ale infracțiunii și responsabilitățile – sub aspect vamal – ale titularului regimului de tranzit vamal. Acestea sunt două chestiuni distincte – responsabilitățile titularului de tranzit, prevăzute și reglementate de Codul vamal al Uniunii și, respectiv, acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii – înstrăinarea mărfurilor aflate în tranzit vamal, pentru care legea nu cere o calitate specială a celui care o comite, oricine putând fi subiect activ al acestei infracțiuni, în virtutea textului legal în vigoare în prezent.

c) lipsa calității de subiect pasiv al infracțiunii de contrabandă a S.C. S.L.R. S.A. – pe motiv că prin infracțiunea de contrabandă sunt lezate interesele financiare ale statului, prejudiciat trebuind, deci, să fie bugetul consolidat al statului, nicidecum patrimoniul unei societăți comerciale, cum este S.C. S.L.R. S.A. Instanța de apel a reținut că, și sub acest aspect, se face o confuzie de termeni/instituții, pentru că nici nu s-a reținut de acuzare că această societate este subiect pasiv al infracțiunii de contrabandă. Această societate – ca titular al regimului de tranzit vamal – a fost cea care a plătit taxele vamale aferente operațiunii de transport a mărfii pe teritoriul Uniunii, operațiune ce nu a fost închisă/descărcată, conform legislației vamale. Faptul că persoana care a plătit taxele vamale s-a întors împotriva inculpaților și a solicitat obligarea acestora la contravaloarea sumei achitate cu acest titlu la bugetul statului este o chestiune ce ține de latura civilă a cauzei (asupra căreia instanța se va referi în continuare), însă nu are nicio legătură cu subzistența infracțiunii de contrabandă, al cărei subiect pasiv, este, într-adevăr, statul. Într-adevăr, S.C. S.L.R. SA a achitat suma totală de 187.204 lei, cu titlu de taxe vamale, TVA, plus dobânzi și penalități aferente la data de 11.02.2016 în baza Deciziei de Regularizarea Situației nr. BVAB /4068/TZ/ZA/06.10.2016 întocmite de Biroul Vamal A. Inculpații, la rândul lor, în calitate de reprezentanți ai transportatorului, sunt, în acest context, de asemenea, responsabili pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autoritățile vamale – art. 233 alin. 3 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013. Cum aceste taxe vamale au fost achitate de obligatul principal, cu titlu de prejudiciu creat la bugetul statului, doar pentru că operațiunea de tranzit nu a fost încheiată corespunzător legislației vamale, urmare directă a acțiunii frauduloase a inculpaților – de înstrăinare a mărfurilor – el are drept de regres împotriva inculpaților în temeiul art. 19 alin. 4, 5 C.proc.pen. raportat la art. 1384 C.civ. așa încât, în mod corect a soluționat instanța de fond și acțiunea civilă exercitată, cu titlu de regres, de către S.C. S.L.R. S.A. împotriva inculpaților.

d) inculpații au invocat și lipsa laturii subiective a infracțiunii (intitulată, eronat, o cerință esențială a elementului material, ca și condiție de tipicitate), constând în aceea că fapta nu a avut ca scop eludarea unor taxe vamale, ci doar intrarea în posesia mărfurilor, pentru a le valorifica, deci obținerea unui folos injust prin comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prin prejudicierea S.C. P.T. S.A., nicidecum a bugetului consolidat al statului, prin comiterea infracțiunii de contrabandă. Instanța de apel a reținut că este greșit și acest raționament, întrucât la infracțiunea de contrabandă dedusă judecății nu vorbim despre comiterea faptei cu intenție directă, intenție calificată prin scop, în sensul că trebuie comisă cu scopul prevăzut de lege, de a se sustrage de la plata taxelor vamale (ca în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, de ex.). Infracțiunea este una de pericol, nu neapărat (sau, nu întotdeauna), de rezultat, ea consumându-se prin simpla înstrăinare a mărfurilor aflate în tranzit vamal, fără a se cere ca fapta să fie comisă într-un anume scop ori ca să producă un prejudiciu. Curtea a apreciat nefondate și criticile formulate cu privire la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările, precum și cele referitoare la tardivitatea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abuz de încredere.

Împotriva acestei deciziii penale au declarat recurs în casație inculpații B.D.R. și V.I.C.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate, instanța constatând că sunt admisibile pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C.proc.pen., în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat V.I.C., instanța a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. 1 pct. 7 C.proc.pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din motivarea recursurilor în casație, aspectele invocate de inculpați vizează, pe de o parte abrogarea, prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispozițiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal și, pe de altă parte, neîndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006 sub aspectul situației premisă, subiectului activ și pasiv.

În ceea ce privește consecințele abrogării dispozițiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 prin O.U.G. nr. 96/2020, apărarea a arătat că această împrejurare produce efecte sub aspectul existenței situației premisă a infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) care reglementează regimului de tranzit a mărfurilor unionale nu poate constitui izvor de drept în materie penală, nefiind transpus în legislația națională de către Parlament.

Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate.

Astfel, dispozițiile art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevăd fără echivoc faptul că regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Aplicabilitatea directă a regulamentelor a fost statuată și pe cale jurisprudențială, în cauza Comisia contra Italiei (hot. C.J.U.E. din 7 februarie 1973), statul italian fiind condamnat pentru că a transpus în legislația națională un regulament. Curtea a arătat că regulamentele se aplică direct în toate statele membre, astfel că sunt contrare Tratatului orice modalități de punere în aplicare care ar putea să reprezinte un obstacol pentru efectul direct al regulamentelor și să compromită astfel aplicarea simultană și uniformă a acestora în întreaga Comunitate.

Ca atare, instanța de recurs în casație constată că Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) se aplică în mod direct în toate statele membre, inclusiv România, transpunerea în legislația națională fiind contrară dispozițiilor art. 288 din Tratat și jurisprudenței C.J.U.E. Este adevărat că prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate o serie de articole din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, printre care și dispozițiile art. 113 – 117 referitoare la tranzitul vamal. Așa cum rezultă din expunerea de motive, măsura a fost determinată de existența unor contradicții între prevederile acestui act normativ și cele ale Regulamentului (UE) nr. 952/2013 (direct aplicabil), a unor norme similare sau cu caracter de noutate existente în acesta din urmă, precum și de dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, care prevăd înlăturarea paralelismelor fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Înalta Curte constată că prevederile din Legea nr. 86/2006 și din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 erau identice sub aspectul dispozițiilor referitoare la tranzitul vamal.

Potrivit art.113 din Legea nr. 86/2006 regimul de tranzit vamal permitea transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială, iar regimul de tranzit unional permite circulația mărfurilor neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, fără ca acestea să fie supuse taxelor la import sau altor taxe (art. 226 alin. 1 din Regulament), ambele acte normative statuând că regimul de tranzit se consideră încheiat în momentul în care mărfurile plasate sub regim vamal și informațiile solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinație (art. 233 alin. 2 din Regulament, art. 114 din Legea nr. 86/2006).

Rezultă, așadar, că abrogarea prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispozițiilor art. 113 - 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal nu a produs nici un fel de consecințe asupra incriminării din art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, prevederi similare existând în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 aplicabil în mod direct.

Analiza celorlalte probleme de drept ridicate de către apărare va porni, astfel cum s-a arătat și prin încheierea de admitere în principiu, de la situația de fapt stabilită prin hotărârea definitivă. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că dosarul a fost soluționat în procedura recunoașterii învinuirii, controlul realizat de instanța de apel vizând exclusiv aspecte procedurale, de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speță.

Ca atare, instanța de recurs în casație se va raporta la situația de fapt stabilită prin sentință.

Totodată, este de precizat faptul că, deși recursul în casație vizează doar soluția de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă, criticile formulate pornesc de la consecințele săvârșirii de către inculpați a infracțiunii de abuz de încredere, fiind astfel necesară o analiză și din perspectiva acestei infracțiuni. Referitor la situația de fapt care a condus la reținerea infracțiunilor de abuz de încredere prevăzută de art. 238 C.pen. și contrabandă prevăzută de art. 270 alin.2 lit.c din Legea nr.86/2006, în sarcina inculpaților s-au stabilit următoarele: „Persoana vătămată S.C. P.T. S.A. este o societatea comercială cu sediul în (…) Republica Moldova. Societatea desfășoară activități de comerț cu diferiți parteneri din Uniunea Europeană, astfel că mărfurile livrate din Moldova sunt supuse regimurilor vamale în momentul în care intră pe teritoriul Uniunii Europene. În data de 26.11.2014, persoana vătămată a lansat o comandă de transport către S.C. V.T. S.R.L., administrată de martorul I.S., pentru livrarea a 20 de tone de miez de nucă din localitatea P. (Republica Moldova) în Franța. (...) Martorul I.S. a intrat în legătură cu inculpatul B.D.R, administrator al S.C. F.R. S.R.L., care s-a oferit să efectueze transportul, încheindu-se astfel Contractul de expediere-transportare a mărfurilor nr.311 din 26.11.2014, între S.C. V.T. S.R.L. și S.C. F.R. S.R.L. În data de 29.11.2014 inculpatul V.I.C., care era angajat al S.C. F.R. S.R.L. în calitate de conducător auto, s-a deplasat la Chișinău, cu ansamblul rutier format din capul tractor marca Iveco Magirus, având nr. de înmatriculare SJ-09-RNE și semiremorca frigorifică marca Kromhout, având nr. de înmatriculare SJ-18-RNE (...). În data de 29.11.2014 a fost încărcată cantitatea de 20 de tone de miez de nucă, ambalată în 1848 de cutii, așezate pe 33 de paleți. Valoarea încărcăturii era de 109.032 euro, conform facturii nr.27 din 27.11.2014 emisă de persoana vătămată S.C. P.T. S.A., și trebuia transportată în Franța, localitatea Bagnolet, la societatea J.J.F. Cu această ocazie s-a întocmit și scrisoarea de transport internațional (CMR) cu aceste mențiuni. Inculpatul V.I.C. a apelat la serviciile persoanei vătămate S.C. S.R. S.A., pentru a îndeplini toate formalitățile vamale în legătură cu acest transport. (...) Marfa a fost declarată la vamă, fiind întocmit certificatul seria EUR.1 nr.A 146304 (vol.I, f.67). S-a deschis astfel operațiunea de tranzit vamal, fiind întocmită declarația de tranzit vamal cu seria MRN14ROIS01000202270 din 30.11.2014. 19 Conform acesteia, ansamblul format din capul tractor/semiremorca având numerele de înmatriculare SJ-09-RNE/SJ-18-RNE a intrat în România în data de 30.11.2014, fiind stabilită destinația, respectiv Biroul Vamal din Strasbourg, Franța, iar data limită pentru prezentarea mărfii și încheierea operațiunii vamale, 08.12.2014 (vol.I, f.124). (...) Camionul condus de inculpatul V.I.C. a ajuns la Zalău în data de 30.11.2014. (...) În data de 03.12.2014, la ora 01:29, camionul condus de inculpat a părăsit România, intrând în Ungaria pe la punctul de trecere al frontierei de la Artand. Fiind cântărit, a rezultat că vehiculul avea o greutate totală de 32.440 kg. Având în vedere că pe data de 29.11.2014, autotrenul a intrat în țară având o greutate de 37.560 kg, rezultă că în intervalul 30.11-03.12.2014, pe teritoriul României, inculpații au dispus fără drept de cantitatea de aproximativ 5000 kg de miez de nucă, marfă care le-a fost încredințată pentru a o transporta și în acel moment se afla în regim de tranzit vamal. Faptul că marfa a fost vândută de cei doi inculpați rezultă și din interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de martorul C.S., care în data de 09.12.2014 a fost contactat de martorul T.V., care i-a relatat că inculpatul B.D.R are de vânzare nucă, dar și că astfel de marfă a și vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani. Inculpatul V.I.C. a condus ansamblul rutier spre Italia. În sera zilei de 04.12.2018, în jurul orei 22:30, pe raza localității Bassette (Ravenna), întrun sens giratoriu aflat sub un pod, din cauza vitezei inculpatul a ieșit cu capul tractor de pe carosabil. (...) Din procesul-verbal de audiere în camera de consiliu a martorului C.F. care în calitate de agent de poliție a constatat accidentul, rezultă că autotrenul era pur și simplu ieșit de pe carosabil, nu era răsturnat, semiremorca nu avea avarii, decât niște zgârieturi, și acelea, produse când șoferul a încercat să repună camionul pe drum, dar a lovit cu partea anterioară grilajul podului. (...) ... în data de 06.12.2014, inculpatul B.D.R l-a anunțat pe martorul I.S. că, camionul a fost implicat într-un accident pe teritoriul Italiei, în urma căruia marfa a fost distrusă complet. (...) În ziua următoare accidentului, inculpatul B.D.R s-a deplasat în Italia, iar în data de 09.12.2014 cei doi inculpați au ridicat autotrenul avariat și încărcat și au pornit spre România. (...)În data de 12.12.2014, la ora 15:19, deci după ce camionul cu nucă a ajuns înapoi în țară, martorul C.S. îl contactează pe inculpatul B.D.R, arată că este prieten cu martorul T.V. și se interesează de marfă, inculpatul relatând că are de vânzare cam 15 tone și jumătate. Cantitatea de 15 tone oferită spre vânzare de inculpatul B.D.R arată că acesta cunoștea exact faptul că din încărcătura inițială de 20 de tone a fost vândută cantitatea de aproximativ 5 tone. Inculpatul B.D.R mai spune că are un băiat din Șimleu – referindu-se la inculpatul V.I.C. - pe care îl trimite cu o cutie de marfă, ca martorul să poată vedea cum arată. (...). Marfa a fost dusă în final de inculpatul V.I.C. până în localitatea H., unde a vândut-o martorului V.T., pentru suma de 220.000 lei.”

În raport de această situație de fapt, ambele instanțe au apreciat că fapta inculpaților care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declarației de tranzit vamal nr. MRN14ROIS01000202270 din 30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. S.L.R. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum și dobânzi și penalități, în cuantum total de 187.204 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, constituie infracțiunea de contrabandă înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal, art. 274 din același act normativ instituind o variantă agravată atrasă de comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

Apărarea inculpaților a susținut că, în urma săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii de contrabandă.

Răspunzând unor critici similare celor invocate în recurs în casație, instanța de apel a arătat, pe de o parte, faptul că mărfurile nu părăsiseră circuitul fiscal întrucât nu a avut loc o însușire efectivă a acestora, ci

„au intrat în posesia inculpaților în virtutea relației contractuale cu persoana vătămată SC P. T .SA, deci, în scopul transportului și, nicidecum, nu au fost însușite fraudulos de către inculpați, anterior înstrăinării”

și, pe de altă, că legea nu face distincție după cum mărfurile sunt sau nu, deținute licit sau fraudulos, esențial pentru existența infracțiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal și să fie sustrase în această perioadă.

Concluzia instanței de apel este greșită, atât prin raportare la situația de fapt care a fost reținută, cât și față de soluția pronunțată, aceea de menținere a condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.

Înalta Curte reține că ceea ce este comun tuturor modalităților alternative de săvârșire a infracțiunii de abuz de încredere (însușire, dispunere sau folosire pe nedrept, refuzul de a restitui bunul) este intervertirea ilicită a titlului cu care făptuitorul deține bunul. Detentorul precar începe să se comporte față de bun ca un adevărat proprietar, pe lângă coprus acesta arogându-și, în mod fraudulos, și animus. Prin însușire, făptuitorul își intervertește în mod ilegal detenția sa, ia bunul în stăpânire, comportându-se față de acesta ca un adevărat proprietar, devenind astfel, din detentor precar, un posesor de rea credință. Celelalte modalități de săvârșire a infracțiunii (dispunere sau folosire pe nedrept, refuz de restituire) au deja ca premisă existența animus-ului făptuitorului de a se comporta față de bun ca și cum ar fi al său, fiind, așa cum s-a arătat în doctrină, mai „avansate” cronologic față de momentul însușirii. Urmarea imediată a infracțiunii constă în modificarea situației bunului, crearea unei situații de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea ce i-a fost acordată făptuitorului. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care s-a executat una dintre acțiunile abuzive care constituie elementul material al laturii obiective, iar în cazul comiterii mai multor acțiuni ce se circumscriu unor modalități diferite (însușire, apoi dispunere pe nedrept, urmată de refuzul de restituire) aceasta se consideră consumată de la prima acțiune.

În prezenta cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt stabilită cu titlu definitiv, anterior expusă, există acțiuni care se circumscriu unor modalități alternative diferite (însușire, urmată de dispunere pe nedrept), comise la un interval suficient de timp pentru a permite delimitarea acestora.

Infracțiunea de abuz de încredere s-a consumat în modalitatea însușirii bunurilor transportate, atât în ceea ce privește cantitatea inițială de 5.000 kg [prin scoaterea acestora din semiremorca în care se aflau sub sigiliu, vânzarea intervenind ulterior (până în data de 03- 04.12.2014), după găsirea cumpărătorilor, instanța reținând că

„martorul C.S., .... a fost contactat de martorul T.V., care i-a relatat că inculpatul B.D.R. are de vânzare nucă, dar și că astfel de marfă a și vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani”

], cât și în privința restului de aproximativ 15 tone, care, după înscenarea accidentului de circulație din Italia (din 04.12.2014), la câteva zile, a fost adusă de cei doi inculpați în România și vândută de către inculpatul B.D.R., după găsirea unui cumpărător (fapte petrecute în perioada 12.12.2014-07.01.2015).

De altfel, este de observat că în cauză nici nu a fost reținut un concurs ideal între infracțiunea de abuz de încredere și cea de contrabandă (ceea ce corespunde situației de fapt, abuzul de încredere consumându-se anterior înstrăinării bunurilor), în hotărâre existând mențiunea expresă că toate infracțiunile au fost comise în concurs real.

Înalta Curte reține că urmarea imediată a săvârșirii de către inculpați a infracțiunii de abuz de încredere constă în modificarea, prin acțiunile abuzive de însușire, a situației bunurilor transportate. Acestea au ieșit din sfera de stăpânire a proprietarului, care, în baza contractului de transport, le încredințase inculpaților fiind plasate în regim de tranzit vamal, și au trecut în sfera de stăpânire a acestora.

Astfel cum s-a arătat anterior, regimul de tranzit vamal/unional permite circulația mărfurilor neunionale fără a fi supuse taxelor, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii. Urmare a însușirii frauduloase, regimul bunurilor s-a schimbat, acestea părăsind tranzitul vamal în care se aflau, fiind sustrase, prin comiterea abuzului de încredere, regimului care permitea libera lor circulație între punctele vamale. În aceste circumstanțe, Înalta Curte constată că situația premisă a infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, respectiv existența unor mărfuri aflate în tranzit vamal, nu mai era îndeplinită în cauză la momentul înstrăinării bunurilor de către inculpați.

Principiul neutralității fiscale precum și împrejurarea că o persoană care deține bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe și impozite, invocate de Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, nu conduc și la reținerea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006. Mărfurile au devenit purtătoare de taxe și impozite în urma comiterii infracțiunii de abuz de încredere, total independent de acțiunile ulterioare ale inculpaților de înstrăinare, prin vânzare, a întregii cantități de miez de nucă. Similar, S.C. S.L.R. S.A. a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A., precum și dobânzi și penalități, întrucât mărfurile plasate sub regim vamal nu au mai fost prezentate biroului vamal de destinație în termenul stabilit, respectiv data de 08.12.2014. Indiferent dacă cei doi inculpați vindeau sau nu   bunurile însușite, S.C. S.L.R. S.A. datora aceste taxe, conform art. 79 alin. 1 lit. b din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, potrivit căruia, în cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării obligației stabilită în legislația vamală cu privire la destinația finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Ca atare, instanța de recurs în casație constată că, în realitate, S.C. S.L.R. S.A. este subiect pasiv adiacent al infracțiunii de abuz de încredere, întrucât însușirea bunurilor transportate a avut consecințe și în ceea ce o privește, care, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit vamal, prin neprezentarea mărfurilor la biroul de destinație, a fost obligat la plata datoriei vamale incidente în cuantum total de 187.204 lei.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile formulate, în cauza nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

În ceea ce privește susținerile referitoare la lipsa calității de subiect activ a inculpaților, Înalta Curte reține că infracțiunea analizată nu presupune un subiect activ calificat, fapta putând fi comisă de orice persoană, iar toate apărările formulate sub acest aspect se centrează tot pe lipsa situației premisă, anterior constatată, astfel că nu se impune o analiză distinctă.

Față de cele anterior expuse, reținând incidența în cauză a acestui caz de casare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a ultima teză C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursurile în casație formulate de inculpați, a casat, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 304 din data de 09 decembrie 2020, și, în urma descontopirii pedepselor rezultante în pedepsele componente, rejudecând, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.