ÎCCJ, decizie (scj.ro #185432)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #185432) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Fals material în înscrisuri oficiale. Situație premisă. Complicitate materială
Cuprins de materii:
Drept procesual penal. Recursul în casație.
Drept penal. Parte generală
Index alfabetic:
-Drept procesual penal.
Recursul în casație
- Drept penal. Parte generală
-
Fals material în înscrisuri oficiale. Situație premisă. Complicitate materială
C. proc. pen
. art. 438 alin. (1) pct. 7
C. pen
. art. 48, art. 320 alin. 1
Hotărârea instanței de apel prin care se statuează definitiv asupra existenței infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (în sensul că permisul de conducere grecesc a fost falsificat de persoane necunoscute) reprezintă situația premisă pentru stabilirea semnificației penale a faptei complicelui. Furnizarea de către inculpat unei persoane, a datelor sale personale și a fotografiei, precum și a unei sume de bani sunt acte materiale care facilitează în plan obiectiv comiterea acțiunii tipice de falsificare de către persoana cu identitate necunoscută, fapta acestuia constituind act de complicitate materială.
Î.C.C.J decizia nr. 202/RC din 7 mai 2021
Prin sentința penală nr. 694/28.09.2020, pronunțată de Judecătoria C. a fost condamnat inculpatul O. la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 8 luni și 10 zile închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 C. pen. (fapta săvârșită în prima parte a anului 2019), conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. (fapta din 09.06.2020), două infracțiuni de uz de fals prevăzută de art. 323 alin. 1 C. pen. (fapte din 08.03.2019 și 09.06.2019) și 5 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. (faptele din 08.03.2019, 26.03.2020, 09.06.2019, 23.06.2020 și 24.06.2020), comise parțial în concurs real de infracțiuni cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2000 din 20.12.2019 pronunțată de Judecătoria C..
În temeiul art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 C. pen., raportat la art. 66, alin. 1 lit. a, b C. pen., a fost aplicată inculpatului O. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. , a dedus din durata pedepsei stabilite perioada reținerii de 24 de ore.
În temeiul art. 399 alin. 1 C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul O., începând cu data de 28.09.2020.
În temeiul art. 25 alin. 3 C. proc. pen. , a dispus desființarea totală a permisului de conducere aparent emis de autoritățile din Grecia pe care este înscrisă seria 549910182 ( filă nr. 140 dosar u.p.).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul O..
Prin decizia penală nr. 1426 din 10 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. 13917/211/2020, Curtea de Apel C. – Secția penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. împotriva sentinței penale nr. 694/28.09.2020 a Judecătoriei C.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în drept că faptele inculpatului O., care:
- în prima parte a anului 2019, a furnizat unei persoane datele personale și fotografia sa, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obținerea permisului de conducere grecesc cu seria 549910182, falsificat de persoane necunoscute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1C. pen. ;
- în data de 08.03.2019, în jurul orei 23:20, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz, fără a poseda permis de conducere, iar la intersecția semaforizată nu a respectat culoarea roșie a semaforului, fiind oprit de organele de poliție, ocazie cu care acesta s-a legitimat și a prezentat polițistului permisul de conducere grecesc seria 549910182, 4 despre care știa că este fals, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. , și uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. 1 C. pen. ;
- la data de 09.06.2019, în jurul orei 01:50, a condus autoturismul marca Volvo cu nr. de înmatriculare .........., în mun. C.N. , fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 0,86 g/l alcool pur în sânge și din cauză că nu a păstrat o distanță de siguranță a intrat în coliziune cu auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare ...... determinând vătămarea corporală a numitului X., iar la sosirea organelor de poliție, le-a prezentat acestora permisul de conducere grecesc seria 549910182, despre care știa că este fals, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. 1 C. pen., conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. ;
- la data de 26.03.2020, în jurul orei 16:40, a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ....., în mun. C.N, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1C. pen. , cu aplic. art. 44 alin. 1C. pen. ;
- la data de 23.06.2020, în jurul orei 17:53, a condus autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ........, pe drumul național IF E81, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. , cu aplicarea art. 44 alin. 1 C. pen. ;
- la data de 24.06.2020, în jurul orei 01:05, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu număr de înmatriculare ........., în mun. C.N., fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin 1 din Cod penal cu aplicarea art. 44 alin 1 C. pen. ,
- totul cu aplic. art. 38 alin. 1, 2 C. pen. .
La data de 20 ianuarie 2021, condamnatul O. a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1426 din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția penală, prin apărător ales.
Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul O. împotriva deciziei penale nr. 1426 din data de 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția penală, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin.1 și 6 C. proc. pen. , dar și pe cele prevăzută de art. 437 raportat la art. 438 C. proc. pen. , prin încheierea din data de 26 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că, formal, analiza aspectelor antamate de inculpat se circumscriu în conținut dispozițiilor art.438 alin.(1) pct.7 C. proc. pen.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul O. în limitele prevăzute de art. 442 alin. 1 și 2 C. proc. pen. , Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauza de față, recurentul inculpat O. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. 1 pct. 7C. proc. pen. ( potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”), susținând, în esență, că fapta reținută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 C. pen., deoarece participația penală a complicelui este condiționată de fapta autorului, iar în lipsa unei hotărâri care să statueze asupra existenței acesteia, nu se poate stabili tipicitatea faptei complicelui.
Critica recurentului inculpat este nefondată.
Conform art. 48 alin. (1) C. pen.,
”(1) Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.”
Astfel, în raport cu autoratul, complicitatea apare ca o formă de participație secundară, accesorie, întrucât cel care este complice doar ajută la săvârșirea unei fapte executate de autor. Ca formă a participației, complicitatea presupune, sub aspectul laturii obiective, să se fi săvârșit în mod nemijlocit, de către o altă persoană (autor), o faptă prevăzută de legea penală și să se fi efectuat de către complice acte de înlesnire sau de ajutor la săvârșirea faptei respective.
Se mai reține că această contribuție a complicelui trebuie să fie efectivă, iar atunci când participantul efectuează un act material care facilitează în plan obiectiv comiterea acțiunii tipice, fapta acestuia constituie act de complicitate materială.
Cu alte cuvinte, săvârșirea faptei tipice de către autor reprezintă situația premisă pentru stabilirea semnificației penale a faptei complicelui, întrucât în lipsa unei fapte care să aparțină ilicitului penal prin trăsături și conținut, sprijinul dat de complice nu ar avea relevanță penală.
Falsul material în înscrisuri oficiale este definit de art. 320 alin. (1) C. pen. astfel:
”(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
Înalta Curte reține că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei infracțiuni constă într-o acțiune de falsificare prin alterare sau / și prin contrafacere, iar pentru existența infracțiunii este necesar ca actul astfel falsificat să fie apt să producă consecințe juridice.
În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. , constă în aceea că, în prima parte a anului 2019, inculpatul O. a furnizat unei persoane datele personale și fotografia sa, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obținerea permisului de conducere grecesc cu seria 549910182, falsificat de persoane necunoscute.
Ca atare, instanța de apel a statuat definitiv în sensul că permisul de conducere grecesc cu seria 549910182 a fost falsificat de persoane necunoscute, aceasta constituind situația premisă pentru stabilirea semnificației penale a faptei complicelui.
În ceea ce privește contribuția recurentului O., în calitate de complice la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., se reține că aceasta a fost una efectivă, inculpatul furnizând unei persoane datele sale personale și fotografia sa, precum și o sumă de bani, respectiv 1000 euro. Așadar, recurentul, prin actele materiale astfel efectuate, a facilitat în plan obiectiv comiterea acțiunii tipice de către persoana cu identitate necunoscută.
De altfel, se notează că judecata în fața primei instanțe s-a desfășurat conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) și art. 375 C. proc. pen. (procedura în cazul recunoașterii învinuirii), la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2020, recurentul, prin declarația dată în calitate de inculpat în fața Judecătoriei, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa și pentru care a și fost condamnat.
În ceea ce privește critica inculpatului vizând lipsa unei hotărâri care să statueze asupra existenței faptei autorului pentru a se putea stabili tipicitatea faptei complicelui, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentului, că această condiție nu a fost prevăzută de legiuitor și nu conduce ab initio la concluzia că nu există fapta autorului. Interpretarea acestei dispoziții în sensul dorit de către recurent ar reprezenta o adăugare la lege și, implicit, o încălcare a principiului legalității.
În cauza pendinte, așa cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat că fapta autorului infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. 1 C. pen. , există și constă în contrafacerea permisului de conducere grecesc cu seria 549910182, falsificat de persoane necunoscute.
Se mai reține că nemulțumirile recurentului vizând calificarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat excedează cenzurii pe calea recursului în casație al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În plus, în încheierea de admitere în principiu s-au stabilit limitele în care poate fi analizat pe fond recursul în casație pendinte.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat.