ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6668/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6668/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale anularea calificativului "bine" primit conform Fișei de evaluare a activității manageriale, pentru perioada 01.09.2015-22.06.2016, înregistrată sub nr. x/06.12.2016 la pârâtul MEN și sub nr. x/07.12.2016 la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în calitate de director al Casei Corpului Didactic Teleorman, prin care i s-a acordat punctajul de 85 puncte, și în consecință, să se dispună acordarea punctajului de 92 puncte, rezultat din Fișa de autoevaluare. De asemenea, a solicitat suspendarea calificativului primit, până la soluționarea cauzei.
Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 3334 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE, astfel cum a fost precizată, s-a anulat calificativul "bine" acordat conform fișei de evaluare nr. x/06.12.2016 și hotărârea comisiei de contestații adoptată prin raportul nr. x/27.12.2016, s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Educației Naționale a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.
Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susținerilor recurentului, nu se poate evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.
Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate.
Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței nr. 3334 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.