GULER v. TURKEY

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 9087/03 de Süleyman GÜLER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 20 noiembrie 2007 în calitate de cameră compusă de: dna Tulkens Președintele Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky dna Jočienė Popović, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 30 ianuarie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Süleyman Güler, este un cetățen turc născut în 1937 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 iunie 1982, reclamantul a încheiat un contract cu un anumit A.Ș.G., conform căruia acesta a fost de acord să vândă niște terenuri reclamantului. ulterior, A.Ș.G. a transferat proprietatea unei singure părți a terenului către solicitant. La 3 august 1987, A.Ș.G. a murit. La 18 iulie 1995, reclamantul a depus o procedură la Curtea Silivri Magistratului, solicitând înregistrarea sa ca proprietar al întregii parcele. El a susținut că a plătit valoarea deplină a întregii parcele și că A.Ș.G., și ulterior moștenitorii săi, nu au respectat obligațiile contractuale. La 26 iunie 1996, moștenitorii A.Ș.G. au introdus o reclamație împotriva reclamantului, cerând anularea contractului și susținând că reclamantul nu a acționat cu bună credință. La o dată neespecificată, cele două cauze au fost aderate. La 26 aprilie 2000, Curtea Silivri Magistrate a pronunțat hotărâre, respingând cererea reclamantului. La 7 noiembrie 2000, Curtea de Casație a anulat hotărârea de 26 aprilie 2000. În aprilie 2000, declarând că hotărârea instanței de primă instanță pronunțată în cursul ultimei audieri a fost contrazisă cu hotărârea scrisă. La 12 aprilie 2001, Curtea Silivri Magistratului a acordat cererea reclamantului și a ordonat înregistrarea sa ca proprietar al mai multor parcele de teren în conformitate cu termenii contractului din 24 iunie 1982. La 25 septembrie 2001, Curtea de Casație a anulat din nou hotărârea instanței de primă instanță și a considerat că reclamantul nu își îndeplinea obligațiile care rezultă din contractul din 24 iunie 1982 și că, prin urmare, hotărârea Curții de a transfera toate terenurile era eronată. Reclamantul solicită rectificarea hotărârii din 25 septembrie 2001. La 28 decembrie 2001, Curtea de Casație și-a respins cererea de a afirma că, în temeiul articolului 440 din Codul de Procedură Civilă, hotărârile Curții de Casație, în urma hotărârilor judecătorilor, nu au putut fi rectificate. La 14 mai 2002, Curtea Silivri de Magistrat și-a dat a treia hotărâre în acest caz. A respins cazul reclamantului și a anulat contractul de 24 de judecată. Iunie 1982, o hotărâre confirmată de Curtea de Casație la 15 octombrie 2002. La 27 noiembrie 2002, reclamantul a solicitat rectificarea deciziei din 15 octombrie 2002. La o dată neespecificată, această cerere a fost respinsă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura civilă nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. El a menținut în continuare, în conformitate cu aceeași dispoziție, că instanța națională a comis erori de drept. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă că nu a putut avea acces la soluția de rectificare a deciziei Curții de casare. 1. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că durata procedurii civile era excesivă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. (2) Conform aceleiași dispoziții, reclamantul a susținut în continuare că instanța națională a eșuat în evaluarea lor a circumstanțelor cazului. Curtea reamintește de la început doctrina sa „a patra instanță” (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, §§ 28-29, ECHR 1999-I). având în vedere materialele prezentate de reclamant, aceasta consideră că reclamantul nu a stabilit baza unei afirmații argumentabile că oricare dintre garanțiile procedurale conținute la art. 6 a fost încălcat în acest caz. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din convenție. 3. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a putut avea acces la remediul de rectificare a hotărârii Curții de Casație. Curtea reiterează că această dispoziție nu garantează nici un drept de recurs, nici un drept de rectificare a hotărârii (a se vedea Des Fours Walderode c. Republica Cehă (dec.), nr. 40057/98, 4 martie 2003). În consecință, această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind presupusa lungime excesivă a procedurii civile; restul cererii este inadmisibil. Președintele grefierului Dolle F. Tulkens

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 9087/03

by Süleyman GÜLER

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 20

November 2007 as a Chamber composed of:

Mrs

F.

Tulkens

,

President

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mrs

D.

Jočienė

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 30 January 2003,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Süleyman Güler, is a Turkish national who was born in 1937 and lives in Istanbul.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 24 June 1982 the applicant concluded a contract with a certain A.Ș.G., according to which the latter agreed to sell some land to the applicant. Subsequently, A.Ș.G. transferred the ownership of only part of the land to the applicant.

On 3 August 1987 A.Ș.G. died.

On 18 July 1995 the applicant lodged a case with the Silivri Magistrate’s Court, requesting his registration as the owner of the whole plot. He claimed that he had paid the full value of the whole plot and that A.Ș.G., and subsequently his heirs, had failed to respect their contractual obligations.

On 26 June 1996 A.Ș.G.’s heirs brought a counter-claim against the applicant, requesting the annulment of the contract and claiming that the applicant had not acted in good faith.

On an unspecified date the two cases were joined.

On 26 April 2000 the Silivri Magistrate’s Court gave judgment, dismissing the applicant’s request.

On 7 November 2000 the Court of Cassation quashed the judgment of 26

April 2000, holding that the first-instance court’s

decision pronounced during its last hearing

was in contradiction with the written judgment.

On 12 April 2001 the Silivri Magistrate’s Court granted the applicant’s request and ordered that his registration

as the owner of

several plots of land in accordance with the terms of the contract of 24

June 1982.

On 25 September 2001 the Court of Cassation once again quashed the first-instance court’s judgment. It held that the applicant had not fulfilled his obligations arising from the contract of 24 June 1982 and that, therefore, the Magistrate’s Court’s decision to transfer all the land had been erroneous.

The applicant requested rectification of the decision of 25 September 2001.

On 28 December 2001 the Court of Cassation dismissed his request holding that, pursuant to Article 440 of the Code of Civil Procedure, the Court of Cassation’s decisions, following the Magistrate’s Courts judgments, could not be rectified.

On 14 May 2002 the Silivri Magistrate’s Court gave its third judgment in the case. It dismissed the applicant’s case and annulled the contract of 24

June 1982, a decision upheld by the Court of Cassation on 15 October 2002.

On 27 November 2002 the applicant requested that the decision of 15

October 2002 be rectified. On an unspecified date, this request was dismissed.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings had not been concluded within a reasonable time. He further maintained, under the same provision, that the national courts had committed errors of law. The applicant finally complained that he had been unable to have access to the remedy for rectification of the Court of Cassation’s decision.

THE LAW

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

The Court recalls at the outset its “fourth instance” doctrine (see

García

Ruiz

v. Spain

[GC], no. 30544/96, §§ 28-29, ECHR 1999-I).

Having regard to the materials submitted by the applicant, it

considers that the applicant has failed to lay the basis of an arguable claim that any of the procedural guarantees contained in Article 6 were breached in the case.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

The Court reiterates that this provision neither guarantees a right of appeal, nor a

right to the rectification of a decision

(see

Des Fours Walderode v. The Czech Republic

(dec.), no. 40057/98, 4 March 2003).

It follows that this complaint is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35

§

3 and must be rejected in accordance with Article 35

§

4.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the alleged excessive length of civil proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

S.

Dollé

F. Tulkens

Registrar

President