ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5564/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a formulat acțiune împotriva Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 80/26-06-2013 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cât și a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), lit. f) si alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin prezenta acțiune a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/18.05.2016, în sensul că se încalcă art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin,2, alin. (3), art. 61, alin. (1), art. 108, alin. (3), art. 115 alin. (4) si alin. (6), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. A considerat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate în vederea sesizării Curții Constituționale, excepția invocată nefiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, solicitând să se dispună prin încheiere, cuprinzând punctele de vedere ale părților asupra acestei excepții, și sesizarea Curții Constituționale pentru judecarea excepției invocate.

În termen legal, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a formulat, în temeiul art. 205 C. proc. civ., întâmpinare la cererea de chemare în judecată introdusă de A., prin care a solicitat constatarea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare și acordarea de "daune morale pedepsitoare" necuantificate. În susținerea apărărilor a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 02 martie 2018, cauza a fost luată în pronunțare, după care, instanța a repus cauza pe rol pentru ca reclamantul să precizeze dacă formulează acțiunea în nume propriu sau în calitate de reprezentant legal al unei persoane, în a doua situație să depună dovada calității de reprezentant legal, să precizeze obiectul acțiunii sub aspectul indicării cuantumului daunelor morale și a vătămării produse de actul a cărui anulare se solicită.

La data de 16 martie 2018, reclamantul A. a formulat răspuns la solicitările instanței, care se regăsesc în conținutul încheierii completului C6B din cadrul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ si Fiscal, din data de 02.03.2018, în ceea ce privește precizarea dacă formulează acțiunea în nume propriu sau în calitate de reprezentant legal al unei persoane, în a doua situație urmând să depună dovada calității de reprezentant legal, și să precizeze, de asemenea, obiectul acțiunii sub aspectul indicării cuantumului daunelor morale și a vătămării produse de actul a cărui anulare se solicită.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 305 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a apreciat că acțiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care demersul juridic inițiat de reclamant are ca obiect principal și exclusiv constatarea neconstituționalității unor dispoziții din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenții privind repararea unui prejudiciu cert, consecință directă a aplicării acelor prevederi într-o speță concretă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea căi de atac exercitate, reclamantul a susținut, în esență, următoarele:

Nulitatea sentinței civile, prin raportare la dispozițiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul invocând lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată, respectiv a grefierului.

În motivarea căii de atac, mai susține recurentul că hotărârea instanței de fond "nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază convingerea instanței" și că este dată cu "exces de putere", raționamentul instanței fiind "rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii".

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor intimatului, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat potrivit următoarelor considerente:

Reclamantul a învestit instanța de contencios cu acțiune împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2013, cât și a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), lit. f) si alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. A invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/18-05-2016, în sensul că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin,2, alin. (3), art. 61, alin. (1), art. 108, alin. (3), art. 115 alin. (4) si alin. (6), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. A solicitat instanței să ia act și să constate faptul că O.U.G. nr. 80/2013 este extrinsec neconstituțională, neexistând din punct de vedere juridic. A solicitat daune morale.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, cu referire la inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârât, reclamantul a menționat că interesul său în formularea acțiunii este justificat și de posibilitatea de a solicita anularea O.U.G. nr. 80/2013 declarată neconstituțională și de a solicita repararea daunelor produse prin aplicarea actului normativ - O.U.G. nr. 80/2013, iar în raport de dispozițiile art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004, justifică interesul său prin prefigurarea vătămării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prin aplicarea O.U.G. nr. 80/2013 sau a unor dispoziții ale acesteia. Totodată, reafirmat obiectul acțiunii, ca fiind anularea, lipsirea de efecte juridice a O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său. A mai arătat că obiectul acțiunii nu este neconstituționalitatea O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său, ci anularea, lipsirea de efecte juridice a O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblul său. A solicitat și suspendarea executării O.U.G. nr. 80/2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

La solicitarea instanței, a precizat cuantumul daunelor morale - 1.500.000 RON și a menționat că vătămarea produsă de O.U.G. nr. 80/2013 constă în faptul că prin adoptarea acestui act Guvernul a săvârșit un abuz îngrădindu-i accesul liber la instanță. Cu titlu de exemplu, a arătat că a depus trei acțiuni la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, una în nume propriu și două în calitate de mandatar, toate fiind respinse ca netimbrate.

Instanța de fond a apreciat că acțiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care demersul juridic inițiat de reclamant are ca obiect principal și exclusiv constatarea neconstituționalității unor dispoziții din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenții privind repararea unui prejudiciu cert, consecință directă a aplicării acelor prevederi într-o speță concretă.

În ceea ce privește susținerea recurentului cu privire la nulitatea sentinței civile recurate, instanța de control judiciar apreciază că nu poate fi reținută în considerarea următoarelor argumente.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.: "Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de grefier", iar potrivit alin. (6) "Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri ale instanței".

Din economia acestor dispoziții legale reiese faptul că vor fi semnate cele doua exemplare originale ale hotărârii la care se referă art. 426 alin. (6) C. proc. civ., nu și exemplarele care se comunică părților, așa cum prevede art. 131 alin. (5)

1

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată trebuie avute în vedere și prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii", dispoziții legale prevăzute de art. 131 alin. (8)

2

din Regulamentul anterior amintit.

Prin urmare, hotărârea va putea fi comunicată, în copie, doar după redactarea și semnarea ei de către toți membrii completului, cerințe respectate în prezenta cauză.

A mai susținut recurentul că hotărârea instanței de fond "nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază convingerea instanței" și că este dată cu "exces de putere", raționamentul instanței fiind "rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii".

Din interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 425 C. proc. civ. reiese că, în motivarea hotărârii, instanța se va referi atât la împrejurările de fapt cât și la motivele de drept care au format convingerea acesteia, fără a însemna însă că instanța va trebui să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, aceasta fiind îndreptățită să grupeze respectivele argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

În cuprinsul hotărârii, conținutul actelor de sesizare a instanței și apărările părților sun sintetizate. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situația de fapt reținută.

În cauza de față, hotărârea instanței de fond este dată cu respectarea acestor dispoziții, mai ales în condițiile în care textul de lege aplicabil în speță se regăsește în art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind explicit asupra condițiilor de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de chemare în judecată, cum este cea formulată de reclamant.

Prezenta acțiune, astfel cum a fost formulată de reclamant, a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din motivarea cererii de chemare în judecată reiese faptul că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 80/2013, cu modificările și completările ulterioare și acordarea de "daune morale pedepsitoare".

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 prevăd că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Legea stabilește limitativ și obiectul pe care îl pot avea aceste acțiuni, și anume acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

În concluzie, atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introductive de instanță este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată sub forma unei cereri de constatare a neconstituționalității O.U.G. nr. 80/2013, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, în speță, reclamantul nu a respectat condițiile legale stabilite de art. 9 din Legea contenciosului administrativ.

În acest context instanța de fond, în mod corect a apreciat că "reclamantul poate apela la procedura reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care demersul juridic nu are ca obiect principal și exclusiv constatarea neconstituționalității unor dispoziții din ordonanțe ale Guvernului, ci pretenții privind repararea unui prejudiciu cert, consecința aplicării acelor prevederi legale din ordonanță într-o speță concretă".

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că vătămarea produsă de O.U.G nr. 80/2013 constă în faptul că prin "adoptarea acestui act Guvernul a săvârșit un abuz îngrădindu-i accesul liber la instanță" întrucât "trei acțiuni formulate la Tribunalul Constanța au fost respinse ca netimbrate".

Instanța de control judiciar reține că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru (...). Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, iar obligația la plata anticipată a acestor taxe este justificată.

În concluzie, instanța de fond a apreciat, în mod corect că, acțiunea introductivă este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care demersul juridic inițiat de reclamant are ca obiect principal și exclusiv constatarea neconstituționalității unor dispoziții din O.U.G. nr. 80/2013, fără a fi indicate/dovedite pretenții privind repararea unui prejudiciu cert, consecință directă a aplicării acelor prevederi într-o speță concretă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat de A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 305 din 25 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.