ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5028/2020

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1375 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat calitatea acestuia de lucrător al securității.

Împotriva sentinței civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs p\r\tul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului arată că în perioada 1976 - 1989 a activat ca ofițer operativ de informații pe profil de contraspionaj la Inspectoratul Județean Iași, iar în perioada 1986 - 1989 a fost șeful Biroului de securitate Pașcani în fostul Departament al Securității Statului din cadrul Ministerului de Interne; că nu a negat ingerințele evidente, dar că acestea erau justificate printr-un interes superior, respectiv ocrotirea siguranței naționale, stabilite prin Constituție și legile în vigoare; că nu a urmărit depistarea poziției ostile față de politica partidului și statului, așa cum în mod greșit a interpretat prima instanță, ci depistarea și prevenirea faptelor ce puteau reprezenta pericole și amenințări pentru siguranța națională.

Susține că includerea numitului B.E. în supravegherea informativă era justificată de apărarea interesului superior rezultat din reglementările constituționale și legale, cum ar fi art. 30 din Constituția României din 1965 și Decretului nr. 177 din 14 august 1948 privind reglementarea activității și funcționării cultelor religioase, emis de Ministerul Cultelor, care prevede cultele a căror activitate era recunoscută de Statul român, din care secta "Martorii lui Iehova" nu făcea parte. Această asociație religioasă se subordona unui for religios din afara teritoriului țării, respectiv Corpului de guvernare din Brooklin, New York SUA și nu respecta prevederile art. 41 din decret, iar membrii săi refuzau efectuarea serviciului militar, încălcând art. 40 din același act.

Precizează că actele de părăsire pe căi ilegale a țării pentru a se sustrage de la îndeplinirea serviciului militar erau considerate infracțiuni de către C. pen. (art. 245).

Mai arată că Statul național român era îndreptățit la existență și apărare, conform propriei Constituții și rezoluțiilor ONU la care a aderat, iar interpretarea dată de CNSAS, în sensul că Statul național român s-a identificat cu puterea totalitară comunistă, nu poate justifica și combate dreptul statului la existență și la apărarea siguranței naționale.

De asemenea, arată că invocarea de către reclamant a pretinsei încălcări a art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este lipsită de temei juridic, întrucât drepturile și libertățile prevăzute în acest act nu sunt obligatorii pentru statele membre ale ONU, ele reprezentând doar recomandări, astfel cum reiese din preambulul declarației. Susține că și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, semnat de Președintele RSR și Secretarul General al Partidului, are tot un caracter formal și de recomandare, aspect ce reiese din preambulul pactului.

Invocă faptul că cele două Constituții ale României, elaborate în anii 1952 și 1965 nu au dat un răspuns tuturor acestor recomandări și că încălcarea dreptului la viață privată nu se regăsește printre drepturile fundamentale prevăzute de Constituția din anul 1965.

Astfel, arată că urmărirea suspectului B.E. nu s-a făcut în scopul susținerii și apărării puterii totalitare comuniste și nici pentru motive politice.

Precizează că la data de 01.05.1986 numitul B.E. a fost inclus în supravegherea informativă a organelor de securitate, la propunerea ofițerului Lt. maj. B.., cu acordul recurentului și cu aprobarea șefului ierarhic superior din cadrul Inspectoratului Județean Iași, întrucât acesta descindea dintr-o familie ce desfășura activități pe linia sectei "Martorii lui Iehova", având în vedere anumite acțiuni de atragere a unor colegi de clasă să adere la această sectă.

Recurentul-pârât apreciază că rezoluția "De acord" pusă pe raportul de includere în C.. a fost justificată de obligația profesională de a stabili intențiile persoanei vizate, în condițiile în care datele existente în baza operativă a securității indicau că legăturile membrilor filialelor sectei "Martorii lui Iehova" din USA și din aproape toate țările europene cu cele din țara noastră, erau în atenția serviciilor de spionaj.

Menționează că rezoluția pusă pe nota informativă din 28.10.1986 furnizată de sursa "D.", era legală și justificată de faptul că suspectul B.E. se sustrăgea recrutării și efectuării serviciului militar, deși acestea erau obligatorii, aceste fapte fiind considerate infracțiuni și încălcări ale Constituției României.

În ceea ce privește rezoluția de pe nota informativă din 30.10.1986 furnizată de sursa "E.", prin care a solicitat să se stabilească dacă vine cu materiale religioase la școală, care este poziția profesorului de filozofie și care este opinia elevilor din clasă față de părerile lui B.E., arată că aceasta era justificată de necesitatea cunoașterii reacției numitului B.E. după sesizarea si chemarea la recrutare, în contextul refuzului încorporării. Arată că au fost avute în vedere și introducerea ilegală în țară de materiale religioase, precum și identificarea canalelor de legătură cu exteriorul.

Referitor la rezoluția de pe nota informativă din data de 22.10.1987 furnizată de sursa "F.", prin care a solicitat intensificarea măsurilor pentru a se preveni o eventuală părăsire ilegală a țării, arată că aceasta era justificată de hotărârea suspectului B.E. de a pleca în Statele Unite ale Americii, fiind în obligația recurentului și a ofițerului B.. să prevină o asemenea faptă.

În ceea ce privește rezoluția de pe nota informativă din 16.07.1989, furnizată de sursa "F.", arată că aceasta viza să stabilească dacă suspectul B.E. absentează de la PTAP (Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei), sau dacă primea anumite materiale și proveniența acestora.

Susține că măsurile întreprinse au vizat canalele clandestine de legătură pentru primirea și transmiterea de materiale, atragerea și influențarea altor persoane să refuze îndeplinirea serviciului militar, ori părăsirea țării pe căi ilegale.

Referitor la considerentele hotărârii atacate, arată că acțiunile persoanei vizate și ale altor adepți ai sectei "Martorii lui Iehova" nu vizau înlocuirea sistemului politic din România ori erijarea lor în opozanți ai regimului politic, dar actele și faptele lor desfășurate sub masca credinței religioase prezentau potențiale pericole pentru siguranța națională a Statului român.

Critică susținerea instanței de fond că din notele informative reiese că suspectul B.E. nu a făcut nimic concret, recurentul-pârât apreciind că o verificare ulterioară rezultatului produs ar fi fost tardivă.

Mai arată că nu simpla apartenență la secta "Martorii lui Iehova" a determinat supravegherea persoanei din cauză, ci fapta acestuia de a refuza să efectueze serviciul militar, precum și intenția sa de a părăsi ilegal țara.

Recurentul-pârât precizează că din conținutul notelor informative reiese că surselor informative nu li s-au cerut și nici nu au fost dirijate să furnizeze informați despre alți membri din grupele de credincioși, în afară de B.E., cu excepția faptului că în una din note apare menționat tatăl său, despre care sursa informativă a afirmat că își incita fiul să nu se prezinte la recrutare.

În ceea ce privește faptul că prima instanță a reținut că activitățile reclamantului sunt acte de "poliție politică", recurentul-pârât arată că nu trebuie confundată apărarea siguranței naționale cu puterea totalitară comunistă, statul având dreptul la existență conform Cartei ONU, indiferent de regimul politic.

Concluzionând, arată că: instanța de fond a reținut în mod corect că a fost ofițer de informații pe profil de contraspionaj în structura fostului Departamentul al Securității Statului și că prin măsurile întreprinse s-a produs o imixtiune în viața celui urmărit, fiindu-i limitate drepturile și libertățile recunoscute și garantate de legislația și Constituția statului, dar a omis să rețină că aceste ingerințe erau justificate de un interes superior, apărarea și ocrotirea siguranței naționale a statului.

Intimatul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

În cauză, verificările au fost efectuate de către Consiliu ca urmare a cererii nr. x/26.08.2015, formulate de B.E., prin care acesta solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x, în care pârâtul figurează la filele x și 7.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât A., având gradul de căpitan și funcția de șef al Securității orașului Pașcani în perioada 1986-1989 a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, aceste aspecte reieșind din examinarea dosarului nr. x.

În acest sens, recurentul-pârât a aprobat prin semnătură olografă raportul cu propunerea de includere a numitului B.E. în supravegherea informativă din data de 29.04.1986, pe motiv că acesta descinde dintr-o familie ce desfășoară activitate în cadrul sectei "Martorii lui Iehova" din com. Mogoșești-Siret, are preocupări în sensul determinării unor colegi să adere la această sectă și a afirmat că are materiale cu conținut mistic. Prin acest raport au fost stabilite următoarele sarcini: cunoașterea și prevenirea atragerii de noi elemente la activitatea sectantă; influențarea pozitivă, neutralizarea acțiunilor acestuia, descurajarea și determinarea lui să renunțe la astfel de activități, dispunându-se măsura încadrării informative cu sursele "E." și "D." la Liceul Industrial nr. 1 și măsuri pe linia Comp. 0647 (corespondentul în plan local al unității centrale U.M. 0647, specializată în interceptarea și controlul corespondenței), precum și încadrarea informativă pe timpul navetei și la domiciliul părinților.

Prin Nota informativă din 28.10.1986, sursa "D." semnala faptul că dintr-o discuție purtată cu B.E. a reieșit faptul că părinții săi nu îl lasă să meargă la recrutare, întrucât credința lor nu le permite să pună mâna pe armă, iar prin rezoluția întocmită de către pârât pe Notă informativă din 28.10.1986, acesta a dispus semnalarea aspectului la organul CI al C.M.J. (organul de contrainformații al Comisariatului Militar Județean).

În Nota informativă din 30.10.1986, sursa "E." semnala că într-o discuție purtată cu B.E. a reieșit faptul că în urmă cu două - trei zile a fost chemat la Iași pentru a rezolva problema recrutării, dar a evitat să facă comentarii, însă a spus că preferă să facă închisoare decât să facă armata, iar prin rezoluția aplicată pe această notă informativă de către recurentul-pârât s-a dispus a se stabili dacă persoana supravegheată vine cu materiale religioase la școală, care este poziția profesorului de filozofie și opinia elevilor din clasă față de părerile lui B.E.

De asemenea, prin Nota informativă din 16.07.1986, sursa "F." semnala că persoana supravegheată avea un unchi în America și că acesta și-a exprimat un punct de vedere în sensul că dacă i s-ar da voie să plece în America, ar pleca, întrucât membrii sectei "Martorii lui Iehova" sunt împiedicați în România să cerceteze biblia, fiind singurii care se opun politicii statului, precum și faptul că în România este interzisă ascultarea posturilor străine de radio, dat fiind faptul că acestea prezentau lucruri adevărate.

Prin rezoluția la Nota informativă din 16.07.1989, întocmită și semnată olograf de către recurentul-pârât, acesta a dispus a se stabili dacă suspectul lipsește de la P.T.A.P. (pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei), de la orele de cunoștințe social-politice, informații politice; care sunt grupele pe localitate avute în răspundere, respectiv dacă primesc materiale și proveniența acestora, precum și calea pe care vin.

Prin Nota informativă din 22.10.1987, sursa "F." semnala că B.E., elev la Liceul Industrial nr. 1 Pașcani, dorește cu orice preț să plece din țară și că are pe cineva care-i va aranja plecarea după terminarea liceului; că fratele său a amânat armata din motive personale, iar el va pleca în America în cursul lunii noiembrie, pentru a se trata de boala de care suferă și pentru a se angaja și lucra în meseria pe care a învățat-o.

Rezoluția recurentului-pârât aplicată pe nota mai sus arătată stipula intensificarea măsurilor asupra persoanei supravegheate pentru a se preveni o eventuală plecare ilegală a acestuia din țară.

Toate aceste aspecte reies din cuprinsul înscrisurilor existente în dosarul nr. x întocmit cu privire la B.E. și depuse la dosarul cauzei, demonstrând implicarea recurentului-pârât în acțiunile informative deschise cu privire la titularul dosarului.

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate - contrar celor susținute de către acesta - chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofițerul a stabilit luarea anumitor măsuri și dirijarea unor surse informative în intimitatea persoanei urmărite, pentru a furniza informații despre viața privată și intențiile acestuia.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând notele informative și rezoluțiile întocmite de pârât în perioada în care era ofițer de Securitate.

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a contestat autenticitatea înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat și nici nu a solicitat probe în combaterea lor, criticile sale fiind subsumate, în esență, faptului că potrivit legislației de la acel moment secta "Martorii lui Iehova" nu era recunoscută de Statul român, fiind subordonată unui for religios din afara țării, iar membrii săi refuzau efectuarea serviciului militar, existând presupunerea că aceștia puteau încerca să părăsească pe căi ilegale chiar teritoriul țării, supravegherea fiind necesară pentru apărarea siguranței naționale. Argumentul recurentului-pârât față de aceste aspecte a fost în sensul că atât refuzul efectuării serviciului militar, cât și părăsirea ilegală a țării erau considerate infracțiuni.

O asemenea apărare nu poate fi primită, având în vedere că, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, din materialul probator nu reiese că persoana urmărită în concret ar fi desfășurat activități antistatale, pârâtul operând nepermis cu prezumția că simpla apartenență la un cult religios echivalează cu desfășurarea de operațiuni antistatale.

Referitor la susținerea recurentului că Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 au caracter de recomandare, respectiv facultativ, în considerarea celor menționate în preambulurile acestor acte, Înalta Curte constată că aceste documente au fost asumate de către statele semnatare, iar ulterior, prevederile lor au fost preluate de către state în normele constituționale referitoare la drepturile fundamentale, acestea fiind incluse în dreptul intern.

Înalta Curte reține, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, că, în fapt, Constituția Republicii Socialiste România din 1965 prevedea garantarea cetățenilor Republicii Socialiste România a libertății cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor (art. 28), precum și a libertății conștiinței (art. 30, care stipula că oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă și că libertatea exercitării cultului religios este garantată).

Interpretarea recurentului-pârât în sensul că, întrucât Constituția Republicii Socialiste România din 1965 nu prevedea în mod expres dreptul la viață privată al persoanei, o asemenea ingerință era permisă, este eronată, în condițiile în care orice restrângere a drepturilor are caracter de excepție, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și se impun a fi expres prevăzute de lege.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaționale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme el, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de față există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel cum bine a reținut judecătorul fondului, înscrisurile depuse la dosarul de fond demonstrând cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viață privată și dreptul la libera circulație, prevăzute de art. 17, respectiv art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stipulate de Constituția de la acea dată și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În speță, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că față de recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer al Securității, respectiv de căpitan și șef al Securității Orașului Pașcani, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității acestuia de lucrător al fostei securități, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989 și, în această calitate, să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător, trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, ceea ce înseamnă că prin activitățile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate nu au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, fiind necesare pentru apărarea siguranței naționale.

Cu toate acestea, persoana în cauză a fost supravegheată informativ în baza unor elemente ce nu erau de natură a fundamenta măsurile de supraveghere dispuse, iar în acest scop, recurentul-pârât: prin rezoluția întocmită pe Nota informativă din 28.10.1986 a dispus semnalarea celor menționate în notă la organul de contrainformații al Comisariatului Militar Județean; prin rezoluția aplicată pe Nota informativă din 30.10.1986 a dispus a se stabili dacă persoana supravegheată vine cu materiale religioase la școală, care este poziția profesorului de filozofie și opinia elevilor din clasă față de părerile lui B.E.; prin rezoluția pusă pe Nota informativă din 16.07.1989 a dispus să se stabilească dacă suspectul lipsește de la P.T.A.P., de la orele de cunoștințe social-politice, informații politice, care sunt grupele pe localitate avute în răspundere, respectiv dacă primesc materiale și proveniența acestora, calea pe care vin; prin rezoluția aplicată pe Nota informativă din 22.10.1987 a dispus intensificarea măsurilor asupra persoanei supravegheate pentru a se preveni o eventuală plecare ilegală a acestuia din țară.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului B.E., punând rezoluții pe mai multe note informative, prin care a dispus măsuri concrete în privința activității de supraveghere a acestuia și a anturajului său.

În speță, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarul nr. x, întocmit cu privire la B.E., dispunând încadrarea informativă a acestuia la liceu, pe perioada navetei și la domiciliul părinților.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârșirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaționale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că un ofițer al Securității care a participat direct la instrumentarea unui dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție și de tratate internaționale ratificate de România, corespunde definiției lucrătorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celui urmărit.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieți a unor persoane, dar și opiniile acestor persoane, constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1375 din 12 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2020.