ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciara, a solicitat desființarea Rezoluției Inspectorului Șef nr. C19-4166/09.12.2019 și a Rezoluției de clasare nr. 3256/A/27.09.2019 pronunțată în dosarul nr. 19-3895 al Direcției de Inspecție pentru Judecători, ca neîntemeiate și nelegale, iar pe cale de consecință, trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 410 din 15 iunie 2019, a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că reprezentanții Inspecției Judiciare din cadrul CSM nu și-au motivat soluțiile cu privire la actele efectuate de cele două judecătoare, normele juridice aplicabile și încălcarea obligațiilor legale. Prin urmare, recurenta solicită trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor și efectuarea cercetării disciplinare. În opinia recurentei, instanța de apel alcătuită din judecătoarele B. și C. din cadrul Tribunalului Timiș au admis apelul declarat de apelantul D. în mod netemeinic și nelegal, fără a exista probe doveditoare ale sumelor exacte primite de părți de la părinți și probe cu privire la sumele afectate de fiecare dintre părți la dobândirea bunurilor comune, fără a prezenta probele analizate care au stat la baza admiterii apelului, normele legale aplicabile și raționamentul logico-juridic aplicat, în baza cărora a fost calculată contribuția de 75% a apelantului D. și contribuția de numai 25% a intimatei A.. Se mai arată că inspectorul judiciar E. a ajuns la concluzia că deși situația reclamată s-ar putea circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 98 lit. t) totuși, prin prisma principiului independentei justiției și judecătorilor și a autorității de lucru judecat, nu poate produce efecte din perspectiva răspunderii disciplinare a celor două judecătoare. Inspectorul Judiciar susține că, sub umbrela principiului independenței justiției, judecătorul are dreptul să judece în mod arbitrar și să nu țină seama de ansamblul probelor administrate în cauză, să încalce normele de drept material și procesual aplicabile și să dea o soluție după cum îl taie capul, prin care încalcă în mod abuziv drepturile și libertățile justițiabililor. Inspectorul judiciar E. nu a precizat și norma juridică care prevede o astfel de excepție de neaplicare a legii, care ar permite instanțelor de judecată să judece în mod arbitrar și nici la raționamentul filozofico-juridic prin care a ajuns la o astfel de concluzie. Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare a respins plângerea cu o totul altă motivare. Conform Rezoluției Inspectorului Șef nr. C19-4166/09.12.2019 nu se poate reține că magistrații au nesocotit cu rea-credință sau gravă neglijență anumite dispoziții legale ci au realizat o interpretare a normelor legale incidente și a situației de fapt deduse judecății". Reaua-credință sau grava neglijență în respectarea normelor de drept procesual și material de către judecătorul care judecă cauza nu reprezintă noțiuni abstracte ci sunt elemente de natură subiectivă a abaterii disciplinare care sunt dovedite de modalitatea în care a fost aplicată sau nu norma juridică aplicabilă la situația de fapt dovedită sau nu de către probele care au fost administrate în cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea inițială înregistrată la data de 14 august 2019 sub nr. 19-3895 la Direcția de inspecție pentru judecători a Inspecției Judiciare, reclamanta a solicitat efectuarea de verificări privind modul de soluționare a dosarului nr. x/2015 în calea de atac a apelului de judecătorii Tribunalului Timiș. Reclamanta a solicitat efectuarea verificărilor cu privire la conduita și activitatea necorespunzătoare a doamnelor judecător B. și C. din cadrul Tribunalului Timiș care, în opinia sa, au încălcat normele legale, regulamentele, atunci când au judecat apelul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, ocazie cu care nu au ținut seama de ansamblul probelor administrate și prezumția aplicată în cauză, dând dovadă de subiectivism sau prejudecăți, favorizându-l pe apelantul-pârât D. și vătămându-i grav dreptul de proprietate, cauzându-i un prejudiciu material de 180.534,115 RON care nu poate fi înlăturat prin exercitarea căilor de atac. S-a susținut că instanța a admis apelul declarat de apelantul D. fără să existe probe doveditoare a sumelor exacte primite de părți de la părinți și fără a prezenta raționamentul logico-juridic sau criteriile aplicate în baza cărora a fost calculată contribuția de 75% a apelantului. Lucrarea nr. 19-3895 a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, sesizarea fiind clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin rezoluția nr. 3256/A, constatându-se că nu au rezultat indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva măsurii dispuse, petiționara a formulat plângere, în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând completarea verificărilor, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-4166. Instanța de fond a reținut că cele învederate de reclamantă relativ la soluționarea dosarului nr. x/2015, invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare și preluate în contestație vizează în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - Înalta Curte constată că nu este motivat în concret prin cererea de recurs, acesta incluzând toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În aceste condiții, simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să dea legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă prin raportare la cerința obligatorie a motivării recursului. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate. Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. În cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată. Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege. Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar. Înalta Curte apreciază că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță. Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei. Nu se poate reține încălcarea cu știință a normelor de drept material ori procesual, nici nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual. Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.