ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4596/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Obștea Peștișani, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP), a solicitat:

A. Constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligației de rezultat de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010 - 2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. (s) pct. (4) corob. cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. (i) din Legea nr. 554/2004); arată că doar pârâtul de rând 1 are competența de a adopta și publica în Monitorul Oficial actul administrativ cu caracter normativ;

B. Obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012.

C. Obligarea MAP la plata:

1) Sumei de 2.015.367,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 457,70 ha (2010), respectiv 1.214,20 (2011-2013) situată în zona/tipul funcțional T1/T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Brâncuși pe întreaga perioadă a anilor 2010-2013 cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013.

2) Dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 2.015.367,43 RON, începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 și până la plata efectivă.

D. Cu obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată (taxe judiciare de timbru, onorarii avocațiale tic), potrivit dispozițiilor art. 453 și urmat. noul C. proc. civ.

Prin sentința nr. 302 din data de 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor; a respins excepțiile inadmisibilității, prescripției și lipsei de interes invocate de pârâtul Guvernul României. A respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamanta Obștea Peștișani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 2.015.367,43 RON, reprezentând compensații, ajutoare de stat și a dobânzilor fiscale aferente.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Obștea Peștișani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012. A respins, în rest, ca nefondată acțiunea în contradictoriu cu Guvernul României și a obligat Guvernul României la 50 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru.

Împotriva sentinței nr. 302 din data de 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României.

Prin prima critică a motivelor de recurs se arată că, instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.

Prin cererea de chemare în judecată soluționată de instanța de fond, nu s-a urmărit obținerea unor despăgubiri civile, pentru prejudiciul suferit ca urmare a "sarcinilor disproporționate" ce îi afectează intimatei-reclamante proprietatea (în condițiile art. 44 din Constituția României), ci acordarea unor compensații cu caracter special - constând în "subvenții" pe care Statul Român și Comisia Europeană au convenit să le acorde exclusiv în considerarea unor aspecte de oportunitate (atât condiții de acordare, cât și cuantumul acestor compensații stabilindu-se potrivit voinței suverane a autorităților implicate).

Consecința în plan procesual este aceea că, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. instanța era chemată să statueze în limitele cadrului procesual trasat de partea reclamantă, fără a depăși limitele investirii.

Astfel, sub aspectul regularității sesizării instanței specializate de contencios administrativ cu o cerere de obligare a Executivului la adoptarea unei hotărârii pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare, trebuie observat că actele administrative cu caracter normativ nu fac parte din categoria actelor administrative care se emit/adoptă la cererea persoanei îndreptățite.

Ori, soluțiile instanțelor de contencios administrativ de obligare a autorităților pârâte la emiterea unor acte administrative vizează, cu precădere situațiile în care este vorba despre emiterea unor acte administrative individuale, la cererea persoanelor îndreptățite, numai cu privire la acestea putându-se constata nesoluționarea sau refuzul de soluționare al unei cereri care are ca obiect chiar emiterea actului respectiv (ex: diplome, certificate, atestate, permise, adeverințe, avize etc.)

Actele administrative cu caracter normativ, în speță hotărârile Guvernului, sunt acte care reglementează aspecte de interes general, cu aplicabilitate generală și ai căror destinatari sunt nedeterminați, astfel încât adoptarea acestora nu se realizează la cererea unei persoane sau a unui grup de persoane, ci în condițiile prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Pe de altă parte, constatarea unui refuz de emitere/adoptare a unui act administrativ, fie că refuzul este justificat sau nejustificat, presupune, în mod necesar, ca procedura de emitere/adoptare a acelui act administrativ să prevadă existența unei cereri în acest sens, în cazul hotărârilor Guvernului această ipoteza fiind exclusă, întrucât nu se adoptă la cerere.

Din aceste considerente, este evident că în cazul unui act administrativ cu caracter normativ nu se poate vorbi despre existența unui refuz de adoptare, activitatea de elaborare și de adoptare a actelor administrative normative fiind exercitată de autoritatea competentă, în condițiile în care, din însăși procedura de adoptare, rezultă că dreptul de apreciere a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi, de vreme ce, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative nu se emit la cererea unei persoane interesate, ci se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică de către autoritățile statului, care implementează astfel politici publice asumate constituțional.

Existența unui drept larg de apreciere a autorității emitente a unui act normativ rezultă și din procedura de adoptare a acestei categorii de acte administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 24/2000, republicată, fiind necesar ca, în prealabil, autoritatea competentă să elaboreze instrumente de prezentare și motivare (în cazul hotărârilor Guvernului, Note de fundamentare, studii de impact etc.), care să cuprindă impactul socio-economic, financiar, precum și, după caz, alte aspecte, în funcție de conținutul reglementării (art. 31 din Legea nr. 24/2000, republicată).

Ținând cont de particularitățile actelor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce privește conținutul acestora, cât și în ceea ce privește procedura de adoptare, precum și de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorității emitente, cererea de obligare a Guvernului de a adopta un act normativ cu aplicabilitate generală, așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, excede competenței instanțelor judecătorești care nu se pot substitui autorității executive, în exercitarea atribuțiilor acestora.

În speță, instanța de fond trebuia să constate că cererea de obligare a Executivului la adoptarea hotărârii pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare, este inadmisibilă, deoarece admiterea ei constituie o extindere nejustificată a competențelor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de dispozițiile art. (l) alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, principiu ce fundamentează temeiul democrației constituționale."

Contrar acestor argumente, deși instanța de fond reține la fila x a hotărârii faptul că "este evident că instanțele judecătorești nu se pot substitui autorității executive în exercitarea atribuțiilor componentelor acestora", totuși a respins excepția invocată, motivând că instanța de contencios administrativ nu exonerează Guvernul României de atribuțiile sale care privesc procedura de adoptare și conținutul concret al actului administrativ a cărui emiterea este prevăzută de lege. Însă, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, în cazul în care legea prevede o procedură administrativă pentru luarea unei decizii de către autorități care se bucură de o marjă de apreciere, instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o soluție de obligare a respectivei autorități publice la emiterea unui act normativ, astfel cum s-a procedat în prezenta speță.

În consecință, având în vedere că o cerere este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situație ce se regăsește în cazul cererii de obligare a Executivului la adoptarea unui act normativ, așa cum s-a mai arătat, recurentul-pârât apreciază că instanța de fond trebuia să admită excepția și să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, în speța dedusă judecății, s-a invocat, în esență, neîndeplinirea de către Guvernul României a "obligației de rezultat de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010-2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. (s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004".

În continuare, în motivarea acțiunii s-a arătat în mod expres că s-a parcurs "încă din anul 2015 - pentru fiecare an în parte - respectiv în mod distinct pentru 2010, 2011, 2012, 2013 - procedura administrativă reglementată de actele normative speciale aplicabile în materia ajutoarelor de stat în domeniul forestier (art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 coroborat cu H.G. nr. 861/2009 și Decizia CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012) în vederea obținerii sumelor cuvenite cu titlu de compensații/ajutoare de stat pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere cu suprafețe incluse în zone de protecție T1/T2".

Prin urmare trebuie remarcat că intimata-reclamantă a atribuit Guvernului României o culpă omisivă, fiind susținută încălcarea obligației de a emite un act administrativ, după obținerea Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, pentru organizarea executării art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Altfel spus, este esențial să se observe că pretențiile formulate în contradictoriu cu Guvernul României își găsesc sorgintea, în realitate, în fapta omisivă a acestei autorități, iar nu într-un refuz nejustificat, care are semnificația stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În cazul de față trebuia făcută deosebirea dintre actul administrativ omis a fi emis - despre care este vorba în speță - și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, reglementat prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, deoarece refuzul înseamnă ca autoritatea pârâtă nu a decis asupra solicitării, ci și-a exprimat voința de a nu soluționa cererea.

Din această perspectivă, având în vedere precizările exprese din cererea de chemare în judecată, unde se arată că "Guvernul României are îndatorirea legală de a adopta hotărârea pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat", susținându-se că "este evidentă omisiunea culpabilă a Guvernului de a adopta Schema finală, în forma avizată de către Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2012)5166 final/19.07.2012", apreciază ca fiind greșită concluzia instanței de fond, în sensul că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru cererea de obligare a Executivului la emiterea hotărârii ar fi data Cererii nr. x/20.01.2017 la care s-a primit răspunsului nr. x/14.02.2017 formulat de Secretariatul General al Guvernului. În opinia recurentului-pârât, acest moment este cel al obținerii Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, condiție reținută și în Decizia nr. 36/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu poate fi primită teza părții reclamante potrivit căreia obiectul acțiunii l-ar constitui refuzul nejustificat al Guvernului doar pentru a eluda efectul împlinirii termenul de prescripție câtă vreme în motivarea acesteia se arată explicit că, "reclamanta a parcurs încă din anul 2015 - pentru fiecare an în parte - respectiv în mod distinct pentru 2010, 2011, 2012, 2013 - procedura administrativă reglementată de actele normative speciale aplicabile în materia ajutoarelor de stat în domeniul forestier (...)".

Mai mult, se arată în acțiune că "în anul 2016 s-a reluat pe cale administrativă întreaga procedură în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite (...)", însă, această opțiune de a nu formula acțiunea în contencios cu respectarea condițiilor stabilite de Legea nr. 554/2004, modificată și completată, și de a reitera cererile anterioare, nu îndreptățea instanța de fond să dispună înlăturarea sancțiunii prevăzute de lege pentru neexercitarea în termen a dreptului la acțiune.

Împrejurarea că a fost reluată pe cale administrativă întreaga procedură în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite, nu este de natură a înlătura incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât chiar dacă s-ar fi avut așteptări legitime în sensul rezolvării favorabile a cererii, intimata-reclamantă a depășit termenul imperativ prevăzut de lege pentru sesizarea instanței, neexistând nici un temei legal pentru a considera că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată în termen.

Omisiunea dă posibilitate persoanei vătămate să se adreseze instanței de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a cere obligarea autorității la emiterea actului administrativ solicitat, prin acțiune împotriva inacțiunii acesteia, astfel încât termenul trebuie calculat de la data obținerii Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012.

Pentru motivele arătate, solicită să se constate că dreptul material la acțiune al părții reclamante în cauza de față era prescris, fiind depășit termenul prevăzut lege pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, motiv pentru care apreciază ca fiind greșită soluția instanței de fond de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se arată că, instanța de fond trebuia să admită și excepția lipsei de interes.

În general, pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ., calitatea procesuală și interesul sunt două condiții distincte ale acțiunii civile, iar analiza lor se impune independent și consecutiv.

Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale), născut și actual, personal și direct.

În speță, instanța de contencios a fost învestită cu o cerere având ca obiect obligarea Executivului la adoptarea "Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012", însă, raportat la perioada de valabilitate a acestei decizii, precum și la principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, recurentul-pârât consideră că instanța de fond trebuia să constate că interesul afirmat în acțiunea dedusă judecății nu era unul legitim și nici actual. În schimb, în motivarea soluției de respingere a excepției instanța de fond s-a rezumat la a indica că scopul introducerii acțiunii de către intimata-reclamantă este acela de a obține adoptarea hotărârii de Guvern solicitate, precum și acordare a unor despăgubiri în temeiul respectivului act administrativ.

Însă, după cum s-a arătat în motivarea acțiunii, Decizia CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata, stabilindu-se că schema va expira la 31 decembrie 2013, iar prin Decizia CE nr. C(2013)9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014.

În aceste condiții, partea reclamantă, pentru a putea beneficia de compensații/ajutoare de stat aferente anilor 2010-2013, a solicitat instanței să se constate că prevederile Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 pot ultraactiva peste termenul stabilit prin Decizia CE nr. C(2013)9369 final/18.12.2013, precum și faptul că prevederile hotărârii ce s-a solicitat a fi emisă de Guvern ar putea retroactiva.

Însă, aplicarea retroactivă a actului administrativ ce s-a solicitat a fi emis de Guvern nu s-ar putea produce fără a fi încălcate dispozițiile legii (art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 6 din C. civ.) prin care este consacrat principiul neretroactivității, conform căruia actele, inclusiv cele administrative, produc efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, cererea de obligare a acestei autorități la adoptarea proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 nu era numai lipsită de temei în raport de durata stabilită prin Decizia CE nr. C(2013)9369final/18.12.2013, dar nici nu putea fi formulată pentru o perioadă anterioară actului prin care ar fi, eventual, reglementată.

Din acest punct de vedere, trebuie reținut că nici măcar efectele hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond nu ar putea acoperi perioada 2010-2013 vizată de partea reclamantă, aceasta fiind anterioară sesizării instanței.

Prin urmare, dincolo de faptul că aplicabilitatea Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 a încetat anterior promovării acțiunii, trebuie observat că scopul urmărit prin cererea dedusă judecății nu poate fi atins, fiind contrar principiului neretroactivității actelor administrative, astfel încât este evident ca hotărârea instanței de fond, de respingere a excepției lipsei de interes, încalcă prevederile legale menționate în antecedența.

În raport motivele de fapt și de drept invocate, recurentul-reclamant solicită să se observe că obligarea unei autorități publice la emiterea/adoptarea unui act administrativ poate fi dispusă numai în condițiile în care se constată refuzul nejustificat al acesteia de a proceda în sensul solicitat, iar în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicită casarea sentinței.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1). poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, rezultă fără echivoc că soluția constând în obligarea autorității publice de a emite un act administrativ sau de a efectua o operațiune administrativă poate fi dispusă numai dacă se constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.

Prin urmare, în cazul de față, instanței de fond îi revenea sarcina de a analiza dacă există un refuz al pârâtului Guvernul României de a adopta un act administrativ prin care să aprobe normele metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, iar în caz afirmativ, dacă refuzul este sau nu justificat.

În speță, chiar partea reclamantă, prin cererea nr. x/20.01.2017, a solicitat (evident în considerarea dispozițiilor art. 8, art. 97-99 din Legea nr. 46/2008, ale H.G. nr. 1284/2007 și H.G. nr. 38/2015) Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitatea acestuia de autoritate a administrației publice centrale care răspundea de silvicultură și de protecția mediului, să înainteze Guvernului României, spre adoptare, proiectul de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată. Ulterior, a fost comunicat răspunsul la această cerere de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu adresa nr. x/01.02.2017, acesta fiind anexat acțiunii, în copie.

Din această perspectivă, dincolo de aspectele menționate în antecedență privind imposibilitatea obligării autorității la emiterea actelor administrative cu caracter normativ (în sensul că atunci când legea prevede o procedură administrativă pentru luarea unei decizii de către autorități care se bucură de o marjă de apreciere instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o soluție de obligare a respectivei autorități publice la emiterea unui act normativ, astfel cu s-a procedat în prezenta speță), având în vedere particularitățile procedurilor de elaborare și aprobare a normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, este evident că cele reținute de instanța de fond privind refuzul nejustificat al Executivului sunt nefondate cât timp nu au fost și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de această lege specială pentru adoptarea de către Guvern a hotărârii solicitate.

Astfel, așa cum s-a mai arătat, prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, legiuitorul a prevăzut că în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (...) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

în continuare, prin art. 99 din Codul silvic, se stabilește că:

"(1) Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrate care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) Prin normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aprobă și procedura de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond".

La rândul său, H.G. nr. 20/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că acest organ de specialitate al administrației centrale "se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor este parte, în ceea ce privește domeniul ape și păduri" (art. 3).

De asemenea, la art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 20/2017, se stabilește că "Ministerul Apelor și Pădurilor realizează politica la nivel național în domeniile gospodăririi apelor, silvic și cinegetic cu privire la toate sectoarele și subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a acestor activități în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură și coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competență, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecție și control în aceste domenii", iar la alin. (4) se arată că această autoritate "coordonează activitatea de integrare a cerințelor privind planificarea strategică, managementul fondului forestier și cinegetic, gospodărirea apelor, hidrologie, hidrogeologie, în celelalte politici sectoriale, în concordanță cu cerințele și standardele europene și internaționale".

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, Ministerului Apelor și Pădurilor îi revenea sarcina de elaborare a Studiului privind calculul compensațiilor ce trebuie acordate proprietarilor de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, inclusiv Natura 2000.

Acest studiu al ministerului de resort servește la:

- determinarea indicelui mediu de recoltare a volumului de masă lemnoasă din arboretele încadrate în tipurile funcționale T III -T VI, pentru care amenajamentele silvice sunt în vigoare (mc/an/ha);

- determinarea indicelui mediu de recoltare a volumului de masă lemnoasă din arboretele încadrate în tipul funcțional TII, pentru care amenajamentele silvice sunt în vigoare (mc/an/ha);

- determinarea relației/formulei de calcul a compensației ce trebuie acordate proprietarilor de păduri pentru arboretele încadrate în tipul funcțional TI;

- determinarea relației/formulei de calcul a compensației ce trebuie acordate proprietarilor de păduri pentru arboretele încadrate în tipul funcțional TII.

Urmare a acestor operațiuni tehnice, ministerul trebuie să elaboreze proiectul Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorita funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

După elaborarea proiectului actului normativ, în conformitate cu dispozițiile imperative și inderogabile ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 561/2009, acesta va fi transmis autorităților avizatoare și, numai după definitivarea proiectului conform eventualelor observații și propuneri, acesta va putea fi supus aprobării Guvernului.

În esență, trebuie reținut că Ministerului Apelor și Pădurilor îi revine sarcina de a analiza și elabora proiectul Normelor metodologice în discuție, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Altfel spus, în cadrul procedurilor de elaborare și aprobare a Normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, Ministerul Apelor și Pădurilor are competența exclusivă de a elabora și supune aprobării Guvernului proiectul de hotărâre solicitat.

în ceea ce privește constatările instanței de fond, în sensul că din înscrisurile existente la dosarul cauzei ar rezulta că s-ar fi adoptat deja în data de 12.02.2014 hotărârea solicitată de intimata-reclamantă, precizează faptul că, astfel cum reiese din adresa nr. x/02.02.2018, proiectul la care face referire instanța de judecată a fost retras.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de fond, în speță nu poate fi reținut vreun refuz nejustificat al Executivului, cât timp nu au fost și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de normele juridice speciale care reglementează procedurile de elaborare și aprobare a Normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, fapt indicat și în adresele de răspuns nr. x/07.02.2017 și nr. y/09.02.2017 ale Ministerului Apelor și Pădurilor.

Sub acest aspect, se impune a fi reținut că instanța de fond a dispus obligarea Guvernului să adopte actul administrativ normativ fără a analiza îndeplinirea, anterioară a obligațiilor proprii Ministerului Apelor și Pădurilor, instituție distinctă care are atribuții și competențe legale circumscrise cererii deduse judecății.

Astfel, trebuie observat că atât timp cât Ministerul Apelor și Pădurilor nu a definitivat proiectul actului normativ, nefiind încheiate etapele procedurilor stabilite de Legea nr. 24/2000 și ale H.G. nr. 561/2009, acesta nu putea și nu a fost supus aprobării Guvernului, iar acesta din urmă nu putea să dezbată actul normativ solicitat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Or, mecanismul procedural pus la dispoziție prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv, posibilitatea recunoașterii dreptului pretins, însă în cazul în care legea prevede o procedură administrativă pentru luarea unei decizii de către autorități care se bucură de o marjă de apreciere (puterea discreționară neconfundându-se cu excesul de putere). Astfel, apreciază că instanța de fond nu putea obliga Guvernul României, raportat la stadiul procesului decizional, la adoptarea unui act normativ cu un conținut ferm stabilit, astfel încât este evident faptul că și-a depășit atribuțiile sale când a dispus obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri "pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166final/19,07.201T).

Intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin concluziile scrise, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului arătând că motivele de recurs sunt copie fidelă a întâmpinării formulate în dosarul de fond.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din data de 7 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor menționate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin concluziile scrise, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului arătând că în motivele de recurs sunt preluate apărările expuse în întâmpinarea formulată în dosarul de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în cazurile de casare invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate neîndeplinirea de către Guvernul României a obligației de rezultat de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010 - 2013, într-un termen rezonabil și obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Obștea Peștișani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin primul motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora, "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva nerespectării dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. în raport de care trebuia să nu depășească limitele învestirii. Sub aspectul regularității sesizării instanței specializate de contencios administrativ cu o cerere de obligare a Executivului la adoptarea unei hotărârii pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare, trebuie observat că actele administrative cu caracter normativ nu fac parte din categoria actelor administrative care se emit/adoptă la cererea persoanei îndreptățite.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material.

Or, în cauza de față, în mod corect a reținut prima instanță că nu poate fi vorba în speță de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție atâta vreme cât intimata-reclamantă a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligații deja prevăzute expres de lege (art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 și cele două decizii ale Comisiei Europene invocate în acțiunea introductivă), astfel că, deși această obligație de a organiza executarea legii are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ, dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii sale nu mai este atributul exclusiv al autorității publice competente.

În acest context, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității având în vedere că, hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ, privind organizarea și executarea în concret a procedurii de adoptare a unui act normativ cu aplicabilitate generală, nu este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și a principiului separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.

Cererea dedusă judecății are ca obiect obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012.

Acest demers juridic are ca scop acordarea alocațiilor bugetare prev. de art. 97 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic aferente anilor 2010, 2011, 2012 și 2013, iar plata compensațiilor solicitate de către intimata-reclamantă este condiționată de îndeplinirea a două condiții cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice și juridice care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, respectiv:

(i) emiterea Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE;

(ii) adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, condiție ce nu a fost îndeplinită.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.

Prin art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate, a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene această schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative sunt și prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României (...)."

Or, referitor la capătul de cerere prin care intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii de guvern, în mod corect a reținut prima instanță că, în speță, nu s-a contestat faptul că aceasta a parcurs pentru anii 2010-2013 procedura pentru obținerea compensațiilor/ajutoarelor de stat, procedură administrativă reglementată de actele normative speciale aplicabile ajutorului de stat în materie forestieră și nici susținerile referitoare la suprafața de pădure deținută în proprietate și includerea unei părți din această suprafață în situl Natura 2000.

Pornind de la aceste premise necontestate, prima instanță a reținut în mod corect că, intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalități punctuale, să primească compensații/ajutoare de stat, de unde concluzia existenței unui interes al acesteia în promovarea prezentei acțiuni și posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin refuzul Guvernului României contestat în prezenta cauză.

Potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic: "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

Prin considerentele Deciziei nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept s-a statuat că "Prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000".

Astfel, din caracterul imperativ al terminologiei folosite de legiuitor în cuprinsul art. 5 din O.G. nr. 14/2010 unde se utilizează verbul "se adoptă", rezultă că nu lasă la aprecierea Guvernului adoptarea acestui act normativ ci îl obligă în acest sens. Interpretarea rezultă și din faptul că dreptul la compensații este pe de o parte prevăzut în mod cert, iar pe de altă parte nu poate fi efectiv exercitat decât sub condiția adoptării de norme metodologice în acest sens, de unde rezultă fără dubii obligația Guvernului de a adopta hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă (inclusiv cele situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000).

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori num ai motive străine de natura cauzei".

Prin criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că pretențiile deduse judecății își găsesc sorgintea în fapta omisivă a autorității iar nu într-un "refuz nejustificat", care are semnificația stabilită de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" este un caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea