ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, anularea Deciziei nr. 221/30.08.2016 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/22.12.2015 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015.

Prin sentința nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins ca lipsită de obiect excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 și a Dispoziției privind măsurile stabilite nr. 44/22.12.2015;

- a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Oradea - societate în reorganizare prin administrator special B. și administrator judiciar CITR Filiala Bihor SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF;

- a anulat Decizia de soluționare a contestațiilor formulate de reclamantă, nr. 221/30.08.2016 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF;

- a obligat pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF să soluționeze pe fond contestațiile formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/22.12.2015 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, emise de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Împotriva sentinței nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit, instanța de fond în considerentele hotărârii atacate a reținut că actele administrative atacate au fost emise anterior intrării în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală, iar, în soluționarea contestației administrative au fost aplicate prevederile Legii nr. 207/2015.

Față de data la care contestația administrativă a fost formulată, după data intrării în vigoare a Noului cod de procedură fiscală, pârâta apreciază că, în mod corect, în soluționarea acesteia s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 207/2015.

Totodată, apreciază că, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală obligând Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF să soluționeze pe fond contestația administrativă formulata de intimata-reclamanta.

Or, ca urmare a inspecției fiscale efectuate la intimata-reclamantă, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au stabilit că societatea a declarat achiziții de bunuri și servicii (în special lucrări de construcții) pentru care se pune problema realității operațiunilor înregistrate.

Totodată, societatea a înregistrat în evidența contabilă operațiuni care au condus la diminuarea bazelor de impunere aferente impozitului pe profit, TVA și impozitului pe veniturile obținute din România de persoane nerezidente, fiind stabilite suplimentar cu acest titlu obligații fiscale în sumă de 13.982.372 RON.

De asemenea, urmare acelorași constatări, organele de inspecție fiscală au stabilit și diminuarea pierderii fiscale, înregistrate și declarate de societate la data de 31.12.2013, cu suma de 19.370.976 RON.

Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.12.2015 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Față de cele anterior menționate și având în vedere solicitările organelor de cercetare penală, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au transmis către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, în vederea cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2012, Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, Decizia de impunere nr. x/22.12.2015 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, reținând aferent operațiunilor înregistrate de societate impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile obținute din România de persoane nerezidente și accesorii aferente acestora în sumă de 13.982.372 RON, precum și diminuarea pierderii fiscale cu suma de 19.370.976 RON, sume care fac atât obiectul actelor administrativ fiscale întocmite, cât și al contestațiilor formulate împotriva acestora de societate.

Mai mult, ulterior, prin adresa din 27.05.2016, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat faptul că toate constatările organelor de inspecție fiscală din Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015 întocmit la S.C. A. S.R.L., fac obiectul_cercetărilor penale efectuate în dosarul penal nr. x/2012

Astfel, arată pârâta că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că nu s-a demonstrat în cauza existența acelei strânse legături necesare care să justifice suspendarea soluționării contestației administrative, atâta timp cât Direcția Naționala Anticorupție, prin adresa menționată, a menționat tocmai aceasta strânsă legătură.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17.16.2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. în reorganizare prin administrator special a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte în acord cu soluția instanței de fond, reține că în soluționarea contestației formulată de reclamantă, autoritatea pârâtă a aplicat dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, dispoziții legale care nu sunt aplicabile potrivit prevederilor art. 352 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ anterior citat. În acest sens, reținând că actele administrative ce fac obiectul contestațiilor formulate de reclamantă și suspendate prin Decizia nr. 221/30.08.2016, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/22.12.2015 și Dispoziția nr. 44/22.12.2015, au fost emise în anul 2015, anterior intrării în vigoare a Noului cod de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, intrat în vigoare la data de 01.01.2016, dispozițiile noului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

Față de cele menționate în precedent, Înalta Curte mai reține și prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, Dispoziției nr. 44/22.12.2015 și Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015 .

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reține că părțile au contestat îndeplinirea primei cerințe a textului de lege, organul fiscal competent neadresând nicio sesizare a vreunei unități de parchet cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni de către reclamantă.

Controlul fiscal căruia reclamanta i-a fost supusă s-a efectuat la solicitarea Direcției Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, căreia pârâta i-a înaintat rezultatul controlului, consemnat în cuprinsul actelor administrative contestate, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/22.12.2015 și Dispoziția nr. 44/22.12.2015.

Din dispozitivul deciziei nr. 221/30.08.2016 rezultă aspectele anterior enunțate și faptul că prin adresa din 27.05.2016, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat faptul că toate constatările organelor de inspecție fiscală din Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015 întocmit la S.C. A. S.R.L. fac obiectul cercetărilor penale efectuate în dosarul penal nr. x/2012

Totodată, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o analiză a acestei cerințe, reținând în mod corect că nu este îndeplinită condiția ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluționarea contestației administrative și că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluționa contestația reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forței probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal și în timpul soluționării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al operațiunilor efectuate, Înalta Curte constată că, în condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni. Mai mult decât atât, prin adresa emisa de DNA - Serviciul Teritorial Oradea la solicitarea instanței de fond de a-i comunica stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2012 (dosar fond), s-a menționat doar că dosarul penal nr. x/2012 se află în curs de soluționare. Astfel, nu s-a susținut că s-ar fi început urmărirea penală în acel dosar, care sunt persoanele suspecte și nici infracțiunile pentru care se desfășoară cercetările penale.

Totodată Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

Astfel, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului implicând recunoașterea dreptului de a obține rezolvarea situației sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În același sens, în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului s-a reținut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Raportând aceste garanții la susținerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenței unei soluții pronunțate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reține că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative are drept consecință amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiție al reclamantei.

Or, această împrejurare este de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestația administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 151/CA/2017- P.I. din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2020.