ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.05.2017, reclamantul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 84000/04.11.2016 prin care s-a soluționat contestația sa administrativă formulată împotriva Notificării nr. x/05.10.2016 emise de Ministerul Fondurilor Europene prin care au fost respinse la rambursare cheltuieli apreciate neeligibile, anularea parțială a Notificării în limita sumei respinse la rambursare și obligarea pârâtului la rambursarea cheltuielilor declarate neeligibile.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 87 din 15 ianuarie 2018, Curtea a respins contestația formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, ca întemeiată.

După ce a prezentat situația de fapt, recurentul a susținut că prima instanță a apreciat injust că este aplicabil art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 875/2011, "alte metode identificate și stabilite prin procedurile autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene", pentru că ar fi fost necesar ca aceste metode și proceduri stabilite să fie aduse la cunoștința MCSI-OIPSI anterior efectuării deplasărilor.

Instanța de fond nu a sesizat lipsa acestor informări, apreciind că este aplicabil pentru MSCI-OIPSI un regulament intern al MFE, deși acesta nu a fost comunicat și nici menționat prin contractul de finanțare.

De altfel, în motivarea contestației, MCSI-OIPSI a invocat și faptul că nu i-a fost comunicată sub nicio formă limita de 300 RON/noapte aferentă cheltuielilor de cazare.

Referitor la analiza rezonabilității, la care instanța a făcut trimitere prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 875/2011 și prin contractul de finanțare, se pune în discuție caracterul relativ al interpretării rezonabilității. Astfel, justificarea instanței prin invocarea prețurilor afișate pe website-ul prestatorului de servicii nu este edificatoare, avându-se în vedere că la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale s-a transmis oferta de cursuri sub forma pachetului de servicii.

Instanța de fond a omis cele precizate de Ministerul Fondurilor Europene, că legislația națională nu prevede un plafon maxim de decont în ceea ce privește prețul unei camere/noapte, limitând, fără temei legal, prețul maxim pentru cazare care se decontează la 300 RON/noapte.

În cuprinsul contractului de finanțare nu este menționat un plafon pentru decontarea sumelor aferente cazării și deplasării, oferta prestatorului de servicii fiind transmisă sub forma pachetului de servicii.

De asemenea, MSCI-OIPSI a solicitat decontarea cheltuielilor cunoscând bugetul aprobat din cadrul proiectului, acesta nefiind depășit, însă, conform constatărilor instanței, s-a depășit un plafon stabilit intern de către MFE, nefiind important faptul că nu a fost comunicat la data semnării contractului de finanțare.

Instanța de fond în mod injust a considerat că este aplicabil la nivelul MCSI-OIPSI regulamentul intern al MFE referitor la plafonul sumelor de cazare, chiar și prin coroborarea cu texte de lege forțat interpretate, regulamentul intern nefiind adus la cunoștința beneficiarului în mod intenționat.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a excepția nulității cererii de recurs, apreciind că susținerile recurentului nu se circumscriu motivelor de casare limitativ prevăzute de lege la art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate.

4.1. Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, constatând că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Însă, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Recurentul-reclamant Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (ulterior, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, atribuțiile acestuia au fost preluate de Autoritatea pentru Digitalizarea României, citată în cauză în calitate de recurentă) a supus controlului de legalitate Decizia nr. 84000/04.11.2016 prin care i-a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Notificării nr. x/05.10.2016 prin care Ministerul Fondurilor Europene i-a respins la rambursare, cu titlu de cheltuieli cu servicii de cazare și cursuri interne, suma de 204.427,50 RON, pe motivul nerespectării principiului rezonabilității prețurilor, potrivit art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011.

Instanța de fond a constatat legalitatea actelor contestate, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

Răspunzând criticilor recurentului-reclamant formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte nu poate reține alegațiile acestuia în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 875/2011 referitoare la realizarea analizei rezonabilității valorilor cuprinse în bugetele orientative care vor sta la baza contractelor de finanțare prin aplicarea altor metode identificate și stabilite prin procedurile autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Potrivit art. 3 lit. a) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, analiza rezonabilității valorilor cuprinse în bugetele orientative care stau la baza contractelor de finanțare este o analiză bazată pe principiul utilizării eficiente a fondurilor europene și/sau a fondurilor publice aferente acestora, respectiv al asigurării unui raport corect între rezultatul obținut și resursele financiare alocate.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x/07.02.2014, "Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Fișa consolidată de proiect pe propria răspundere, în conformitate cu privederile cuprinse în prezentul Contract și cu legislația comunitară și națională".

Conform art. 4 din Contract, cheltuielile sunt eligibile dacă respectă prevederile naționale privind regulile generale și specifice de eligibilitate a cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale.

Prin urmare, dispozițiile legale reținute de prima instanță sunt aplicabile implicit contractelor de finanțare din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale și ar fi trebuit cunoscute de beneficiarul finanțării.

În ceea ce privește susținerea recurentului privind caracterul relativ al interpretării rezonabilității cheltuielilor, în contextul în care au fost reținute prețurile afișate pe website-ul prestatorului de servicii iar Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale i-a fost transmisă oferta de cursuri sub forma pachetului de servicii, Înalta Curte apreciază că, dimpotrivă, costul final al unei nopți de cazare ce face parte dintr-un pachet de servicii ar trebui să fie chiar mai scăzut decât prețul maxim pentru o singură noapte de cazare afișat pe site-ul prestatorului de servicii.

Astfel, nu este fondată critica recurentului referitoare la inexistența unui plafon maxim în ceea ce privește prețul unei camere/noapte și la limitarea prețului maxim pentru cazare la 300 RON/noapte.

Acest preț a fost reținut în urma utilizării unei metode foarte simple, de consultare a prețurilor afișate de prestatorul de servicii, metodă care ar fi trebuit folosită de recurentul-reclamant în demersurile pentru selectarea unei oferte cât mai avantajoase din punct de vedere al costurilor.

Nu prezintă relevanță susținerea recurentului-reclamant în sensul că bugetul aprobat în cadrul proiectului nu a fost depășit, de vreme ce nu a făcut dovada întreprinderii unor diligențe normale pentru utilizarea fondurilor nerambursabile cu respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor puse la dispoziția sa prin contractul de finanțare, respectiv al asigurării unui raport corect între rezultatul obținut și resursele financiare alocate.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene).

Respinge recursul formulat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împotriva sentinței nr. 87 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.