ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 18.06.2018, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Oficiul Național al Registrului Comerțului, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.05.2018 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința civilă nr. 6103 din 9 octombrie 2018, Tribunalul a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.10.2018.

Pentru termenul din 04.12.2018, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a invocat încălcarea legislației Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal și a făcut trimitere la Cauza C-201/14 Bara.

Prin sentința civilă nr. 1978 din 11 iunie 2019, Curtea a respins excepția tardivității cererii modificatoare.

A respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a protocolului ANI-ANAF și ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a protocolului ANI-ONRC. A respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, admiterea contestației și anularea raportului de evaluare contestat.

3.1. Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece instanța de fond a considerat eronat că actele efectuate de pârâtă sunt întocmite în mod legal, deși acestea sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, persoana evaluată trebuie informată și invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale stării de incompatibilitate, ce se rețin în sarcina acesteia, înainte ca ANI să poată solicita informații care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

Până la informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfășoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice, iar numai după informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Sancțiunea nerespectării acestor prevederi legale este nulitatea absolută a actelor întocmite deoarece anterior invitării reclamantei pentru depunerea unui punct de vedere, în data de 22.01.2018, au fost solicitate date și informații nepublice, reprezentate de adresele către Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploiești, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Serviciul Fiscal Orășenesc Boldești-Scăeni, județul Prahova, S.C. B. S.R.L., S.C. Ogifurom S.R.L..

3.2. Sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor privind dreptul la apărare în procedura administrativă deoarece a fost ignorat punctul de vedere exprimat de persoana evaluată - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 enumeră dreptul la apărare al persoanei evaluate ca fiind unul dintre principiile conform căruia se desfășoară activitatea de evaluare a incompatibilităților și conflictelor de interese, fiind necesar a se solicita și punctul de vedere al acesteia, potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Dreptul la apărare trebuie să fie efectiv și acesta presupune ca raportul de evaluare să înlăture motivat apărările persoanei evaluate.

În speță, punctul de vedere al reclamantei a fost ignorat, iar instanța de fond a tratat superficial această apărare, considerând că inspectorul de integritate are doar obligația să solicite un punct de vedre.

3.3. Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate reținută cu privire la deținerea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul contestat reține incompatibilitatea prevăzută de art. 185 alin. (15) rap. la art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, respectiv cea între funcția de șef laborator și funcția de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, societățile care au organe de conducere, administrare și control, sunt societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni, or recurenta-reclamantă nu a fost membru în aceste organe.

Instanța de fond a extins în mod nelegal, incompatibilitatea la cea între șef laborator și administrator la o societate cu răspundere limitată.

Extinderea este nepermisă de disp. art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, iar prin Decizia nr. 14/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că dispozițiile legale ce restrâng drepturi fundamentale și impun sancțiuni civile nu pot fi interpretate extinctiv.

Dacă prin modificarea Legii nr. 95/2006 legiuitorul ar fi intenționat să reține incompatibilitatea și cu funcția de administrator al unui S.R.L., atunci trebuie să se prevadă expres, așa cum s-a făcut în cazul altor incompatibilități prevăzute în Legea nr. 161/2004.

3.4. Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la presupusa stare de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Starea de incompatibilitate a fost introdusă prin O.U.G. nr. 79/2016, iar aceste prevederi legale nu se puteau aplica unor raporturi juridice existente și unor funcții deținute deja la data intrării în vigoare a acesteia - 22.11.2016, așa cum sunt funcțiile deținute de recurentă, în caz contrar, fiind vorba despre o aplicare retroactivă a legii.

Potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2016, contractele aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G., se derulează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile la data încheierii lor, or, recurenta-reclamantă exercită funcția de șef laborator încă din anul 1995.

Recurenta-reclamantă invocă Decizia Curții Constituționale nr. 148/2014, prin care s-a reținut că consacrarea legislativă a unei incompatibilități în cursul unui raport juridic al funcției declarate incompatibile, nu poate fi aplicată raportului juridic în curs, atunci când legea conține o dispoziție tranzitorie, potrivit căreia noul regim juridic se aplică noilor raporturi juridice apărute, modificate sau stinse după intrarea în vigoare a legii noi.

3.5. Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea din cauza C-201/14 Bara - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că prin hotărârea pronunțată în cauza Bara, CJUE a reținut că articolele 10, 11, 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale, precum cele în discuție, în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Consideră recurenta-reclamantă că prima instanță a aplicat în mod greșit legislația UE în domeniu, precum și jurisprudența CJUE, deoarece problema transmiterii și preluării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate se pune și în cazul evaluărilor privind starea de incompatibilitate, intimata-pârâtă solicitând astfel de informații, în temeiul unor protocoale încheiate cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național al Registrului Comerțului, etc., identificate la pag. 14 din dosarul de recurs.

3.6. Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea dreptului UE, deoarece sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravine mai multor drepturi și principii garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că Legea nr. 176/2010 a pus în aplicare Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare și verificare a programului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, denumită MCV și, drept urmare, garanțiile conținute de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE se aplică în prezenta cauză.

Se reține că sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa orice funcții alese timp de 3 ani, fără să fie supusă individualizării, încalcă o serie de drepturi și principii garantate de Cartă.

Recurenta-reclamantă indică disp. art. 47, art. 49 și art. 52 din Cartă, dar și prevederile art. 15 alin. (1) care garantează dreptul la muncă și libertatea de a-și alege ocupația.

3.7. Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea dreptului UE, deoarece raportul de evaluare a fost emis în temeiul unor norme juridice caduce, care nu mai pot produce efecte juridice după 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, fiind vorba despre Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE și Lega nr. 176/2010 - art. 488 alin. (1) oct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că Decizia MCV este caducă, după data întării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pentru ca nu se mai regăsește în competențele UE.

Prin urmare, și legislația națională de implementare - Legea nr. 176/2010 - este lipsită de efecte juridice.

Instanța de fond ignoră disp. art. 5 din C. civ., conform cărora, în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului UE se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților, astfel că, chiar și în ipoteza în care Legea nr. 176/2010 este în vigoare, se aplică cu prioritate normele Uniunii.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanței de fond, atunci disp. art. 6 din C. civ., lipsesc de efecte art. 148 din Constituția României, în sensul că atâta timp cât legea civilă este în vigoare, principiul priorității dreptului UE nu se poate aplica.

1

alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecății recursului până la pronunțarea CJUE în cauza C-40/21 ce are ca obiect trimiterea preliminară a Curții de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2016.

Întrebările adresate CJUE au fost următoarele:

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1

și alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.

În speță, instanța de contencios administrativ urmează să se pronunțe cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta-reclamantă care, începând cu data de 21.11.2016 a exercitat simultan funcția de șef laborator Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Obstetrică Ginecologie Ploiești și calitatea de administrator în cadrul S.C. C. S.R.L..

Cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare, formulată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2019, sesizează situația conflictului de interese și nu a incompatibilității.

În cauza de față nu s-a stabilit dacă cererea de constatare a incompatibilității este o acuzație în materie penală, în sensul disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani este o pedeapsă complementară pentru a se putea discuta de aplicarea principiului proporționalității pedepselor.

În plus, în materia incompatibilităților nu există în C. pen. o infracțiune corelativă cum există în situația conflictului de interese.

Față de acestea, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată, mai ales că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ. reprezintă un caz de suspendare facultativă și nu de drept.

2.1. Cu privire la aplicarea greșită a disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

Potrivit disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit disp. art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

Recurenta-reclamantă consideră că informațiile solicitate autorităților sau instituțiilor publice, precum și persoanelor juridice private, anterior depunerii punctului său de vedere, în data de 22.01.2018, sunt informații nepublice și, prin urmare actele întocmite de inspectorul de integritate sunt lovite de nulitate absolută.

În concret, adresele nr. x/13.01.2017 și nr. y/21.06.2017, prin care Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploiești a comunicat contractul de muncă și actele adiționale, deciziile de numire în funcție de șef laborator, deciziile privind plata indemnizației de conducere, precum și declarațiile de avere și interese pentru anul 2016 nu reprezintă informații nepublice.

Prin informație de interes public, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes publice, se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

De asemenea, sunt publice informațiile prezentate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin intermediul adresei nr. x/26.01.2017, prin care se comunică faptul că persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și administrator la S.C. C. S.R.L., cu activitate principală "activități de asistență medicală specializată".

Adresa nr. x/13.03.2017 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Bldești-Scăeni, județul Prahova, prin care acesta comunică venitul din salarii obținut de persoana evaluată reprezintă o informație de interes public, existentă și în declarația de avere completată de aceasta.

De asemenea, S.C. B. S.R.L. a comunicat cu adresa din 30.03.2017 actele în baza cărora persoana evaluată a prestat activitate în cadrul societății, informație ce este publică.

Prin urmare, critica analizată urmează să fie respinsă ca nefondată.

2.2. Cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privind dreptul la apărare în procedura administrativă, reprezentate de prevederile art. 8 alin. (3) și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010

Unul dintre principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare este, într-adevăr, dreptul la apărare, potrivit disp. art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, acesta fiind materializat în obligația inspectorului de integritate de a solicita punctul de vedere al persoanei evaluate, anterior emiterii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare, potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 cuprinde, în conținutul său, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat.

Recurenta-reclamantă nu se arată nemulțumită de nerespectarea prevederilor legale analizate, ci susține că punctul său de vedere doar a fost redat în cuprinsul raportului de evaluare, fără ca inspectorul de integritate să înlăture, motivat, apărările sale, astfel că, dreptul său la apărare nu a fost efectiv, ci a fost doar formal respectat.

Înalta Curte va constata neîntrunit acest motiv de casare, avându-se în vedere că dispozițiile Legii nr. 176/2010 au fost respectate întocmai în cauză, nu există obligația inspectorului de integritate de a respinge motivat apărările persoanei evaluate.

Raportul de evaluare are semnificația unui act administrativ care identifică anumite elemente de incompatibilitate, în speță, iar efectele sale juridice se produc numai la rămânerea definitivă a acesteia, la expirarea termenului de contestare în instanță sau la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Ipoteza necontestării raportului de evaluare, conduce la concluzia că persoana evaluată este de acord cu actul întocmit și, prin urmare, nu se poate pune problema nerespectării dispozițiilor legale sau a principiilor după care sa efectuat evaluarea.

În situația în care are loc o cercetare judecătorească finalizată cu pronunțarea unei hotărâri definitive, persoana evaluată își valorifică dreptul la apărare, în funcție de cele deja făcute în fața autorității administrative și prin invocarea altor excepții/apărări permise de lege, iar judecătorul le analizează în ansamblul procedurii.

Astfel, neexistând obligația respingerii motivate a apărărilor persoanei evaluate în procedura administrativă, aceasta a valorificat toate apărările, iar instanța de judecată le-a analizat pe fiecare, răspunzând motivat argumentelor expuse.

2.3. Referitor la critica prin care recurenta-reclamantă susține că starea de incompatibilitate reținută nu există

Înalta Curte reține că recurentei-reclamante i s-a imputat incompatibilitatea prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2016, prin care funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu "exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Recurenta-reclamantă consideră că funcția de administrator al unei societăți cu răspundere limitată nu este cuprinsă în formularea "funcția de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990".

Potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit legii, adunării generale a asociaților, iar dacă asociatul unic este administrator, îi revin și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate.

În Titlul III - Funcționarea societăților comerciale, Cap. I - Dispoziții comune din Legea nr. 31/1990, la art. 70, se arată că administratorii, indiferent de tipul societății comerciale, pot face operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății cu anumite excepții, aceștia fiind obligați să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că exprimarea "funcția de membru în organele de administrare în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, cuprinde și situația particulară a societății cu răspundere limitată cu asociat unic, unde acesta este și administratorul societății.

De asemenea, societatea cu răspundere limitată poate fi administrată de un organ colectiv de administratori, iar disp. art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 nu a înțeles să facă vreo deosebire în acest sens.

Prin urmare, textul nu a fost interpretat extensiv și nici prin analogie, astfel cum susține recurenta-reclamantă, iar invocarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003, cu privire la alte categorii de funcții și incompatibilități nu conduce la o altă concluzie.

Legea nr. 95/2006 vorbește de "organe de administrare" conform Legii nr. 91/1990, acestea putând fi unipersonale sau colective, în funcție de tipul societății, în timp ce art. 82 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 87 alin. (1) și art. 88 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 vorbește de administrator și consiliu de administrație, tocmai pentru a arăta că ambele "organe de administrare" pot conduce la existența unei stări de incompatibilitate.

Prin urmare, critica va fi respinsă ca nefondată.

2.4. Cu privire la aplicarea greșită a disp. art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, introduse prin O.U.G. nr. 79/2016

Potrivit disp. art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2016, contractele de management și contractele de administrare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se derulează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile la data încheierii acestora.

Înalta Curte reține că aceste prevederi legale tranzitorii se aplică numai contractelor de management și contractelor de administrare aflate în curs, iar acestea nu privesc situațiile de incompatibilitate, conflictele de interese, depunerea declarațiilor de avere și interese, care, conform art. III și IV se aplică în termen de 15 zile și 30 de zile, după caz, indiferent de data deținerii funcției, prin urmare critica este nefondată.

2.5. Referitor la aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu interes personal, așa cum a fost interpretată de CJUE în Cauza C-201/14 Bara

Recurenta-reclamantă susține că datele sale cu caracter personal au fost preluate fără informarea sa, prin intermediul adreselor furnizate de autoritățile publice și persoane juridice de drept privat deja analizate la pct. II. 2.1. din cuprinsul considerentelor.

Critica este nefondată, Înalta Curte stabilind deja că informațiile furnizate nu fac parte din categoria informațiilor cu caracter personal.

2.6. Referitor la încălcarea dreptului UE, prin aceea că raportul de evaluare prevede sancțiunea complementară a interdicției de o ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani

Aplicarea automată a sancțiunii încalcă principiul proporționalității pedepselor, susține recurenta-reclamantă, astfel că îi restrânge exercițiul drepturilor și libertăților sale, respectiv dreptul la muncă și libertatea de a-și alege ocupația.

Înalta Curte va reține în respingerea motivului de casare expus de recurenta-reclamantă, considerentele Deciziilor Curții constituționale nr. 4459/2015 și nr. 931/2014, potrivit cărora, Legea nr. 176/2010 vizează asigurarea integralității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, domeniu ce nu poate fi supus, prin analogie, regimului juridic specific dreptului penal și sancțiunilor penale și, prin urmare, această interdicție nu încalcă principiul proporționalității, prin comparație cu pedeapsa complementară din C. pen.

2.7. Referitor la încălcarea principiului priorității dispozițiilor din dreptul Uniunii Europene și la caducitatea Deciziei nr. 2006/928/CE

Principiul priorității dreptului european presupune existența unei norme naționale contrare normei europene, iar autoritățile statului membru sunt obligate să acorde prevalență celei din urmă.

În realitate, se invocă o neconcordanță între două acte europene, Tratatul de la Lisabona și Decizia Comisiei Europene, ce ar avea drept consecință caducitatea deciziei.

Întrucât situația expusă nu corespunde definiției principiului priorității dreptului european, urmează a se constata că motivul de nelegalitate este nefondat.

Interpretarea și validitatea tratatului și actelor Uniunii aparține instituțiilor acesteia și nu judecătorului național, astfel că nu este posibil a se constata inaplicabilitatea unei legi naționale neabrogate de niciun act normativ intern, cum este Legea nr. 176/2010.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va constata neîntrunirea motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și inexistența dezvoltării unor argumente în susținerea celor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății recursului formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1978 din 11 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.