ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3663/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2015, în dosar nr. x/2015 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 7/17.02.2015, în ceea ce o privește, ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, exonerarea societății de la plata amenzii aplicate, în cuantum de 3.910.477 RON, iar în subsidiar, reducerea sancțiunii contravenționale.

Prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2015 pronunțată în cauză de instanța de fond: s-a constatat admisibilitatea excepției de nelegalitate a Minutei Plenului Consiliului Concurenței din data de 19.11.2011, precum și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550/20.11.201; a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică și proba cu înscrisuri ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea privind desecretizarea declarației inițiale și a celei orale suplimentare oferite de către domnul B., precum și a cererii de clemență și cererea privind încuviințarea probei cu înregistrarea audio- video a ședințelor din data de 20.11.2015.

Prin sentința civilă nr. 2991 pronunțată în data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepția de nelegalitate a minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/19.11.2014 și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550/20.11.2014, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015 emisă de pârât și exonerarea de la plata sancțiunii contravenționale sau reducerea acesteia.

Reclamanta a declarat recurs, atât împotriva sentinței nr. 2991 din data de 11 octombrie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 12.10.2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în privința încheierii de ședință și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., în privința sentinței, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență, criticile recurentei-reclamante au fost structurate potrivit celor în continuare expuse.

3.1. În privința încheierii de ședință din data de 12.10.2015, recurenta a criticat legalitatea măsurii de respingere a cererii de desecretizare și de obligare la depunerea înregistrărilor audio-video, menționând că instanța de fond s-a fundamentat eronat pe prezumția de autenticitate și de veridicitate a actelor administrative, în condițiile în care, la momentul audierilor, Consiliul a funcționat în Comisie și nu au avut loc audieri pe marginea aplicării politicii de clemență, precum și faptul că Directiva 2014/104/CE, la care instanța a făcut referire, se aplică doar acțiunilor în despăgubire, în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor în materie de concurență a statelor membre însă nu și procedurilor în care o întreprindere sancționată contestă decizia emisă de autoritatea de concurență, iar directiva nu fusese transpusă în dreptul intern la momentul pronunțării încheierii.

Recurenta a mai menționat că instanța de fond a înțeles greșit obiectul cererii privind desecretizarea declarației inițiale și a celei suplimentare oferite de către domnul B., precum și a cererii de clemență depuse de către C., folosite de pârât în susținerea acuzației, în condițiile în care, din opisul dosarului, rezultă că declarația orală a domnului B. are caracter confidențial, fiind inaccesibilă tuturor întreprinderilor cu excepția C., iar cererea de clemență este parțial confidențială, neavând acces la aceasta în cadrul etapei de studiu și acces la dosarul cauzei.

În concluzie, în opinia recurentei, criticile de nelegalitate formulate se subsumează: motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât art. 6 alin. (6) din Directiva 2014/104/UE reprezintă o normă de procedură a cărei aplicare într-o cauză străină domeniului procesual al acesteia atrage sancțiune nulității­; motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aplicarea acelei norme juridice străine cauzei a vătămat dreptul său la apărare, atât dreptul procesual, cât și cel material; motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ.., deoarece încheierea contestată, în ceea ce privește respingerea cererii, cuprinde motive străine de natura cauzei, adică se referă la dispozițiile aplicabile acțiunilor în despăgubire ce țin de jurisdicția civilă, pe când speța este una de contencios administrativ.

3.2. În ceea ce privește respingerea, prin sentința atacată, a excepției de nelegalitate a minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/C.A.P/19.11.2014 și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550/20.11.2014.

3.2.1. Recurenta a învederat că, odată constatată admisibilitatea excepției, prin încheierea din data de 12.10.2015, instanța nu mai putea analiza întrunirea celorlalte cerințe de exercitare a acțiunii civile prevăzute la art. 32 C. proc. civ., aplicabile și în cazul excepției de nelegalitate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 235 C. proc. civ.

3.2.2. În susținerea aceleiași critici, recurenta a invocat încălcarea principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., în contextul în care Consiliul Concurenței sau instanța, din oficiu, nu au invocat lipsa de obiect a excepției, lipsa calității reclamantei de persoană vătămată sau lipsa de interes, aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părților în condiții de contradictorialitate.

3.2.3. De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 23 din Legea nr. 554/2004, precum și a principiului disponibilității prevăzut de art. 22 alin. (6) și art. 397 C. proc. civ., prin constatarea de către instanță, pe cale de excepție, fără a fi pusă în dezbaterea părților, a nelegalității prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 101/2012 - act administrativ normativ, prevederi înlăturate astfel nelegal de la aplicare, în afara competenței prevăzute de lege pentru materia contenciosului administrativ.

3.2.4. Recurenta a mai criticat soluția instanței asupra excepției, precizând că, în mod nelegal, aceasta a considerat că excepția este lipsită de obiect, reținând că, prin minuta plenului Consiliului Concurenței din data de 19.11.2014 și Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550720.11.2014, nu se deleagă atribuția analizării cererii privind aplicarea politicii de clemență, în pofida faptului că raportul investigației conține o secțiune dedicată aplicării acestei politici și înaintează o propunere în acest sens.

3.2.5. Recurenta a formulat critici și din perspectiva încălcării dreptului său la apărare și la un proces echitabil, prin încălcarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către instanța de fond care s-a aflat în eroare confundând pluralitatea de contravenții cu pluralitatea de contravenienți din perspectiva raporturilor juridice generate de decizia nr. 7/2015 emisă de către pârât, precum și a prevederilor art. 5 din Legea concurenței conform cărora pluralitatea de contravenienți are caracter necesar, norma interzicând înțelegerile sau practicile concertate între cel puțin două întreprinderi.

Întrucât instanța de fond nu a permis recurentei să discute legalitatea delegării către Comisie și nici legalitatea procedurii de acordare a clemenței, considerând nejustificat că acestea privesc raportul juridic al C. cu pârâtul, raport care nu o vatămă, deși decizia de sancționare este fundamentată exclsuiv pe probe furnizate de C., se menționează în cuprinsul recursului că este evident interesul recurentei-reclamante de a pune în discuție legalitatea acestor aspecte, tocmai în virtutea dreptului său de a se apăra împotriva acuzațiilor aduse de către o întreprindere concurentă.

3.2.6. Recurenta a mai precizat că, în mod nelegal, instanța de fond a reținut că minuta nu încalcă dispozițiile art. 19 alin. (5) din Legea concurenței și ale art. 9 alin. (1) lit. i) și alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, precum și faptul că, fiind audiată în fața a doar trei din cei șapte membri ai plenului, reclamanta nu a suferit o vătămare, în condițiile în care delegarea a fost dată într-o situație când nu era posibilă, fiind emisă cu mult după transmiterea raportului către părțile implicate și doar pentru imposibilitatea de prezentare a unui membru al Plenului, iar nu pentru motive care țin de complexitatea cazului, după cum rezultă din chiar textul minutei.

3.2.7. În mod nelegal, a mai arătat recurenta, instanța de fond a reținut că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 68 (8) din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură, în condițiile în care aceste prevederi au fost încălcate în privința domnului D., membru al plenului, într-o notiță de subsol a minutei precizându-se că acesta și-a exprimat acordul "telefonic și prin email", fără a rezulta care au fost motivele obiective care l-au împiedicat să participe la ședință, conform regulamentului, fiind în sarcina pârâtului să prezinte dovezi cu privire la mijloacele de comunicare la distanță folosite în acest caz care nu îndeplinesc cerințele prevederilor din regulament evocate.

3.2.8. Un alt aspect relevat de către recurentă în privința nelegalei respingeri a excepției de nelegalitate, privește în maniera greșită în care instanța de fond a reținut că minuta nu încalcă dispozițiile art. 19 (1) din Legea concurenței, în condițiile în care domnul D. nu a fost prezent la la ședința respectivă, astfel că Plenul a decis asupra celor consemnate la data de 19.11.2014 în prezența a trei membri, iar urmare a constatării nelegalității minutei trebuia constatată și nelegalitatea Ordinului nr. 550/2014.

3.2.9. În fine, un ultim aspect de nelegalitate menționat de către recurentă privește greșita apreciere a instanței de fond referitoare la faptul că admiterea excepției de nelegalitate nu ar atrage anularea Deciziei nr. 7/17.02.2015, în contextul în care admiterea excepției cu privire la minută și Ordinul nr. 550/2014 atrag nelegalitatea constituirii în comisie a consilierilor de concurență cu prilejul audierilor din data de 20.11.2014, neputându-se considera că membri ar fi funcționat în plen, la audieri fiind prezenți doar trei dintre aceștia, iar funcționarea valabilă a plenului implică un cvorum de 4 membri, ceea ce înseamnă, pe de o parte, nelegala constituire a comisiei, iar pe de altă parte că la emiterea deciziei nr. 7/2015 nu au fost îndeplinite condițiile de cvorum.

3.3. În ceea ce privește soluția de respingere a cererii în anulare.

3.3.1. Recurenta a criticat nelegalitatea sentinței pronunțată de instanța de fond din perspectiva greșitei rețineri a faptului că nu au fost încălcate dispozițiile art. 36 din Legea concurenței, întrucât agenda domnului E. nu poate fi considerată un document ce ține de activitatea sa profesională, ci exclusiv de sfera vieții private a acestuia, reclamantei fiindu-i prezentat dooar un extras din agenda respectivă, fără posibilitatea de a analiza caracteristicile sale extrinseci, existând deci dubii cu privire la caracterul preconstituit al însemnărilor pentru a se obține imunitate la amendă de către C..

În plus, nu rezultă că domnul E. și-ar fi dat acordul pentru a fi examinată agenda sa, ceea ce atrage nulitatea parțială a Procesului-verbal de constatare și inventariere nr. x/20.01.2010, iar prima instanță, prin respingerea criticilor referitoare la împrejurarea că pârâtul a ridicat și administrat trunchiat probele, a încălcat în această manieră dreptul recurentei la apărare, întrucât: nu au fost ridicate HDD-urile conținând emailurile incriminatoare; nu a fost ridicată agenda domnului E.; nu au fost respectate condițiile pentru acordarea politicii de clemență prevăzute de art. 20 din Instrucțiunile privind condițiile și criteriile de aplicare a acestei politici, deoarece nu a fost depus mediul de stocare pentru comunicațiile prin email, iar existența doar a unor extrase din agenda domnului E. arată faptul că operatorul economic nu a furnizat toate informațiile relevante de care dispunea, coroborat cu faptul că informațiile din cererea de clemență și din declarația orală suplimentară a domnului B. nu întrunesc condițiile din Instrucțiuni, declarația fiind confidențializată fără a fi pusă la dispoziția părților.

3.3.2. Recurenta a mai învederat că, în mod nelegal, prima instanță a considerat că discuțiile din perioada 27 martie - 9 aprilie 2009 ar fi avut un obiect anticoncurențial, conform jurisprudenței CJUE noțiunea de restrângere a concurenței trebuind a fi interpretată restrictiv, iar coordonarea trebuie să prezinte, în sine, un grad suficient de nocivitate pentru concurență.

Din acest punct de vedere, menționează recurenta, discuțiile purtate pe email au vizat formularea de propuneri privind criteriile de selecție care să fie incluse în documentația de atribuire din cadrul licitațiilor Romgaz, astfel că aceste discuții nu sunt apte să confere pretinsei înțelegeri caracterul uneia prin obiect, deoarece autoritatea contractantă a solicitat numai elaborarea unor puncte de vedere din partea întreprinderilor și nu era obligată să le introducă în documentația de atribuire, iar criteriile de selecție puteau fi contestate de orice persoană interesată.

3.3.3. Nelegalitatea sentinței, menționează recurenta, decurge și din încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 6§ (1)-(2) din CEDO și art. 5 alin. (1) lit. c) și f) din Legea concurenței, instanța respingând greșit cererea introductivă sub aspectul nerespectării standardului de probă aplicabil în materie de către pârât, respectiv al acuzației dovedite mai presus de orice îndoială rezonabilă, sancționarea fiind produsă prin încălcarea prezumției de nevinovăție.

Elementul de probă pe care este centrat silogismul instanței de fond, arată recurenta, este reprezentat de documentul olograf emanat de la domnul E. - extraselor din agenda personală - fără de care probele cu înscrisuri emanate de la C./F., anexate cererii de clemență, nefiabile ele însele sub aspectul credibilității, nu ar putea avea nicio valoare probantă, iar prezumțiile simple ale judecătorului nu ar fi posibile.

Reiterează recurenta că nu a participat la redactarea extraselor din agenda personală a domnului E., iar din acest punct de vedere invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care, într-o decizie de speță, a statuat că un astfel de înscris este lipsit de valoare probantă în raport cu întreprinderea care nu a participat la redactarea acestuia, neputând fi opus reclamantei și relevă informații eliptice, a căror sursă și semnificație doar autorul le poate cunoaște.

Corelativ, recurenta învederează că, aparte de lipsa fiabilității, interpretarea documentului olograf emanat de la domnul E. este într-o vădită antiteză cu expertiza judiciară specialitatea petrol-gaze administrată în cauză, din ale cărei concluzii rezultă că este imposibilă cartelizarea întreprinderilor investigate și sancționate, grefată exclsuiv pe informația privind adâncimea estimată a sondelor.

Mai mult, precizează recurenta, în cazul documentelor olografe emanate de la aceeași persoană lipsesc valorile estimate ale prețurilor forfetare determinate ca efect al activității de proiectare a sondelor, iar în lipsa unor asemenea date este imposibil cel mai elementar proces de analiză financiar-operațională, astfel încât nu pot exista premisele unei practici anticoncurențiale de tipul celei alegate prin decizia contestată.

Astfel, adâncimile sondelor respective constituie un element care nu are niciun sens în contextul presupusei împărțiri a cotelor de piață/proiectelor.

Pretinsa înțelegere, astfel cum a fost configurată de către pârât, precizează recurenta, nu a avut drept obiect sau efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, întrucât piața serviciilor de foraj pentru petrol și gaze nu este reprezentată numai de licitațiile organizate de Romgaz, cererea pe piață fiind formată din mai multe companii și nu există o relație de congruență între cererea Romgaz și cererea de astfel de servicii de pe piața relevantă identificată. În plus, în opinia recurentei, decizia emisă de pârât nu arată care ar fi zonele din piață arondate fiecărui participant la cartel și nici acordul celorlalte întreprinderi de a nu face concurență.

Concurența reală, se mai învederează în declarația de recurs, ar fi putut fi eliminată numai dacă criteriile de selecție ar fi fost impuse de Romgaz, astfel încât să fie împiedicată orice altă întreprindere să participe la procedura de licitație, însă chiar și în această situație exista calea contestării documentației de atribuire în vederea eliminării cerințelor care împiedică concurența.

În ceea ce privește prețul ofertat în cadrul acestor proceduri, acesta nu a fost distorsionat, menționează recurenta, întrucât nu a fost eliminată concurența în cadrul procedurilor de licitație, orice întreprindere interesată putând depune ofertă, iar pretinsa faptă de cover pricing sau de abținere de la depunerea ofertei nu poate fi considerată că privește, în niciun caz, prețul pe care clientul urmează să îl plătească, ci mai degrabă prețul pe care acesta nu îl va plăti.

Referitor la email-urile din perioada martie- aprilie 2009 transmise de întreprinderile G., A. și Târgu Mureș, privind conținutul cerințelor minime din punct de vedere tehnic pentru calificarea la licitații, în aprecierea recurentei acestea nu sunt apte să confere pretinsei înțelegeri unice caracterul de înțelegere prin obiect.

3.4. În ceea ce privește respingerea criticilor cu privire la nelegalitatea sancțiunii aplicate.

Din această perspectivă, recurenta menționează că instanța de fond a respins nelegal aceste critici, întrucât nu a reținut durata mică a pretinsei fapte, aceasta constând în schimbul de informații care a avut loc prin email, început la data de 26 martie 2009 și finalizat la data de 9 aprilie 2009 și care au privit cerințele minime de calificare.

Pârâtul a considerat eronat că înțelegerea ar fi încetat la 12 octombrie 2009 când s-au deschis ultimele oferte la licitația "Foraj 22 Sonde" în legătură cu care nu s-a adus nicio dovadă că ar fi fost trucate, astfel încât cuantumul adițional de 5% stabilit pentru durata medie nu se justifică, a mai precizat recurenta.

De asemenea, se mai arată în motivele de recurs, în mod eronat nu s-a reținut că pretinsa faptă nu este de gravitate mare, în contextul în care formularea din cuprinsul Instrucțiunilor privind circumstanțierea, aprobate prin Ordinul nr. 419/2010, face referire la practici care împiedică buna funcționare a pieței, iar în cazul de față, nu numai că nu au existat efecte semnificativ negative, dar nu s-a produs niciun efect negativ, scopul urmărit de reclamantă fiind acela de a răspunde nevoilor autorității contractante și de participa concurențial la licitații, astfel încât oferta depusă să se dovedească competitivă încât să îi permită adjudecarea contractului.

În contextul neimplementării presupusei înțelegeri, conchide recurenta, fie ea și de tip cartel, este clar că nu poate fi vorba despre producerea unui impact negativ asupra pieței, o înțelegere neimplementată rămânând doar una teoretică ce nu se reflectă în niciun fel asupra pieței, iar dinn formularea Instrucțiunilor privind circumstanțierea rezultă că restricțiile pe orizontală se pot încadra în categoria faptelor de gravitate medie.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimatul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea acestei poziții procesuale, intimatul a menționat, în esență, că încheierea de ședință din data de 12.10.2015 a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, întrucât dreptul la apărare al recurentei nu a fost încălcat fiindcă aceasta luase la cunoștință din etapa administrativă de declarația de clemență/transcriptul declarațiilor C./F., procedura permițând doar vizualizarea și citirea documentului, iar anexele la declarație i-au fost comunicate în procedură.

Ca atare, chiar dacă Directiva 2014/104/UE nu era transpusă în legislația națională la momentul respectiv, instanța a procedat corect respingând argumentele recurentei pe acest aspect tocmai în respectarea principiilor instituite de norma unională.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă, intimatul precizează că prima instanță a procedat corect la respingerea acesteia, iar criticile recurentei pe acest aspect, din perspectiva nerespectării principiului contradictorialității, sunt urmarea confuziei în care aceasta se află cu cazurile în care nu sunt puse în discuția părților cereri, excepții sau probe pe care se fundamentează hotărârile judecătorești.

Tocmai ca urmare a contradictorialității dintre părți, instanța de fond a constatat că excepția este lipsită de obiect și că reclamanta nu a demonstrat producerea vreunei vătămări ca urmare a emiterii celor două acte față de care a invocat excepția de nelegalitate, menționează intimatul, cu precizarea că prin hotărârea pronunțată de prima instanță nu s-a reținut nulitatea regulamentului, ci faptul că un act emis în executarea legii nu ar putea adăuga la aceasta.

Pe fondul criticilor avansate de recurentă în privința modalității de soluționare a excepției de nelegalitate, intimatul a arătat că dispozițiile ROFP referitoare la atribuțiile plenului și ale comisiei nu pot fi interpretate contrar celor stipulate în cuprinsul art. 19 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, iar regulamentul nu exclude posibilitatea preluării de către comisie, urmare a delegării date în plen, a competenței de soluționare a popunerilor dintr-un raport de investigație, incluzând stabilirea amenzii.

Referitor la criticile relative respingerii cererii de anulare a deciziei atacate, intimatul a menționat că inspectorii autorității nu au ridicat selectiv pagini din genda domnului E., cum eronat susține recurenta, ci mai multe file de bloc-notes regăsite disparat pe biroul persoanei respective, astfel că termenul "agendă" utilizat în Raportul de investigație a fost folosit pentru a desemna notații/note/însemnări, fără ca această situație să presupună că respectivele notițe provin dintr-o agendă veritabilă, în sensul strict al termenului, iar însemnările cuprinse de acestea nu au caracter personal, ci reprezintă informații privind activitatea profesională a autorului, consemnând discuții din cadrul întâlnirilor dintre concurenți privind sondele licitate de Romgaz.

Întâlnirile din cartel, învederează intimatul, au fost confirmate de probatoriul colectat, documentul olograf conținând referiri clare la acestea, iar discuțiile dintre părțile implicate au avut obiect anticoncurențial, respectiv împărțirea pieței lucrărilor de foraj, acestea coordonându-și comportamentul conform celor rezultate din minutele redactate de domnul E., în timp ce contractele de foraj, alocate prin documentul olograf, au fost adjudecate într-o proporție determinantă astfel cum se hotărâse în cartel.

Aprecierile recurentei privind standardul de probă din materia concurenței sunt eronate, a precizat intimatul, făcând trimitere la jurisprudența CJUE conform căreia existența unei practici concertate sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență, principiul efectivității presupunând astfel ca dovada unei încălcări a dreptului concurenței să poată fi adusă nu numai prin probe directe, ci și prin intermediul unor indicii, cu condiția ca acestea să fie obiective și concordante, cum s-a întâmplat și în cauza de față.

Din perspectiva sancțiunii aplicate, intimatul a învederat că aceasta a fost corect individualizată, fapta sancționată fiind de durată medie și nu de durată mică, cum greșit susține recurenta-reclamantă, întrucât comportamentul din cadrul licitațiilor este în concordanță cu cele anterior stabilite de către societățile implicate, data de sfârșit a faptei pentru A. fiind astfel marcată cel puțin la data de 12 octombrie 2009, care coincide cu deschiderea ofertelor pentru ultima dintre licitațiile vizate de înțelegerea și/sau practica anticoncurențială sancționată.

Având în vedere că durata faptei este de peste un an, cuantumul adițional de 5% aplicat pentru durată este justificat, fiind în concordanță cu Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor care prevăd că, pentru faptele de durată medoie (între 1 și 5 ani), nivelul de bază al amenzii stabilit în funcție de gravitate se majorează cu un procent de până la 50%.

De asemenea, intimata a precizat că, în concordanță cu normele naționale privind individualizarea și cu jurisprudența europeană în materie, instanța de fond a stabilit corect că fapta pentru care recurenta-reclamantă a fost sancționată este de gravitate mare, ținând seama de natura faptei - restricținare de tip cartel, că afectarea s-a produs la nivel național și că licitațiile Romgaz reprezentau o parte semnificativă din piața de foraj la epoca respectivă, adică aproximativ 70% din valoarea totală a contractelor de servicii foraj pentru petrol și gaze din România, iar reclamanta nu poate proba neimplemnetarea faptei anticoncurențiale coroborat cu împrejurarea că a fost probată de către Consiliu punerea în aplicare a înțelegerii și/sau practicii concertate de către toate întreprinderile implicate.

În fine, intimatul a mai precizat că Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor prevăd că, atât înțelegerile de tip cartel de împărțire a pieței, precum cea săvârșită de recurenta-reclamantă, cât și încălcările de tip cartel în vederea fixării prețurilor sunt de gravitate mare, astfel încât cuantumul minim pentru acest tip de faptă (4%), determinat de Consiliu în prima etapă a individualizării reflectă toate împrejurările relevante cazului și a fost reținut în beneficiul părților implicate, în condițiile în care autoritatea de concurență ar fi putut stabili un cuantum de până la 8% din cifra de afaceri.

Instanța de fond, a mai menționat intimatul, a reținut corect faptul că principiul proporționalității a fost respectat în procesul individualizării sanțiunii, amenda finală pentru o faptă de împărțire a pieței de fotaj având gravitate mare și durată medie, fiind de 2,31% din cifra de afaceri realizată în anul 2013, în contextul în care recurenta-reclamantă a beneficiat de patru circumstanțe atenuante, amenda aplicată fiind redusă către pragul minim stabilit pentru faptele de gravitate medie, deși fapta săvârșită este de gravitate mare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele în continuare expuse, cu mențiunea că, date fiind particularitățile litigiului și abundența argumentelor prezentate de recurenta-reclamantă în susținerea motivelor de casare invocate, prin raportare, atât la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil, din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și la jurisprudența constantă a Curții Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), abordarea instanței de recurs va fi una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susținerile părților funcție de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, însă cu examinarea în mod real a problemelor esențiale care i-au fost supuse.

Prin Ordinul nr. 16/18.01.2010 al Președintelui Consiliului Concurenței s-a dispus declanșarea unei investigații, din oficiu, având ca obiect analiza posibilei încălcări a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către întreprinderile implicate în licitațiile organizate de Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Mediaș (denumită, în continuare, "ROMGAZ") și H. S.R.L. București pentru atribuirea contractelor de servicii de foraj.

Investigația a fost deschisa pe baza documentelor și informațiilor furnizate ca urmare a cererii de acordare a imunității la amenda formulata de grupul FosercoWeatherford.

Investigația a condus la descoperirea faptului ca întreprinderile G. S.A., recurenta A. S.A. Craiova, A. S.A. Târgu Mureș, I. S.A. (pentru faptele J. S.R.L.) și C. S.A. au fost implicate în următoarele acțiuni pe piața de foraj din România:

- contacte între acestea (întâlniri, discuții și corespondență) cu privire la împărțirea lucrărilor de foraj la licitațiile organizate de ROMGAZ;

- coordonarea comportamentului adoptat la licitațiile pentru lucrări de foraj, ceea ce a făcut ca ofertele depuse de părțile implicate să nu reprezinte expresia manifestării unei concurențe reale și cooperarea pentru înlăturarea riscurilor pe care le presupune concurența prin adoptarea unui plan comun cu privire la împărțirea pieței de foraj din România în cadrul licitațiilor publice organizate de ROMGAZ;

- denaturarea comportamentului comercial al întreprinderilor implicate prin punerea în practică a celor stabilite de comun acord.

Astfel, s-a reținut de către intimatul Consiliul Concurenței, în perioada 2 iunie 2008-12 octombrie 2009, întreprinderile menționate au săvârșit o încălcare unică, continuă și complexă a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, printr-o înțelegere și/sau practică concertată privind împărțirea pieței serviciilor de foraj pentru petrol și gaze naturale din România, atribuite prin licitațiile publice organizate de către ROMGAZ.

În consecință, prin Decizia nr. 7/17.02.2015, în urma deliberării din data de 15.12.2014, Comisia Consiliului Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor art, 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 de către G. S.A., A. S.A. Craiova, A. S.A. TÂRGU MUREȘ, I. S.A. (pentru activitatea desfășurată de J. S.R.L.) și C. S.A., prin împărțirea pieței de foraj pentru petrol și gaze naturale din România la licitațiile publice organizate de Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ Mediaș S.A., dispunând sancționarea cu amendă a întreprinderilor menționate, cu excepția C. S.A. căreia i s-a cordat imunitate urmare a aplicării politicii de clemență.

Amenda aplicata recurentei a fost individualizata la 3.910.477 RON, reprezentând 2,31% din cifra de afaceri realizată în anul 2013.

1.1 Criticile de nelegalitate a încheierii din data de 12.10.2015, în privința respingerii cererii de desecretizare a declarației inițiale și a celei orale suplimentare oferite de domnul B. și a cererii de clemență depuse de C., precum și de obligare a intimatului-pârât la depunerea înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, respectiv 20.11.2014.

Deși în susținerea acestor critici, recurenta a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în opinia Înaltei Curți criticile se substituie doar motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al normei procesuale evocate, criticile vizând în realitate greșita aplicare în speță a prevederilor Directivei 2014/104/UE, astfel că instanța de recurs va efectua examenul de legalitate al încheierii din această perspectivă.

Instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 6 alin. (6) din Directiva 2014/104/UE, apreciind că pârâtul Consiliul Concurenței nu are dreptul să acorde accesul la declarațiile de clemență decât prin oferirea accesului la consultarea acesteia la sediul autorității, posibilitate de care reclamanta a beneficiat, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal nr. x/30.10.2014, intrând chiar în posesia unui CD-R conținând copii ale tuturor documentelor din dosarul administrativ.

Aprecierea instanței de fond privind incidența în cauză a Directivei 2014/104/UE este însă eronată întrucât Directiva menționată privește anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene.

Așadar, Directiva 2014/104/UE privește aplicarea normelor europene de concurență la nivel privat, reglementând anumite aspecte ale răspunderii civile în materia dreptului concurenței, cu privire, în special, la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, în scopul asigurării unui cadru legal general uniform aplicabil în statele membre, nefiind deci aplicabilă litigiilor referitoare la validitatea/legalitatea deciziilor emise de autoritățile administrative prin care se constată săvârșirea unor practici anticoncurențiale, cum este cazul în speță.

Prin urmare, critica recurentei este pertinentă însă nu este de natură a conduce la schimbarea soluției de respingere a cererilor sale, considerentele instanței de fond urmând a fi înlocuite cu cele din prezenta decizie, potrivit celor ce urmează.

Recurenta-reclamantă susține că nu este motivată confidențialitatea documentelor și că nu rezultă proporționalitatea măsurii față de necesitatea respectării dreptului său la apărare.

În esență, recurenta-reclamantă a invocat lezarea acestui drept fundamental prin nepermiterea accesului la declarațiile confidențiale ale domnului B. și la cererea de clemență depusă de C. prezentate de Consiliul Concurenței în cadrul probei cu înscrisuri administrate de prima instanță, în condițiile în care la dosarul de fond acestea au fost depuse, însă datorită caracterului confidențial fiind accesibile doar judecătorului.

Caracterul confidențial al documentelor care conțin secrete de afaceri ori alte informații de acest tip și al documentelor interne ale autorităților de concurență este prevăzut în art. 44 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, în mod similar normei cuprinse în art. 27 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor cuprinse în art. 81 și 82 din Tratat (actualele art. 101 și 102 din TFUE).

Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, dreptul de acces la dosar constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, dar necomunicarea unui document încriminator constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea în cauză demonstrează, pe de o parte, că acel document a fost folosit ca probă pentru dovedirea faptei anticoncurențiale și, pe de altă parte, că dovada nu putea fi făcută decât prin referire la acel document, cu alte cuvinte, că rezultatul investigației ar fi fost diferit dacă documentul necomunicat ar fi fost înlăturat ca mijloc de probă (e.g. T - 235/2007, par. 236,238, hotărârea din 16 iunie 2011, menținută prin hotărârea pronunțată de CJUE la 19 decembrie 2012 în C - 445/11 P, Bavaria NV c.Comisiei).

În speță, după cum însăși recurenta-reclamantă susține, documentele confidențiale respective au fost depuse în extras, având acces la ele în această formă încă din etapa administrativă, însă ele nu constituie probe ale faptei anticoncurențiale și nu conțin dovezi care ar putea fi indispensabile pentru apărarea părții, astfel încât, prin respingerea cererii de acces, respectiv a desecretizării lor, nu este încălcat dreptul la apărare, iar o dovadă contrară nu a fost făcută de reclamantă nici la judecata în fond, nici în recurs, simpla presupunere din partea acesteia că declarațiile și cererea de clemență, în integralitate, i-ar putea fi de folos în pregătirea apărării nefiind suficientă pentru ca intimatul să fie obligat la desecretizarea acestor documente.

În plus, instanța judecătorească limitează divulgarea probelor la ceea ce este proporțional. La stabilirea proporționalității divulgării solicitate de către parte, instanța de recurs are în considerare interesele legitime ale tuturor părților și terților vizați, coroborat cu împrejurarea că transcriptul declarațiilor C. furnizate în cadrul aplicației pentru clemență a fost accesat de reclamantă și consultat în etapa administrativă, fiindu-i comunicate și anexele la declarația de clemență, pe suport CD-R, după cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal nr. x/30.10.2014 încheiat în procedura consultării dosarului de investigație.

În ceea ce privește cererea în probațiune referitoare la depunerea de către intimatul-pârât a înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, respectiv 20.11.2014, pentru dovedirea faptului că, la momentul audierilor, Consiliul a funcționat în Comisie și că au avut loc dezbateri pe marginea aplicării politicii de clemență, instanța de fond a pronunțat o soluție judicioasă dispunând respingerea acesteia.

Ceea ce a urmărit reclamanta prin solicitarea adresată instanței, respectiv dovedirea faptului că a fost delegată Comisiei atribuția aplicării politicii de clemență și că au avut loc audieri pe acest subiect. Însă, scopul reclamantei nu reprezintă decât intenția acesteia de a proba contrariul celor rezultate din cuprinsul Minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/19.11.2014 prin care a fost delegată unei comisii formate din trei membri ai plenului de a atribuția de a examina raportul de investigație declanșată în baza Ordinului nr. 16/18.01.2010 al Președintelui Consiliului și de a decide cu privire la măsurile ce trebuiau luate.

Or, chiar dacă la momentul audierilor în comisie s-a discutat și despre aplicarea politicii de clemență, acest aspect nu este de natură a contura nelegalitatea Minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/19.11.2014, ci eventual doar depășirea atribuțiilor comisiei din perspectiva aplicării politicii de clemență, însă nu și a lucrărilor specifice examinării raportului de investigație și de asumare a măsurilor ce se impuneau a fi luate cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către întreprinderile implicate în licitațiile organizate de SNGN Romgaz S.A., printre acestea numărându-se și reclamanta.

Ca atare, soluția instanței de fond, de respingere a solicitării de depunere la dosarul cauzei, de către intimatul-pârât, a înregistrărilor audio-video din ziua audierilor, se află la adăpost de criticile formulate.

1.2 Criticile referitoare la modul de soluționare a excepției de nelegalitate a Minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/C.A.P/19.11.2014 și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550/20.11.2014 .

Preliminar, Înalta Curte reține că prin Minuta nr. 37/C.A.P/19.11.2014, motivat de posibilitatea ca domnul K., consilier de concurență, să nu poată participa la ședința de audieri stabilită pentru data de 20.11.2014, din motive obiective, Plenul Consiliului Concurenței a hotărât, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) și (5) din Legea concurenței, delegarea către o comisie formată din trei membri ai plenului a activităților de examinare a raportului de investigație declanșată din oficiu, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, de către agenții economici implicați în licitațiile organizate de SNGN Romgaz S.A. pentru atribuirea contractelor de servicii foraj cu eventuale obiecții, precum și pentru a decide asupra măsurilor de luat.

De asemenea, în baza hotărârii plenului, materializată prin Minuta din 19.11.2014, prin Ordinul nr. 550/20.11.2014 emis de Președintele Consiliului Concurenței, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) și (5) din Legea concurenței, coroborat cu prevederile art. 61 alin. (2) lit. a) și art. 63 din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul nr. 101/2012, s-a constituit Comisia formată din D.-președinte, L.-vicepreședinte și M.-consilier de concurență, în vederea examinării, audierii și luării măsurilor care se impun cu privire la raportul privind aceeași investigație anterior menționată.

Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate, atât a Minutei, cât și a Ordinului, arătând că acestea încalcă prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 101/2012, întrucât propunerea aferentă unei cereri de clemență nu putea să fie examinată decât de Plenul Consiliului Concurenței, nefiind permisă delegarea unei asemenea examinări către Comisie, coroborat cu împrejurarea că delegarea a fost dispusă după transmiterea raportului către părțile implicate și nu din motive care țin de complexitatea cazului, ci pentru imposibilitatea de prezentare a unui membru al Plenului.

Prin încheierea din 12.10.2015, instanța de fond a reținut că sunt întrunite prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât vizează acte administrative cu caracter individual și soluționarea fondului pricinii depinde de acestea, constatând astfel că excepția de nelegalitate este admisibilă, iar prin sentința pronunțată în cauză a procedat la respingerea excepției, ca neîntemeiată.

În susținerea acestei soluții, în esență, instanța de fond a apreciat că: a) excepția de nelegalitate este lipsită de obiect, întrucât din conținutul celor două acte administrative rezultă că nu s-a dispus delegarea către Comisie a atribuției referitoare laanalizarea cererilor privind aplicarea politicii de clemență; b) reclamanta nu are calitatea de persoană vătămată în drepturile și interesele sale legitime în urma adoptării celor două acte administrative,prin raportare la definiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, întrucât ipotetica încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 se referă exclusiv la raportul juridic de drept contravențional născut între pârâtul Consiliul Concurenței și întreprinderea C. S.A., subiectul activ al faptei contravenționale, astfel că vătămarea invocată este proprie acestui raport juridic, în contextul în care excede obiectului cauzei analiza legalității și temeiniciei Deciziei nr. 7/2015 sub aspectul acordăriiimunității la amendă întreprinderii menționate; c) admiterea excepției pentru criticile de nelegalitate invocate nu este de natură a produce niciun folos juridic reclamantei, deoarece această soluție nu ar atrage, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 7/2015 în partea referitoare la aplicarea sancțiunilor contravenționale, între cele două acte administrative neexistând o legătură de dependență juridică.

În subsidiar, instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate este nefondată, reținând că, prin raportare la dispozițiile art. 4 lit. a) din Legea concurenței, în sfera de aplicare a acestei norme intră și analiza cererilor privind aplicarea politicii de clemență, adoptată în acord cu instrucțiunile emise în aplicarea prevederilor art. 51 alin. (3) din lege, politica de clemență este parte integrantă a instrumentării unei investigații dispuse în temeiul art. 5 din Legea nr. 21/1996, iar prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 derogă de la prevederile art. 19 alin. (5) din lege, act normativ cu forță juridică superioară Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, regulament dat în aplicarea legii fără însă a putea să excedeze sferei de reglementare a acesteia, respectiv să o modifice, după cum prevăd dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, făcând aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, instanța de fond a lăsat neplicate prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, concluzionând că acestea modifică prevederile legale cu forță juridică superioară, în executarea cărora au fost emise, respectiv prevederile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 21/1996.

Din perspectiva criticilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 9 alin. (4) din Ordinul nr. 101/2012, instanța de fond a reținut că emiterea celor două acte administrative, după transmiterea raportului de investigație către părțile implicate, nu este de natură a atrage anularea Deciziei nr. 7/2015 în componenta referitoare la sancționarea reclamantei cu amendă, întrucât nerespectarea acestor prevederi nu atrage nulitatea actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate, în contextul în care reclamanta nu a justificat și nici nu a probat existența unei vătămări.

A mai reținut instanța de fond, că Minuta Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/C.A.P/19.11.2014 a fost dată cu îndeplinirea condițiilor de cvorum cerute de lege, la adoptarea acesteia participând 4 membrii din 7 ai Plenului, domnul D. exprimându-și acordul telefonic și prin intermediul poștei electronice la luarea deciziei, în concordanță cu prevederile art. 62 alin. (8) din Ordinul nr. 101/2012 care reglementează posibilitatea participării efective de la distanță la ședințele plenului de către membri acestuia, împrejurare despre care se face mențiune în partea de subsol a actului, iar lipsa mențiunilor referitoare la motivele obiective care au împiedicat participarea fizică a domnului D. la ședința plenului nu este de natură a contribui la nulitatea actului.

Criticile recurentei relative respingerii excepției de nelegalitate au fost subsumate de aceasta motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Or, o atare situație nu se regăsește în cauză, prin raportare la sentința atacată, întrucât înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, în temeiul principiului forței juridice superioare a legii, instituit de art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, fără prealabila punere în discuția părților, nu semnifică o incursiune a judecătorului în sfera autorității executive sau legislative în termenii motivului de casare evocat.

Recurenta se află în eroare apreciind că instanța de fond s-a pronunțat, din oficiu, asupra legalității unei norme cuprinsă în cadrul unui act normativ, în afara limitelor instituite de lege, adică fără a fi sesizată cu o acțiune în anulare și că, astfel, controlul său s-a realizat în afara competenței prevăzută de legiuitor pentru materia contenciosului administrativ.

În realitate, în cadrul controlului de legalitate exercitat asupra Minutei Plenului Consiliului Concurenței nr. 37/C.A.P/19.11.2014 și a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 550/20.11.2014, comparând normele Legii concurenței cu cele instituite prin art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, instanța de fond a acordat prevalență dispozițiilor din lege, în virtutea forței juridice superioare a acestora.

Practic, instanța a lăsat neaplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 101/2012, însă aceasta nu echivalează cu autoînvestirea, din oficiu, nici cu acțiunea în anulare și nici cu excepția de nelegalitate a acestor dispoziții.

În alte cuvinte, instanța a aplicat dreptul, potrivit obligației instituite de art. 22 C. proc. civ., i