ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2926/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

La data de 15.01.2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, și Fiscal cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților pentru anularea Deciziei nr. 11982/11.12.2017 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 20000 euro sau echivalentul în moneda națională calculată la cursul BNR la data plății.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că Tribunalul Bistrița Năsăud nu este competent în a judeca această cauză, întrucât, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, competența materială aparține Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 321/2018 pronunțată la data de 10 mai 2018 de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Urmare declinării de competență, dosarul a fost înregistrat la data de 24 mai 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub același număr - 62/112/2018.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3905 pronunțată în data de 03 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 3905 din data de 03.10.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentintei civile nr. 3905/2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instanțe de fond, în subsidiar, pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina, să se admită acțiunea în contencios administrativ, așa cum a fost ea formulata si pe cale de consecință să se dispună anularea, ca nelegală si netemeinică a Deciziei nr. 11982 din data de 11.12.2017 emisa de Fondul de Garantare a Asiguratilor si pe cale de consecinta, să fie obligat Fondul de Garantare a Asiguraților la płata sumei de 20.000 Euro sau echivalentul în moneda națională calculată la cursul BNR de la data plății cu titlu de despăgubiri civile.

A invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea de fond este profund nelegală, fiind consecința unei aplicări greșite a legii.

În dezvoltarea criticilor sale, a arătat, în esență, recurentul -reclamant că instanța 1-a privat pe reclamant de dreptul la apărare. Astfel, cauza a fost solutionată pe fond la primul termen de judecata, când instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de probațiune formulată de părti. Prin actiunea sa, reclamantul a solicitat și o probatiune testimonială, cu martorii indicați prin acțiunea sa. Cu toate acestea, instanța a încuviințat cererea de probațiune cu înscrisuri și a omis să se pronunțe cu privire la cererea de probațiune testimonială invocata de reclamant

Cererea de probatiune testimoniala a fost formulata in conditiile prev. de art. 194 lit. "e" teza finala in sensul ca a indicat numele si adresele martorilor si teza probatorie. Din practicaua hotararii atacate rezulta ca instanta s-a pronuntat doar cu privire la proba cu inscrisuri, iar cu privire la cererea de probatiune testimoniala a omis sa se prommte. Cu toate acestea, in considerentele hotararii sale instanta fondului retine o stare de fapt contrara situatiei reale, imprejurare care urma sa fie dovedita cu martorii indicati in cererea de probatiune.

Consideră că acest motiv este de natura a conduce la soluția de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, pentru administrarea intregului probatoriu solicitat.

Și pe fondul cauzei consideră că hotărârea este profund nelegală.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a statuat că riscul asigurat s-ar fi produs din cauza faptului ca locuința asigurată nu ar fi fost locuita si nici întretinută de către reclamant. Cu alte cuvinte, instanta de fond a reținut culpa asiguratului în producerea evenimentului asigurat.

Apreciază recurentul - reclamant că aceasta statuare a instanței fondului este consecința unei interpretări greșite a clauzelor contractuale care vizează condițiile în care se încheie contractul de asigurare și plata indemnizației în cazul producerii riscului asigurat.

In considerentele hotărârii sale, instanta fondului reține ca argumente motive care vizează condițiile de încheiere a poliței de asigurare. Potrivit art. 6.10 din condițiile generale privind asigurarea locuintei si continutului "B., pct. "d.l" nu se încheie asigurare si nu se acorda indemnizatii pentru: ...pct. d.l care, din cauza proastei întrețineri, uzurii sau deteriorării, nu mai pot fi folosite conform destinației stabilite prin proiectare/construire/fabricare,

Din interpretarea acestei clauze rezultă că nu se încheie polițe de asigurare pentru acele construcții care din fabricație nu pot fi locuite. In aceste condiții este indiscutabil că, în momentul încheierii poliței de asigurare reprezentantul asiguratorului verifica daca locuința asigurată nu este exceptată de la încheierea poliței de asigurare. In spetă, în momentul încheierii poliței de asigurare brokerul s-a deplasat la locuința din litigiu si a verificat daca aceasta îndeplinește condițiile pentru încheierea poliței de asigurare.

Consideră recurentul că, într-o atare ipoteză nu se poate susține că polița de asigurare s-ar fi încheiat de către reprezentantul asiguratorului pentru o locuință exceptată de la condițiile de asigurare. A accepta un asemenea punct de vedere ar însemna ca asiguratorul să-și invoce propria culpă la încheierea poliței de asigurare. Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat.

In considerentele hotărârii sale, instanta fondului invocă ca motive de respingere a actiunii promovată de reclamant în mod exclusiv motive care vizează condițiile de încheiere a poliței de asigurare.

Cele statuate de instanța fondului, în sensul că la momentul producerii riscului asigurat reclamantul nu ar fi putut locui in imobil, pentru că nu era racordat la rețeaua de energie electrică, sunt nefondate și se bazează pe opinii personale ale instantei. Susține astfel recurentul că, faptul că o locuință nu este racordată la rețeaua de energie electrică sau la cea de utilități, nu constituie o împrejurare de natură să conducă la concluzia ca ea nu poate fi locuită. In primul rând, precizează că locuința se află în România și nu în Elveția, în țară fiind nenumarate locuințe care nu sunt racordate la rețeaua de energie electrică și care sunt locuite. A accepta un asemenea punct de vedere ar însemna ca cca. 20% din locuințe să nu fie locuite pe motiv ca nu sunt racordate la reteua de energie electrica, sau la cea de utilitati.

Constructia asigurată era locuibilă și locuită. Împrejurarea că această construcție nu era locuită în permanență nu poate constitui un motiv de refuz al plății indemnizației în cazul producerii riscului asigurat. În țară sunt multe persoane care dețin mai multe locuințe și, evident că proprietarul nu poate locui zilnic in toate imobilele detinute. Majoritatea acestor locuinte sunt asigurate. Detinerea mai multor locuinte de catre aceeasi persoana nu poate constitui un motiv de exceptare a acestora de la încheierea polițelor de asigurare.

De altfel, în Conditiile generale privind asigurarea locuintelor nu exista un asemenea motiv de exceptare a locuintelor de la încheierea polițelor de asigurare. Asa cum a precizat și în declaratiile date cu ocazia întocmirii dosarului de plată a indemnizației de asigurare, detinea o alta casă de locuit în aceeași localitate, la o distanță relativ mică față de construcția la care s-a produs riscul asigurat si zilnic trecea pe la aceasta locuință.

Cauza "probabila" a producerii riscului asigurat nu are nici o relevanță. în procesul-verbal de interventie nr. x din data de 18.09.2012 încheiat de Comitetul local pentru situații de urgență se face mențiunea la rubrica cauza incendiului "probabil o țigară". Aceasta nu este o cauza certa, ci este o probabilitate. În conditiile în care locuința era racordată la rețeaua de energie electrică, cu siguranță ca se reținea ca si cauză probabilă "o cauza electrica". Daca aceasta construcție era locuită se invoca ca o cauză probabilă faptul ca "nu a fost curatat corespunzator coșul de evacuare a fumului". Toate acestea sunt "cauze probabile". Evident, că cei care au intervenit la incendiu "nu au găsit tigara" care să fi cauzat incendiul. Este de făcut precizarea că în procesul-verbal de interventie nu se face mențiunea că "tigara ar fi fost aruncata peste gard". Împrejurarea retinută în acest proces-verbal sunt pomii fructiferi si nicidecum vegetatia uscată și frunzele. Probabil că instanța a concluzionat "existenta" frunzelor datorită pomilor fructiferi mentionați în procesul-verbal de interventie.

Consideră recurentul că, cele statuate de judecătorul fondului, în sensul că, dacă reclamantul ar fi fost zilnic la imobilul din litigiu " gardul" și implicit imobilul nu ar fi luat foc, sau că lipsa vegetației uscate de lângă ar fi făcut imposibilă declanșarea și propagarea incendiului, sunt nefondate și nu-și au nici un suport probatoriu în cauză.

Vizitele dese ale reclamantului nu transformau gardul în unul "ignifug". Locuința la care s-a produs riscul asigurat este "la tara". In zonă nu există asfalt, iar vegetatie exista pe langa toate gardurile. Avand in vedere data producerii riscului asigurat, este putin probabil ca vegetatia sau frunzele sa fie "inflamabile". Interpretând aceste "statuari" ale instantei fondului ar insemna că în toate cazurile în care în localitate există vegetație sau frunze "uscate" construcțiile sa fie exceptate de la asigurare, sau sa nu se achite indemnizația in cazul producerii riscului asigurat.

În acest caz instanța fondului a " inversat" sarcina probei.

In spetă s-a produs riscul asigurat. In aceste conditii, asiguratul avea obligatia de a face dovada existentei poliței de asigurare si a producerii riscului asigurat, asiguratorul fiind cel care avea în aceste condiții sarcina probei de a face dovada indubitabilă că riscul asigurat s-ar fi produs din culpa asiguratului. Ori, cauza retinută prin procesul-verbal de interventie este una "probabilă". In acest proces-verbal nu se retine cu certitudine cauza producerii riscului asigurat. Pe cale de consecinta, consideră că aceasta "mențiune" din procesul-verbal de intervenție nu poate constitui o probă certă care să excludă obligația asiguratorului de achitare a indemnizației.

Împrejurarea că acel imobil nu era locuit " în permanență" de către asigurat nu poate constitui prin sine însăși o cauză de exceptare de la Plata indemnizatiei, motivul invocat de asigurator, în sensul că această constructie "nu putea fi locuită deoarece nu era racordată la rețeua de energie electrică" este o simplă afirmație fără nici un suport probator. Pe de alta parte, este de precizat că acesta nu constituie un caz de a nu se încheia polița de asigurare sau de a nu se acorda indemnizația. Existența vegetatiei si a frunzelor "uscate" nu-i este imputabilă asiguratului si ea nu constituie o cauza a producerii riscului asigurat.

Față de toate aceste considerente apreciază recurentul - reclamant că, pe fond, actiunea sa este întemeiată și se impune admiterea ei ca atare.

Raportat la starea de fapt expusă si a motivelor reținute în considerentele hotararii, apreciază ca aceasta este profund netemeinică și dată cu încălcarea esentială a legii.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru administarea probatoriului solicitat, iar in subsidiar, pe fond, solicită admiterea actiunii, ca fiind întemeiată și obligarea intimatei la plata sumei solicitate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în cadrul căreia solicită respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței de fond și pe cale de consecință și Decizia nr. 11982/11.12.2017.

Susține, în esență, intimatul -pârât că, potrivit Capitolului 6 din CONDITIILE DE ASIGURARE s-au instituit excluderi speciale la plată, ce reprezintă evenimente pentru care asigurătorul nu are răspundere contractuală și este exonerat de Plata indemnizației, iar asiguratorul l-a instiintat pe petent că evenimentul avizat reprezintă excludere specială la plată prevăzută de Cap. 6, art. 6.10 lit. el) din condițiile generale la polita "B.".

Mai mult, asiguratul a încălcat dispozițiile Cap. 11 "Obligatiile asiguratului", art. 11.5 lit. a) care stabilesc:

"pe parcursul derulării poliței, asiguratul este obligat să folosească, să întrețină bunurile în condiții și în conformitate cu dispoziliile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat". Or, în cauză nu se poate aprecia că evenimentul s-a produs din cauze neimputabile petentului, atâta timp cât producerea incendiului a fost favorizată și de starea de degradare și de părăsire a imobilului, asiguratul făcându-se vinovat prin imprudență de producerea riscului de incendiu.

Cum prin procesul-verbal de interventie sus mentionat, s-a stabilita că mijlocul care a produs incendiul l-a constituit o țigară aprinsă, coroborat cu faptul ca petentul avea obligația de întreținere corespunzatoare a bunului imobil asigurat, pentru evenimentul reclamat nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a asigurătorului, având în vedere dispozitiile art. 6.10 lit. e)1) coroborat cu art. 1 1 .1 lit. d) si art. 1 1.4 din Conditiile de asigurare, care constituie clauze exoneratoare de răspundere, contractul de asigurare fiind unul facultativ, la care drepturile și obligațiile părților sunt stabilite prin condițiile de asigurare.

Pe de alta parte petentul nu a contestat cauzele, împrejurările producerii incendiului, stabilite de către organele competente, astfel încât sunt aplicabile dispozitiile contractuale sus-mentionate, care exonerează asigurătorul de răspundere.

FGA plateste în baza dispozitiilor Legii 213/2015 si ale Normei 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind diferite, iar in raport de disp. art. 1350 C. civ., rap. la art. 1270 C. civ., FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare.

Consideră intimatul - pârât că hotararea primei instante este temeinică și legală, sustinerile recurentului-reclamant fiind respinse de prima instanță.

Astfel, susține intimatul că, în mod corect, judecătorul de fond a constatat că, în fapt, reclamantul locuia la alta adresa (acolo unde si dormea când a fost anunțat de producerea evenimentului), iar faptul că destinația casei era de vacanță și era folosită ocazional cu prilejul unor evenimente, nu inseamnă ca imobilul era locuit.

De asemenea, susține intimatul -pârât că, în mod corect instanța de fond a constatat, ca: "Nici sustinerea reclamantului ca trecea pe la imobil zilnic nu este sustinută de niciun mijloc de probă și este contrazisa de faptul ca din actele de constatare ale pompierilor reiese ca focul a pornit de la o țigara aruncata peste gard ca urmare că, lânga acesta erau frunze și iarbă uscată. Lipsa vegetatiei pe langa gard ar fi făcut imposibilă declanșarea și propagarea incendiului".

In consecintă, se poate observa că instanta împartășește punctul de vedere al Fondului de Garantare a Asiguraților, în sensul că sunt aplicabile conditiile de asigurare, pct-ul 11.5, asiguratul fiind obligat să folosească și sa intrețină bunul în bune condiții și in conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. Subliniază intimatul că Fondul procedează la plata indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment cu respectarea condițiilor de asigurare generale si specifice prevăzute în contractele de asigurare precum și a normelor aplicabile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

Solicită a fi respinse sustinerile recurentului reclamant, în sensul că instanța 1-a privat pe reclamant de dreptul la apărare, întrucât cauza s-a judecat într-un singur termen. Recurentul-reclamant nu a formulat o cerere în sensul acordării unui termen pentru a-și angaja apărător. De asemenea, recurentul-reclamant a solicitat prin contestație administrarea probei cu înscrisuri si martori, însă după punerea în discuție a acestora și considerand că depoziția unui martor nu poate aduce nimic nou față de înscrisurile existente la dosar, instanța a admis pentru ambele părți numai proba cu înscrisuri.

În concluzie, susține că instanta a analizat în mod corect aceasta speță, iar susținerile indicate în motivele de recurs nu pot fi primite de către instanța de control judiciar, acestea nefiind dovedite.

Solicită astfel respingerea recursului și menținerea sentinței de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor formulate de intimatul -pârât în cadrul întâmpinării depusă la dosar, recurentul - reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia se menționată că susținerile intimatului, în sensul că recurentul nu ar fi fost privat de dreptul la apărare motivat de împrejurarea că la instanța de fond cauza a fost soluționată la un termen de judecată la care nu s-ar fi solicitat acordarea unui nou termen pentru angajarea unui avocat, sunt nefondate și neprocedurale, invocând dreptul la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ.

În ceea ce privește afirmațiile intimatului, în sensul că instanța fondului ar fi pus în discuția părților cererea de probațiune formulată de reclamant, sunt nefondate, din practicaua încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2018 rezultând că instanța a pus în discuția părților doar proba cu înscrisuri și, considerând că reclamantul nu ar fi solicitat comunicarea dosarului administrativ, ci doar depunerea acestora în instanță, a constatat cauza în stare de judecată. Din această încheiere, susține recurentul - reclamant, rezultă că cererea de probațiune testimonială nu a fost pusă în discuția părților, fiind indiscutabil că recurentul - reclamant a fost privat de dreptul la apărare.

Deopotrivă, mai susține recurentul că, deși nu a solicitat comunicarea înscrisurilor, respectiv a dosarului administrativ, intimata -pârâtă avea obligația, potrivit art. 150 raportat la art. 149 C. proc. civ., să depună la dosar un exemplar și pentru comunicare către reclamant și, chiar dacă acesta nu a fost prezent la acel termen de judecată, respectivele înscrisuri trebuia să-i fie comunicate în baza acelorași texte invocate.

Mai susține recurentul - reclamant că teza probatorie care se tindea a fi dovedită cu martorii propuse era că locuința la care s-a produs riscul asigurat era locuită, era întreținută și existența vegetației uscate nu ar fi fost un factor generator al incendiului. Raportat la această teză probatorie, consideră că proba testimonială propusă era utilă cauzei.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de normele legale aplicabile speței, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, instanța de control judiciar constată că, desi în cererea de recurs, recurentul - reclamant a invocat doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul motivelor de recurs acesta a dezvoltat și critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocând faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că instanța de fond " a omis să se pronunțe cu privire la cererea de probațiune testimonială invocată de reclamant".

Analizând sentința recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar îl consideră întemeiat, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În cadrul motivelor de recurs, a susținut recurentul - reclamant că instanța l-a privat de dreptul la apărare prin aceea că a omis să se pronunțe cu privire la proba testimonială solicitată a fi administrată în cadrul cererii de chemare în judecată.

Analizând dosarul de fond sub acest aspect, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate susținerile recurentului - reclamant, reținând că, prin cererea de chemare în judecată acesta a menționat că, " în probațiune", înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, dar și de proba testimonială, solicitând audierea martorilor C. și D., " pentru a face dovada că această construcție a fost renovată, a fost întreținută și a fost locuită până la data producerii riscului asigurat".

Or, la primul și singurul termen acordat în cauză, în ședință publică, la data de 26 septembrie 2018, instanța de fond a admis pentru ambele părți doar proba cu înscrisuri, reținând în mod greșit în considerentele încheierii de ședință " că nu au fost solicitate alte probe" și constatând cauza în stare de judecată.

Constată Înalta Curte că, în realitate, instanța de fond a omis să se pronunțe conform art. 258 raportat la art. 255 C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea și la utilitatea probei testimoniale solicitată de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, încălcând astfel dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. conform cărora " 5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Deopotrivă, procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat și dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia " 3) Părților să li asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege", precum și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care, la alin. (5) prevede că " instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepții și împrejurările de fapt sau de drept invocate".

Raportat la aceste dispoziții, judecătorul fondului era obligat să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și utilitatea probei testimoniale, față de teza probatorie ce s-a dorit a fi dovedită, menționată expres în cadrul cererii de chemare în judecată, iar în măsura în care considera că respectiva probă nu este admisibilă, ori nu este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, să o respingă motivat.

Neprocedând astfel, instanța de fond a încălcat principiul dreptului la apărare și al contradictorialității, cauzându-i recurentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei primei instanțe, în vederea rejudecării.

Înalta Curte, analizând considerentele hotărârii recurate, prin raportare la motivele avute în vedere de pârât la emiterea deciziei ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăți, apreciază că, în esență, instanța de fond și-a însușit susținerile pârâtului, fără a stabili cu certitudine starea de fapt, respectiv starea imobilului la momentul producerii incendiului: dacă era locuit, dacă era degradat, dacă era racordat la rețeaua electrică.

Astfel, având în vedere că înscrisurile existente la dosar nu relevă o situație de fapt certă, susținerile părților pe acest aspect fiind contradictorii, Înalta Curte apreciază că se impunea administrarea de probe suplimentare pe acest aspect, eventual a probei cu martori solicitată de reclamant sau a altor probe ce ar fi putut fi solicitate de părți, dacă instanța ar fi pus în discuție necesitatea lămuririi situației de fapt.

În condițiile în care motivele avute în vedere la emiterea deciziei ce face obiectul litigiului, de respingere a cererii de plată, vizează situația de fapt, respectiv starea imobilului, iar, teza probatorie ce s-a dorit a fi dovedită de către reclamant, indicată expres în cererea de chemare în judecată viza tocmai acest aspect, Înalta Curte, având în vedere și dispozițiile art. 249 C. proc. civ., conform cărora " cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească", precum și faptul că înscrisurile existente la dosar nu clarifică pe deplin situația de fapt, starea imobilului la momentul producerii incendiului, apreciază că administrarea probei testimoniale ar fi fost utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei, tocmai " pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului ..., în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", dar și pentru respectarea dreptului la apărare al părții, în cazul de față, al reclamantului ce trebuie să dovedească contrariul celor susținute în decizia emisă de pârât.

Constată, așadar, Înalta Curte, că și criticile recurentului subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, hotărârea atacată fiind consecința unei greșite interpretări a clauzelor contractuale convenite de părți, fundamentată pe baza unui probatoriu insuficient.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permite formularea recursului "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", iar conceptul "încălcare a legii sau de aplicare greșită a normelor de drept material" implică și o analiză a sferei de aplicare a unor reglementări de drept material prin raportare la o stare de fapt concretă, inclusiv analiza ignorării unor indicii relevante care pot determina incidența unui text legal în speță.

Prin omisiunea analizei argumentelor reclamantului și a administrării tuturor probelor care pot permite lămurirea situației de fapt, respectiv starea imobilului la momentul producerii incendiului, instanța de fond a pronunțat o soluție pe baza unui probatoriu insuficient pentru a se reține soluționarea fondului acestei chestiuni importante.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 488 punctul 8 C. proc. civ., pentru verificarea legalității soluției fiind necesar a fi lămurită starea imobilului la momentul producerii incediului - dacă imobilul era degradat, dacă era locuit, dacă era racordat la rețeaua electrică - raportat la condițiile de asigurare ce au stat la baza emiterii poliței de asigurare și la motivele avute în vedere de intimata -pârâtă la emiterea deciziei de respingere a cererii de plată, ce face obiectul litigiului.

Întrucât în cauză nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt și astfel nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând instanța de control judiciar că aspectele evidențiate de recurentul - reclamant, cu consecințe asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, trebuiau clarificate de instanța de fond, neputând fi analizate direct în recurs, pentru că acestea țin de fondul cauzei deduse judecății care nu a fost analizat.

Hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, și fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să administreze toate probele pe care le va considera necesare în vederea stabilirii situației de fapt a imobilului la data producerii incendiului și lămuririi împrejurărilor dacă acesta era sau nu în stare de degradare sau era sau nu racordat la rețeaua de energie electrică.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, constatându-se incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa sentința civilă recurată și a trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, prin administrarea probei testimoniale solicitată de reclamant în cererea de chemare în judecată, cu privire la starea imobilului până la data producerii incendiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3905 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.