ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. pentru B. a formulat cerere de ordonanță președințială în contradictoriu cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a Județului Argeș, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României, Ministerul Sănătății, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la asigurarea în favoarea minorului, fără somație și fără trecerea unui termen, a medicamentului ANAKINRA (KINERET) pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 30 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele: - a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și CAS Argeș; - a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Guvernului României și a respins cererea împotriva acestor autorități ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; - a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de ANMDMR; - a respins, ca nefondată, cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta A., pentru minorul B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a Județului Argeș, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de ordonanță președințială. În motivarea recursului s-a arătat că recurarea hotărârii primei instanțe vizează atât modul de soluționare a excepției lipsei capacității procesuale pasive invocate de către Guvernul României cât și soluția data cererii de ordonanță președințială. Cu privire la capacitatea procesuală pasivă a Guvernului României, s-a învederat că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 potrivit cu care "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului." Ca urmare, în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind astfel partajată între Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului ANMDM, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre. Raportat la această prevedere legală și la obiectul dedus judecății, este evidentă calitatea procesual pasivă a Guvernului României. Cu privire la respingerea cererii ca nefondată, consideră recurenta că este o soluție greșită întrucât instanța de fond a argumentat soluția prin prisma neîndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate a ordonanței presedințiale. S-a constatat de către judecătorul fondului că, deși sunt îndeplinite condițiile urgenței și a vremelniciei, nu este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea minorului, întrucât, deși "Constituția României consacră dreptul la viața, la integritate fizică și psihică, respectiv dreptul la ocrotirea sănătății cetățenilor, în același timp însă aceste drepturi trebuie exercitate în condițiile legii". Recurenta susține că o astfel de interpretare a principiului dreptului la viață devine lipsită de esență dacă se aplică doar atunci când se respectă anumite rigori și prevederi standardizate, fără a se da relevanță fiecărei vieți umane aflată în pericol. Din circumstanțele concrete arătate în cererea de ordonanață președintială și documentele medicale depuse în probațiune, rezută gravitatea bolii copilului și costul foarte ridicat al medicamentului ANAKINRA care este în valoare de 3902,49 RON/28 siringi (raportat la 2400 RON/luna venituri pentru întreaga familie), dreptul invocat îl constituie dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul copilului răspunde. Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se poate realiza decât în condițiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. O astfel de procedură este însă una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare, ceea ce implică o perioadă lungă de timp cee ace poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al minorului. Medicamentele care au fost până în prezent asigurate de către C., sunt suficiente până la sfârșitul lunii februarie 2021, din acel moment, în situația întreruperii adminstrării medicametului, viața minorului este într-un real pericol. Boala lui se va agrava, cu certitudine va recidiva și vor fi conscințe ireparabile, putându-se produce chiar și decesul copilului. Înscrisurile de la dosar conțin indicii în sensul că solicitarea de urmare a indicației terapeutice este întemeiată întrucât acest tratament i-a fost prescris minorului după ce s-a constatat că nu există nicio altă terapie alternativă eficientă și după ce a urmat ani de zile terapii agresive care au dat efecte secundare majore. Tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză este prescris de medicul curant în scopul de a menție copilul în viață, conform scrisorilor medicale depuse la dosar. Așadar, în opinia recurentei, aceste aspecte vin să contureze aparența de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ. astfel încât hotărârea primei instanțe constituie o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate în care ar trebui să primeze protecția unor drepturi și libertăți fundamentale. In sprijinul argumentelor referitoare la aparența dreptului, se invocă și art. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dar și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, potrivit art. 997 alin. (5) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.3. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și a nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.4. Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Argeș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. 4.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că hotărârea recurată este legală sub aspectul constatării lipsei calității sale procesuale pasive. 4.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a arătat că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive nu a fost criticată, în această privință, intervenind puterea de lucru judecat. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Aspecte procedurale Excepțiile tardivității, netimbrării și nulității recursului declarat de reclamanta A., invocate prin întâmpinările formulate de intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, au fost respinse pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept Instanța de recurs are în vedere următoarele elemente de fapt și de drept, esențiale în dezlegarea cauzei dedusă judecății: Demersul judiciar inițiat de reclamantă pe calea ordonanței președințiale vizează obligarea pârâților la asigurarea în favoarea minorului B., fără somație și fără trecerea unui termen, a medicamentului ANAKINRA pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100%, până la soluționarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr. x/2021 de pe rolul Curții de Apel Pitești Din circumstanțele concrete arătate în ordonanța președintială, justificate de documentele medicale depuse în probațiune, rezultă atât gravitatea bolii copilului - diagnosticat cu Pericardită idiopatică recidivantă acutizată severă/Sindrom inflamator important/Sindrom Cushingoid, cât și faptul că, deși inițial s-a administrat tratament cu Prednisol și Colchicină, opțiuni de tratament acceptate de Casa de Asigurări prin decontare 100%, acestea nu au avut niciun efect, boala copilului continuând a se agrava. Ulterior, pe bază de prescripție medicală, s-a administrat ANAKINRA, acesta fiind singurul medicament la care organismul minorului a răspuns favorabil. ANAKINRA este un antiinflamator din aceeași clasă de medicamente cu Prednisol și Colchicină care însă nu este supus regimului compensat, nefiind inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum a fost aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare și prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, pentru indicația de "pericardită lichidiană". Mai mult, pentru că acest medicament nu are specificată expres ca indicație terapeutică "pericardita lichidiană", este necesar ca deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului - Swedish Orphan Biovitrum AB, să solicite Agenției Europene a Medicamentului, evaluarea tehnologiei medicale în vederea includerii în Listă a medicamentului în discuție. Față de acestea, utilizarea medicamentului Anakinra pentru indicația pericardită lichidiană, care nu se regăsește în rezumatul caracteristicilor produsului și nici în protocolul terapeutic, ar trebui realizată în regim off-label. Prescipția off-label este în măsură să rezolve problematica pacienților care nu pot urma terapia convențională, fie din cauză că au contraindicație, fie pentru că, astfel cum este și situația în cauza pendinte, nu există alternative terapeutice, iar medicii le prescriu medicamente ce au alte indicații terapeutice. Prin urmare, este vitală recunoașterea la nivel legal a dreptului asiguraților de a beneficia de medicamente prescrise off-label în regim compensat. Însă, astfel cum arată chiar pârâtul Ministerul Sănătății, deși procedura privind adoptarea Ordinului pentru off-label care să prevadă și înființarea unei Comisii pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, a fost demarată încă din anul 2018, până la data soluționării cererii reclamantei, acesta nu a fost încă emis. Întrucât costul medicamentului Anakinra este foarte ridicat (în valoare de 3902,49 RON/28 seringi), raportat la veniturile întreagii familii a minorului (2400 RON/lună), pe calea ordonanței președințiale s-a solicitat, în vederea respectării dreptului la viață dar și a dreptului la tratament medical și la sănătate, obligarea pârâților la asigurarea în regim compensat 100% a acestui medicament, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Pitești. Potrivit dispozițiilor art. 997 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie". Așadar, admisibilitatea ordonanței președințiale este condiționată de îndeplinirea cumulativă următoarelor cerințe: caracterul provizoriu al măsurilor, existența urgenței și neprejudecarea fondului. Soluția instanței de fond, recurată în prezenta cauză, s-a întemeiat tocmai pe analiza îndeplinirii acestor condiții prin prisma stabilirii aparenței de drept, prima instanță constatând astfel că, deși sunt respectate celelalte condiții de admisibilitate, reclamanta nu poate justifica existența unei aparențe a dreptului care să îi confere posibilitatea legală de a solicita obligarea pârâților la o anume acțiune. Înalta Curte va cenzura această modalitate de interpretare a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond. Trebuie subliniat faptul că, stabilirea aparenței de drept în favoarea minorului se analizează în contextul neprejudecării fondului, prin raportare la conduita (acțiunile ori inacțiunile) părâților cărora li se opune dreptul acestuia în cadrul raportului juridic litigios. Soluționând o cerere de ordonanță președințială judecătorul nu are de cercetat fondul cauzei iar cercetarea sumară a aparenței dreptului reclamat nu reprezintă, așa cum a fost reținut în mod constant de jurisprudența și doctrina de specialitate, o prejudecare a fondului. Cerința, prevăzută în mod expres în cuprinsul art. 997 C. proc. civ., de a exista și de a fi cercetată valabilitatea formală a dreptului pretins, respectă condițiile speciale ale ordonanței președințiale. Reținând neîndeplinirea condiției aparenței dreptului, instanța de fond a analizat exclusiv lipsa cadrului infralegal în care ar putea fi exercitat dreptul minorului de a beneficia de medicație compensată pentru tratamentul pericarditei respectiv, neincluderea medicamentului Anakinra în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum a fost aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare și prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, pentru indicația de "pericardită lichidiană". În circumstanțele cauzei însă, în mod neîndoielnic, sursa primară a aparenței dreptului este generată de dreptul la viață și respectiv dreptul la tratament medical și la sănătate ale minorului, drepturi a căror valorificare se realizează prin tratamentul medical prescris minorului de către medicul specialist. Așadar, sub aspectul aparentei dreptului, ținand cont de circumstanțele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii, stadiul avansat in care se afla și costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reține că, în esentă, dreptul invocat de reclamantă îl constituie dreptul la viată, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul minorului răspunde. O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale. În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la articolul 2 din Titlul I Drepturi și libertăți este stipulat Dreptul la viață, care, conform Constituției și legilor din domeniu este garantat și protejat și în România. Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate. Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede de asemenea, în art. 12: "Statele ... recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge". În cauză, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza ireversibil dreptul la sănătate și implicit la viață. Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. Astfel, Înalta Curte reține că art. 34 din Constituție prevede că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii." Totodată, potrivit art. 22 din Constituție: "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă." O reglementare similară se regăsește în Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, în articolul 2 prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege(…)". După cum a decis constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizat în ansamblul său, art. 2 impune nu doar o obligație primordial negativă, de ordin general, ce revine statelor contractante de a nu aduce atingere, în mod intenționat și nelegal, dreptului la viață, ci în egală măsură, impune și o obligație pozitivă a acestora de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață al celor aflați sub jurisdicția lor (cauza L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36). Curtea Europeană a mai reamintit că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției, ca instrument pentru protecția persoanelor, impun interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (cauza Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64). Or, obligația impusă statelor de art. 2 de a adopta toate măsurile necesare protecției vieții persoanelor implică pentru acestea îndatorirea esențială de a asigura dreptul la viață și prin adoptarea unei legislații, a unui cadru legal în măsură să permită protejarea drepturilor fundamentale. Prin urmare, aparența dreptului minorului trebuie analizată de instanță și în lumina obligației corelative care incumbă autorităților pârâte, în temeiul prevederilor constituționale și convenționale evocate prin acțiune privind asigurarea caracterului concret și efectiv al dreptului la viață, de a crea un cadru legal care să răspundă din punct de vedere legal unei realități medicale evidente, binecunoscută, anume existența a numeroase situații de prescriere off label a medicamentelor de către medici (proiectul Ministerului Sănătății de Ordin privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului). În considerentele ce justifică adoptarea unui astfel de act normativ se arată expres: "în prezent, în conformitate cu ghidurile clinice elaborate de societățile medicale europene și utilizând experiența practică dobândită în domenii medicale specifice, se prescriu medicamente pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului în cazul unor afecțiuni pentru care nu există alte alternative terapeutice sau pacientul are contraindicație la alternativele terapeutice existente. Deși aceste indicații terapeutice sunt recunoscute de către profesioniști, datorită numărului mic de pacienții și al costurilor administrative, companiile farmaceutice nu sunt interesate de autorizarea acestor medicamentelor pentru aceste indicații terapeutice. Prin prezentul proiect de Ordin se propune constituirea unei Comisii formată dintr-un președinte (…)și va avea ca scop analiza situației pacienților care au nevoie de administrarea de medicamente pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului în cazul unor afecțiuni pentru care nu există alte alternative terapeutice sau pacientul are contraindicație la alternativele terapeutice existente și identificarea măsurilor necesare pentru asigurarea accesibilității tratamentului". Prin urmare, Ministerul Sănătății recunoaște situația medicamentelor prescrise de medici unor pacienți pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, așa zisa prescriere off-label, și intenționează să o reglementeze, ceea ce generează cel puțin o speranță legitimă a asiguraților de a beneficia de medicamentele prescrise off-label în regim compensat. Un astfel de cadru legal a fost adoptat în numeroase state europene, cu titlu de exemplu, Franța, Italia, Ungaria, la nivelul anului 2017 cum rezultă din studiul efectuat de Comisia Europeană "Study on off-label use of medicinal products in the European Union". Prin neluarea unor măsuri prompte cu privire la cererea depusă de reclamantă, autoritățile naționale au lipsit cererea de orice efect, eșuând în respectarea obligației de a respecta dreptul la viață al minorului. Deși sesizate cu problemele medicale grave ale minorului, organele statatului au rămas în pasivitate, neefectuând niciun demers efectiv pentru a demara procedurile administrative vizând decontarea medicamentelor off-label. Așadar, în condițiile în care pentru afecțiunea minorului nu există alternativă terapeutică iar folosirea medicamentului Anakinra asigură o stare de sănătate bună și în final supraviețuirea acestuia, neelaborarea cadrului legal necesar examinării și aprobării unei cereri de decontare off-label echivalează cu neîndeplinirea obligației pozitive reglementată de dispozițiile europene, cu consecința încălcării dreptului la viață. Față de cele arătate mai sus, aparența de drept există în favoarea reclamantei având în vedere și obligațiile pozitive ce revin statutului în ocrotirea dreptului la viață și la sănătate al cetățenilor, drepturi consacrate în plan intern la nivel constituțional, prin art. 22 și 34 din Constituție, dar și de Convenția europeană a drepturilor omului, prin art. 2. Considerând că nu există nicio diferență, din această perspectivă, între pacienții care răspund pozitiv la tratamentul cu medicamente ce figurează pe lista de medicamente compensate și cei care nu răspund la aceste tratamente, însă li se prescriu off-label altele, diferență care să justifice, în cazul acestora din urmă, refuzul decontării, ținând seama și de costurile pe care le-ar presupune, pentru reclamantă, suportarea din surse proprii a contravalorii tratamentului, față de prețul ridicat al medicamentului și durata îndelungată de tratament, care ar face practic ca acesta să devină inaccesibil, Înalta Curte apreciază că se impune luarea unor măsuri provizorii, până la stabilirea pe cale judecătorească sau administrativă a dreptului pretins de către reclamantă, neputând fi exclus faptul că omisiunea de a i asigura acces la tratamentul prescris ar putea contribui iremediabil la agravarea stării de sănătate a minorului. Coroborat și cu faptul că minorului i-a fost prescrisă terapia cu Anakinra de către medici specialiști, Înalta Curte constată că aparența dreptului, privită și din perspectiva utilității terapiei cu medicamentul în discuție și a șanselor reale de reușită a tratamentului solicitat de reclamantă, este justificată în cauză. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, excepție admisă de către instanța de fond și a cărei soluție a fost criticată prin motivele de recurs, raportat la obiectul cauzei dedusă judecății, Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz. Astfel, relativ la capacitatea procesuală pasivă a Guvernului României, aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acestuia, respectiv cu atribuțiile legale ale acestuia în materie. Cu alte cuvinte, pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competență iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a unei alte autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. În cadrul acestei analize se rețin următoarele: Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept este condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar iar acest medicament trebuie să fie cuprins în lista de medicamente prevăzută la art. 242. Potrivit art. 242 alin. (1) din Lege 95/2006: "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului." Astfel, fiecare dintre autoritățile indicate are atribuții legale partajate în introducerea în listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că au în comun atribuții în "a asigura" un anumit medicament unei persoane determinate. Totodată, art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 861/2014 prevede că Guvernul României este parte în procesul de evaluare și includere în Listă a unui medicament însă nu are atribuții în decontarea medicamentelor incluse în Lista aprobată de H.G. nr. 720/2008, pentru care există protocoale terapeutice aprobate conform OMS/CNAS nr. 1301/500/2008 și nici în acordarea acestora către pacienți. Ca urmare, în mod legal s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestuia în cauza dedusă judecății. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză sunt incidente motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și rejudecând, va admite cererea de ordonanță președințială. PENTRU ACESTE MOTIVE,