ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. 2334/A din data de 15 iulie 2019, în dosarul nr. 19-3267 al Inspecției Judiciare, în temeiul art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 115 din data de 26 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 115 din data de 26 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.. Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă arată că a solicitat reexaminarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ. potrivit cărora: "Instanța de recurs, respingând recursul, sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare, invocate de recurent în termen" (4) "Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză". Concret, arată că a atacat cu recurs sentința nr. 721 din data de 3 iulie 2015 a Judecătoriei Bălcești, în dosarul nr. x/2011 deoarece expertiza s-a făcut fără să fie anunțată (03.03.2015), fără să-i fie trimis raportul de expertiză, iar din sentința nr. 721 a fost ignorată parcela agricolă intravilan de 1788,48 m 2 . Ca atare, a demonstrat că sentința semnată la Judecătoria Bălcești în iulie 2015 s-a făcut cu nerespectarea cerințelor legale de fond și de formă, deci este lovită de sancțiunea nulității. Or, Inspecția Judiciară nu a verificat abaterile succesive, lăsând-o parte vătămată cu pierdere de teren agricol, casă, cale pentru utilități, calea de intrare în locuință - casa de vacanță - distrugere latrină, distrugere gard mejdină - vecinătate.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, în raport de înscrisurile depuse la doar, Înalta Curte va constata nul recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. 2334/A din data de 15 iulie 2019, în dosarul nr. 19-3267 al Inspecției Judiciare. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, însă în speța de față este vorba despre operațiuni specifice activității de judecată, respectiv o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, iar o verificare și cenzurare a motivelor care au stat la baza soluției adoptate, precum și a modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, nu este atributul Inspecției Judiciare (raportat la competențele sale stabilite prin lege), care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătorești, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparține exclusiv instanțelor judecătorești. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că norma imperativă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, denumită sintetic "motivarea recursului". Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților. A motiva recursul înseamnă a arăta criticile aduse hotărârii atacate, a exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată prin indicarea și dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii ce face obiectul recursului. În speță, se constată că recursul declarat de către reclamantă este nul întrucât din conținutul scriptului de recurs nu rezultă explicit vreo critică încadrabilă în unul din motivele expres și limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, aceasta cuprinde doar niște solicitări fără a indica nici explicit, dar nici implicit, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului. Trebuie notat că în declarația scrisă de recurs înregistrată la dosar, recurenta evidențiază practic aceeași stare de fapt ca și cea dedusă judecății în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. Din această perspectivă, așa cum s-a statuat în precedent recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și ca atare nu satisface exigențele pentru validarea sa, sens în care în temeiul dispozițiilor legale mai sus evidențiate se va constata nulitatea acestuia.

Temeiul de drept al soluție pronunțate. Pentru considerentele expuse, întrucât nu este prezent niciun motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat nu este explicit în vreo critică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE,