ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2341/2021

HOTĂRÂRE
13.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2341/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 22.09.2017 reclamanta Casa de Insolvență A., cu sediul social în mun. Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Comisia de agreare și selecție a practicienilor în insolvență anularea Procesului-verbal al Comisiei de agreare și selecție a practicienilor în insolvență din data de 03.05.2017 și a Deciziei nr. 01/03.05.2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F, cu consecința calificării Ofertei înregistrate sub nr. x/05.10.2016, depusă de reclamantă, agrearea și înscrierea acesteia în Lista practicienilor în insolvență agreați de A.N.AF.

Prin sentința nr. 274/2017 din 20 decembrie 2017 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare act administrativ și fiscal promovată de reclamanta Casa de Insolvență A., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Ministerul Finanțelor Publice;

- a anulat în parte Procesul-verbal al Comisiei de agreare și selecție a practicienilor în insolvență din data de 03.05.2017 și Decizia nr. 1/03.05.2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvență agreați de ANAF, numai în ce privește măsura descalificării ofertei depuse de reclamanta Casa de Insolvență A.;

- a obligat pârâta la includerea reclamantei în lista practicienilor în insolvență agreați de ANAF, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017, iar prin citația din data de 14 septembrie 2020 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 13 aprilie 2021, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 14 septembrie 2020 s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Recurenta pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat, la data de 17 septembrie 2020, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar aceasta a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2020, în dosarul asociat nr. x/2017

În acest context, obligația de a achita taxa judiciară de timbru subzistă în continuare, iar Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, respectiv dosar recurs, acesta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 274/2017 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 274/2017 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2020
Ședința publică din data de 11 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Cur
ÎCCJ 2019-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta A. - Cabinet individual de practician în insolvență,
ÎCCJ 2020-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2116/2020
NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. "A.", în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Comisia de Agreare și Selectare a Practicienilor în Insolvență, a dispus a
ÎCCJ 2023-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2023
Ședința publică din data de 3 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naț
ÎCCJ 2021-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 921/2021
nu s-a regăsit documentul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. e) din OPANAF nr. 2.442/2016. Întrucât cauza de față are drept obiect anularea în parte a deciziei nr. 2/05.12.2017 privind soluționarea plângerilor prealabile depuse de practicien
Sursă