ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.08.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. (în prezent B. S.R.L.) a formulat contestație împotriva încheierii din data de 13.07.2018, pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2018, a solicitat admiterea acțiunii în sensul respingerii contestației formulate de C. și admiterea contestației formulate de reclamantă și, pe cale de consecință, să se sancționeze practicianul în insolvență în principal cu excluderea din profesie, iar în subsidiar cu suspendarea dreptului de a profesa.

Instanța de fond a constatat că, deși reclamanta a menționat în partea introductivă faptul că actul atacat este încheierea din data de 13.07.2018, din cuprinsul cererii este neîndoielnică intenția reclamantului de a ataca actul prin care a fost soluționată pe fond acțiunea disciplinară care o privea pe pârâtă, iar indicarea eronată a acestui act nu poate îndreptăți instanța a considera că în realitate reclamantul a atacat un alt act, în condițiile în care niciuna dintre criticile din cuprinsul motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată nu privesc aspecte dezlegate prin încheierea din 13.07.2018. În consecință, instanța de fond a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată este Decizia nr. 18 din 20.07.2018 și nu încheierea din 13.07.2018.

Prin sentința civilă nr. 1320 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității și excepția tardivității formulării acțiunii ca neîntemeiate, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. (în prezent B. S.R.L.) ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. (în prezent B. S.R.L.), a solicitat casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., constând în interpretarea greșită a normelor de drept material aplicabile instituției confirmării administratorului judiciar, respectiv art. 45 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

A precizat că înțelege să critice exclusiv soluția privitoare la inexistența unei abateri disciplinare, deși s-a constatat inclusiv de către Curtea de Apel București încălcarea obligațiilor legale pe care le avea practicianul în insolvență; în ceea ce privește prescripția dreptului de a cere atragerea răspunderii disciplinare, lăsând la o parte vădita incorectitudine la nivel generic a acestei stări de fapt, nu mai insistă, singura problemă fiind dacă practicianul mai putea să depună acel tabel definitiv din data de 04.05.2018.

A arătat recurenta că instanța de fond nu a amintit de faptul că Adunarea Creditorilor din 29.05.2015 a fost anulată în ceea ce privește desemnarea practicianului în insolvență Casa de Insolvență C.. Astfel, dacă în opinia Curții de Apel București este relevant faptul că Decizia nr. 181/2015 a Curții de Apel Galați "nu mai putea fi aplicată" pe motiv că practicianul în insolvență Casa de Insolvență C. a fost confirmat de Adunarea Creditorilor din 29.05.2015, atunci trebuie să fie la fel de relevant și faptul că exact acea confirmare a fost anulată ca fiind nelegală, aspect pe care instanța nu 1-a avut în considerare. Contextul depunerii acestui tabel definitiv în forma respectivă și la momentul respectiv este și trebuie să fie analizat prin prisma tuturor actelor și acțiunilor existente în acest dosar, astfel că este evident de observat intenția revanșardă a practicianului în insolvență ca urmare a răsturnării întregii strategii pe care au avut-o pusă la cale debitorul și practicianul, eliminarea sa din tabelul de creanțe.

Recurenta a invocat vădita interpretare greșită a textelor de lege incidente, art. 45 din Legea 85/2014, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 8 și cu art. 46 din același act normativ, precum și cu principiul judecării pricinii raportat la situația de fapt și de drept existentă la momentul introducerii acțiunii, referindu-se la contestația pe care a formulat-o împotriva acestui tabel definitiv și pe care instanța a admis-o, anulând toate actele efectuate de practicianul în insolvență ca neavând calitate în acest sens. Instanța de fond folosește drept argument suprem soluții disparate, scoase din context, sentința nr. 67/23.02.2017 și Decizia nr. 357/25.11.2015, însă situația din dosar este mult mai complexă, așa cum a dezvoltat-o în mod exhaustiv în cuprinsul documentelor și susținerilor din fața Instanței Locale de Disciplină, precum și în fața Instanței Superioare de Disciplină.

Așadar, instanța de fond ar fi trebuit să se raporteze la abaterea disciplinară privind depunerea tabelului definitiv după confirmarea altui practician în insolvență, prin prisma ignorării dispozițiilor legale prin care acesta nu mai putea efectua acte după confirmarea de către Adunarea Creditorilor a altui practician.

Instanța de fond utilizează art. 45 din Legea 85/2014 scos din contextul hotărârilor. Art. 45 lit. f) arată că judecătorul sindic are ca atribuție înlocuirea administratorului judiciar pentru motive temeinice (prima ipoteză) sau pentru situația arătată la art. 57 alin. (4) (a doua ipoteză). În interpretarea instanței, înlocuirea administratorului judiciar în condițiile celei de-a doua ipoteze, singura aplicabilă, este exclusiv atribuția judecătorului sindic, or, în condițiile date, judecătorul sindic nu ar avea ce să înlocuiască dacă nu ar fi stabilit practicianul cu care s-a înlocuit de către Adunarea Creditorilor. Judecătorul nu ar avea ce să confirme dacă Adunarea Creditorilor nu ar desemna, adică nu ar numi, în virtutea caracterului de oportunitate pe care în mod evident o are o astfel de numire/înlocuire. Cum acest criteriu al oportunității este atributul exclusiv al creditorilor, rațiunea noii legislații în materia insolvenței fiind canalizată spre această idee, judecătorul este garantul legalității procedurilor prin care se iau deciziile de oportunitate de către Adunarea Creditorilor. Judecătorul este cel care constată, la cererea părții interesate, nelegalitatea Adunării Creditorilor prin care se modifică acest practician în insolvență, dar aceasta nu înseamnă că oportunitatea înlocuirii acestuia este a judecătorului. Nu se poate admite ca practicianul în insolvență, despre care Adunarea Creditorilor a stabilit că nu mai este oportun să îndeplinească această funcție, să facă în continuare acte în dosarul respectiv.

Mai mult decât atât, acest tabel a fost anulat de către instanța de judecată exact ca urmare a lipsei calității pe care nu o mai deținea la acel moment practicianul; or, în condițiile prezentei soluții, înseamnă că, în fapt și în drept, instanța de fond admite că un practician poate să nu fie sancționat, deși a încălcat legea și a făcut acte fără a avea calitatea să o facă.

Aceeași instanță admite că este adevărat că actele respective au fost anulate tocmai pentru că nu mai avea calitatea necesară emiterii unor astfel de acte, însă consideră că această nu este suficient: În primul rând, instanța de fond spune că existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care se stabilește că actele efectuate de un practician sunt anulate pentru că nu avea calitatea necesară întocmirii/emiterii acestora este insuficientă pentru a produce efecte juridice în ceea ce-l privește pe acest practician; în al doilea rând, în opinia aceleiași instanțe de fond, există dispoziții legale mai importante decât altele, oricât de lipsit de corectitudine ar fi acest concept, tocmai pentru că în opinia acestei instanțe încălcarea dispozițiilor art. 45, constatate ca atare de instanța de judecată în mod definitiv, nu este suficient pentru atragerea răspunderii.

Cu toate că se arată explicit că nu orice nerespectare a dispozițiilor legale, constatată ulterior de instanțele de judecară, cu consecința anulării actelor efectuate, poate determina concluzia existenței unei abateri disciplinare, nu se motivează de ce încălcarea dispozițiilor art. 45, raportat la art. 48 și urm. din Legea 85/2014, nu sunt suficiente pentru a atrage răspunderea, lăsând să se înțeleagă faptul că există dispoziții legale pe care practicienii în însolvență le pot încălca și, deși ele sunt sancționate ca atare chiar de către instanțele de judecată, nu se pot repercuta în materie disciplinară. Ca urmare a acestor acțiuni, a arătat recurenta, a trebuit să completeze lista dosarelor în care au fost reprezentați convențional prin avocat, fiind întârziate toate procedurile, inclusiv cea privind distribuirea sumelor de bani. Curtea de apel lasă să se înțeleagă că nu se poate ca orice nerespectare să fie sancționată disciplinar, dar în același timp nu arată nici de ce și nici care este, în opinia sa, referențialul conform căruia numai unele dintre dispozițiile legale ar trebui să facă obiectul unor astfel de cercetări disciplinare.

A mai arătat recurenta că depunerea unui tabel definitiv anulat pentru lipsa calității de lichidator este în măsură să atragă o sancțiune disciplinară, mai ales în contextul în care a fost în mod evident țină unor atacuri absolut incorecte pe care le-a răsturnat, însă cu ani întregi de litigii și de resurse utilizate pentru demonstrarea evidenței corectitudinii acțiunilor sale. Nu există nicio altă justificare a depunerii acelui tabel la data de 04.05.2017, în condițiile în care același practician încheiase procesul-verbal prin care fusese confirmat alt practician, decât atitudinea revanșardă a acestuia.

Intimata pârâtă C. nu a formulat întâmpinare. Prin note de ședință depuse la dosar a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Excepția tardivității recursului invocată de intimata pârâtă este neîntemeiată și va fi respinsă, recursul fiind formulat în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Sentința recurată a fost comunicată la data de 12.07.2019 (conform dovezii de înmânare aflate la dosarul de fond), iar cererea de recurs a fost înaintată instanței de fond prin poștă, la data de 25.07.2019 .

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia disciplinară nr. 22/12.04.2018, Instanța Locală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență - Filiala Galați, ca urmare a plângerii formulate la data de 14.02.2018 de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva practicianului în insolvență C. (anterior, la data de 06.02.2018, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea disciplinară îndreptată împotriva Casei de Insolvență C.), a admis în parte excepția prescripției, mai puțin pentru fapta referitoare la întocmirea și depunerea tabelului definitiv nr. 35/04.05.2017, a respins plângerea cu privire la restul faptelor ca prescrisă, a admis în parte plângerea și, în temeiul dispozițiilor art. 122 din Statut, a aplicat practicianului în insolvență C. sancțiunea suspendării calității de practician în insolvență pentru o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 pct. 5) rap. la art. 3 lit. b) și h) din Codul de etică profesională.

Împotriva acestei decizii au formulat contestații S.C. A. S.R.L. și practicianul în insolvență C..

Prin Decizia nr. 18 din 20.07.2018, Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență a respins contestația formulată de A. S.R.L., a admis contestația formulată de practicianul în insolvență C., a anulat Decizia nr. 22/12.04.2018 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină.

Prin sentința recurată a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea contestației formulate de practicianul în insolvență, admiterea contestației formulate de reclamantă și sancționarea practicianului în insolvență în principal cu excluderea din profesie, iar în subsidiar cu suspendarea dreptului de a profesa.

Prin cererea de recurs reclamanta nu a mai criticat aspectele privind prescripția dreptului de a cere atragerea răspunderii disciplinare, a formulat motive de recurs exclusiv în ceea ce privește depunerea de către practicianul în insolvență a tabelului definitiv din data de 4.05.2017.

Este de observat faptul că data tabelului definitiv este 4.05.2017, în mod eronat fiind indicată, în cererea de recurs și în sentința recurată, data 04.05.2018.

Instanța de fond, deși a constatat în mod corect că în prezentul litigiu nu poate fi luată în calcul o repunere în discuție a aspectelor stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul procedurii insolvenței, ci exclusiv a modului în care acestea, împreună cu restul elementelor de fapt, conturează existența unor abateri disciplinare în sarcina practicianului în insolvență, a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 85/2014.

Din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul de insolvență rezultă următoarele:

Instanța de fond a observat în mod corect că practicianul în insolvență nu mai avea calitatea de administrator judiciar începând cu data de 03.04.2017, aspect care nu mai poate fi repus în discuție intrând în puterea lucrului judecat, a reținut în mod greșit, însă, incidența dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. e) și f) din Legea 85/2014, care prevăd că"(1) Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt: e) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor ori de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor. Dacă nu există contestații asupra legalității hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 5 zile de la sesizarea judecătorului-sindic; f) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, potrivit prevederilor art. 57 alin. (4)", în raport de care a constatat că administratorul judiciar, până la data hotărârii de înlocuire, a considerat în mod logic și rezonabil că are în continuare calitatea de administrator judiciar, astfel că și-a continuat activitatea în cauză până la data hotărârii de înlocuire pronunțată de instanța de judecată.

În cauză nu s-a pus problema înlocuirii administratorului judiciar de către judecătorul sindic, ci confirmarea acestuia de către adunarea creditorilor.

Prin sentința civilă nr. 272 din data de 21 septembrie 2017, judecătorul sindic a subliniat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că "În cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situație nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima ședință a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia". A precizat că sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. (3) din aceeași lege, potrivit cărora "În cazul în care, ulterior adoptării hotărârii adunării creditorilor, se constată, prin hotărâre definitivă, că votul a fost viciat prin introducerea sau eliminarea unei creanțe pentru care titularul acesteia solicitase înscrierea în tabelul de creanțe și dacă votul astfel viciat ar fi putut conduce la adoptarea unei alte hotărâri, adunarea creditorilor se reconvoacă cu aceeași ordine de zi. În cazul în care noua hotărâre a adunării creditorilor este diferită față de cea inițială, judecătorul-sindic poate decide desființarea în tot ori în parte a actelor sau operațiunilor încheiate în temeiul hotărârii inițiale".

A reținut că, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea insolvenței, s-a dispus și reconvocarea adunării creditorilor cu aceeași ordine de zi, ca urmare a vicierii votului prin înlăturarea unui creditor, ipoteză în care legiuitorul nu a mai prevăzut formal confirmarea din partea judecătorului sindic, ci doar posibilitatea pentru acesta de a stabili desființarea în tot sau în parte a actelor întocmite în baza hotărârii inițiale.

Confirmarea administratorului judiciar E. a avut loc la data de 3.04.2017, data adoptării Hotărârii în acest sens de către Adunarea Creditorilor.

Chiar prin sentința nr. 67 din data de 23 februarie 2017, prin care judecătorul sindic a dispus reconvocarea Adunării Creditorilor cu ordinea de zi - confirmare practician definitiv în cauză și stabilire onorariu, au fost avute în vedere dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea 85/2014, și anume judecătorul sindic a observat că dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 au fost ignorate de către administratorul judiciar desemnat în cauză, întrucât prin Sentința din 06.10.2016 s-a constatat că în mod greșit creanța creditorului A. S.R.L. nu a fost înscrisă în tabel, acest creditor devenind astfel creditor majoritar cu o cotă de 78,24% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, condiții în care practicianul desemnat ar fi trebuit, cât timp votul în Adunarea creditorilor din 29.05.2015 a fost viciat prin neînscrierea acestui creditor în Tabelul creditorilor, să reconvoace adunarea creditorilor cu aceeași ordine de zi ca și cea din 29 mai 2015.

Ceea ce instanța de fond a reținut în mod corect, însă, față de împrejurarea că începând cu data de 03.04.2017 practicianul în insolvență nu mai avea calitatea de administrator judiciar, aspect care a intrat în puterea lucrului judecat, este dacă aceste aspect este suficient pentru a considera că sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține abaterea disciplinară prevăzută de art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, întrucât, pentru a se reține existența acestei abateri disciplinare, este necesar a se constata încălcarea unuia dintre principiile stabilite de Statut

Prin Decizia disciplinară nr. 22/12.04.2018, Instanța Locală de Disciplină a constatat săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 pct. 5) din Statut, raportat la art. 3 lit. b) și h) din Codul de etică profesională, și a aplicat practicianului în insolvență C. sancțiunea suspendării calității de practician în insolvență pentru o perioadă de 3 luni, în temeiul dispozițiilor art. 122 din Statut. S-a reținut că prin hotărârea adunării creditorilor din 03.04.2017 a fost confirmat în calitate de administrator judiciar E., administrator judiciar desemnat provizoriu prin Decizia nr. 181/10.06.2015 de Curtea de Apel Galați, că, în lumina dispozițiilor art. 49 alin. (3) din aceeași lege, legiuitorul nu a mai prevăzut formal confirmarea din partea judecătorului - sindic, ci doar posibilitatea pentru acesta de a stabili desființarea în tot sau în parte a actelor întocmite în baza hotărârii inițiale, că, odată cu confirmarea noului administrator judiciar, încetează mandatul fostului administrator judiciar, nefiind necesară confirmarea judecătorului sindic, prin urmare practicianul în insolvență avea cunoștință încă din data de 03.04.2017, ca urmare a votului creditorilor, că nu mai are calitate de administrator judiciar în cauză și capacitatea legală de a întocmi acte ce țin de procedură în cauză, aspect confirmat prin sentința civilă nr. 272/21.09.2017, care a constatat nule de drept actele întocmite în dosarul de insolvență după data de 03.04.2017.

Din motivarea deciziei se observă că, deși în dispozitiv a constatat săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 pct. 5) din Statut, raportat la art. 3 lit. b) și h) din Codul de etică profesională, Instanța Locală de Disciplină a făcut referire, analizând faptele în ansamblul lor, exclusiv la împrejurarea că practicianul în insolvență nu a abordat cu competență profesională lucrările pe care le-a realizat, aspect prevăzut de art. 3 lit. h) din Codul de etică profesională, nefiind reținute elemente cu privire la art. 3 lit. b).

Prin Decizia nr. 18 din 20.07.2018, Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență a anulat Decizia nr. 22/12.04.2018 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină. A reținut că practicianul în însolvență nu putea abandona procedura in care a fost învestit în lipsa unei sentințe pronunțate în acest sens de către judecătorul sindic și fără a avea un înlocuitor legal desemnat, momentul la care au încetat atribuțiile practicianului în insolvență Casa de Insolvență C. fiind data de 04.05.2018 (data este eronată, corect este 4.05.2017, cum s-a reținut anterior), data la care judecătorul sindic a luat act de hotărârea Adunării Creditorilor de înlocuire a sa și, implicit, de desemnarea altui practician in insolvență. A reținut, totodată, că, din perspectiva art. 73, competența instanțelor de disciplină ale UNPIR este una strict reglementată și limitată la constatarea și sancționarea abaterilor săvârșite de practicienii în insolvență față de corpul profesional din care aceștia fac parte, aceasta neputând fi extinsă și asupra altor norme sau proceduri legale, că nu are competenta a se pronunța asupra unor acte de procedură săvârșite de practicienii în insolvență în exercitarea atribuțiilor lor funcționale. Totodată, Instanța Superioară de Disciplină nu a constatat încălcarea de către pârâtă a normelor de deontologie profesională sau a dispozițiilor cuprinse în Codul de Etică al UNPIR.

În raport de cele două decizii disciplinare, prin cea a Instanței Locale fiind reținută motivat, astfel cum s-a arătat, săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 120 pct. 5) din Statut, raportat la art. 3 lit. h) din Codul de etică profesională, iar prin cea a Instanței Superioare faptul că este strict reglementată competența instanțelor de disciplină și limitată la constatarea și sancționarea abaterilor săvârșite de practicienii în insolvență față de corpul profesional din care aceștia fac parte, neputând fi extinsă și asupra altor norme sau proceduri legale, instanța de fond a reținut că, dintre toate cele opt principii stabilite de art. 3 din Statut, singurul în discuție poate fi cel prevăzut de lit. g), respectiv "respectarea prevederilor legale - membrii Uniunii vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară", apreciind, însă, că nu orice nerespectare a dispozițiilor legale, constatată ulterior de instanțele de judecată, cu consecința anulării actelor efectuate, poate determina concluzia existenței unei abateri disciplinare, în afara acestui element de fapt fiind necesar ca această încălcare să fie realizată cu vinovăție, condiție care, în raport de elementele de fapt stabilite, nu se confirmă, iar a considera altfel ar însemna ca în toate situațiile în care un act al administratorului judiciar este anulat de instanța de judecată să se considere că se poate reține de plano existența unei atitudini culpabile a administratorului judiciar de natură a atrage sancționarea acestuia, concluzie care în mod evident nu poate fi primită.

Soluția de respingere a acțiunii formulate împotriva Deciziei nr. 18 din 20.07.2018, prin care Instanța Superioară de Disciplină a anulat Decizia nr. 22/12.04.2018 a Instanței Locale de Disciplină, este legală, raportat la dispozițiile legale care reglementează răspunderea disciplinară a practicienilor în insolvență.

Răspunderea disciplinară este reglementată de dispozițiile Capitolului VIII din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, art. 73-74.

Legea insolvenței nr. 85/2014, prin dispozițiile art. 182, reglementează răspunderea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, și anume "(1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere pentru exercitarea atribuțiilor cu rea credință sau gravă neglijență. Există rea-credință atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar încalcă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim. Există gravă neglijență atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu îndeplinește sau îndeplinește defectuos o obligație legală și prin aceasta determină vătămarea unui interes legitim. (2) În afara dispozițiilor alineatului precedent, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere civilă, penală, administrativă sau disciplinară pentru actele efectuate în cursul procedurii, potrivit normelor de drept comun. (3) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care acționează cu bună-credință, în limitele atribuțiilor prevăzute de lege și a informațiilor disponibile, nu poate fi tras la răspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru conținutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii".

Dispozițiile alin. (1) și (3) se referă la răspunderea pentru exercitarea atribuțiilor și poate fi valorificată în cadrul procedurii insolvenței, iar alin. (2) prevede, în afara acestei răspunderi, alte tipuri de răspundere, potrivit normelor de drept comun. În conformitate cu aceste dispoziții, răspunderea disciplinară poate fi atrasă potrivit normelor de drept comun care reglementează răspunderea disciplinară.

Art. 73 O.U.G. nr. 86/2006 prevede faptele care constituie abateri disciplinare pentru practicienii în insolvență, printre acestea, la lit. e), "încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională".

Conform Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, forma în vigoare la data de 3.04.2017, art. 121 pct. 5 (art. 120 pct. 5 la data deciziei Instanței Locale de Disciplină), constituie abatere "încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii" și se sancționează, potrivit art. 123 (art. 122) cu suspendarea calității de practician în insolvență pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an.

Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România prevede, la art. 3 "principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvență în conduita lui, în relațiile profesionale cu ceilalți", și anume, la lit. g) și h), "(...) g) respectarea prevederilor legale - membrii Uniunii vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară; h) competența profesională - practicienii în insolvență sunt datori să abordeze cu competență profesională lucrările pe care le realizează".

Raportat la aceste prevederi, sunt nefondate susținerile recurentei privind faptul că nerespectarea prevederilor art. 45 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborate cu dispozițiile art. 8 și cu art. 46, 48 din același act normativ, constatată ulterior de instanțele de judecată, cu consecința anulării actelor efectuate, determină concluzia existenței unei abateri disciplinare.

Susține recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să se raporteze la abaterea disciplinară privind depunerea tabelului definitiv după confirmarea altui practician în insolvență, cu ignorarea dispozițiilor legale conform cărora nu mai putea efectua acte după confirmarea de către Adunarea Creditorilor a altui practician, însă nu arată în concret care este abaterea disciplinară săvârșită, raportat la cadrul legislativ care reglementează abaterile, prin dispozițiile legale invocate în cererea de recurs fiind prevăzute atribuțiile judecătorului sindic - art. 45, competența tribunalului în cadrul procedurii insolvenței - art. 6, hotărârile judecătorului sindic - art. 46, hotărârile adunării creditorilor - art. 48.

Concret, astfel cum s-a reținut, fapta imputată practicianului în insolvență pârât C. constă în depunerea tabelului definitiv al creditorilor la data de 4.05.2017, ulterior confirmării administratorului judiciar E., la data de 3.04.2017, prin Hotărârea Adunării creditorilor convocată în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, tabel definitiv anulat prin hotărâre a judecătorului sindic.

Fapta nu constituie abatere disciplinară, potrivit dispozițiilor art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, nefiind încălcate principii fundamentale de etică profesională, astfel cum sunt definite de Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Principiile fundamentale de etică profesională sunt prevăzute de art. 3 din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență și sunt reglementate în secțiuni distincte. În ceea ce privește principiile a căror incidență a fost invocată în cauză, de Instanța Locală de Diciplină și de instanța de fond, se prevăd următoarele:

Respectarea prevederilor legale, prevăzută la art. 3 lit. g) din Codul de etică profesională și disciplină, la care a făcut referire instanța de fond, privește, așadar, legislația aplicabilă activității desfășurată în calitate de practicieni în insolvență, astfel cum este detailată de art. 16-41, iar competența profesională, prevăzută la art. 3 lit. h) din același act, analizată de Instanța Locală de Disciplină, privește competența profesională în activitatea desfășurată, reprezentând, în general, capacitatea de aplicare a cunoștințelor profesionale deținute pentru realizarea activităților la un nivelul calitativ corespunzător standardelor pe care le necesită respectivele activități, preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, cu reținere la angajarea unor lucrări care nu pot fi realizate în bune condiții.

În mod corect, raportat la aceste dispoziții, Instanța Superioară de Disciplină a constatat că fapta nu se încadrează în dispozițiile art. 73, întrucât este criticată activitatea practicianului desfășurată în cadrul derulării procedurii de insolventă, competența cu privire la această activitate aparține judecătorului sindic și instanței superioare de control, iar instanțele de disciplină nu se pot substitui controlului de legalitate atribuit în mod exclusiv judecătorului sindic.

În temeiul dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 85/2014, organele care aplică procedura insolvenței, și anume instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar, sunt cele care asigură efectuarea actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni, iar în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (2) din același act normativ, controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar se exercită de către judecătorul sindic.

Actele emise de practicianul în insolvență, în cadrul activității pe care o desfășoară în calitate de administrator/lichidator judiciar, sunt supuse, în condițiile legii, controlului judecătorului sindic. Judecătorul sindic este cel care exercită în mod exclusiv, în primă instanță, controlul de legalitate al actelor întocmite de administratorul judiciar. Or, în cauză, activitatea practicianului în insolvență, în concret tabelul definitiv al creditorilor întocmit la data de 4.05.2017, a fost supusă controlului de legalitate exercitat de către judecătorul sindic, care a dispus anularea acestui tabel, pentru motivele expuse anterior.

În cadrul răspunderii disciplinare, instanțele de disciplină au o competență strict reglementată de cadrul legislativ reprezentat de O.U.G. nr. 86/2006, Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, fără a analiza actele emise de practicianul în insolvență în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege în cadrul procedurii insolvenței, astfel că examinarea faptelor care pot constitui abateri disciplinare se realizează exclusiv prin prisma acestor dispoziții.

Pentru aceste motive, nefiind îndeplinite condițiilor prevăzute de dispozițiile legale care reglementează abaterile disciplinare săvârșite de practicienii în insolvență, în mod corect a fost respinsă prin sentința recurată contestația formulată de reclamantă.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă excepția tardivității recursului și, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.