Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2021

HOTĂRÂRE
08.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin încheierea din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând lipsa părților, precum și faptul că nu au solicita judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. - lichidator judiciar al S.C.

B. S.A. În esență, recurentul a solicitat, având în vedere situația generală cauzată de pandemia provocată de infecția cu Covid-19, repunerea cauzei pe rol. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc.

civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Examinând recursul declarat în cauză de reclamanta A. - lichidator judiciar al S.C. B. S.A., prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta își întemeiază cererea, susținerile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță. Astfel, recurenta, prin cererea de recurs, se limitează la a solicita repunerea cauzei pe rol, fără a formula critici reale raportate la conținutul concret al sentinței atacate și nici nu indică și nu combate eventualele măsuri nelegale dispuse de instanța de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În condițiile în care dezvoltarea susținerilor din cererea de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea căii de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, și art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. - lichidator judiciar al S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2021
Ședința publică din data de 11 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe ce face obiectul prezentei căi de atac Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2022-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 129/2022
încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Prin urmare, în raport cu art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din 23 septembrie 2020 pro
ÎCCJ 2023-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2023
ată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu
ÎCCJ 2021-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2021
dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, iar, în rejudecare, admiterea contestației formulate. În susținerea căii de atac declarate, recurentul a susținut că sentința atacată nu este legală, fără a
ÎCCJ 2022-10-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 202/2022
nr. 227 pronunțată la data de 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 2. Cererea de recurs Împotriva deciziei civile menționate la pct. 1, revizuentul A. a decl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă