ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene - POR, a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 282/09.10.20l5 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.01.2013 privind contractul de finanțare nr. x/17.06.2010 cod SMIS 13218, cu titlul "Modernizare iluminat public pe artera principală în municipiul Suceava", emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea acestor acte administrative.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 123 din din data de 19 septembrie 2017 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Suceava prin Primar A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene POR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 123 din din data de 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Suceava prin Primar, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și O.G. nr. 79/2003, subliniind încălcarea principiului neretroactivității legii civile. Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii civile a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 236/07.04.2015, prin care s-a reținut că prevederile art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 aduc atingere principiului neretroactivității legii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greșit pentru determinarea aplicabilității noilor norme de drept substanțial, respectiv existența sau nu a unor activități de control în desfășurare la momentul intrării în vigoare a noii legi fără a se raporta la legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. Rezultă că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia. Recurenta a arătat că procedura de achiziție publică în legătură cu care a fost reținută pretinsa abatere s-a derulat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011. Principiul neretroactivității legii civile este cu atât mai relevant cu cât actul normativ ulterior introduce concepte, ipoteze legale și sancțiuni noi, diferite de cele existente anterior.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar și a apărărilor înfățișate în întâmpinarea intimatului pârât, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile legale incidente apreciază că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată, în sarcina recurentei-reclamante a fost stabilită prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.01.2013 privind contractul de finanțare nr. x/17.06.2010 cod SMIS 13218, cu titlul "Modernizare iluminat public pe artera principală în municipiul Suceava", emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, menținută prin Decizia nr. 282/09.10.2015, o corecție financiară de 10% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.12.2009 încheiat între UAT Municipiul Suceava și B. S.R.L.. Valoarea creanței bugetare rezultate din aplicarea corecției financiare menționate era de 9580,17 RON. Verificările au vizat încălcarea normativelor legale în materie de achiziție publică la atribuirea contractului de servicii nr. x/14.12.2009 către B. S.R.L., în sensul în care s-a solicitat "minim un consultant cu experiență pentru proiecte de investiții finanțabile prin programe ale Uniunii Europene.". Din cuprinsul notei de constatare rezultă că, autoritatea pârâtă, în vederea aplicării corecției financiare, cu referire la contractul de servicii, a concluzionat în sensul că reclamanta, ca autoritate contractantă a încălcat prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data procedurii. Cu referire la contractul de servicii, autoritatea intimată a susținut prin actele de control că ținând seama de faptul că serviciile achiziționate sunt de proiectare și întocmire documentații tehnice, iar în documentația de atribuire este precizat că vor fi selectați doar acei operatori economici care au ca obiect de activitate proiectare de instalații electrice și sunt atestați ANRE, cu experiență în proiectare (P.Th., D.E.) pentru instalații electrice de iluminat public, atunci când solicită ca cerință obligatorie ca în echipa propusă pentru executarea contractului să facă parte un consultant și un analist financiar cu experiență în cadrul unor proiecte cu finanțare din partea UE, autoritatea contractantă asimilează sursa de finanțare cu complexitatea proiectului. Or, cerința privind experiența specifică în cadrul unor proiecte cu finanțare din programele Uniunii Europene nu este strict necesară pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia. Trecând la examinarea punctuală a criticilor recurentei reclamante cuprinse în cererea de recurs, întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul esențial invocat în susținerea nelegalității și netemeiniciei sentinței atacate, îl reprezintă pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile, urmare a aplicării O.U.G. nr. 66/2011, deși procedura de achiziție publică în legătură cu care a fost reținută pretinsa abatere a fost derulată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data derulării acesteia. Nu sunt întemeiate criticile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, reiterate prin cererea de recurs, întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond care de altfel a realizat o analiză detaliată a conținutului O.U.G. nr. 66/2011 prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 79/2003, nu poate fi vorba în cauză despre aplicarea retroactivă a actului normativ menționat, și mai cu seamă că prin aplicarea sancțiunii prevăzute de acesta nu i-a fost creat recurentei reclamante niciun prejudiciu. Înalta Curte arată totodată, în completarea argumentației înfățișată de judecătorul fondului și față de susținerea recurentei în sensul incidenței în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 236/07.04.2015, că, fără a contesta desigur caracterul obligatoriu al acestor decizii, în prezenta cauză are prevalență hotărârea CJUE pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și Județul Bacău, la data de 26 mai 2016, privind cererile de decizie preliminară formulate de Curtea de Apel Bacău, deplin relevantă. Instanța de trimitere, prin cele două cereri preliminare, a adresat CJUE mai multe întrebări, urmărind se afle, inter alia, și daca art. 98 alin. (2) primul paragraf, a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că, corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fonduri structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt masuri administrative sau dimpotrivă este vorba despre sancțiuni administrative, sens în care devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe, precum și în ce măsură principiile securității juridice și protecției încrederii legitime se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice. Prin hotărârea menționată, CJUE a statuat în sensul că potrivit articolului 98 alin. (2) din Regulamentul nr. 1083/2006, corecțiile financiare la care trebuie să procedeze statele membre când constată neregularități au ca scop retragerea unui avantaj dobândit în mod nejustificat de operatorii economici, corecțiile efectuate în contextul descris fiind măsuri administrative iar nu sancțiuni, astfel că întrebarea vizând principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe este rămasă fără obiect. A mai arătat în mod expres CJUE că principiul securității juridice impune ca orice situație de fapt să fie, în mod normal, apreciată în lumina normelor în vigoare la data producerii, dar, deși legea nouă produce efecte numai pentru viitor, ea se aplică în lipsa unei derogări și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi. Potrivit aceleiași jurisprudențe nici aplicarea principiului încrederii legitime nu poate împiedica la modul general ca o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementarii anterioare. Drept urmare, acordând deplină eficiență principiului supremației dreptului comunitar, și față de dezlegarea fără echivoc cuprinsă decizia CJUE sus arătată, Înalta Curte reține netemeinicia criticilor reclamantei privind neretroactivitatea legii civile. Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și celelalte susțineri ce vizează fondul cauzei, mai cu seama că, din chiar maniera de formulare a lor se observa că nu reprezintă veritabile critici în raport cu hotărârea instanței de fond, recurenta reclamantă reluând, practic, parțial conținutul cererii de chemare în judecată. Înalta Curte arată totodată că împărtășește concluzia primei instanțe desprinsă în urma analizei cuprinzătoare realizată asupra întregului probatoriu administrat în cauză, din perspectiva prevederilor legale aplicabile și apreciază astfel ca fiind justă și deplin fundamentată juridic constatarea în sensul că reclamanta nu a făcut în cauza, dovada existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre aplicarea textelor neconstituționale și prejudiciul invocat. În fine, și în ceea ce privește neregulile constatate cu referire la contractul de servicii, Înalta Curte reține pertinența și justețea concluziilor primei instanțe, în sensul că reclamanta nu contestă existența neregulilor care au dus la aplicarea corecțiilor financiare, ci, că, referitor la situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare (respectiv neregulile constând în introducerea cerinței ca din echipa propusă pentru prestarea serviciilor de proiectare iluminat public și întocmire documentații să facă parte un consultant și un analist financiar cu experiență profesională în cadrul unor proiecte cu finanțare din programele Uniunii Europene, cerințele în cauză constituind limite pentru viitorii ofertanți, contrara dispozițiilor legale) s-au aplicat alte prevederi legale decât cele incidente la data controlului, respectiv prevederile O.U.G. nr. 66/2011 în locul prevederilor O.G. nr. 79/2003. Or, nu aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute de dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 a condus la aplicarea corecției financiare arătate, ci săvârșirea de nereguli în legătură cu procedura de achiziție publică, respectiv natura restrictivă a cerințelor în discuție rezultând tocmai urmare analizei realizate din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data derulării procedurii de achiziție publică. Însă, așa cum bine a reținut instanța de fond, contatarea neregulilor anterior menționate nu a fost a fost contestată în mod eficient de către reclamantă. Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, să respingă recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,