ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2021

HOTĂRÂRE
18.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2017 sub număr dosar x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul de Protecție și Pază.

Prin sentința civilă nr. 4972 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția perimării cererii de chemare în judecată. S-a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A.. A fost respinsă cererea părții reclamante de repunere pe rol a cauzei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, precizând că va depune motivele de recurs după comunicarea hotărârii recurate.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând anularea recursului ca nemotivat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Examinând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nerespectarea termenului de motivare a căii de atac, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 421 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare."

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs, motivele de casare fiind limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.

În speță, se constată că reclamanta a depus doar declarația de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii atacate, respectiv la 03.12.2018, conform filei 4 dosar recurs, arătând că urmează a motiva recursul printr-o cerere separată, însă nu s-a conformat acestei obligații.

Prin urmare, reclamanta nu a formulat motivele de recurs, odată cu cererea de recurs, și nici nu a procedat la motivarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, respectiv de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Se constată, astfel, că recurenta nu s-a conformat exigențelor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., neindicând motive de nelegalitate, dintre cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., că nu a depus, printr-un memoriu separat, motivele de casare în termenul legal, și, cum în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, urmează a se aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4972 din 29 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4972 din 29 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2021
Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2021-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2021
cărui audiere se solicită privește o cauză ce se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având nr. 1575/2/2014*, în etapa recursului. Or, această cauză s-a aflat pe rolul Curții de Apel București ca primă instanță învestită. Cau
ÎCCJ 2021-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3351/2021
niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. La data de 3 iunie 2021, cauza a fost repusă pe rol pentru di
ÎCCJ 2022-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2022
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. În baza referatului grefei instanței, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp
ÎCCJ 2022-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2022
, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. În baza referatului grefei instanței, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției perimării, întrucât cauza a rămas în neluc
Sursă