ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2021

HOTĂRÂRE
12.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare cu nr. x/2014 din data de 7 decembrie 2014 emisă de Inspecția judiciară, criticând soluționarea greșită a acesteia prin reținerea prescrierii răspunderii disciplinare a judecătorului, justificat de faptul că sesizarea a fost depusă la poștă la data de 22.10.2014, deci, înainte de împlinirea termenului de 2 ani prevăzut de Legea 317/2004, fiind aplicabile dispozițiile art. 181-183 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3867 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului formulat, ca inadmisibil.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiției, constată că este întemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 47 alin. (1) și (7) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară.

Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004)

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă nr. 3867 din 18.09.2018 a Curții de Apel București, este definitivă.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Cum prin dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermițând exercitarea acestei căi de atac.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimata - pârâtă.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3867 din 18 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2021
Ședința publică din data de 12 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, anularea Rezoluți
ÎCCJ 2022-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2022
. x/2017/20.10.2017 și nr. x/2017/16.01.2018, emise de intimata Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu intimații B., C. și D., ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs. Intimata-pârâtă Inspecția Judic
ÎCCJ 2021-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2021
. x/2017, ca inadmisibil. A respins în rest contestația, astfel cum a fost completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., ca nefondată. În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios admin
ÎCCJ 2021-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2021
lângă Judecătoria Timișoara, B. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din legea nr. 303/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3064
ÎCCJ 2022-04-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2022
de clasare nr. x/2015 din data de 22.11.2015. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, după casare, prin sentința nr. 665 pronunțată în data 21 februarie 2019, a respins contestația, ca ne
Sursă