ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1476/2021

Cererea de chemare în judecată. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 07.05.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei emise de pârât în cadrul Dosarului cu număr unic x, nr. dosar x și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile solicitate, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin cererea înregistrată, la data de 04.06.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 14317/26.04.2018 emise de pârât și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile solicitate, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea a admis excepția litispendenței invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin întâmpinare și s-a dispus trimiterea Dosarului nr. x/2018 la Dosarul nr. x/2018. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 4167 din 17 octombrie 2018, Curtea a respins acțiunile conexate formulate de reclamanții A., B. și C., ca neîntemeiate. 3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii introductive. Au considerat recurenții-reclamanți că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și prin necercetarea fondului. Instanța de fond și-a însușit apărările pârâtului, considerând că acesta are un drept de apreciere de neatins, câtă vreme și-a elaborat propriile norme și criterii de apreciere cu valabilitate generală. Ghidul invocat atât de pârât, cât și de instanță se referă la perioada 2006-2010, în condițiile în care accidentul a avut loc în anul 2013. Astfel, analiza dosarelor penale se referă la o perioadă nerelevantă, anii 2006-2010. Despăgubirile care le-au fost acordate au fost înjumătățite sau acordate cu totul arbitrar. Organul administrativ nu ar trebui să ia orice decizie dorește (discreționar, oportun) fără a putea fi controlată de justiție (pentru asigurarea legalității). Au mai arătat recurenții-reclamanți că, atunci când se încearcă atingerea principiilor consacrate ale ordinii juridice, cu privire la legalitate și oportunitate sunt aplicabile două instrumente ale Consiliului Europei, Recomandarea nr. 20/2004 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la controlul judiciar asupra actelor administrative și Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei cu privire la buna administrare. Astfel, motivarea instanței echivalează cu o necercetare corespunzătoare a fondului, niciun argument de-al lor nefiind analizat.

Apărările intimatului-pârât Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului. Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. 5.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenții-reclamanți A., B. și C. s-au prevalat de dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare. 5.2.1. Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 5 al articolului menționat, este de observat că acesta sancționează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. (eg nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității), ceea ce nu se poate reține în privința hotărârii instanței de fond. Deși recurenții apreciază că hotărârea atacată este afectată de acest motiv de nelegalitate, nu au motivat în niciun fel cum s-a produs o astfel de încălcare, context în care critica la adresa legalității sentinței civile din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu satisface rigorile prevăzute de art. 487 C. proc. civ. 5.2.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reține Înalta Curte că aspectul referitor la cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, astfel că nu este cenzurabilă pe calea de atac a recursului. Cu toate acestea, Înalta Curte constată, după cum s-a expus la pct. 3 al prezentei decizii, că recurenții-reclamanți s-au limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția primei instanțe și la a face trimitere la recomandările Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile, în sensul că instanța ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.