ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 909/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub dosar cu nr. x/2011, reclamanta S.C. Bucovina S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

- încetarea imediată și definitivă a oricăror acte de utilizare a mărcii "B." sau a unor semne similare, inclusiv vânzarea, oferirea de servicii, promovarea, distribuirea unor produse care poartă această marcă și interzicerea utilizării pe viitor de către pârâtă, în activitatea sa comercială, pe documente și/sau pentru publicitate ori în alte scopuri a mărcii "B.";

- obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 Euro, echivalentul sumei de 841.300 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs;

- confiscarea și distrugerea tuturor materialelor și produselor ce poartă marca "B.";

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 129/19.04.2017, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. Bucovina S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta reclamantă S.C. Bucovina S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii introductive, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată apel și fond.

Prin decizia nr. 377/C-A din data de 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a schimbat în tot sentința și, în consecință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Bucovina S.A. împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L..

A dispus încetarea imediată și definitivă a oricăror acte de utilizare a semnelor "B." și "C. de la A. - B." sau a unor semne similare, inclusiv vânzarea, oferirea de servicii, promovarea sau distribuirea unor produse care poartă acest semn sau semne similare și interzice utilizarea acestora pe viitor de către pârâtă, în activitatea sa comercială, pe documente și/sau pentru publicitate și în alte scopuri.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 133.354 RON cu titlu de despăgubiri.

A dispus distrugerea tuturor materialelor sau produselor ce poartă semnele "B." și "C. de la A. - B.". A respins, în rest, acțiuneam iar intimata-pârâtă a fost obligată să plătească apelantei-reclamante suma de 34.432 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1960 din 22 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis ambele recursuri, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Prin decizia nr. 292A/5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamanta Bucovina S.A., a schimbat în tot sentința apelată, iar, pe fond: a admis în parte acțiunea și, în consecință, a dispus încetarea imediată și definitivă a oricăror acte de utilizare a semnelor "B." și "C. de la A. - B." sau a unor semne similare, inclusiv vânzarea, oferirea de servicii, promovarea sau distribuirea unor produse care poartă acest semn sau semne similare și a interzis utilizarea acestora pe viitor de către pârâtă în activitatea sa comercială, pe documente și/sau pentru publicitate și în alte scopuri.

Instanța de apel a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 93.811,78 RON cu titlu de despăgubiri.

S-a dispus distrugerea tuturor materialelor sau produselor ce poartă semnele "B." și "C. de la A. - B.".

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.

Intimata-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă în sumă de 54.857,98 RON, reprezentând parțial contravaloare taxă judiciară de timbru, onorarii expertize judiciare dispuse în cauză și onorarii avocațiale.

Împotriva deciziei pronunțate în rejudecare de instanța de apel, ambele părți au declarat recurs.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta-reclamantă învederează că prin decizia de casare nr. 1960/22.05.2018, pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a stabilit un îndrumar pentru rejudecare, care nu a fost respectat de instanța de apel.

În opinia recurentei, decizia de casare are ca efect dobândirea autorității de lucru judecat pentru soluția dată primelor două petite, precum și considerentele care o susțin, mai puțin cu privire la chestiunea cuantificării prejudiciului.

Totodată, sunt intrate sub autoritate de lucru judecat și aprecierile instanței de casare referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale: faptă ilicită de contrafacere, elementul subiectiv sub forma intenției pârâtei și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins, care a rămas a fi cuantificat în rejudecare.

În acest sens, instanța de recurs a stabilit că este necesară lămurirea situației de fapt prin clarificarea beneficiului injust obținut de A. sau, altfel spus, lămurirea profitului pârâtei la nivelul cheltuielilor directe legate de vânzările acesteia, având în vedere că în instanța de apel, în ciclul procesual anterior, reținuse că A. a realizat pierderi în vânzarea acestui sortiment, chiar și la nivelul cheltuielilor directe.

Prin aceeași decizie de casare, Înalta Curte a stabilit că modul de cuantificare valorificat de instanța de apel, raportat strict la scăderile vânzărilor pârâtei în perioada anilor 2007-2008 și la ratele de profit ale acesteia, nu ar reprezenta un criteriu nelegal.

Drept urmare, instanța de recurs nu a invalidat acest mod de calcul ("raportarea pentru a determina câștigul pierdut de reclamantă ca urmare a încălcării dreptului său la marcă de către pârâtă la media celor doi ani anteriori începerii încălcării" nu se poate reține că ar reprezenta un criteriu nelegal), considerându-se că "instanța de apel a determinat cu cât au scăzut vânzările reclamantei de la momentul începerii încălcării drepturilor reclamantei și atât timp cât, în cauză, prin criteriile alternative propuse de reclamantă, care respectă prevederile art. 14 alin. (1), nu s-a putut determina un cuantum al despăgubirilor mai mare."

Instanța de recurs a statuat în cadrul îndrumarului de casare că:

"Pentru a obține beneficiul injust din profitul obținut din vânzarea produselor purtând semnul care încălcă marca reclamantei trebuiau scăzute doar cheltuielile aferente produsului în cauză.

Potrivit doctrinei contabile, în funcție de modul de repartizare a acestora, cheltuielile sunt: directe și indirecte; cheltuielile directe se individualizează pe produs sau grupe de produse omogene, lucrări, servicii, comenzi și, de aceea, se pot include în costul acestora (de ex. materii prime, materiale și salariații implicați direct în producție); cheltuielile indirecte simt comune mai multor produse ori grupe de produse și, pentru aceasta, trebuie sa tic repartizate asupra produselor indirect, pe baza unor criterii de repartizare."

Recurenta-reclamantă mai arată că pentru dezlegarea problemei individualizării beneficiului injust, potrivit și OMF nr. 1826/2003, și implicit pentru lămurirea cauzei în ceea ce privește realizarea de profit de către intimata A., la nivelul cheltuielilor directe, instanța de apel trebuia să reconsidere raționamentul și, pe baza celor statuate de experți prin raportul depus în al doilea ciclu procesual în apel, însă instanța a ales o interpretare a actului dedus judecății, total străină de cele prezentate de experți, argumentație care nu respectă îndrumarul de casare și de textele legale aplicabile în cauză.

Analizarea beneficiilor injuste care i-au profitat intimatei a reprezentat un criteriu foarte important de cuantificare a prejudiciului, având în vedere că prin decizia de casare s-a stabilit astfel:

"Pe de altă parte, trebuia identificat, conform susținerilor recurentei reclamante, dacă anumite cheltuieli indirecte au fost incluse în contabilitatea firmei, din eroare sau nu, în categoria cheltuielilor directe, cu consecințe asupra determinării în mod corect a beneficiului injust obținut de către pârâtă prin folosirea drept a semnului în cauză."

Recurenta susține că instanța de apel a analizat însă chestiunea cuantificării prejudiciului total inechitabil și străin de îndrumarul de casare, concluzionând că "beneficiul injust" este un criteriu nepotrivit, întrucât intimata A. a realizat pierdere contabilă de 4.888.000 RON, dispunând acordarea sumei de 93.811,78 RON cu titlu de prejudiciu material, bazat pe "beneficiul nerealizat al subscrisei", construind o nouă formulă de despăgubire, prin modificare formulei din primul ciclu procesual în apel.

În opinia recurentei-reclamante, formula aleasă de instanță constă în aplicarea ratei de profit pe anii 2009-2013 la suma rezultată din scăderea diferenței vânzărilor pe fiecare an din media anilor precedenți începerii încălcării mărcii sale (2007-2008).

Identic deciziei din primul ciclu procesual, instanța de apel, având la bază criteriul scăderii vânzărilor recurentei-reclamante, ajunge la o sumă mai mică a despăgubirilor pentru o încălcare continuă de 5 ani iunie 2009 - martie 2014, aceea de 93.811,78 RON, în condițiile în care vânzările ilicite ale A. însumează un total de 13.421.6811ei; beneficiul intimatei, calculat de experți la nivelul cheltuielilor directe, este imens, anume de 5.717.885 RON, potrivit răspunsului la obiectivul 5 din anexa 4 la raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni.

Astfel, comisia de experți a stabilit în Anexa 4 la raport, că veniturile totale ale intimatei pentru înghețata din litigiu, în perioada 01.01.2009-30.06.2014 au fost de 13.421.6811ei, iar cheltuielile directe aferente înghețatei din litigiu au fost în cuantum de 7.703.796 RON (tabel pag 30 din Răspuns obiecțiuni), fiind calculate de experți în baza OMF nr. 1826/2003; or, acest rezultat financiar a adus intimatei un profit de 5.717.885 RON, deci un beneficiu injust în patrimoniul A. S.R.L..

Recurenta-reclamantă critică statuarea instanței de apel cu privire la înregistrarea de pierderi de către intimată din vânzarea sortimentelor de înghețată în litigiu.

Unul dintre criteriile prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, este acela al beneficiilor injuste realizate din activitatea de contrafacere, însă, instanța de apel a stabilit că în cauză nu îl poate lua în considerare.

Pentru o atare concluzie a reținut că așa cum reiese din expertiza inițială efectuată în primă instanță, comisia de experți care a efectuat acea expertiză, la obiectivul 8, a precizat că în urma cuantificării veniturilor pârâtei A. cu privire la înghețata B. cu lapte și C. de la A. - B., în perioada 2009 - semestrul I 2014 și scăderii tuturor cheltuielile aferente, pârâta doar în anul 2012 a realizat profit de 138.720 RON, în ceilalți ani s-au înregistrat pierderi ce totalizează 4.808.282 RON.

Curtea de apel a mai reținut din aceeași expertiză că, referindu-se la cheltuielile înregistrate cu producerea de înghețată, experții au stabilit că o pondere importantă au cheltuielile cu obiectele de inventar din primii doi ani de producție, când s-au făcut dotări la secția de înghețată, amortizarea mijloacelor fixe, dar și cheltuielile cu carburanții și cu personalul.

În opinia curții de apel, beneficiile injuste se referă exclusiv la existența profitului contabil al celui care a încălcat marca.

O astfel de abordare încalcă cele stabilite de instanța de casare care a folosit în îndrumarul de casație sintagmele "cheltuieli aferente produsului în cauză", "repartizarea cheltuielilor pe baza unor criterii de repartizare".

Calculele realizate pe baza unor criterii de repartizare (ponderea vânzărilor de înghețată purtând marca anulată din totalul vânzărilor) au fost prezentate argumentat pe baza datelor aflate la dosar, date administrate în cadrul expertizelor dispuse în cauză, de către reclamantă și de către expertul parte al acesteia, dl. expert D., atât în cadrul raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar, cât și în opinia proprie din cadrul raportului de expertiză judiciară administrată în apel, în rejudecare, că sumele provenite din vânzările totale ale A., obținute din comercializarea produselor purtând semnul care încălca marca reclamantei, au servit în mod clar la acoperirea unor cheltuieli indirecte, la acoperirea și întreținerea unor utilaje și mijloace fixe, folosite și astăzi în activitatea intimatei.

Cu referire la încălcarea celor stabilite prin decizia de casare, recurenta-reclamantă arată că, în esență, instanța de apel nu realizează în concret o delimitare a "beneficiului injust", "câștigului nejustificat, ilicit", "folos injust" de noțiunea "pierderea contabilă" "profit contabil", "pierdere din activitate" și nu le analizează pe cele din urmă în baza celor stabilite prin decizia de casare, ci în baza unor chestiuni străine de natura cauzei cărora le reține în mod greșit relevanța pentru a respinge solicitarea acordării despăgubirilor pe baza criteriului beneficiului injust al intimatei.

Astfel, a reținut că nu au existat cheltuieli incluse eronat în clasa cheltuielilor directe (apreciind că a existat pierdere), iar pe de altă parte nu a analizat dacă din sumele de bani obținute din vânzările ilicite, au fost achitate cheltuielile directe sau indirecte ce au profitat A., ceea ce instanța de casare a desemnat prin "obținerea pierderii chiar la nivelul cheltuielilor directe."

În această privință, instanța de recurs a stabilit că trebuia identificat dacă anumite cheltuieli indirecte au fost incluse în contabilitatea firmei din eroare sau nu, în categoria cheltuielilor directe, cu consecințe asupra determinării în mod corect a beneficiului injust obținut de către pârâtă prin folosirea fără drept a semnului în cauză. Mai mult, instanța de casare a precizat că, pentru a obține beneficiul injust din profitul obținut din vânzarea produselor purtând semnul care încălca marca reclamantei, trebuiau scăzute doar cheltuielile aferente produsului în cauză.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a considerat că dacă nu s-au inclus eronat cheltuieli indirecte în clasa cheltuielilor directe (cum exista posibilitatea) aceasta echivalează cu o corectă individualizare a pierderilor, și, pe cale de consecință, că acestea au dus la pierdere contabilă, intimata-pârâtă A. S.R.L. înregistrând pagubă în exploatarea semnului folosit ilicit în contrafacere, iar analiza instanței de apel se oprește aici.

Recurenta susține că nu determinarea erorii includerii cheltuielilor indirecte în cele directe era problema de lămurit, ci aceea de a se stabili dacă au existat beneficii injuste sau sume care i-au profitat intimatei A. în activitatea sa, prin deducerea cheltuielilor directe din vânzările totale.

O altă dovadă a faptului că îndrumarul de casare a fost deturnat de la scopul și finalitatea indicate de instanța de recurs rezidă și din următoarele considerente ale deciziei recurate:

"Ținând cont de considerentele expuse, cum din lucrarea de expertiză și completarea acesteia în apel reiese cu claritate că pârâta în perioada 2009-2014 a avut o pierdere totală din activitatea de producție și comercializare de înghețată C. de la A. - B., nu au fost incluse eronat cheltuieli indirecte, în categoria cheltuielilor directe de natură să influențeze obținerea unui benefici injust de către pârâta prin folosirea fără drept a semnului în cauză, precum și că rezultatul financiar negativ din vânzarea produsului A. la care au ajuns experții s-a obținut doar cu luarea în considerare a veniturilor pârâtei A. cu privire la înghețata B. și C. de la A. - B., în perioada 2009 - semestrul 2014 și scăderii tuturor cheltuielilor aferente acestui produs, este clar că stabilirea despăgubirilor cerute de Bucovina nu se poate face în raport ai beneficiul injust obținut de pârâtă."

Tot din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă mai arată următoarele:

Instanța de apel a reținut în mod repetat și contrar deciziei de casare că intimata-pârâtă a realizat pierdere și, consecutiv, că nu a avut niciun beneficiu din activitatea de contrafacere.

Cu toate acestea, aceeași instanță observă (în mod inconsecvent față de concluzia anterioară) că, la nivel contabil, A. a realizat profit (contabil) de 138.720 RON, în anul 2012. În continuare, reține că în ceilalți ani s-au înregistrat pierderi ce totalizează 4.808.282 RON.

Referindu-se la cheltuielile înregistrate cu producerea de înghețată, experții au stabilit că o pondere importantă o au cheltuielile cu obiectele de inventar din primii doi ani de producție, când s-au făcut dotări la secția de înghețată, cu amortizarea mijloacelor fixe, dar și cu carburanții și personalul.

În aceste condiții, instanța de apel stabilește în mod nelegal că acest profit contabil de 138.720 RON al intimatei nu poate fi avut în vedere, întrucât a fost practic "anulat" de pierderea totală declarată contabil de A. la nivelul sumei de 4.808.282 RON, în ansamblul activității sale (ilicite), pentru întreaga perioadă 2009-2014.

În opinia recurentei, acest mod de a privi lucrurile o favorizează în special pe intimată.

Mai mult decât atât, mai susține recurenta, potrivit raționamentului instanței de apel orice concurent care acționează ilicit (încălcând dreptul la marcă al altui concurent) și care își reflectă în cheltuieli pentru calcularea profitului contabil, cheltuielile cu achiziția, amortizarea accelerată, punerea în funcțiune etc. (rămânând pe mai departe cu aceste bunuri, după ce alege să înceteze încălcarea sau este obligat de instanță, folosindu-le în continuare, în producerea și comercializarea altor sortimente de bunuri), înregistrează un dublu beneficiu: deducerea cheltuielilor și "câștigarea lor ca active amortizate"; pe de altă parte, folosește aceleași pierderi și pentru diminuarea impozitului pe profit, știut fiind că nu poți achita impozit la o sumă negativă-pierdere fiscală/contabilă, aspect confirmat și prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Recurenta mai arată că un alt considerent contradictoriu este acela că deși instanța de apel a reținut la pagina 23, para. 1-3, că din totalul vânzărilor de 13.421.681 RON, beneficiul intimatei la nivelul cheltuielilor directe, calculat de experți, este de 5.717.885 RON (obiectiv 5 - Anexa 4 Raport și răspuns obiecțiuni), aceasta concluzionează în cele din urmă că A. a realizat pierdere.

Or, în răspunsul experților la obiectivul nr. 5, se precizează foarte clar că veniturile A. S.R.L. din producția și comercializarea înghețatei C. de la A. - B., în perioada 2009-30.06.2014 sunt de 13.421.651 RON, iar cheltuielile directe aferente înghețatei din litigiu au fost în cuantum de 7.703.796 RON (tabel pag 30 din răspuns obiecțiuni), fiind calculate de experți în baza OMF nr. 1826/2003; ca atare, rezultatul financiar conduce la stabilirea unui profit de 5.717.885 RON (calculat la nivelul cheltuielilor directe), în patrimoniul A. S.R.L., astfel cum deja s-a arătat.

Recurenta subliniază că, deși instanța de apel a susținut că este lămurită de conținutul expertizei dispuse în rejudecare, pe parcursul motivării, se raportează la cele arătate experți în expertiza efectuată la prima instanță, deși aceste date nu mai erau de actualitate, în virtutea admiterii apelului la primul ciclu procesual, dar mai ales în virtutea celor statuate de instanța de recurs în decizia de casare.

În opinia recurentei, o atare constatare dă motivării un caracter arbitrar și vădește neconcordanța cu decizia de casare.

În continuarea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă analizează răspunsurile experților în cadrul expertizei efectuate în apel și justifică motivele pentru care a procedat la solicitarea unei contraexpertize, probă admisă de instanța de apel, însă, la termenul de judecată din septembrie 2020, având confirmarea că instanța nu dă curs cererii sale de numire a unor experți din alt județ, precum și consumul financiar și de timp aferent administrării unei astfel de probe, a renunțat la aceasta.

Recurenta-reclamantă relevă că și de această dată instanța de apel a dat interpretări contradictorii și în dezacord cu cele stabilite prin decizia de casare.

În opinia sa, răspunsul experților la obiectivul 1 al expertizei, prin modul fățiș eronat și scos din contextul cauzei și al celor stabilite prin decizia de casare, instanța de apel consideră că dacă nu s-au inclus eronat cheltuieli indirecte în clasa cheltuielilor directe (cum exista posibilitatea) echivalează fie cu justificarea pierderii contabile declarate organelor fiscale de către A., fie cu inexistența cheltuielilor indirecte, reflectate în calculul profitului.

Or, experții au afirmat că prin modul în care A. și-a organizat contabilitatea, în mod independent "nu a rezultat o împărțire a cheltuielilor pe categoria celor directe/indirecte", întrucât A. nu le-a împărțit în acest mod, metoda utilizată de societate având ca raționament de bază împărțirea cheltuielilor, în cheltuieli care au fost efectuate exclusiv pentru producerea sortimentului în litigiu și cheltuieli care au fost efectuate la nivelul societății și care au fost repartizate pe baza unei chei raționale, și anume, ponderea venitului aferent sortimentului de înghețată în litigiu, în totalul veniturilor societății A.."

Recurenta învederează că echipa de experți a menționat că stabilirea cheltuielilor indirecte s-a realizat în baza OMF nr. 1826/2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, adoptat de Ministerul Finanțelor Publice, publicat în Monitorul oficial nr. 23 din 12 ianuarie 2004, potrivit căruia:

"2.3. - Gruparea cheltuielilor în vederea calculării costurilor

Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor și al costurilor perioadei, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor se grupează în contabilitatea de gestiune astfel:

cheltuieli directe;

cheltuieli indirecte;

cheltuieli de desfacere;

cheltuieli generale de administrație.

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculație (produs, serviciu, lucrare, comandă, fază, activitate, funcție, centru etc.) încă din momentul efectuării lor și ca atare se includ direct în costul obiectelor respective.

Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe consumate, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări și protecția socială etc.), alte cheltuieli directe.

Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica și atribui direct pe un anumit obiect de calculație, ci privesc întreaga producție a unei secții sau a persoanei juridice, în ansamblul ei.

Cheltuielile indirecte cuprind:

regia fixă de producție, formată din cheltuielile indirecte de producție care rămân relativ constante indiferent de volumul producției, cum ar fi: amortizarea utilajelor și echipamentelor, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și cheltuielile cu conducerea și administrarea secțiilor;

regia variabilă de producție, care constă în cheltuielile indirecte de producție, care variază în raport cu volumul producției, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale și forța de muncă.

Atunci când costurile de producție, de prelucrare nu se pot identifica distinct pentru fiecare produs în parte, acestea se alocă pe baza unor procedee raționale aplicate cu consecvență (procedeul diviziunii simple, procedeul cantitativ, procedeul indicilor de echivalență, procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal, procedeul deducerii valorii produselor secundare etc.)."

Referitor la diferențe dintre terminologia din OMFP nr. 1826/2003 cu privire la "cheltuielile indirecte" și "cheltuieli care au fost efectuate la nivelul societății și care au fost repartizate pe baza unei chei raționale și anume ponderea venitului aferente sortimentului de înghețată în litigiu, în totalul veniturilor societății A.", potrivit terminologiei folosite de experți, există o diferență care constă în faptul că A. S.R.L. a inclus în acestă categorie de cheltuieli energia consumată în scopuri tehnologice exclusiv pentru înghețată, pe motiv că nu poate li determinată în mod direct prin măsurători, aceasta fiind repartizată indirect, pe baza unei chei raționale în acesta categorie de cheltuieli.

Experții au conchis astfel că, indiferent de terminologia folosită, în aceste cheltuieli au fost incluse doar cheltuielile cu materiile prime, cheltuielile cu salariile, taxele aferente salariilor, potrivit anexei nr. 4 la raport, astfel că, nu sunt cheltuieli indirecte care să fi fost incluse în mod eronat în categoria cheltuielilor directe.

Or, din analiza acestui considerent reiese că instanța nu precizează exact ce gen de cheltuieli ar fi cele menționate, ci arată se raportează la "terminologia oferită de experți" fără a observa definiția legală și doctrina din domeniul contabil, luând act doar că acestea nu au fost incluse eronat în categoria cheltuielilor directe.

În realitate, norma citată din Ordinul OMF nr. 1826/2003 este clară fiind în acord deplin cu ceea ce stabilise instanța de casare.

Art. 2.3. din OMF nr. 1826/2003 este clar în senul că în cheltuielile indirecte se includ și cheltuielile cu amortizarea utilajelor și echipamentelor, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și cheltuielile cu conducerea și administrarea secțiilor; cota din aceste cheltuieli indirecte cu amortizarea utilajelor și echipamentelor, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și cheltuielile cu conducerea și administrarea secțiilor, a fost calculată de contabilitatea A. prin aplicarea unei chei raționale (se retine de experți ".. ca raționament de bază împărțirea cheltuielilor, în cheltuieli care au fost efectuate exclusiv pentru producerea sortimentului în litigiu și cheltuieli care au fost efectuate la nivelul societății și care au fost repartizate pe baza unei chei raționale și anume ponderea venitului aferente sortimentului de înghețată în litigiu în totalul veniturilor societății A.") așa cum se poate face în privința unor astfel de cheltuieli, reținându-se că A. mai producea și alte două sortimente de înghețată cu toate secțiile sale: E. și F..

Or, modul de organizare a cheltuielilor nu are legătură cu eroarea includerii cheltuielilor într-o clasă sau alta.

Recurenta reamintește că A. mai producea și alte două sortimente de înghețată cu toate secțiile sale - E. și F. - și de aceea cotele de cheltuieli trebuiau repartizate proporțional.

Anexa 4 a raportului de expertiză a fost însușită de curtea de apel, pe baza unor argumente străine de normele OMF nr. 1826/2003 și de îndrumarul de casare. Or, din această prezentare a experților reiese clar că, făcând distincție între cheltuieli (directe și indirecte), A. a obținut profit la nivelul celor directe, adică la nivelul celor ce interesa doar produsul de înghețată.

Un alt considerent contradictoriu, îl reprezintă analiza instanței de apel cu privire la răspunsul formal al comisiei de experți, răspuns care nu are nicio legătură cu fondul problemei, cu specificul acesteia.

Astfel, la obiectivul nr. 2 experții trebuiau să răspundă dacă s-au alocat sume de bani din comercializarea înghețatei în litigiu pentru achiziționarea sau amortizarea de mijloace fixe, linii de înghețată etc., iar aceștia au dat un răspuns vag, anume că nu s-au identificat sume "alocate" în sens de strategie, management administrativ, organizatoric.

Or, din acest răspuns o instanță cu rol activ putea să determine dacă din venituri s-au plătit aceste cheltuieli indirecte care vizau achiziționarea de utilaje ce serveau și la producția altor sortimente de înghețată (în aceea perioadă gama E. și F. de la A.), dar curtea de apel nu a făcut-o.

Totodată, recurenta-reclamantă mai arată că în răspunsul la obiecțiuni, pag. 5 para. 1, experții își mențin acest punct de vedere:

"A. nu are o evidență distinctă a fluxului de bani aferentă activității de producție și comercializare pentru înghețată..", precum și că: "Deducerea respectivelor cheltuieli din veniturile obținute din comercializarea înghețatei nu este echivalentă alocării unor sume de bani de către A., din veniturile obținute din comercializarea înghețatei aceluiași sortiment de înghețată destinate unor cheltuieli, precum amortizarea sau punerea în funcțiune etc."

Pe de altă, la pag. 16 para. 1 din răspunsul la obiecțiuni experții arată astfel:

"..Este evident că s-au efectuat plăți pentru achiziția de mijloace fixe și obiecte de inventar din conturile bancare ale intimatei. Dar, așa cum am arătat, nu pot fi identificate sumele de bani pentru plata acestor mijloace fixe și obiecte de inventar."

Experții au fost de acord că, legat de cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe (în suma de 3.191.634 RON) și cele cu punerea în funcțiune (în sumă de 1.956.453 RON) sunt aferente veniturilor obținute din comercializarea înghețatei și au fost deduse din aceste venituri, dar au stabilit că această deducere a fost efectuată pentru calcularea rezultatului financiar al intimatei A., în scop financiar-fiscal sau contabil, neputând fi asimilată cu alocarea unei sume din veniturile obținute.

Recurenta-reclamantă solicită instanța de recurs să analizeze următorul aspect: potrivit raționamentului strict formal al comisiei și necontestării ori a producerii unei probe contrare din partea intimatei-pârâte, se poate afirma, dincolo de orice îndoială și probă contrară, că veniturile obținute din comercializarea înghețatei purtând marca anulată, au fost destinate în mod cert pentru plăți pentru achiziții, stingere datorii, amortizări, într-un cuvânt, pentru cheltuieli ale A., deci că au profitat acesteia, în activitatea sa economică.

Câtă vreme intimata-pârâtă A. declară sumele în contabilitate ca stingând cheltuieli indirecte, înseamnă ca și "nealocați" expres, acei bani au servit societății A., întrucât au fost folosiți la deducerea unor cheltuieli.

Instanța de casare nu a stabilit ca în rejudecare să se identifice dacă anumite sume au fost alocate de A. cu această destinație, ci doar dacă cheltuielile indirecte influențau beneficiul/profitul. Or, instanța de apel a analizat nelegal și de un formalism excesiv această susținere.

În opinia recurentei, este important că pentru acele mijloace fixe și obiecte de inventar A. S.R.L. a cheltuit din sumele obținute din vânzarea produsului ilicit.

Recurenta-reclamantă evidențiază și alte aspecte contradictorii reținute de instanța de rejudecare, anume: i) toate mijloacele fixe și obiectele de inventar au fost achiziționate în perioada 2009- iunie 2014 sau înainte de 2014, când A. a început/finalizat vânzarea produselor purtând semnul în litigiu:

ii) se reține că acestea au contribuit la realizarea produselor din litigiu (aproximativ 50 de sortimente);

iii) aceste mijloacele fixe și obiectele de inventar au fost trecute integral pe costuri în aceeași perioadă:

iv) acestea au fost utilizate și după 2014;

v) acestea nu au fost casate (fiind folosite inclusiv la data expertizei din al doilea ciclu procesual în apel), pentru ca în final instanța să rețină că societatea pârâtă nu a realizat beneficiu.

O altă chestiune contradictorie și nelegală constă în înlăturarea arbitrară a concluziilor expertului parte al recurentei reclamante, dl. expert D., pe motiv că acesta nu a prezentat un mod de calcul, nu a prezentat date verificabile și nici nu a arătat temeiul legal al calculelor sale.

Expertul parte al reclamantei a făcut opinie separată cu privire la obiectivul 2, afirmând că sumele încasate din producerea și comercializarea mărcilor C. de la A. - B., destinate pentru acoperirea unor cheltuieli aferente acestora (mijloacelor fixe și obiectelor de inventar), cum ar fi cheltuieli cu amortizarea, punerea în funcțiune etc., se ridica la 5.146.348 RON însă, acest punct de vedere este prezentat fără a se arăta în concret modul de calcul pentru a se verifica dacă are la bază date veridice și conforme reglementărilor financiar contabile.

Or, toate calculele au fost făcute pe baza datelor din expertiza contabilă, obținute de la A., iar în cadrul opiniei separate a expertului său parte se face doar o analiză a acestora., cu respectarea normei de la punctul 2.3. din OMF nr. 1826/2003. Calculele au fost făcute în mod concret cu indicarea exactă a sumelor și au fost explicat raționamentul aplicat pentru fiecare sumă calculată. Expertul parte a calculat ca toate sumele din vânzări au fost încasate pentru ca parata nu a prezentat în balanțele contabile pierderi din creanțe. S-a arătat ca din conturile societății au fost achitate sume de bani pentru mijloace fixe și obiecte de inventar în suma de 7.056.014 RON.

Recurenta arată că expertul său parte a mai arătat argumentat (cu datele furnizate de A.) că în perioada iunie 2014 la zi (2020), utilajele achiziționate de către A. (lăzi frigorifice și mijloace de transport frigorific) au continuat să funcționeze în beneficiul său, intimata realizând profit contabil prin scutirea unor cheltuieli, acestea fiind folosite în activitatea A., în timp ce valoarea lor a fost amortizată/trecută la cheltuieli, integral, anterior, anume în perioada iunie 2009-2014.

Cauzat de faptul că intimata A. a realizat pierdere contabilă, rezultă în mod logic ca nu toată cheltuiala aferentă mijloacelor fixe a fost acoperită din vânzări produselor contrafăcute; ca atare, s-a calculat doar 75,78 % din cheltuială ca fiind acoperită din vânzările produsului ilicit. Rezultă în mod logic și clar că doar 5.146.348 RON au fost cheltuieli acoperite din vânzările produsului ilicit.

Recurenta solicită instanței de recurs să observe că nu au fost criticate de către expertul judiciar ori expertul parte al A., raționamentul, justețea, datele contabile ori cheia de repartizare folosite de expertul său parte dl. D..

În privința obiectivului 5 al expertizei, instanța de apel nu face nicio apreciere în cuprinsul deciziei în cadrul analizării modalității de cuantificare a prejudiciului pe baza beneficiilor injuste obținute de A.; în acest sens, recurenta-reclamantă suplinește, din perspectivă proprie, analiza acestui obiectiv al expertizei și a răspunsului la obiecțiunile pe care le-a făcut la acesta.

Concluzionând asupra motivului de recurs de la art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, recurenta-reclamantă arată instanța de apel ar fi trebuit să cerceteze în mod complet datele speței, ilustrate de lucrările anterioare de expertiză și să analize cum și în ce măsură i-au profitat intimatei sumele nete (venituri încasate minus cheltuielile directe pe produs).

Pe temeiul motivului de nelegalitate consacrat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, prezentând argumente ce încalcă reglementarea și spiritul principiilor aplicabile în cauză (principiului reparării integrale a pagubei), normele legale și principiile caracteristice protecției mărcilor.

Se invocă, în acest sens o greșită aplicare a criteriilor de cuantificare a despăgubirilor, criterii stabilite dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, dar și de Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29.04.2004.

Totodată, prin modalitatea de aplicare a criteriului ales de către instanță, s-au încălcat, în condițiile constatării existenței unui prejudiciu, dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale - principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.

Recurenta-reclamantă consideră că acordarea prejudiciului raportat la "beneficiul injust" obținut de contrafăcător ține de echitate, este conturat în speță și dovedit clar, în sensul celor arătate, iar dacă acesta s-ar fi aplicat în mod corect acțiunea sa trebuia admisă în limitele în care a a precizat cererea de chemare în judecată (841.300 RON, pretenții pentru care a fost achitată taxa judiciară de timbru, față de suma de 200.000 euro, despăgubiri solicitate inițial).

În aceste condiții, criteriul solicitat a fi aplicat, mai arată recurenta, este rezonabil, echitabil, nefiind solicitat decât o parte din beneficiul injust real (cuantificat de reclamantă la 200.000 euro vizând o sferă mare de încălcare în intervalul iunie 2009- martie 2014); precizează că beneficiul intimatei-pârâte A. este mult mai mare, comparativ cu cât a pretins reclamanta în cauză.

În schimb, criteriul ales de către instanța de apel, acela al beneficiului nerealizat (prin raportare la scăderea vânzărilor sale în perioada de referință a litigiului) nu reprezintă o despăgubire justă, real suferită, nefiind probat că scăderea vânzărilor sale au fost determinate de contrafacerea săvârșită de intimata-pârâtă.

În continuarea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă aduce argumente prin care tinde la reaprecierea materialului probator al cauzei spre finalitatea pe care o preconizează, astfel încât, întrucât nu sunt critici de nelegalitate, acestea nu vor mai fi redate în cuprinsul prezentei decizii.

Recurenta-reclamantă arată că potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005:

"(l) La cererea părții vătămate, instanța judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenție a desfășurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite.

(2) La stabilirea daunelor-interese instanța judecătorească va lua în considerare:

a) toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat (...)"

Se susține de către recurentă că trebuie avută în vedere și Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (în continuare denumită "DRDPI").

Art. 13 alin. (1) lit. (a) din Directivă se referă la "toate aspectele necesare", "cum ar fi consecințele economice negative", care includ "câștigul nerealizat", "orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient".

Pe de o parte, considerentul nr. 26 din Directivă prevede că valoarea daunelor-interese acordate titularului dreptului ar trebui să ia în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi câștigul nerealizat de titularul dreptului sau beneficiile fără justă cauză realizate de contravenient.

Se mai arată de către recurentă că utilizarea conjuncției "sau" din enumerarea anterioară pare să arate că legislatorul european a avut în vedere două criterii (chiar dacă sunt oferite ca exemplu) alternative, nu cumulative.

Pe de altă parte, art. 13 alin. (1) lit. a) din Directivă prevede că la stabilirea daunelor interese, autoritățile judecătorești iau în considerare toate aspectele necesare, cum ar fi consecințele economice negative suferite de partea prejudiciată, inclusiv câștigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient și, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale.

Din punct de vedere financiar contabil, activele cu care a rămas A. sunt producătoare de profit, de plus valoare, chestiune tranșată de legiuitor.

Astfel, potrivit Ordinului nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, la pct. 19 lit. a) "activul" este definit astfel:

"reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în contabilitate și prezentat în bilanț atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil;

(1) Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an.

(2) Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate. Potențialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale entității."

Recurenta susține că instanța de apel nu a aplicat corect temeiurile legale prezentate.

Doctrina și jurisprudențaîn materie admit unanim că în cazul actelor de încălcare a drepturilor unei mărci, în care uzurpatorul nu a obținut un profit, nu înseamnă că legiuitorul a intenționat să favorizeze comercianții incorecți sau incapabili de un management bun.

În doctrină, s-a arătat că "beneficiul injust" nu este o noțiune care trebuie raportată la bani lichizi, adică, profitul net, contabil, ci și orice altă valoare de înlocuire a banilor, orice bun sau serviciu care a fost achiziționat orice datorie stinsă, compensată etc., cu banii proveniți din actele de contrafacere.

În speța de față, dată fiind instituția răspunderii delictuale, într-o reglementare specială, este firesc ca intimata A. să facă dovada contrară, anume a cheltuielilor sale deductibile și a profiturilor care pot fi atribuite altor factori decât încălcarea dreptului la marcă al reclamantei, ceea ce, în cauza de față, nu s-a întâmplat.

Recurenta-reclamantă susține că decizia recurată este nelegală și prin raportare la criteriul ales de instanța de apel, formula de calcul aplicată și la suma acordată în final cu titlu de daune-interese.

Formula aleasă de instanță constă în aplicarea ratei de profit pe anii 2009-2013 la suma rezultată din scăderea diferenței vânzărilor pe fiecare an din media anilor precedenți începerii încălcării mărcii recurentei-reclamante (2007-2008), identic deciziei din primul ciclu procesual.

În acest fel, se ajunge la o sumă mai mică a prejudiciului pentru o încălcare continuă de 5 ani (iunie 2009- martie 2014), aceea de 93.811,78 RON, în condițiile în care vânzările ilicite ale A. însumează un total de 13.421.6811ei, iar beneficiul intimatei fiind imens (numai la nivelul cheltuielilor directe acesta fiind de 5.717.885 RON (Obiectiv 5 - anexa 4 la raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni).

Modul de raportare la totalul vânzărilor recurentei-reclamante în perioada 2007-2008 (anteriori începerii, în anul 2009, a acțiunilor ilicite ale intimatei A.) încalcă și dezideratul afirmat prin Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și Consiliului din 29.04.2004 și a O.U.G. nr. 100/2005, de a descuraja faptele ilicite de încălcare a drepturilor la marcă, întrucât, în prezenta speță, reaua credință dovedită a intimatei are limite de neacceptat, precum și valoarea și aria întinsă a vânzărilor realizate pe termen lung de aceasta, ceea ce denotă faptul că produsul purtând marca încălcată, era un produs vandabil și de succes.

Este evident că legiuitorul, la nivel internațional, comunitar și prin transpunerea în diferitele sisteme naționale de legislație, nu a urmărit delimitarea noțiunii de "beneficiu injust" în raport cu noțiuni contabile stricto sensu, ce aparțin unor legislații naționale, ci numai a trasat scopul general urmărit, anume de reparare integrală a pierderii înregistrate de către un titular de drepturi, dar și lipsirea contrafăcătorului de orice câștig injust rezultat din activitatea desfășurată în mod ilicit.

Or, beneficiul societății A. este enorm comparativ cu suma pretinsă cu titlu de daune-interese de către reclamantă, fiind realizat la o scară mult mai mare față de despăgubirea stabilită de instanță, pe baza unui criteriu subiectiv (beneficiu nerealizat de reclamantă, raportat la scăderea vânzărilor sale), nefiind administrată nicio probă în sensul că suma acordată reprezintă o despăgubire justă, real suferită de recurentă.

Recurenta-reclamantă mai arată că diminuarea sau nu a vânzărilor/profitului sale, în urma faptei pârâtei, sau necomercializarea produselor concurente, în aceleași magazine, sunt aspecte neesențiale în aprecierea existenței sau nu a prejudiciului material, întrucât vânzările pot rămâne la aceeași cotă sau pot crește, chiar în condițiile menționate, ca urmare a unor strategii de marketing și publicitate, prin care poate fi atrasă o nouă clientelă, după cum vânzările pot scădea, dar această scădere să fie cauzată de alți factori decât deturnarea clientelei sale de către pârâtă, cum ar fi, intrarea pe piață a unor terțe firme, diminuarea vânzărilor din cauza crizei economice etc.

În opinia recurentei, instanța de apel nu poate justifica de ce au scăzut vânzările sale și în anul 2008, atunci când A. nu îi încălca drepturile exclusive asupra mărcii sale înregistrate.

Instanța de apel a analizat doar veniturile reclamantei, neraportând dimensiunea prejudiciului la toate aspectele corespunzătoare, astfel cum impuneau dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.

Instanța de apel a analizat dimensiunea prejudiciului, în mod nelegal, prin raportare la veniturile reclamantei în perioada 2007-2008, perioadă care nu era însă relevantă, de vreme ce intimata A. nu începuse să încalce drepturile recurentei-reclamante. Pe de altă parte, întrucât dimensiunea vânzărilor recurentei în intervalul menționat nu are nicio legătură cu acțiunile de încălcare de către intimată a drepturilor sale.

O astfel de abordare era justificată doar dacă se administrau dovezi în speță din care ar fi reieșit faptul că intimata A. nu ar fi avut posibilitatea comercializării produselor care încălcau drepturile reclamantei, ori acestea s-ar fi comercializat pentru o perioadă scurtă de timp, sau în situația în care, din comercializare, intimata realiza venituri mult mai mici decât vânzările reclamantei.

În concluzie, procedând în acest fel, instanța de apel a schimbat structura complexă a prejudiciului, reglementată de legiuitor, prin raportarea exclusivă la vânzările comerciantului păgubit, iar nu la beneficiile realizate de cel culpabil, la diluția mărcii celui păgubit, la eforturile suplimentare de recâștigare a clientelei, distinctivității mărcii etc.).

Se observă că acest criteriu este total nelegal, câtă vreme este evident că, în această construcție juridică, persoana care folosește ilicit un semn ce încalcă drepturile unui titular de marcă, pe o perioadă mare de timp, cu rea -credință, poate vinde produsele ce aduc atingere mărcii la sume uriașe, urmând să plătească daune la nivelul afacerii celui păgubit și nu la scara ilicitului produs (similar cauzei pendinte).

Conform principiilor și normelor invocate, dar și a practicii judiciare invocate în apel, în realitate, prejudiciul material suferit de recurenta-reclamantă este cauzat de faptul că pârâta a profitat parțial și de investițiile realizate de reclamantă, de publicitate, de diluția mărcii sale, respectiv scăderea capacității distinctive a acesteia, ceea ce determină scăderea valorii economice a respectivei mărci.

Recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să constate că încălcarea drepturilor sale a avut loc pe o perioadă de timp însemnată (2009-2014), că marca sa și-a pierdut din valoarea economică prin faptul că, timp îndelungat, mărcile intimatei A. (respinse de OSIM/sau anulate de instanță), au fost folosite de intimată la scară industrială, fiind realizate din comercializarea anumitor tipuri de produse identice (înghețată) sume însemnate, comerțul fiind realizat inclusiv în zona de acțiune a recurentei, dar și în zone în care aceasta încerca să intre pe piață.

Deși marca recurentei-reclamante, înregistrată în anul 2002 (încălcată din anul 2009) a avut funcția de a conferi distinctivitate din punct de vedere al aspectului și al prezentării produselor sale, această funcție a fost diminuată, intrarea pe piață în zonele identificate de experți fiind mult mai anevoioasă, realizabilă cu cheltuirea unor sume de bani mai mari (publicitate, discounturi etc.).

Beneficiul intimatei constă tocmai în faptul că, prin veniturile câștigate ilicit în urma activității de contrafacere, A. a putut continua activitatea sa ilicită și și-a putut dezvolta afacerea prin plata unor salarii, plata pentru utilajele de producție sau pentru mașinile de transport, cheltuielile cu publicitatea făcută diverselor produse etc., toate aceste așa-zise "costuri" fiind, în realitate, beneficiile realizate de contrafăcător în mod direct din activitatea de contrafacere, beneficii pe care le-a investit în propria afacere.

Recurenta dezvoltă critici și pe temeiul art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., susținând că s-a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, prin care s-a schimbat natura acestuia.

Aceasta consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând și din interpretarea greșită a actul juridic dedus judecății, anume a documentelor contabile, prin prisma aplicării normelor și principiilor legale din materia despăgubirii prejudiciului provenind din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.

Cu alte cuvinte, interpretarea mențiunilor din documentele contabile ale A., fie că a constat într-o interpretare indirectă (bazată strict din interpretările experților), fie ca a constat într-o interpretare directă a instanței de apel, a datelor preluate din cadrul tuturor documentelor contabile (fișa conturi, balanțe, declarații etc.) se pot încadra, formal, în opinia recurentei-reclamante, într-o greșită interpretare a acestor documente/date.

II. Recurenta-pârâtă A. S.R.L. s-a prevalat de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Se susține de către recurenta-pârâtă că decizia pronunțată în rejudecare de instanța de apel este